Califatul Europei

Un tânăr englez care luptă în Siria a făcut senzație transmițând că se va întoarce în Anglia doar atunci când steagul negru al Islamului va flutura deasupra Buckingham-ului. O amenințare menită a stârni teama, dar care pentru mulți are efectul contrar, căzând în hilar. Accidente de acest tip au mai fost. Există chiar americani care, în Afganistan, luptă împotriva țării natale.

Probabil, dacă vom face un inventar al stranierilor care luptă pe fronturile lumii arabe, vom fi surprinși să găsim și ceva europeni „puri”. Pentru acest comportament, mulți ar fi tentați să dea vina pe spiritul aventurier care, într-o Europă cuminte nu are cum să se desăvârșească. Este însă o eroare deoarece cauza fenomenelor amintite trebuie căutată altundeva.

Apariția unui califat în Orient pare a fi fost prezisă cu ceva timp în urmă de unul dintre think-tank-urile care parazitează Departamentul de Stat. Așa susțin știrile apărute după deranjul din Irak și care dau ca sigură „previziunea”. Oricum, nu contează prea mult dacă ceea ce se întâmplă acum a fost prezis sau nu de niște băieți care fac figurație. Certitudinea este că insurgenții din nordul Irak-ului și din estul Siriei luptă pentru un califat islamic în adevăratul sens al cuvântului(și tradiției). În Irak treburile par tranșate deoarece, după precedentul cauzat de înaintarea trupelor rebele până sub „porțile” Bagdad-ului, nordul sunit nu va mai putea fi stăpânit de nimeni altcineva. Forțele centrifuge se fac simțite și dinspre zona Kurdistan-ului, acolo unde presiunea pentru independență este extremă. Și, dacă se va desprinde, nu vă așteptați să vedeți un Kurdistan clădit pe „temeliile solide” ale democrației deoarece tot o „formă arhaică”(după cum preferăm noi, ca occidentali, să-i spunem) de guvernare va fi preferată. Dacă nu califat, cel puțin emirat.

Spuneam în episodul trecut că acesta este primul pas pentru clădirea Marelui Califat al Orientului, sub conducerea familiei saudite. Cum fondurile deranjurilor orientale vin dintr-acolo, e clară ținta. Mulți ar putea crede că acesta este sfârșitul fericit al confruntărilor inutile ale zonei. Fals! Acesta e doar începutul unui viitor aflat sub semnul maleficului. „Centralizarea” celor două mari civilizații va face iminentă ciocnirea lor. Dacă Europa creștină reprezenta un dușman natural Orientului musulman, actuala Europă - desacralizată - e văzută ca diavolul însuși, sporind legitimitatea Jihad-ului.

Dușmanii Europei însă nu trebuie căutați în Orient. Cristalizarea unui stat islamic pur acolo nu se va transforma într-o amenințare directă, ci într-o atracție naturală a unei părți a populației europene. Sună ciudat, nu-i așa? Ei bine lucrurile sunt mai simple decât par.

În sudul Franței se petrece un lucru straniu. Câteva generații de imigranți care s-au stabilit acolo, au înclinat sănătos balanța etnică. Ceea ce e cu adevărat interesant e că populația cu origini în fostele colonii este, în mare, total neintegrată. Mai mult, acești oameni au o tensiune interioară, par a se fi născut pentru a se răzbuna pe țara lor de adopție. Și, contrar așteptărilor, frustrările cresc de la o generație la alta, făcând loc unui radicalism puțin înțeles de oficiali. La nivelul francezului de rând se dezvoltă o rezistență și o ură destul de puțin disimulată față de „ocupanții barbari”. Un alt fenomen, la fel de interesant se petrece în ceea ce privește religia. În timp ce imigranții transmit din generație în generație mesajul puternic al lui Mahomed, în rândul francezilor „puri” crește atașamentul față de Biserica Catolică. Este chiar ironic să constați cum în țara „Revoluției”, populația își găsește salvarea în religie. Acest fenomen nu naște doar o polarizare(care oricum exista), dar și - la un moment dat - o uniune în lupta împotriva statului desacralizat. Chiar dacă poate părea ilogic, statul ateu devine dușmanul atât al comunității musulmane, cât și reconstruitei comunități religioase tradiționale.

În final, din această fractură se poate naște un deranj mult mai mare. Comunitățile musulmane nu au niciun atașament față de construcțiile statale, indiferent de originea lor. Ei cred numai în statul lui Allah, în Califatul Ultim. În aceste condiții sunt create premisele unui deranj generalizat la nivel european. Semnele sale s-au văzut în revoltele suburbiilor din Paris și Londra. Acela a fost însă doar începutul. O revoltă izbucnită într-o zonă cu o componentă etnică majoritar musulmană poate produce o solidarizare a tuturor musulmanilor europeni și, în final, la o fracturare a continentului. Vom fi surprinși de cât de mulți oameni vor avea a se răfui cu statul laic. Și fractura, cu siguranță, va da naștere unui Califat European. Va fi o revanșă ultimă a Islamului. 

Credeți sau nu, puțin contează. Certitudinea este că Europa se prezintă azi ca un continent sleit, fără valori(sau cu false valori de care, în realitate nimeni nu e atașat) și cu dușmani care cresc periculos la extremele sale. Într-o parte un Orient furios, cu venele pulsând și căutând răzbunarea istorică. Un Orient cu religia de vârsta creștinismului în Evul Mediu, care se comportă precum europenii Evului Mediu. Cu un set standard de valori - împărtășit de toți membrii comunității - cu un atașament nebun față de împărăția lui Allah și cu o dorință teribilă de răzbunare, Orientul Apropiat pare a se reinventa ca amenințare naturală a Europei. O amenințare care nu poate fi ținută în frâu de diferențele tehnologice deoarece „marele dușman” este deja parte a Europei. Cei primiți pentru a face treburile necalificate, care nu sunt de nasul „aristocratului european”, cei sosiți pentru a ocupa periferia sunt vârful de lance al unei civilizații care se pregătește de un drastic recurs al istoriei.

La extrema cealaltă, o altă civilizație desăvârșește menghina în care este prinsă Europa. Rușii - acest amestec de Europa și Asia - așteaptă, de asemenea, ziua răzbunării. Frustrările lor sunt de dată recentă, dar intensitatea este la fel de mare. Mai mult, rușii sunt convinși de rolul lor mesianic, acela de „responsabili istorici” cu reconstrucția Europei „decadente”. Rusia crede că reprezintă mai mult decât simpla „revanșă teritorială”. Este o revanșă a setului de valori ortodox, trădat în fatidicul an 1453 de către ereticii desprinși de dreapta credință în 1054. 

Două civilizații care par mai proaspete, mai agresive și mai vioaie stau la pândă pentru a porni atacul final asupra bătrânei civilizații. O civilizație care va fi sortită pieirii dacă nu va fi capabilă să se reinventeze, să-și retureze motoarele și să iasă de sub zodia nefastă a neputinței. Va reuși Europa să evite acest scenariu de teroare? Răspunsul îl vom avea mult mai curând de-acolo de unde încep și se termină toate, anume din Orient. Dacă vom vedea desăvârșindu-se Califatul vom avea primele semne tragice ale începutului de sfârșit.