luni, 12 octombrie 2015

Imperiul contraataca

De ceva vreme, în curtea Microsoft este fojgăială mare. Lansarea Windows 10 parcă nu a mai semănat cu cele de până acum. Parcă a fost mai degrabă discretă, un eveniment ca oricare altul. A semănat cu o nuntă la care mirii n-au stat cu oaspeţii, ci au preferat ca, din când în când, să meargă să-şi mai facă ordine prin casă.

Suntem după aproximativ trei luni şi Windows 10 are o cotă de piaţă de 6.63%. E remarcabil că, în prima lună de la lansare, noul sistem de operare de la Microsoft şi-a depăşit rivalul de la Apple. Mai mult, creşterea actuală este constantă şi este posibil ca până la sfârşitul anului să vedem Win 10 în faţa „rivalilor” 8.1 şi XP.


Există însă şi un mare „dar”. Din toată această creştere Microsoft nu câştigă mai nimic. Fiind oferit ca upgrade gratuit pentru toţi posesorii de Windows superior versiunii 7, noul Windows, indiferent de succes, nu va aduce mare lucru în curtea producătorului său. Baza de utilizatori va fi aceeaşi, iar în final se va reuşi doar „topirea” posesorilor de windows 7 şi 8 în masa utilizatorilor de Windows 10(aproximativ 74% din piaţă). 

Este pentru prima dată în istorie când Microsoft  nu încasează nimic din lansarea unei versiuni superioare de Windows. A fost o mişcare disperată deoarece compania risca să dispară. Prinsă pe picior greşit de dezvoltarea noilor dispozitive mobile, Microsoft s-a restructurat profund. De altfel, business-ul său pare a nu mai gravita în jurul veniturilor din sisteme de operare, chiar dacă acesta era încă o vacă de muls.

Dar care este noul model Microsoft? Din ce vrea „Gigantul din Redmond” să scoată bani? Ei bine, vremurile s-au schimbat şi, la fel, structura veniturilor.Vedeta incontestabilă sunt serviciile de cloud computing. Microsoft s-a mişcat extrem de bine aici, chiar dacă a făcut-o discret. Cloud-izarea Office-ului şi a CRM-ului Dynamics, alături de soluţia Azure, au fost mişcări inteligente care au condus la o creştere 88%(YoY), ceea ce în termeni anualizaţi ar reprezenta un venit total de 8 mld. $. Trebuie menţionat că Microsoft încă se află în plin proces de cloud-izare a produselor sale, astfel încât acestea să-i asigure un venit constant.

O mişcare al cărei efect va trebui evaluată în timp este creşterea business-ului hardware. Aici putem spune că Microsoft copiază 100% strategia Apple. Lansarea Surface Book(1400$), a noului Surface(899$) şi a liniei Lumia se face după reţeta patentată de Apple. Microsoft are controlul produsului de la A la Z. Aceasta se traduce într-o marjă mai mare de profit(segmentele vizate sunt cele premium). Însă, este de discutat dacă, în actualele condiţii, va mai funcţiona mult timp parteneriatul său cu producătorii de hardware. Având în Microsoft un concurent, nu un partener, producătorii s-ar putea orienta către parteneriate mai ieftine cu producători de diverse distribuţii Linux. Într-o lume care se desfăşoară din ce în ce mai mult în browser, aproape că nu mai contează sistemul care-ţi echipează calculatorul. 

Este foarte probabil ca Microsoft să-şi fi calculat exact mişcările. În viitorul apropiat, calculatorul local va fi doar o extensie a cloud-ului. Foarte puţini utilizatori vor refuza diktat-ul centralizării globale, iar aceştia oricum îşi vor găsi liniştea în afara graniţelor Microsoft. De aceea, cei din Redmond se pregătesc să şocheze lumea lansând un sistem de operare windows atât de prietenos până la ... open source. Imaginaţi-vă ce revoluţie va fi atunci când se va anunţa că windows-ul e un sistem deschis, pe care-l poate modifica oricine, după bunul plac. Numai că asta se va întâmpla în momentul în care o bună parte din API va fi implementat în cloud care, la rândul său, va fi la fel de deschis precum safe-urile de la FED.

Privind global, Microsoft pare a se fi restructurat profund, reuşind şi menţinerea pe linia de plutire a cotaţiei bursiere. Din păcate, se pare că vom avea un an plat pentru companie, însă succesul deciziilor actuale îl vom putea vedea(evalua) abia anul viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)