Dobanda corecta si pretul iluziilor

Tevatura iscată în ultima perioadă de clienţii unor bănci nu este altceva decât faţa vizibilă a iceberg-ului.  În realitate, lucrurile stau mai mult decât prost, iar ceea ce vedem acum nu este decât scânteia care poate porni un incendiu de proporţii devastatoare pentru România.

Lucrurile sunt cât se poate de simple, iar factorii responsabili le cunosc mai bine decât oricine. România devenise peste noapte perla profiturilor bancare. Iluzia necesarului de locuinţe a creeat un flux devastator de intrări de bani canalizaţi către creditarea cu orice preţ. Aşa s-a ajuns la aberaţii gen creditul cu buletinul sau cardul cu credit preaprobat(pentru cei care nu ştiu exista şi aşa ceva cu toate că normele BNR interziceau o asemenea practică). De unde atâta mărinimie? Pe fondul unei lipsei de cultură bancară şi a obedienţei unor oficiali, clienţii au înghiţit cu uşurinţă capcanele întinse de bancheri. Un singur exemplu: initial era obligatorie afişarea DAE cu caractere identice cu cele ale dobânzii. Cu toate acestea, vitrinele unora dintre cei care acum au probleme erau pline de afişe care promiteau credite la dobânzi inimaginabile. Astfel, o groază de indivizi(nebancarizabili din punctul meu de vedere) au devenit posesorii unor credite luate la grade mari de îndatorare şi cu costuri de neconceput pentru un om cu o brumă de cultură bancară. Era limpede pentru oricine că finalitatea unei asemenea situaţii era una singură, anume falimentul clientului. Şi-a pus cineva probleme în aceşti termeni? Evident că nu! Executivii erau fericiţi că-şi încasează bonificaţiile grase, în timp ce clienţii trăiau cu iluzia că au făcut afacerea vieţii lor.

În tot jocul descris a intervenit însă un element "minor", anume ceea ce eu numesc momentul adevărului. Lucrurile nu aveau cum să se perpetueze la infinit, iar ceea ce vedem acum nu este altceva decât un recurs al normalităţii. Cum veniturile s-au subţiat substanţial, mulţi clienţi au luat cunoştinţă cu spectrul falimentului personal de facto. Nesuportând acest lucru se îndreaptă împotriva adevăraţilor vinovaţi, adică a băncilor care până acum erau obişnuite să-şi numere profiturile. Faptul că aproximativ 300 de oameni grupaţi într-un forum au ajuns la a-şi angaja un avocat arată că lucrurile au ajuns departe. Probabil acesta este şi motivul pentru care una din băncile implicate şi-au trimis cel mai înalt reprezentant de-aici la negocieri. Dacă buba se sparge şi clienţii vor obţine despăgubiri retroactive lucrurile vor arăta deosebit de urât. O decizie de acest tip e simplu de obţinut în România. Nu trebuie să uităm că şi prin magistratură sunt oameni care s-au lovit de aceleaşi probleme, ceea ce-i va face, chiar şi inconştient, mult mai apropiaţi de cei care reclamă acum comportamentul abuziv. O singură decizie de acest gen este suficientă pentru a dinamita întreaga piaţă bancară.

Lucrurile nu stau bine pentru nimeni. Pentru unii dintre clienţi jocul s-a terminat în momentul în care au constatat că pur şi simplu nu mai pot face faţă. S-au mulţumit să nu mai plătească ratele şi aşteaptă să fie executaţi. Executările însă se fac la ralanti deoarece sumele aberant finanţate de bănci nu mai pot fi obţinute. Probabil birocraţii n-au curaj să-şi asume preţuri cu 50% mai mici(în cazul creditelor garantate) şi nu fac altceva decât să tragă de timp. Între timp, datornicii se obişnuiesc cu noua stare de spirit inconştienţi fiind de faptul că datoria lor nu numai că nu se şterge, dar creşte exponenţial. Ceilalţi clienţi, adică cei pentru care plata ratei la bancă începe să fie o problemă majoră, probabil au intuit că sunt într-o situaţie fără ieşire(inexistenţa unei legi a falimentului personal te transformă într-un sclav pe viaţă al băncii). Astfel au conştientizat că cea mai bună apărare este atacul şi se transformă în cei mai mari duşmani ai băncilor. Şi aceasta nu pentru că pot obţine marea cu sarea ci pentru că sunt mulţi. Nici nu-mi imaginez ce se poate întâmpla dacă debitorii unei bănci hotărăsc să facă o grevă şi să nu-şi mai plătească ratele. Cum s-ar simţi cei care au depozite ştiind că banca este, chiar şi temporar, în imposibilitatea de a primi ratele şi dobânzile aferente.

Nu trebuie să fim naivi. Nimeni nu are de câştigat din acest joc. Falimentul băncilor nu este în niciun caz benefic şi nimeni nu va putea fi scutit de datoriile acumulate. La fel de adevărat este însă şi faptul că, prin tertipuri ticăloase de marketing, băncile au păcălit efectiv o populaţie analfabetă din punct de vedere al finanţelor. Vinovaţi sunt, în egală măsură, clienţii(care au crezut că se află în faţa afacerii vieţii lor), bancherii(care aveau aceeaşi iluzie) şi autorităţile care s-au mulţumit să privească pasiv cum unii îi  jumuleau pe ceilalţi. Aşa am ajuns într-o situaţie limită a cărei escaladare nu va face bine nimănui. Cel puţin acum, în ceasul al doisprezecelea, problemele ar trebui tranşate radical. Cei care trebuie să facă primul pas sunt bancherii care au obligaţia să revină la misiunea lor principală, adică grija pentru clienţii existenţi(cu toate iluziile pe care şi le fac alţi clienţi chiar nu există, iar problemele sunt comune tuturor). Şi aceasta pentru că şi ei sunt prinşi în aceeaşi capcană; dacă nu vor găsi metoda optimă de a-şi rezolva problemele vor avea de pierdut enorm. Poate ceva mai multă transparenţă şi găsirea unor metode de restructurare a creditelor şi a restanţelor acumulate vor ajuta la normalizarea relaţiei dintre clienţi şi bănci.

Sper ca întreaga tensiune să fie rezolvată cât mai rapid. Altfel vom sfârşi prin a constata că ne afundăm iremediabil într-o groapă din ce în ce mai adâncă în care lumina va ajunge din ce în ce mai greu. Pericolul e mai mare ca oricând.