marți, 10 februarie 2015

Lucruri inca neclare(2)

O să încep prin a mulţumi tuturor celor care şi-au exprimat opiniile în prima parte a acestui articol. Remarc faptul că nu sunt singur în nedumeririle mele. Oricât am considera că americanii joacă haotic ori că Putin reacţionează ca un dictator hăituit, evenimentele tot trebuie să aibă o logică. Din păcate, până acum, lipsa logicii pare singurul element asupra căruia putem cădea unanim de acord.

În cele ce urmează o să trec în revistă câteva elemente pe care le-am uitat în episodul trecut(multumesc celor care mi-au reamintit!) pentru ca, spre final, să încerc să dau logică evenimentelor. Neavând alte informaţii, mă voi baza strict pe ipoteze şi deducţii. La fel ca şi în episodul trecut vă voi invita să vă spuneţi părerea(criticându-mi raţionamentul sau bazându-vă pe alte ipoteze). Din păcate, în ciuda valului uriaş de informaţii aruncat de media, datele esenţiale se lasă în continuare aşteptate.

În prima parte am uitat să amintesc un episod esenţial din seria confruntărilor Rusia-Vest. Este vorba despre defectarea lui Edward Snowden în 2013. Şocul produs de dezvăluirile sale a fost devastator la nivelul opiniei publice. Însă, mult mai mare a fost şocul produs ulterior deconspirării sale. Nici chiar Snpowden nu cred că a conştientizat cât de mare este "coaliţia toxică". Probabil a sperat că autorităţile chineze îi vor accepta statutul de refugiat în Hong Kong. Momentul în care chinezii s-au arătat de acord cu extrădarea sa a fost unul de-a dreptul devastator. Lumea se arăta aşa cum e, într-o lumină mizerabilă.  Snowden reuşeşte, in extremis, să ia o cursă spre Moscova. Cu paşaportul american retras rămâne o perioadă în zona de tranzit a aeroportului Sheremetyevo.

Aici cred că a fost al doilea moment cheie al marii rupturi. Nu trebuie să ne facem iluzii: toată decizia referitoare la Snowden a stat exclusiv în mâna lui Putin. Pe de o parte "obligaţiile" pe care şi le asumase în "cluburile selecte" îl obligau să-l cedeze pe Snowden, pe de altă parte propria-i imagine şi, nu în ultimul rând, securitatea Rusiei. Decizia lui Putin o cunoaştem A fost nevoie doar de un singur an pentru a începe confruntarea directă SUA-Rusia, iar terenul decis a fost Ucraina.

Aşa cum ruşii s-au dovedit maeştri în generarea conflictelor îngheţate(gen Transnistria), la fel şi "partenerii lor occidentali" s-au dovedit maeştri în generarea conflictelor ideologice îngheţate. În timp ce ruşii sunt "fascinaţi" de spectacolul armelor, americanii şi aliaţii occidentali joacă mult mai perversa carte a "virusării spirituale" prin focalizarea imensei maşini propagandistice exact acolo unde au interesul să lovească. Înainte de Ucraina a fost Georgia - o ţară mică, numai bună de exersat şi reglat strategiile aplicabile mentalităţii ex sovietice. Rusia a reacţionat brutal, fiind aproape de a ocupa Georgia. Intervenţia "partenerilor" l-a făcut pe Putin să-şi lase orgoliul de-o parte şi să-l facă scăpat pe Saakaşvili. Pe vremea aceea încă răspundea "dorinţelor" în numele multiplelor parteneriate şi înţelegeri.

Revenind în prezent, constatăm o situaţie cât se poate de dubioasă. Pe de o parte americanii încurajează atitudinea belicoasă a autorităţilor ucrainene - inclusiv prin promisiunea livrării de armament letal - pe de cealaltă parte europenii - în frunte cu Merkel si Hollande - sunt dispuşi negocierilor. Cum bine ştim, americanii şi europenii acţionează la unison, astfel încât o atitudine diferită faţă de Unchiul Sam e greu de înţeles. La o primă vedere pare că europenilor le este frică de un conflict având în centru Rusia deoarece acesta ar putea fi începutul celui de-al treilea Război Mondial. Putin însă spune că nu vrea război cu nimeni şi că singura doleanţă a Moscovei ar fi o lume multipolară, nu una unipolară anterior creionată şi prezentată ca unică alternativă.

Privind prin prisma uni-multi polarităţii putem considera că miza conflictului este mult mai mare, iar episoadele Siria şi Ucraina reprezintă doar efecte ale diferendului. Într-o recentă conferinţă de presă ţinută în Germania, Serghei Lavrov spunea că destabilizarea periferiilor Rusiei nu are justificare deoarece acele popoare sunt înrudite şi au o istorie întreagă în care au trăit împreună. Am putea identifica aici schema Imperiului Eurasiatic schiţat de ideologul Dughin. Însă, câteva minute mai târziu continuă sugerând că lumea are mai mulţi poli de atracţie, iar politicienii actuali ar trebui să ţină cont de acest fapt. Aşa cum membrii Uniunii Europene gravitează în jurul Germaniei şi Franţei, la fel statele ex-sovietice gravitează în jurul Rusiei; alţi centri gravitaţionali ai lumii fiind China, Japonia, Iran, Arabia Saudită, Brazilia s.a.m.d.

O asemenea ipoteză poate fi tentantă pentru statele europene. Lumea multipolară este un recurs la actuala stare de fapt care se doreşte a fi finalizată cu o lume plată. Americanii îşi doresc să demonstreze că Ucraina (şi, în curând, Belarusul) sunt dovezi ale faptului că ipoteza rusească e falsă. Cum poţi fi un centru gravitaţional când pământul realmente îţi fuge de sub picioare? Aceasta ne-ar putea sugera că, în spatele stării de fapt din prezent, se află un amplu război ideologic. E o ipoteză.

În episodul trecut am amintit despre Siria. Părerea mea este că acolo s-a produs ruptura esenţială. Refuzul Rusiei de a-l lăsa în bătaia vântului(a "revoluţiei") pe al-Assad a constituit o criză. Totuşi de ce? Teoriile conspiraţiei referitoare la resursele din Mediterana şi interesul Israelului acolo cred că nu se susţin. Până să se lovească de Siria, Israelul ar trebui să treacă de Liban. Mai mult, prin semnalele date, al-Assad a sugerat că este gata să recunoască Israelul şi să facă o pace istorică. A fost refuzat. Dacă amintesc şi faptul că, într-o Sirie post al-Assad probabilitatea să avem la conducere un Stat Islamic sau ceva Fraţi Musulmani este extrem de mare, lucrurile chiar nu mai au sens. Aparent!

Putem vorbi de un interes al Arabiei Saudite în schimbarea lui al-Assad. Teoretic ar avea sens. Plecarea dictatorului sirian ar lăsa liber Libanul şi ar deschide drumul instaurării unei guvernări sunite în Siria. Sunite, adică teleghidate de puterea din Riad. Această stare de fapt ar întări puterea de negociere a saudiţilor, în special în relaţia cu Israelul. În momentul în care ajungi să controlezi două din graniţele Israelului precum şi accesul la aşa-zisul zăcământ levantin, influenţa îţi creşte înzecit. În plus, îndepărtarea influenţei şiite a Iranului asigură Arabiei Saudite monopolul politico-religios al zonei. Întrebarea care-mi persistă este dacă americanii consideră că o asemenea putere acordată Arabiei Saudite este cu adevărat sustenabilă. Ei, în superficialitatea lor, poate că ar putea răspunde afirmativ, însă oare Israelul gândeşte la fel? E o întrebare.

Trăgând linia, eu unul văd ca principală cauză a rupturii diferenţa ideologică între mono-polarismul american şi multi-polarismul propus de Rusia şi susţinut, printre alţii de China, Brazilia şi mai multe alte ţări care se văd capabile să trăiască pe propriile picioare. Ipoteza mea cred că dă logică tuturor evenimentelor. În Siria, spre exemplu, Arabia Saudită este deranjată de existenţa unui alt pol gravitaţional în afara sa: Iranul. Aceasta înseamnă că, după rezolvarea lui al-Assad, avântul revoluţionar s-ar putea revărsa peste Iran. De altfel, scăderea preţului petrolului loveşte puternic nu numai Rusia, ci şi Iranul şi alte câteva state aflate de partea cealaltă a baricadei.

Poate mulţi îşi pun întrebarea ce anume e greşit în abordarea rusească. De ce oare nu se înţeleg mai-marii lumii între ei? Ei bine, aici e vorba de supravieţuirea fiecăruia dintre "beligeranţi". Într-o lume multipolară Statele Unite îşi pierd raţiunea de-a exista. Pentru cine ar putea fi SUA centru gravitaţional? Pentru Canada? Să fim serioşi! Pentru Europa? Sigur că nu! Într-o lume multipolară SUA ar fi ruşinos alungată din Europa de centrii actuali de gravitaţie ai continentului: Berlin-Paris-Londra. America de Sud îşi are propria logică, Asia şi Africa la fel. Într-o lume multipolară America îşi pierde luciul, la fel cum într-una unipolară Rusia se diluează. În fapt, acesta este tot jocul. De-aici începe şi aici se termină.

Acum, dacă am înţeles care sunt dezavantajele SUA, ar trebui să răspundem şi întrebării fireşti legate de incompatibilitatea Rusiei cu o lume unipolară în care, până la urmă, fiecare îşi are cota sa de reprezentare. Sunt câteva elemente care fac Rusia absolut incompatibilă cu modelul amintit. În primul rând, în Rusia, spre deosebire de SUA, şeful statului e un ţar, are puterea deplină. Nu dispune de nicio piedică pentru a-şi pune în aplicare planul propriu. În SUA preşedintele e doar o mască, un actor care citeşte remarcabil discursurile de pe prompter; un uriaş cu picioare de lut. Cum deciziile polului unic de putere se iau în spatele scenei, reprezentativitatea nu este decât o iluzie, în realitate preşedintele Rusiei fiind doar un personaj rătăcit pe scena teatrului de păpuşi. În altă ordine de idei, Putin a experimentat deplin în diversele G-uri eficienţa "reprezentativităţii". În final totul se decide prin sforării de culise. Nu o dată Rusia a fost salvată doar de dreptul de veto. Am mai putea aminti, la acelaşi capitol, "standardele" care ar trebui să fie respectate de Rusia într-o asemenea construcţie: transparenţă, deschiderea pieţelor, protecţia investitorilor, cooperarea cu serviciile secrete ale Fratelui cel Mare s.a.m.d. Pe scurt, o sinucidere curată.

În această situaţie, e cât se poate de clar că ne aflăm la o răscruce deosebit de abruptă. Deocamdată suntem în faza premergătoare. Nu cred că cineva e dispus să cedeze. Astfel, putem să previzionăm că absolut orice plan de pace în Ucraina sau aiurea e sortit eşecului. Americanii nu pot accepta o Rusie cu un Putin având ca principal plan sabotarea planului de implementare a mono-polarismului. Posibil să forţeze un război Rusia-Ucraina pe teritoriile controlate de rebeli. Aceasta înseamnă un iminent Război Mondial, al treilea pe care continentul european ar trebui să-l suporte.

Insistenţa americanilor de a distruge Rusia devine de-a dreptul îngrijorătoare pentru Europeni. În această cheie văd misiunea intempestivă a "cuplului" Merkel - Hollande. În timp ce pentru SUA "teleghidarea" unui război mascat de conflictul ucrainean nu reprezintă nicio problemă, europenii par a îşi da seama că au de-a face cu o judecată cel puţin oligofrenă. Războiul, dincolo de pericolul pentru umanitate, ar genera un dezastru economic şi umanitar(dacă am mai putea vorbi de umanitate după un asemenea război).

Stabilind ca şi cauză conflictul ideologic, rămâne totuşi întrebarea referitoare la lipsa de logică e fenomenelor economice. Aici tind să cred că fenomenele nu sunt generate strict de diferendul menţionat ci, mai degrabă, de fragilizarea arhitectonicii mondiale a banului. Indiferent de care parte am fi, observăm că banul, în forma actuală, începe să nu mai aibă sens. Injecţiile monetare iraţionale şi falsa ipoteză a creşterii perpetue sunt pietre de moară legate la gâtul economiei mondiale.  Iraţionalitatea preţurilor - dincolo de elementele care ţin de logica luptei actuale - reprezintă un semn clar că lucrurile nu mai au o bază serioasă. Această realitate face ca fiecare să încerce să-şi asigure un colac de salvare. Bazându-se pe cee ce am numit "complexul istoric", factorii politici încearcă să folosească aurul ca backup. Zvonurile din piaţă spun că Rusia are rezerve de cel puţin două ori mai mari decât cele afişate, în timp ce rezervele Chinei ar depăşi zece mii de tone. Despre repatrierile rezervelor celorlalte puteri am mai discutat, motiv pentru care nu mai insist asupra subiectului.

Aşadar, decorelarea preţurilor - ceea ce percepem noi ca fiind o lipsă de logică - poate reprezenta un semn al deteriorării iremediabile a sistemului economico-monetar actual. Ceea ce ar putea transforma conflictul ideologic al uni-multi polarismului într-unul total. Este cât se poate de clar că ne aflăm la o răscruce de drumuri. Problema constă în faptul că decizia în ceea ce priveşte drumul de urmat pare a nu putea fi luată decât în urma unor evenimente sângeroase.

21 de comentarii:

  1. O analiza trista dar pertinenta . E ca in bancul cu bula m-a ocolit cat m-a ocolit si pana la urma tot in ......m-a nimerit . Cand nu va mai exista carare intre vecini va veni si razboiul , sa ne mai bucuram cat mai exista aceste carari. E o chestiune de timp pana la ratacirea drumului .

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte bun articolul, cu cateva observatii: lupta nu e ideologica ci deja de supravietuire. US e in "deep sheet". Oricat ar cosmetiza ei rapoartele mai abitir decat comunstii nostri inainte de '89, realitatea e crunta. Iar americanii au invatat ca orice criza economica se trateaza cu un razboi. Razboiul reporneste "motorul" economiei prin industria inarmarii si coaguleaza societatea care recent a dat un semnal nou la Ferguson ca se cam dezintegreaza. Stii deja teoria ca pentru a avea o societate trebuie sa creezi imaginea de inamic extern. Razboiul Rece a functionat excelent, lipsa lui a dus la degradarea US. Au nevoie de cel putin un Razboi Rece si nu se poate declansa fara unul cald in prealabil, spritat cu niste sange de "eroi".

    Azi traim o criza economica majora, deja s-a ajuns la faza pe "currency war", lucru inimaginabil in secolul trecut, la repatrieri de aur, la renuntarea la dolar, etc. Sistemul economic e deja in faza de metastaze dupa cancerul declansat de Nixon Shock, probabil majoritatea statelor isi dau seama de asta si ca o rezolvare nu mai poate aparea din pix sau tastatura. Resetul e inevitabil, intrebarea nu mai e "daca" ci "cand". Si la viteza cu care se precipita lucrurile, "cand" pare sa fie prognozat destul de curand, poate 1-2 luni, poate 1-2 ani. Nu vrei sa ai FIAT money in momentul ala. Oricum si pana atunci o sa avem inflatie din cauza QE, dar atunci chiar ii poti folosi ca hartie igienica. Criza actuala, cauzata de lacomia si deregularizarea aproape totala financiara (adica "liber la furat"), nu e singura problema cu care ne confruntam. Peak oil e real, mai sunt si baby boomersii, etc.

    Fiind o criza majora, economica si sociala, americanii au nevoie de un razboi major. Au cam ramas fara tinte de atacat, avand "teatre de razboi" cam peste tot unde au gasit "aborigeni" care au avut curajul sa intre in joc. Nu numai ca au tinut la foc mocnit conflictele (Irak, Egipt, Libia, Siria, etc), incercand sa le lungeasca cat mai mult, dar deja isi construiesc singuri dusmani (ISIL) din lipsa de parteneri de razboi. Probabil trofeul unui cap de urs rusesc li se pare cea mai buna solutie momentan, rusii nefiind capabili sa raspunda nici economic si nici mediatic la nivelul americanilor. Iar pe partea militara nu prea le pasa, SUA e pe alt continent, au scut antiracheta, inainte sa cada vreun proiectil ratacit pe la John si Marry din Ohio in curte, Europa si Asia o sa fie demult in flacari. Cine stie, poate chiar vor regiza un nou Pearl Harbor.

    Viitorul nu suna bine. Noi, datorita pozitiei, ne aflam in rahat pana la gat. Dupa anii 80 de foamete cauzata de restituirea creditului FMI, urmeaza 90 de tranzitie, 2000 de integrare in NATO si UE, iar acum ne trezim in plin conflict mondial la granita cu un teatru de razboi. Bleah....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Brucan
      "Nu vrei sa ai FIAT money in momentul ala."
      Toată lumea are datorii, majoritatea NU are nici FIAT money, nici Bentley money, și "nu vrei" să ai... e deja extra.
      Parcă-i și văd pe protestătarii care plătesc rate în franci elvețieni de 7-8 ani că renunță la FIAT... peste noapte. :P Ei au renunțat la FIAT încă de la semnarea contractelor (Luați-i, mă, luați-i voi pe toți! :)

      Statele falite se vor bucura de... hiperinflații, motiv pentru care vor prelua din mers... dolari. :D

      Oricum, și până atunci o să avem deflație și din cauza QE, dar atunci chiar îi poți folosi să cumperi orice... cu discount.

      Noi, datorită bagajului genetic, am rămas în rahat până în gât. După anii '80, în care securiștii se credeau oameni de afaceri exportând până și alimentele din farfuriile popularilor; au urmat anii de tranziție, '90, cu aceiași securiști trimiși la produs; apoi, anii 2000, de integrare în rețelele securiste americane, iar acum ne trezim în același loc, cu aceiași ciobani ceaușiști cocoțați în vârful statului mafiot securist.

      Nu ne rămâne decât să sperăm că nu li se schimbă iar șefii... slugilor ceaușiste,

      Ștergere
  3. Jos palaria pentru un articol obiectiv care arata ca interesul poarta fesul - interesul aliatilor nord-atlantici aflati in putrefactia monetara de a cuceri noi resurse.


    ga4

    RăspundețiȘtergere
  4. Ar mai fi o intrebare: cum se cheama un om care vrea sa traiasca intr-o lume unipolara pe care o controleaza 100%? Psihopat cumva? Si cu raspunsul asta se duce si ultima speranta de pace.

    RăspundețiȘtergere
  5. Are cineva un sfat bun despre cum sa eviti cu bine evenimente sangereoase?
    Plecatul in alta tara vine cu riscul ca nu esti de al lor ceea ce poate fi ciudat in caz ca si acea tara intra in razboi si lor le pleaca oamenii la lupta in timp ce tu ramai pe acolo.
    Ramasul pe aici este doar ca sa faci cu mana la tancurile rusesti care tancuri pot merge in viteza maxima de 60km/h in timp ce tancurile noastre merg in medie 50km fara defect (tancurile rusesti pe care le aveam deja le-am vandut - nici macar topit) http://adevarul.ro/locale/targoviste/foto-renuntat-romania-tancurile-salel-col-r-ifim-trofimov-rusiei-i-ar-trebui-mai-putin-12-ore-cucereasca-1_533a63ec0d133766a866fa32/index.html
    Vorbesc serios, stiu ca este un blog cu teme economice, dar daca ne apropiem de o concluzie cu final sangeros, eu unul ma simt foarte "neclar" in a alege cea mai buna varinata. Da, voi alege singur ce sa fac, dar are cineva vreun sfat care merita ascultat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun articolul, mai ales partea cu "La momentul ăsta suntem buni pentru demonstraţii. Să luăm steagul şi să defilăm. Atât. De o confruntare reală suntem zero barat. Dacă ruşii ne-ar ataca, nu le-ar lua mai mult de 12 ore să ajungă la Bucureşti. Dacă ar folosi avioanele, timpul s-ar scurta considerabil. Poate formalităţile de la aeroport ar dura ceva.."

      Bun subiectul deschis de tine dar putin probabil sa provoace o dezbatere. Nimeni nu-si face public "his secret escape plan". E subiect tabu, la fel ca salariul sau lungimea organului.

      Sfatul depinde de la persoana la persoana. Depinde in ce oras al tarii te afli deja. Depinde daca ai familie sau nu. In principiu, conflictul nu apare peste noapte. Din momentul din care se dau primele ordine de incorporare pana chiar ajung rusii la Bucuresti, la fel ca si americanii la Bagdad, trec minim 1- 2 saptamani. Sa te ascunzi in tara nu are nici un sens, ori dai bot in bot cu rusul, ori niste uniforme locale mai zeloase te iau cu forta si te trimit pe front. Singura varianta pe care o vad este sa fugi rapid si sa ceri azil intr-o tara cat mai putin xenofoba, la fel cum fac sirienii zilele astea de exemplu. Daca razboiul e global si deja sunt si tarile cu apa calda in conflict, atunci pui repede mana pe un manual de limba rusa si inveti sa zici "Aveti mila!".

      Acum o parere care s-ar putea sa-mi atraga tot felul de injurii: eu nu de rusi m-as teme. Am cunoscut multi rusi si nu-s "de groaza". Sunt umani, iubesc viata, alcoolul. Destul de seriosi, muncitori si mandri. S-au dedat ei la atrocitati in WW2 dar erau si ei deja victimele unor atrocitati. O fi el ortodox, dar da-i rusului o palma si te poti astepta la un pumn. In schimb americanii pe care i-am cunoscut, mai ales cadrele militare, mi s-au parut rupti din "Soldatul universal": reci, aroganti, inumani, psihopati atent selectati. Intre a fi intr-un Irak invadat de americani (la Abu Ghraib) si a fi intr-o Romanie invadata de rusi, prefer a doua varianta.

      Oricum, dam dat-o-n paranoia rau de tot cu astfel de scenarii. Nu ca n-ar fi posibile. Dar nu e de "bon ton" sa vorbesti despre asa ceva.

      Tu la ce te-ai gandit? In situatia in care Romania declara indirect razboi Rusiei, ce faci?

      PS: era sa zic "Rusia declara Romaniei" dar probabil nici nu aflam, declara ei razboi pe la 1 noaptea cand dorm toti romanii si deja la 6 dimineata e plina Casa Poporului de rusnaci.

      Ștergere
    2. Varianta la care ma gandesc eu e pornesc rusii si ocupa toata Ucraina.
      Daca se intampla asa ceva ma intreb oare in cat timp se inchid granitele tarii noastre si se organizeaza mobilizare generala? In Rusia deja se "convoaca" rezervistii. Nu pare gluma deloc. Romania este in prima linie asa ca ma astept ca primii pe care ii vom vedea pe aici sa fie rusii. O problema care o vad este ca atat s-a furat dina cesta tara ca s-a ajuns sa nu mai avem mai nimic in dotarea armatei asa ca nu ma simt confortabil gandindu-ma ca armata sigur ne va apara (mica sansa, dar posibila, ca am chiar avea arme cu laser proiectate de Coanda).
      Oare in cat timp credeti ca se inchid granitele tarii si dupa ce eveniment major?

      In trecut pentru evitarea razboiului se mergea prin paduri/pesteri. Poate ramane o varinta buna daca totusi preferi sa ramai printre ai tai. Viata mi-a aratat insa ca oameni buni si rai sunt peste tot, in toate natiile, asa ca nu ma simt mai linistit alaturi de romani, doar ca intr-o tara straina aflata si ea in razboi ma gandesc ca e cam dificil sa te explici ce faci tu pe acolo cat timp altii de varsta ta, cetateni ai acelei tari, sunt la razboi. La partea aceasta nu gasesc o logica imbatabila pentru a alege tara ideala.

      Elvetia ar fi refugiul cel mai bun chiar si pentru un razboi atomic deoarce au umplut tara cu adaposturi antiatomice. Problema e sa gasesti un mod sa ajungi si sa ramai acolo.
      O problema care o vad este legata de cum iti poti asigura supravieturiea oriunde decizi sa ajungi. Din nou preferabil ar fi ca acea tara sa nu fie implicata in razboi.
      Asa in Europa parca Portugalia ar fi o varianta. Probabil ca orice tara care nu are baze americane ar fi o varianta. Unele tari prin rata de criminalitate ridicata te sperie mai rau decat razboiul.
      In Africa ca om alb ar fi cam greu sa te explici in afara faptului ca ai multi bani si iit permiti sa stai doar cu albii. Noua Zeelanda e departe, dar merita considerata. Probabil un loc bun este acela unde ai ceva prieteni ca sa te ajute sa intelegi sentimentele locale.

      Apropo de bani, oare pana cand ne vom putea folosi de ei si dupa aceea ce alternativa vom avea? Daca ramai in tara poate mai faci un troc cu oaresce bunuri din proprietate, prin tari straine nu prea imi imaginez ce poti face, probabil sa supravietuiesti ca si altii foarte saraci de acolo. Nu sunt convins ca oaresce aur in subdiviziuni foarte mici ar ajuta.
      Aici am mari dubii despre cea mai buna solutie.

      O mare problema a acest subiect atat de tabu este ca nu gasesc usor mai nimic documentat despre modul de gandire si actionare in vreme de razboi. Incerc sa pun la cap informatii putine din diverse surse. Despre multa omenie in vreme de razboi nu prea poate fi vorba, sunt multe exemple din multe razboaie unde cei refugiati in biserici au fost macelariti, nu ma astept sa fie altfel la urmatorul razboi.
      Taberele de refugiati nu sunt deloc raiul pe pamant, chair din contra citeam acum cativa ani articole despre cum se bateau sirienii ca se urce primii in autobuzele care zilnic ii duceau inapoi in Siria pe cei care voiau sa plece din taberele de refugiati. Acum vad ca Libanul a devenit alegerea favorita a sirienilor si acolo inca le este bine.

      Ramane si problema intoarcerii acasa cand va fi sa fie sau alternativa unei foarte indelungate pribegii. Ma gandesc ca oamenii se adapteza vremurilor asa ca nu m-ar mira sa gasesti moduri de a calatori dintr-o parte in alta a lumii fara costuri prea mari.

      Daca e sa fie razboi atomic probabil ca vor ridica in aer deodata toate rachetele si atunci nu mai conteaza, dar daca totusi nu va fi parca m-as simti mai bine stiind ca am ales cea mai buna varianta disponibila. Atfel cred ca razboiul se va termina cand toata lumea se va satura sa se omoare (apropo de Bosnia si Croatia unde toti au arme acasa dar nimeni nu vrea sa le mai foloseasca).


      Ștergere
    3. Destul de buna analiza ta, si daca e sa tragi o concluzie, aceea ar fi ca in caz de razboi am belit-o rau de tot. Inca mai am colegi care emigreaza prin tot felul de colturi (Canada, Australia), dar nu cu gandul la razboi, nu vad mai sus de Stirile de la ora 5. Dar incep sa cred ca fara sa-si dea seama au luat cea mai buna decizie in viata lor. Aici in Romania viitorul e negru si in cele mai optimiste scenarii. Chiar daca s-a dat nitel liber la Justitie, se sicaneaza blonda prezidentiala de ochii lumii, nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece, si Nastase tot la racoare a ajuns. Dar a fost inlocuit cu altul, si mai corupt, si mai nenorocit. Din toate punctele de vedere suntem la decenii distanta fata de tarile vestice, chiar si fata de Polonia, Ungaria sau Turcia. Ca sa-i "prindem din urma" ar insemna ca ei sa stea pe loc si noi sa ne apucam de alergat, lucru imposibil. Suntem ca niste congolezi care-si imagineaza ca pana la pensie, o sa aibe si ei in Congo cladiri de sticla cum avem noi in Bucuresti. Deci congolezii au sanse mai mari sa ne prinda din urma.

      Nu de inchiderea granitelor peste noapte imi fac griji, granitele actuale nu-s asa securizate cum iti imaginezi, vezi contrabandistii care trec zilnic tone de tigari prin Maramures. E adevarat, granitele alea sunt fix spre Ucraina. :D Presupun ca si celelalte sunt cam la fel, daca incepe o emigrare masiva, politistii de frontiera o sa se suie in copaci ca sa nu fie calcati in picioare.

      Asa ca poate cel mai bun tratament e preventia, adica emigrarea. Ca destinatie, as lege o tara cu caucazieni, cat mai neutra. Daca ai calatorit stii deja ca nu te poti integra intr-o tara cu alta rasa, oricat ti-ai imagina asta. Peste noapte pot sa apara sentimente xenofobe in acea tara, iar Ahmed nu mai face diferenta dintre tine si un yankeu, mai ales daca a vazut vreun speech de chiorete.

      Ca mod de supravietuire, doar propria sanatate si "scoala vietii". Pana sa ajungi tu la destinatie o sa fii jefuit de orice mini avere ai la tine. Sau ti se confisca acolo.

      Ma opresc aici, deja intram in scenarii in care oricum sansele de supravietuire sunt minime. Si lumea aia o sa fie atat de groaznica incat oricat de mult ai iubi tu viata, s-ar putea sa nu-ti mai pese de supravietuire. Sa speram ca nu se ajunge pana acolo.

      Ștergere
  6. Razboi ideologic? Eu zic ca te inseli... Sunt de acord ca americanii o cauta cu lumanarea si vor sa aprinda scanteia unui WW3 dar cred ca n-ar trebui sa li se dea o asa mare insemnatate pe asa pretinsa superioritate tehnologica. Ei intotdeauna au jucat poker si sunt specialisti in cacialmale. Pai daca n-au avut curajul sa intre in Yugoslavia crezi ca o sa intre in Ucraina? Unde le miroase a plesneala doar zboara de la 20 Km in sus. No boots on the ground!
    Nu-i mai usor sa-i incarci cu ura pe ucrainieni (pentru cel putin 2-3 generatii), sa-i inarmezi si sa-i faci zile fripte rusului? Dar ceea ce ma mira pe mine e faptul ca nimeni nu vede faptul ca, pana la urma, conflictul "ideologic" ruso-american consta in faptul ca americanul vrea s-o faca pe "bossul" iar rusul vrea sa-i arate ca la el in "ograda" nu-i dicteaza nimeni. Si cum rusul nu-si prea aduce aminte de vremurile cand mai era "incalecat", joaca rolul "calului naravas" iar America vrea sa demonstreze musai ca-l va "struni". Asta cere timp, resurse si destui de multi idioti care sa participe la "spectacol".
    Pina una-alta si-au inchis ambasada din Yemen, semn ca Iranul mai controleaza, acum, inca o tara pe langa Liban si Siria. E clar ca "atmosfera" se incinge si mai devreme sau mai tarziu "buba" o sa se sparga. Mai rau de noi ca, iar, suntem la raspantii de drumuri. Si iar o s-o "furam"...cu sau fara scut anti-racheta.
    De fapt totul e o plesneala. Un joc de "tit for tat" cum ii place Licuricului sa se laude.
    Dar pina cand?

    RăspundețiȘtergere
  7. Am comentat si la articolul trecut insa din varii motive tehnice nu a sosit pentru moderare....pentru intelegerea situatiei actuale trebuie sa ne uitam un pic in istoria rusilor...de 125 de ani rusii sunt constant atacati de OCCIDENT...revolutia bolsevica, primul razboi monidal, al doile razboi mondial, razboiul rece si lovitura de stat din 1990-1991 sunt tot atatea prilejuri prin care rusii au trebuit sa se apere.....USA si stilul de viata occidental se bazeaza pe furtul resurselor din colonii si migrarea lor catre acest sistem centralizat....invadarea oprita de rusi din SIRIA s-ar fi facut cu scopul de a acapara resursele energetice ale IRANULUI...fiindca rusii s-au opus americanii au schimbat placa dupa principiul ca conflcitul cu rusii oricum va avea loc...de ce sa mai astepte? Unde au gresit americanii au fost sa incerce sa intre cu crucisatoarele prin BOSFOR SI DARDANELE catre CRIMEEA mizand pe faptul ca daca TURCIA este in NATO nu-i va trada...turcii le-au soptit la ureche rusilor iar PUTIN a mobilizat cei 25 de mii de trupeti existenti in peninsula si au recuperat CRIMEEA....daca PUTIN nu recupera CRIMEEA trebuia sa faca fata unui val imens de indignare al poporului revoltat ....asadar Occidentul ataca RUSIA iar RUSIA trebuie sa se apere....nu stiu de ce ar fi ceva neclar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lucrurile sunt neclare doar pentru basisti, feisbucisti si prostevisti.

      Ștergere
    2. In '39-'40, URSS a halit juma' de Polonie, Bucovina, Basarabia, Tarile Baltice...a incercat si cu Finlanda dar nu i-a iesit. Si nimeni nu atacase URSS pana la acea data.
      In '91 Rusia intra cu trupele in Moldova si "pacifica" Transnistria. Conform tratatelor pe care le-a semnat, trupele (Armata 14) trebuiau retrase in 1999. Ele sunt pana astazi acolo desi nimeni nu a atacat Rusia in acea zona, nici inainte nici dupa.

      Ștergere
    3. Pai de aceea nici nu au atacat si nu o vor face...pentru ca sunt trupe acolo...QED...."d' aia" au "pacificat" zona si stau pe pozitie.

      Ștergere
  8. Mi se pare ca gresiti in argumentatia logica.
    O lume multipolara dorita de Rusia poate presupune ca Ucraina sa alunece dinspre centru gravitational Rusia catre centru gravitational Europa. Ei tocmai d-aia se bat ucrainienii, nu de dragul US. Nu in US vor sa se integreze ucrainienii, georgienii si moldovenii. Nu in US s-a integrat fostul est comunist gen Ungaria, Polonia, Romania, Bulgaria. Aici greseste argumentatia dvs, prin faptul ca o lume multipolara nu exclude conflictul din Ucraina, din contra il justifica foarte bine. Toate justificarile dvs de mai sus se lovesc de urmatoarea intrebare: de ce trebuie ca ucrainienilor si moldovenilor si georgienilor sa le stabileasca Rusia politica externa si interna? De ce sa nu poate ei decide, de ce sa nu aiba drept la autodeterminare? Doar pentru ca la un moment dat le-a stapanit Rusia ca teritoriu? De ce nu au dreptul asta, doar pentru ca in felul asta convin politicii US de a pune piedica Rusiei? Adica daca eu vreau mai mult cu blonda decat cu bruneta, asta inseamna ca roscata care se bucata pe margine ca si-a luat-o bruneta, roscata m-a determinat sa-mi placa blonda si ea a uneltit totul? Eu nu mai am dreptul la placer personala, argumentele mele nu mai sunt acceptate pentru avantajul meu, ci numai pentru avantajul indirect al roscatei????
    Sper ca nu am fost foarte sofisticat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, este un conflict ideologic, dar e de alta natura decat cel uni / multi-polar.
    Andrei Saharov, unul din liderii programului atomic al URSS, Premiul Nobel pt. Pace, membru al Academiei De Stiinte al URSS, etc.: "Daca un stat este un pericol pentru proprii lui cetateni, cu atat mai mult va fi pentru vecinii pe care ii are". "Respectarea drepturilor omului ar garanta schimbul liber de informații și idei între popoare, ar încuraja apropierea lor, reducând astfel probabilitatea de conflict și posibilitatea de cultivare in secret a intențiilor agresive."

    RăspundețiȘtergere
  10. In toata harmalaia asta nu se aude Kina.Care ar fi cauza?

    RăspundețiȘtergere
  11. In afara de aberatiile cu "daca aliatii nostri occidentali ar fi intervenit la timp si nu ar fi permis rusilor sa institutionalizeze coruptia in Romania" (aliati care acum ne-au jefuit direct si acum ne folosesc drept carne de tun), o alta opinie: https://reportajelive.wordpress.com/2015/02/08/razboiul-este-inevitabil-presa-tace/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A mai fost dat link-ul asta de cineva. N-am aprobat comentariul pt. ca mi s-a parut cam oligofren punctul de vedere...

      Ștergere
    2. Nu neaparat oligofren ci .... "partinitor". Printre noi exista oameni care apara cu orice pret ideea de capitalism, democratie, liberalizare, privatizare, Vest, USA, basescu, etc. Nu le gasesc nici un cusur. Pe subiectele astea poti declara fara dubiu ca din punctul tau de vedere, sunt oligofreni. Si din al meu, bineinteles. Unii o fac pentru ca chiar sunt oligofreni, altii acoperiti, altii au tot felul de beneficii. Dar si ei stiu ca 1+1=2, ca soarele e pe cer, si uite ca acum constata si ei ca rusii au fost atacati primii si sunt pe punctul de a riposta puternic. Daca si "oligofrenii" observa asta, inseamna ca probabilitatea e si mai mare ca sa fie adevarat. A punctat destul de bine situatia presei locale, toata praf, toata controlata, nu te poti baza pe ea sa-ti spuna ca rusii sunt deja la Galati. Si a punctat cateva semnale care ar demonstra o agravare a situatiei. Cu o parte sunt de acord.

      Ștergere
  12. Excelent articol, la fel ca primul.

    Poate si o viitoare analiza a ce urmeaza dupa reformarea/disparitia banilor?! Oare o sa putem renunta complet la bani in cativa zeci de ani si sa putem concepe un nou sistem de tranzactie?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)