Despre libertate si alte nimicuri

Prin anii '50, în timp ce Uniunea Sovietică ducea lupta de convingere cu bastonul, ştreangul şi mitraliera, în SUA făcea furori politica de-a dreptul imbecilă a lui McCarthy. Acuzaţiile nejustificate, interogatoriile publice fluviu, asocierile haotice şi multe alte elemente de neconceput(şi poate chiar hilare) în prezent erau atunci elemente tratate cu maximă seriozitate deoarece se considerau a ţine de securitatea SUA şi de lupta mai mult decât justificată cu comunismul sovietic.

Iată că la aproximativ şaizeci de ani de-atunci, noul mccartism îşi face din nou apariţia în SUA prin persoana independentului Joe Lieberban. Individul, care iese în evidenţă în special prin trăsăturile sale lombroziene, este personalizarea noului tiran şi, în acelaşi timp, dovada vie că democraţia a deraiat destul de grav în SUA. Mă refer, desigur, la isteria atacurilor asupra WikiLeaks.

De obicei, în momentul în care constaţi că eşti prost, e bine să stai în banca ta pentru a nu face prea multe valuri. Americanii au ales acţiunea contrară, declanşând o serie isterică de reacţii care efectiv nu au de-a face cu democraţia. Privind mersul evenimentelor, mă întreb cu îngrijorare care este legătura dintre Lieberman şi Amazon, eBay, EveryDNS etc. Oare cum poate un singur om(mediocru din punctul meu de vedere) să determine nişte entităţi articulate şi destul de stabile să ia măsuri aberante? Ei bine, aceasta este una din hibele sistemului american, anume că permite oricărui ciumete să-şi agite pulanul atunci când, chipurile, interesele americane sunt încălcate.

Ceea ce este de-a dreptul ciudat însă este modul în care Mastercard şi VISA au blocat donaţiile către WikiLeaks. Mişcarea, justificată chipurile de activitatea ilegală a site-ului, este nu numai arbitrară ci şi prostească şi abuziva. Pentru acţiunea de blocare a donaţiilor, Mastercard şi VISA nu au niciun suport legal. Legalitatea tranzacţiilor este ocupaţia(mai bine spus intră în atribuţia) băncilor emitente şi nu a organizaţiei de carduri. Să nu uităm că nu există niciun contract semnat între un posesor de card şi organizaţia de carduri, ci între posesor şi bancă.În aceste condiţii, faptul că mie îmi este blocată o tranzacţie de către Visa, Mastercard, Amex etc. este un lucru abuziv.

Aici avem de-a face cu o realitate cruntă deoarece întreaga operaţiune a afectat tranzacţiile efectuate, în principal, în Europa. Uniunea Europeană, prin iniţiativa SEPA, a făcut cadou celor de la VISA şi Mastercard întreg continentul. Astfel, cele două organizaţii de carduri, prin anexarea Europei, au monopolul asupra întregii planete, ceea ce le permite derapaje de genul celor descrise(*). În  mod normal, Comisia Europeană ar trebui să înceapă o investigaţie asupra acţiunilor ilegale efectuate de Mastercard şi VISA. Mai mult, poate că oficialii europeni se vor trezi şi vor înţelege că ar trebui să sprijine apariţia unei organizaţii europene de carduri, sub forma unei iniţiative a băncilor locale. Infrastructura ar exista şi nu ar fi nevoie decât de puţină bunăvoinţă.

Singurele reacţii la abuzurile comise împotriva WikiLeaks au avut-o mediile online. Prima replică dură au dat-o cei de la DataCell, cei care intermediază donaţiile către WikiLeaks(şi cei care, de asemenea, găzduiesc o parte a serverelor organizaţiei lui Assange). DataCell a început acţiunile legale împotriva VISA şi Mastercard deoarece blocarea operată de organizaţia de carduri încalcă contractul pe care DataCell îl are cu procesatorul de carduri. Evident, un proces ca acesta este o picătură de apă în ocean pentru VISA deoarece se poate aştepta să plătească doar despăgubirile rezultate din comisioanele care ar fi putut fi încasate de DataCell. Cu toate acestea, am avut de-a face cu o reacţie promptă care, pentru DataCell are şi un caracter publicitar. Mult mai radicale au fost însă reacţiile hacker-ilor, în special ale celor din gruparea Anonymous. Aceştia au reuşit să pună pe butuci site-ul Postfinance(banca elveţiană care a închis contul lui Assange), al procurorului suedez care se ocupă de cazul Assange şi al Mastercard. În ceea ce priveşte Mastercard, se pare că hackerii au reuşit blocarea tranzacţiilor 3D Secure, ceea ce înseamnă că au reuşit să pătrundă destul de bine în măruntaiele gigantului. Desigur, informaţiile referitoare la funcţionalitatea Mastercard au fost combătute de oficialii grupului, dar capturile de ecran postate de utilizatorii din toată lumea sunt mai mult decât sugestive.

Putem spune că, prin fenomenul generat de WikiLeaks, asistăm la începutul unei bătălii majore: aceea dintre mediul online şi cel real, fizic. Noţiunea de libertate este percepută diferit în online şi, din această cauză, încercările democraţiilor fizice de a îmblânzi spaţiul virtual au eşuat. Pentru început, lupta dintre real şi virtual se înclină în faţa celui dintâi însă, cu cât spaţiul real devine mai dependent de cel virtual, balanţa se înclină în favoarea ultimului. Fenomenul WikiLeaks este unul din multele episoade care vor urma. Este interesant să vedem dacă, pe  viitor, spaţiul virtual va reprezenta ieşirea din Matrix sau dezvoltarea unui meta-Matrix, mult mai înşelător.

(*) Aici se impune o precizare. Într-adevăr, şi înainte de demararea SEPA MC şi VISA aveau o poziţie dominanta, dar, cu noua iniţiativă, au fost îngenuncheate sistemele independente de carduri pe care unele naţiuni şi le-au construit. Acesta a fost şi motivul pentru care VISA şi Mastercard au îmbrăţişat instantaneu "principiile SEPA".