luni, 17 decembrie 2012

Vremea certitudinilor politice

Perioada lungă de criză pare a fi radicalizat electoratul, însă nu în sensul rău al cuvântului. Până acum crizele echivalau cu o creștere a cotelor partidelor extremiste. Cu toate că suntem într-una dintre cele mai profunde crize ale secolului, realitatea politică ne demonstrează că  lucrurile s-au schimbat. Nu mai vedem radicali pe străzi, nu mai asistăm la recrudescențe ale neo naziștilor, iar între tineri se manifestă o atitudine mai degrabă rezervată.

Nu știu dacă aceasta este doar o etapă a aceleiași vechi paradigme sau dacă într-adevăr electoratul s-a schimbat. Ceea ce se remarcă în ultima vreme este apetitul electorilor pentru majorități clare. Asistăm la moartea coalițiilor largi și la instaurarea la putere a unor forțe politice care câștigă alegerile la un scor extrem de clar. Din acest punct de vedere, scorul obținut la noi de USL pare, mai degrabă, o înscriere în trendul general decât un fenomen singular.

Confirmarea cea mai recentă a acestui fenomen vine din Japonia unde Partidul Liberal Democrat a câștigat alegerile cu peste 60%. Astfel, alături de aliații lor din New Komeitō Party, Liberal- Democrații au o super majoritate de două treimi, ceea ce le permite punerea rapidă în execuție a principalelor puncte ale programului de guvernare. 

Partidul Liberal Democrat a câștigat alegerile pe baza unui program care promite să pună capăt negrei perioade de deflație a țării. Alături de Banca Japoniei, noul executiv are în plan devalorizarea monedei locale în fața competitorilor, în special în fața dolarului. De asemenea, se dorește atingerea unei ținte de inflație de 2%. Un alt punct interesant este cel referitor la crearea unui fond de investiții suveran al Japoniei, după modelul celui din Qatar sau al celor din țările nordice. Fondul pare a fi un element esențial al noii politici de expansiune a Japoniei, de repunere a țării pe harta globală. 

În general, programul promovat în campania electorală este unul generos, care însă produce multe așteptări din partea electoratului. Teoretic, există șanse de îndeplinire a pricipalelor puncte promovate, însă pentru aceasta era nevoie de o majoritate clară. Electoratul a oferit-o, iar acum este rândul politicienilor să demonstreze că sunt capabili să se țină de cuvânt. 

În Europa cuvântul de ordine va fi reprezentat de alegerile din Germania. Chiar dacă Merkel încearcă să sugereze că mai are resurse, vremea ei s-a dus. Germania e pe cale să înlocuiască modelul falimentar al lui Merkel, prin oferirea unei majorități confortabile social democraților. Aceleași fenomene le vom vedea multiplicate peste tot în Europa sau în lume. Majorități confortabile se așează pe ruinele fostelor conduceri. Aceste majorități promit coerență și cer încredere absolută. Electoratul, sătul de incertitudini și experimente, le-o oferă. Este însă ultima redută a încrederii. În cazul în care politicienii eșuează și de această dată, adevăratele resurse ale energiei întunecate vor ieși la suprafață. 

Cu toate că trăim vremea certitudinilor politice, trebuie să o înțelegem, mai degrabă, ca pe un ultimatum. Un ultimatum pe care rațiunea îl pune pe masă în lupta sa cu haosul și iraționalul. Dacă și în aceste condiții generoase politicienii nu vor reuși să rezolve provocările prezentului, putem spune că ne așteaptă o lungă aterizare forțată în haosul incertitudinilor.

14 comentarii:

  1. Dan, nu vor reuși! Și știi de ce? Pentru că sunt, toți, niște marionete ale piețelor, care i-au lăsat fără putere, fără instrumentele necesare exercitării ei. Asta e tragedia democrației reprezentative. Iar piețele, făcând asta, din prea multă trufie și lăcomie, au ales modul cel mai sângeros cu putință de a ieși din scenă. Suntem aproape de o mare explozie socială, pe lângă care Revoluția Franceză și cea Bolșevică au fost adiere de zefir.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. panicosule de 4 ani tot strigi acelasi lucru,toti vor sa fie apostalii apocalipsei,va trece viata si voi tot o tineti danga-langa suna-n asfintit talanga

      Ștergere
  2. Noile majoritati nu vor reusi nimic din ceea ce isi propun. Vor fi prea sigure pe ele, pe votul pe care l-au primit, ca sa se mai autocenzureze si vor da gres lamentabil. Vor intelege votul pe care l-au primit ca pe un vot pro, pe cand el de fapt este un vot contra. Eu sper sa nu fie asa, dar nu are cum sa nu fie asa. Ca sa ma refer numai la Romania: acum cateva zile Sorin Rosca Stanescu, proaspat senator liberal, fost securist, invoca posibilitatea ca Parlamentul sa il acuze direct de inalta tradare pe basescu, ca doar USL are doua treimii din parlamentari. Oricate am avea de spus impotriva lui Basescu parca pana la inalta tradare mai este cale lunga. Si oricum, modul in care pune problema SRS: avem doua treimi, facem ce vrem, nu conteaza daca a fost vorba d einalta tradare, conteaza ca putem sa o facem. Cu astfel de politici nu se va ajunge niciunde. Poate Japonia o fi altfel, dar nu cred ca de vointa politica ca sa iasa din criza au dus lipsa. Degeaba ai acum +60% daca nu exista solutii. Iar daca in Germania Merkel va deconta criza si va pierde alegerile nu inseamna deloc ca cei care vor veni vor avea solutii mai bune. Inseamna doar ca electoratul, chiar si cel german, judeca cu burta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce imagine romantica ... "apetitul electorilor pentru majorități clare". Nici pomeneala, voturile au fost negativiste, anti-austeritate. Becali a ajuns deputat cu 65% din voturi. Crede cineva intreg la minte ca 65% din sectorul 6 l-a votat pe cioban pentru calitatile lui politice?

    Deciziile oricum se iau de afara (FMI/BM/CIA) de oricine ar fi la putere. Acum cu supermajoritate o sa le fie mult mai greu sa arunce vina pe "Opozitie". Atat. In rest nu s-a schimbat nimic. Imprumutarea de la FMI continua, UDMR intra la guvernare, Rosia Montana si gazele de sist merg inainte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca totusi UDMR nu intra la guvernare:
      http://www.cotidianul.ro/udmr-nu-intra-la-guvernare-202394/

      Pana acum asa a fost, au hotarat stapanii celor pe care i-ai amintit dar acum are loc un meci de "MMA financiar" (acest razboi economic pe care il traim). Rezultatul va fi o reconfigurare a sferelor de influenta in avantajul statelor BRICS (in cazul nostru va creste influenta Rusiei ceea ce nu e rau, in ciuda flatulatiilor din presa de propaganda)

      Ștergere
  4. "iar acum este rândul politicienilor să demonstreze că sunt capabili să se țină de cuvânt. " - Din pacate acest lucru este putin probabil sa aiba loc cel putin in Romania.
    Aproape 60% din populatia cu drept de vot nu a votat, iar dintre votanti multi au mers cu gandul de a vota "raul cel mai mic". Daca nu sunt luate masuri, cuvintele tale se vor adeveri:
    "Cu toate că trăim vremea certitudinilor politice, trebuie să o înțelegem, mai degrabă, ca pe un ultimatum. Un ultimatum pe care rațiunea îl pune pe masă în lupta sa cu haosul și iraționalul."

    Poate o masura propusa pe:
    http://www.votezcunimeni.blogspot.ro/
    nu strica:

    "Fie că ai mers sau nu la vot este foarte probabil să îţi fi dorit să ai posibilitatea, de a pune ştampila pe o căsuţă în care să scrie „nu am cu cine vota”. Urmărindu-şi întotdeauna propriul interes cert este că, politicienii nu îţi vor oferi această şansă. Legea realizată de ei, nu ne oferă o altă posibilitate de a pune pe liste o astfel de obţiune decât,......"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 60% e o gogorita pupinbasista din statisticile statului securist roman.

      Ștergere
  5. Un articol superb, deloc offtopic: 40 de ani de FMI:

    După mai multe proteste sortite eşecului, în ianuarie 2012 o explozie de furie a izbucnit în România împotriva măsurilor adoptate la cererea FMI de către guvernul susţinut de preşedintele Băsescu. După încercări disperate de a face faţă situaţiei, preşedintele a sacrificat guvernul pentru a-şi salva propria piele. Noul guvern, nu a rezistat nici el decât 78 de zile, după ce şi acesta încercase să continue programul convenit cu FMI (de exemplu privatizarea CUPRUMIN). Guvernarea a fost acordată opoziţiei, în speranţa că aceasta va calma spiritul revoltat al populaţiei. Deşi populaţia s-a liniştit pentru moment, noul guvern nu a încetat acordul cu troica, ci, dimpotrivă a semnat o nouă scrisoare de intenţie, care, în esenţă, prevede aceleaşi condiţionări. Astfel imediat ce a ajuns la putere, noul guvern a început „restructurarea” Poştei Române, în scopul de a pregăti privatizarea acesteia. După ce a făcut 1000 de concedieri, guvernul a amânat continuarea procesului până după alegeri, în urma noilor înţelegeri cu troica. De asemenea, s-a continuat programul de privatizări, fiind scoasă la licitaţie compania Oltchim. Deşi licitaţia a fost anulată, privatizarea va fi reluată.
    Între timp, la 28 septembrie 2012, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a analizat rezultatele celei de-a şasea evaluări privind îndeplinirea criteriilor de performanţă asumate de România în cadrul ultimului aranjament, punând la dispoziţia României a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST. Autorităţile române au informat FMI că nu intenţionează să efectueze nici această tragere. Acordul, însă, merge înainte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesant cate posturi dau vina pe ocultele din afara, fara sa vada de fapt putregaiul de la noi din casa. In Parlament au intrat de-a valma curve, infractori, cercetati penal, securisti, grobieni agramati, pesti, barbugii...Cateva nume oneste au scapat, prea putine. Ai putea spune ca lehamitea pe care au avut-o pe Base si PDL i-a indemnat pe romani sa voteze orice, numai sa nu mai iasa PDL. SI totusi, una din figurile cele mai odioase ale PDL, Udrea, este iar in Parlament. Poporul asta gandeste? Evident, nu. Trimite in Parlament o dejectie umana precum Felix, cu 70% (in Bucuresti!!!), dar ii da reject lui Iulian Craciun. Concluzia evidenta este ca Romania nu are nevoie de antreprenoriat, munca, onestitate, vointa de fier de a face ceva de la zero prin forte proprii, ci de securism slinos si pomeni. Uninominalul e pentru oameni care gandesc si se informeaza. Votantul roman este primitiv si reactioneaza visceral. Toata lista asta infecta intrata in Parlament si enumerata mai sus a fost adusa la putere de catre poporul roman nu de catre CIA, FMI, BM, Bilderbergi, Trilaterale, si mai stiu eu cine. Cat despre anonimul care spune ca ii este mai bine in cu Rusia decat cu Occidentul...sarmanul...Nu as avea nicio problema ca el, personal, vrea modelul rusesc, dar 1000 de imbecili ca el au adus comunismul Romania in '47 si inca tragem de atunci. Bravos natiune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur ca in parlament intra oameni de tot felul dar asa a fost mereu, asa e si la altii (un exemplu care imi vine in minte este Cicciolina in parelamentul italian in anii trecuti). PDL nu mi se pare ca a incurajat antreprenoriatul (ba chiar dimpotriva) munca sau onestitatea (desi repeta obsesiv in discursuri acest lucru). Pupincurismul slinos da a fost promovat la nivel de politica de stat (la Gaudeamus am avut nefericirea sa asist pentru oclipa la lansarea cartii lui Tapalaga despre Morar... fara alte comentarii). Alternativa la USL si PDL ar fi domnu' Dan. El o fi european? o incuraja cinstea si munca? :)
      Eu eram anonimul cu comentariul despre Rusia. Faptul ca ar trebui sa avem niste relatii mai bune cu Rusia nu inseamna ca maine iesim din UE si Nato (e doar un cliseu de propaganda). Rusia de azi e departe de URSS din 1947. Daca ar fi similara, tarile europene membre NATO (Germania, Italia etc.) nu ar avea relatii asa stranse cu Rusia.
      Pentru edificare cititi si aici:
      http://romanian.ruvr.ru/2012_12_18/SfarSitul-rusofobiei-primitive/

      Ștergere
    2. ... uninominalul e pentru prostovani fuduli.

      Ajunsesera toti sa promita fantezii pentru colegiu. Parlamentul este national, nu al... colegiului, iar daca sunt candidati de calitate, nu-i poti sustine din cauza... domiciliului.

      Si ca sa trag apa dupa anonimul iubitor de dreapta, in colegiul meu dreapta s-a prezentat cu un bugetar besit, abonat etern la RAPPS, pe nume Anatol Baconschi.

      A fost o placere sa votez USL, Rusia, China si ce naiba mai era in dreptunghiul ala.

      P.S. Neoliberalismul securisto-isarist ma scoate din minti cand duc... gunoiul. In rest, e o placere sa persiflez "antreprenori"... de bula... dependenti de Boc si... Basescu.

      Ștergere
    3. @Anonim - 18 decembrie 2012, 14:29
      In privinta antreprenoriatului, cinstei, muncii, onestitatii, eu nu m-am referit la vreo formatiune politica, ci la 2 persoane: Iulian Craciun si Felix. Este f. simplu sa alegi intre aceste 2 persoane, dar cei mai multi romani s-au dus la vot ca berbecii. Extrapoland, explicam usor cum se face ca Parlamentul este populat cu "valorile" enumerate mai sus.
      Cat priveste relatia cu Rusia, da, in lumina acestor precizari, sunt de acord; e un raspuns mult mai echilibrat. Cu o mentiune: deosebirea intre Rusia de azi si cea din '47 e f. mica; aceiasi clica de asasini o conduce de 100 de ani. Dar chiar si asa, intr-adevar, trebuie sa incerci mentii o relatie minima cu aceasta ciuma.

      @AC,
      Ai nevoie de ajutor...

      Ștergere
    4. @Anonim(ultimul) - Esti prost. Deosebit de prost!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)