Justiţie şi-atât!

„În condiţiile în care pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul a încercat, prin solicitarea încuviinţării unor probe, să combată învinuirile aduse, în ceea ce priveşte afirmaţia că ar fi primit 30.000 EUR nu a adus vreo probă care să infirme veridicitatea ei.”

Citiţi vă rog de două sau de mai multe ori citatul cu care am început acest articol. Dacă aveţi impresia că face parte dintr-un referat al vreunui student repetent de la drept, vă înşelaţi. Citatul este luat din motivarea condamnării la patru ani cu executare a fostului ministru Constantin Niţă. Poate că individul, cu faţă lui de chelner, nu vă place. Dar nu despre asta este vorba.

Lucrurile stau în felul următor: DNA vine cu denunţul lui Urdăreanu(ştiţi, băiatul ăla cu ochi albaştri care, între altele, şi-a făcut cavou cu lift) conform căruia lui Niţă i s-ar fi dat o şpagă de 30.000 EUR. Asta e singura „probă” pe care DNA o pune la dosar. Şi, întrucât - conform judecătorilor de la ICCJ(!!!) - nu a reuşit să-şi probeze nevinovăţia, Niţă e condamnat la patru ani de bulău. Aşa, ca-n stalinism.

Pentru a emite o asemenea enormitate, în mod normal, n-ar trebui să ai acces nici măcar pe scările Facultăţii de Drept. Oriunde în lumea civilizată aşa ceva pur şi simplu nu e de imaginat. Criticaţi Rusia lui Putin? Aflaţi că acolo aşa ceva pur şi simplu nu există! Poţi să acuzi sistemul judiciar rusesc că face abuzuri, însă niciodată într-un mod atât de grosolan! Probabil nici în Coreea de Nord aşa ceva nu e de imaginat. În România însă, asta e normalitatea.

Pentru o asemenea aberaţie magistraţii respectivi ar trebui dat afară cu şuturi în cur. Sau băgaţi la închisoare pe viaţă. Sau judecaţi după standardele procesului Ceauşeştilor şi mitraliaţi la colţul blocului de un pluton compus din avocaţi ai apărării. Nu e posibilă atâta lipsă de cultură generală, atâta prostie şi o asemenea lipsă a noţiunilor de bază. Aici, repet, nu e vorba de drept ci de o minimă cultură generală. Culmea e că această lipsă de bun simţ nu se manifestă la vreun tribunal insignifiant, situat undeva într-un colţ rupt de lume, ci la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică acolo unde se presupune că e rezerva de competenţă în materie juridică, unde cică se află vârfurile vârfurilor.

Hai să stăm şi să judecăm logic: dacă aşa ceva se întâmplă la vârful Justiţiei autohtone, oare ce se petrece pe la baza sistemului juridic? Oare ce motivări tembele se dau acolo? Şi, mai mult, ce aşteptări să ai de-acolo?

E o întreagă retorică a „justiţiei independente” şi al „neamestecului în treburile justiţiei”. O retorică avându-l ca vârf de lance pe Plăvanul naţional, cel dintâi retardat al ţării. Păi, măi, cretinule, înainte de a avea o justiţie independentă, n-ar fi mai corect să avem o justiţie? Ceea ce e acum e un sistem stalinist, în care bunul plac, „paradeala”, arbitrarul şi prostia sunt cele mai pregnante constante. Un sistem croit de băsescu şi acoliţii săi, menit strict a răspunde comenzilor venite via securitate. Păi înainte de orice, boule, ar trebui să vedem cum facem să nu mai avem asemenea specimene acolo. Cu alte cuvinte, înainte de a vorbi despre „independenţa justiţiei”, hai să vedem cum facem să avem justiţie, nu paradeală . Pentru că o prostie sau ticăloşie de acest tip realmente distruge oameni!

Oameni buni, reţineţi ce vă spun: suntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. Deja am intrat în lumea lui Kafka. Iar asta, probabil, e cea mai cumplită veste pe care o aflaţi.