miercuri, 24 iulie 2019

Pagini din istoria falsificată: Ion Antonescu

După Revoluție, niște înfierbântați la creier avansaseră ideea că ar fi bine ca în România să se instaureze pentru o perioadă de timp o dictatură militară pentru a da țării răgazul necesar refacerii. Culmea e că aberanta idee găsise numeroși adepți. Vă dați seama de ridicolul situației? Abia ieșit dintr-o dicatatură obsedantă să-ți dorești să te întorci la o altă dictatură, de data aceasta sub conducerea lui moș Teacă.

La fel de bine, tot în acea perioadă, rămâneam surprins de cotele amețitoare pe care le avea armata în rândul populației(fenomenul e valabil și azi). Ce făcuse să merite asta? În afara bătăliilor gradaților cu bateriile de vin, pur și simplu nu se întâmplase altceva. Mă rog, demnă de remarcat ar mai fi bulibășeala în urma cărora militarii ori s-au omorât unii pe alții, ori au omorât aberant oameni nevinovați în isteria pseudo-revoluționară. Mai mult, armata era total penetrată la vârf de KGB. Cu un ministru al apărării practic adus de acasă pentru a mânca rahat la KGB din miezul puterii, vă puteți da seama limpede cu ce caricatură aveam de-a face.

De-aceea spun că o țară care, chiar și marginal, ia în considerare aducerea militarilor la putere e o țară proastă. Militarul eminamente e educat să execute, nu să conducă. Nici generalul cu gradul cel mai înalt nu are educația necesară ruperii de un șef. N-are cum să o aibă. Cei care reușesc să se rupă de psihologia cazonă reprezintă o minoritate, restul comportându-se toată viața fix ca ceea ce sunt: o armă menită a fi folosită pentru apărarea țării(sau, în cazul conducătorilor ticăloși, ca instrument de represiune al propriei populații).

Trebuia să fac aceste precizări înainte de a-l prezenta pe ticălosul de care ne vom ocupa astăzi, anume Ion Antonescu. Venit la putere într-un mod suspect, Antonescu a dovedit o ticăloșie fără margini, reușind ca prin uneltiri grosolane să-i îndepărteze de la pârghiile puterii pe cei care-l aduseseră. Victoria pozitivă a sa a fost îndepărtarea de la putere a deviantului Carol și-a curviștinei care era, în fapt, adevărata conducătoare a țării. Așa ajunge pe tron Mihai, un tânăr cam oligofren, care nu știa pe ce lume se află. Într-o paranteză voi spune că era atât de pămpălău încât țara cheltuise o groază de bani pentru ca mica majestate să fie dezvirginată de-o curvuliță găsită de hoașca de Lupeasca. V-am spus asta ca să vă dați seama cam care erau preocupările casei regale atunci când țara era într-un impas teribil. 

Aducerea pe tron a lui Mihai s-a făcut strict deoarece asta îl ajuta pe Antonescu să-și consolideze structura de putere. După această lovitură, Antonescu s-a apucat să acapareze, pas cu pas, instituțiile statului stârnind mânia legionarilor care, între 21 și 23 ianuarie 1941, generează evenimentele care vor rămâne în istorie sub denumirea de „Rebeliunea Legionară”. Aceasta este oprită violent de Hitler care transmite transparent susținerea sa pentru Antonescu. Rămași sub amenințarea tancurilor germane, legionarii cedează și astfel începe una dintre cele mai negre pagini ale istoriei autohtone. Pentru ajutorul dat de către Hitler, Antonescu devine dintr-un aliat al Germaniei un vasal al acesteia. Hitler, de asemenea, îl susține pe Antonescu deoarece se baza pe componenta română a armatei pe frontul de Est. Marea problemă e aceea că, din ticăloșie și din dorința de a părea mai important decât e, Antonescu a ascuns mereu starea precară a armatei române, lipsa dotărilor și a pregătirii, preferând să trimită românii pe front ca și carne de tun în loc să recunoască adevărul, anume că eram desculți. 

Probabil mulți îmi vor aduce ca și contraargument „eliberarea” Basarabiei de către Antonescu. Aici e de discutat într-un context mai general. De fiecare dată când e atacată, Rusia se comportă precum un burete. Agresorul intră ca-n brânză și are impresia că a câștigat lupta fără mari eforturi. Așa a pățit-o și Napoleon și la fel au pățit-o nemții în Al Doilea Război Mondial. Astfel, „victoriile” lui Antonescu trebuie văzute în acest context general de retragere a armatei ruse. În fapt, comuniștii s-au limitat la pârjolirea Basarabiei, intrarea trupelor noastre fiind mai mult un efect al acestui fenomen. Adevărata luptă s-a văzut la Odesa, acolo unde românii efectiv luptau desculți și cu pușcoacele contra unei armate mai dotate. Cum naiba să lupți doar cu „groapa căzăcească” și cu tunul de la 1877 împotriva tancurilor moderne și a unei artilerii care, totuși, era destul de în linie cu tehnologia vremii? Bietul soldat român a luptat desculț, a îndurat friguri pentru ca un deviant precum Antonescu să se încununeze cu laurii victoriei. Cucerirea Odesei este succesul cel mai mare al armatei române din cel de-al Doilea Război Mondial, dar ceea ce nu se spune este că a fost o victorie întâmplătoare, generată strict de retragerea armatei sovietice în Crimeea. Ea survine unui context favorabil pentru noi, generat în special de mutarea liniei frontului prin cucerirea Kievului de  către nemți. Astfel, Crimeea devenise mult mai importantă strategic în noul context. Nu trebuie să uităm rușinoasa capturare a artileriei române care bombarda portul și nici faptul că, aflați în fața unei armate impotente, sovieticii au reușit să transfere în Crimeea fără nicio problemă toate armele și soldații din Odesa. Practic Odesa a acăzut atunci când trupele fuseseră de mult retrase. Comparați această victorie cu căderea Kievului în urmă căruia nemții au luat 600000 prizonieri împreună cu toată dotarea. 

În țară, Antonescu era strict obsedat de consolidarea propriei puteri și de frica față de legionari. Asta în condițiile în care practic toți legionarii fuseseră aruncați în pușcării, doar câteva componente ale Mișcării fiind în pribegie, în stare de semi-arest prin Germania sau Italia. Avem aici o chestiune de-a dreptul interesantă: legionarii aflați în Germania erau folosiți de către Hitler pe post de sperietoare pentru Antonescu, astfel încât, dacă acesta ar fi mișcat în front, imediat Hitler i-ar fi arătat legionarii. Asta în ciuda faptului că întreg corpul legionar din Germania trăia în condiții de lagăr.

O controversă legată de „eliberatorul” Antonescu o reprezintă motivul pentru care a trecut Nistrul. Toate partidele politice i-au spus la unison că nu e bine să ne înhămăm la un război de cucerire care nu e al nostru și-n care, după eliberarea Basarabiei, noi nu mai aveam ce să căutăm. Aiurea, Antonescu a ținut-o pe-a lui și-a trimis biata armată română într-o aventură la fel de tembelă ca și capul țării. Ceea ce nu știe multă lume e faptul că Antonescu pur și simplu n-avea cum să se opună trecerii Nistrului. România, întrucât Hitler îl ajutase pe prost să scape de legionari, era sub ocupație și, la cel mai mic semn de nesupunere, Antonescu ar fi fost eliminat precum un dinte stricat. Mai mult, pentru a-și demonstra plenar prostia, după victoria Odesei, dictatorul nostru de carton s-a înfoiat și mai mult în fața lui Hitler făcându-l pe ăla să-l considere o mare sculă. În fapt, principala armă a lui Antonescu era biata carne de țăran pe care-o arunca în fața tunurilor hămesite. Era logic că o asemenea situație n-avea cum să reziste, iar dezastrul se va produce la Cotul Donului unde întreaga armată română condusă de sus până jos de incompetenți s-a trezit efectiv înconjurată de sovietici, iar peste 150 000 de soldați și-au pierdut viețile. 

Pămpălăul ăla căruia unii înfierbântați îi spun „eliberatorul”, în fapt o nulitate bolnavă doar de putere, se face vinovat pentru moartea a peste 600 000 de soldați români pe frontul de Est. Acestea sunt cifre goale care spun totul despre „geniul” său. O lepră incompetentă, ca multe altele de-aici, cățărată la conducerea țării și care-a produs un dezastru de nedescris pentru noi, finalizat cu o penitență de mai bine de cincizeci de ani de comunism.

Iar ca să vă dați seama cam ce fel de oameni conduceau pe-atunci lumea și cam care era caracterul mareșalului(dracu știe de unde se potcovise retardatul cu titlul ăsta!) o să vă spun o întâmplare de-a dreptul hilară. Observând că detenția nu i se mai termină, Horia Sima - aflat în custodia nemților - se hotărăște să se pună sub protecția lui Mussolini. Transmite semnale, stabilește contacte și un terchea-berchea de prin Italia îi promite că-i poate mijloci o întâlnire cu „Il Duce”. Astfel, reușește s-o șteargă din domiciliul său forțat și, cu un pașaport fals, ajunge la Roma. Când se află în Germania  că a evadat se generează o isterie. În țară, Antonescu deja se scăpase pe el de frică, gândindu-se că destinația lui Horia Sima nu e Roma, ci Bucureștiul, unde vine să se răzbune. Astfel, ca o primă măsură, nu mai puțin de trei sute de militari se ocupau direct de protecția mareșalului de carton, masați în dispozitive circulare. De asemenea, tot corpul de poliție avea ca prim obiectiv controlul strict astfel încât să dea Antonescu nas în nas cu Sima. 

Aflând că e la Roma, Hitler îi transmite lui Mussolini un ordin clar de arestare a lui Sima, iar acesta aproape că se scapă pe el de frică neștiind cum de-a ajuns beleaua fix pe capul lui. Așa se face că, la pretinsa întâlnire cu Il Duce, Sima se trezește înconjurat de polițai care-l fac pachet și-l trimit la Berlin. Aici treaba devine de-a dreptul sulfuroasă. Hitler dă ordin ca Sima să fie împușcat. Antonescu, proaspăt scăpat de spaimele sale, în convorbirea cu Hitler transmite un apropo cum că dacă vrea ca România să-i rămână aliată trebuie să-l lichideze pe Sima. Asta lovește direct în orgoliul nebunului și-atunci Hitler aproape își iese din minți întrucât nu permitea ca un vierme precum Antonescu să-i dea lui ordine. Astfel, anulează execuția lui Sima, iar pe Antonescu îl pune la punct într-un asemenea mod încât bravul nostru melitar aproape îi cade-n genunchi și-și cere scuze ca un milog. Halal act de bravură. 

Dacă a avut vreun rol pozitiv în tot contextul conflagrației mondiale, atunci acesta a fost reprezentat de păcălirea lui Hitler cu „brava armată română”. Ăla s-a bazat pe România și astfel s-a trezit cu frontul făcut pulbere în zona românească. Mai mult, tembelul nostru era conștient de dezastrul măreței sale armate, motiv pentru care a încercat să-și salveze pielea negociind în secret cu aliații. Și nu cu oricine, ci tocmai cu Kollontai, adicătelea fix cu reprezentanta dușmanului direct. Ca un gest de clemență, prostovanul a lăsat întregul spionaj britanic să-și facă de cap prin București și astfel Maniu s-a putut mișca liber trăgându-i preșul de sub picioare și băgându-l acolo unde-i era locul de mult timp, anume la bulău. 

Ceea ce trebuie să înțelegem e că Antonescu reprezintă pentru istoria noastră o pată rușinoasă, nicidecum vreun subiect de mândrie. Mă cruceam după Revoluție când am văzut cum statuile sale împânziseră țara, iar mitul „eliberatorului” se întindea precum o pecingine. Bine că s-a stopat. Problema e că oamenii tot mai cred că ăsta a fost(este) o victimă a istoriei. Aiurea. A fost unul dintre mult prea mulții ticăloși pe care această țară a trebuit să-i suporte. O nulitate care, prin prostia sa, ne-a condamnat la o penitență istorică.

13 comentarii:

  1. La varf armata romana era condusa de oameni vanduti trup si suflet Angliei si Frantei. Aproape toti politicienii erau, in perioada interbelica, in solda celor doua tari. Ei gandeau ca interesul Romaniei e sa faca ce ar dori Franta si Anglia. Nu aveau nici cea mai mica urma de demnitate asa cum nu au nici in prezent.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vad ca ai primit ordin de parjolire totala a personalitatilor istorice romanesti interbelice.Tonul pe care ii analizezi e mult prea infierbantat pentru obiectivitate si aduce a Andreji Ianuarevici Visinski mai mult decat Xenopjol,Iorga,Buzatu,Scurtu sau altii de meserie.
    Fiecare dintre cei balacariti de tine au si fapte bune,de adevarat patriotism,pe langa slabiciunile omenesti inevitabile oricui.Nu stiu cine a pus mana pe parola de admin,dar nu recunosc in ultimele atacuri totale la adresa celor care,au scris istoria Neamului in ultima suta de ani, pe acel Dan Diaconu echolibrat,nepatimas,rational si logic pe care l-am descoperit in urma cu mai multi ani pe acest blog..Stiu ca ti s-a mai spus si de catre altii:blogul pare a suferi de tulburare bipolara privind stilul comentariilor si asta intriga unii cititori.
    Daca postatorul articolelor despre personajele istorice romanesti s-a inregimentat in trupele ce dau,asalt total axiologic asupra Romaniei,il lasam cu soarta acelora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este firesc să vă doriți ca trecutul țării să fie unul cu care să ne mândrim. Totuși, autorul are dreptate, perioada interbelică a fost una dintre cele mai întunecate perioade din istoria țării, marcată puternic de corupție generalizată (acum e parfum în comparație cu ce era atunci), mișcări extremiste fasciste și comuniste, asasinate politice, mortalitate infantilă extrem de ridicată, sărăcie. Până și intelectuali talentați (Eliade, Cioran etc.) au căzut în capcana fasciștilor conduși de Sima sau Zelensky și a profesorului ideolog Nae Ionescu. De Noica nu mai zic (poate să vă spună Liiceanu, că frecventa și el cuibul de la Păltiniș). Imaginea aia romantică, boemă și creatoare era umbrită de toate celelalte descrise mai sus. Iar bunăstarea la care vă gândiți era accesată doar de o elită restrânsă.

      Ștergere
  3. Aiurea.

    Măcar tîmpenia cu ascunderea stării precare a armatei o puteați verifica ușor, că e o tîmpenie, vreau să zic. E clar că habar nu aveți istoria perioadei respective și mascați asta printr-un stil violent, o polemică cu morții într-o tonalitate de gazetă distribuită pe gratis la metrou.

    Interpretările pe care le aveți despre asediul Odesei sau despre ce s-a întîmplat la cotul Donului sunt ridicole. Habar n-am de unde le-ați cules, e clar că au venit de-a gata, doar le-ați condimentat polemic. Apare riscul, cînd preluați la pachet toate tîmpeniile, să vă împușcați singur în picior. Cum ar fi, nu e tot glorioasa armată sovietică aia de nu a putut împiedica evacuarea masivă a Sevastopolului cînd s-a întors roata și erau acum în ofensivă?

    Despre cotul Donului mai citiți evaluările tot mai favorabile armatei române pe măsură ce s-au decantat informațiile. Scrise de nemți sau de americani, de exemplu.

    Păcat de cei pe care-i omorîți pe nedrept a doua oară. Și nu mă refer la Antonescu care și-a asumat explicit soarta. Mă gîndesc la "proștii" ăia ce nu s-au dezis de el pentru că au avut curajul să nu-și renege propria participare, onorabilă, la o guvernare națională și, avînd în vedere circumstanțele, eficientă.

    O vituperare rușinoasă, un ghiveci construit la limita de jos a unui fake news din ziua de azi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Numele meu este Cristea Marius Marian, nu voi da o părere de inteligent, doct, superior ca ANONIM, Mulțumesc domnului Dan că tine steagul sus și ne aduce aminte de lucruri pe care nu le vedem, sau ne facem că le vedem. Am o nedumerire. Am încercat sa citesc din diferite surse istoria noastră, bună rea este a noastră, și am o nedumerire. Mă explic! Din istoria incepind cu Burebista, TOȚI LIDERII ȚĂRILOR ROMINESTI, au fost trădați în timpul domniei să zicem, de multe ori, fără excepție. Nedumerirea mea este cum am rezistat, așa fututi și cu banii luați, scuzați expresia, atita timp? Poate mă luminează un anonim, mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  5. Țara arde și baba se piaptănă. Ai avut un coșmar cu Antonescu azi-noapte?
    Despre morți numai de bine.
    Mai bine luptă-te cu unii care trăiesc și ne mănâncă zilele. Ce s-a întâmplat cu tine, Dane ?
    Parcă nu ești tu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Faptele bune deja sunt prezentate in mod exagerat in cartile uzuale de istorie cum ar fi manualele scolare, unde cei de la putere au avut grija sa se transmita doar ce au vrut ei sa se transmita noilor generatii.
    Fara astfel de initiative ca aceste pagini de aici, eu unul n-as fi avut acces si n-as fi cunoscut cu adevarat realitatea acelor vremuri si nu am decat sa-i multumesc lui Dan pentru asta.
    Scuze de genul ca toti sunt oameni si au gresit pentru lucruri firesti omenesti nu este sub nici o forma de scuza pentru zecile, sutele de mii de morti care au platit cel mai scump pret viata lor pentru a-i sustine pe acesti marsavi. Acestia trebuie tinuti in memorie pentru exact ceea ce au facut atat bun cat si rau, nu numai bun, iar daca au facut mai mult rau pentru asta trebuie tinuti minte mai cu seama.

    Pentru cei care comenteaza aiurea pe aici, doar atat le zic, la fel si Eminescu a fost acuzat de tulburare bipolara cand spunea lucrurilor pe nume, Eminescu care a fost poate cel mai patriot dintre romani din tot ce s-a nascut pe aceste meleaguri.
    Cine are minte si ochi sa inteleaga, ca desi traim alte vremuri, suntem supusi si batjocoroti mai mult sau mai putin la fel, cu aceleasi tradari marsave, astazi. Asta e o justificare principala pentru care cred Dan a reluat sa relateze trecutul altfel.

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitări pentru articolul acesta dar și cele despre Maniu și Brătianu. Vă rog să continuați cu demascarea impostorilor naționali. Românii trebuie să știe că istoria țării lor nu a fost atât de glorioasă (din păcate) pe cât își doresc ei. Da, Antonescu a fost un criminal, un prost comandant militar și un slab om politic. Eu susțin de câte ori am ocazia că armata română (mă refer la corpul de generali și alți ofițeri cu putere de decizie) a fost glorioasă mai mult împotriva civililor decât împotriva armatelor inamice. Exemple sunt multe: 1907, 1933, Dobrogea de Sud (Cadrilater), Transnistria, Odesa, Decembrie 1989.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ma bucura varianta exprimata mai sus, pe acest blog (ceva din stilul lui Dan Diaconu e prezent in cam fiece paragraf, daca nu chiar fraza; oricum, nu mai dau curs banuielii mele cum ca Dan Diaconu ar putea fi schimbat oricand in spatele tastaturii cu altcineva). Dar firesc ar fi sa se vina cu sursa informatiilor: martori verificabili la randu-le, istorici (care au pierdut ani cautand documente pertinente), "glume de epoca", barfe etc. Ca sa indexam cu coeficientul de credibilitate cuvenit cele expuse aici pe o diagonala de rezumat la un film artistic ce are 5% tangenta cu o carte in care se povesteste romantat o intamplare ramasa in folclor de pe vremea cand...
    Ca afirmi cu tarie un lucru e un lucru, dar trebuie sa te bazezi pe ceva, nu?

    Si mai toate se termina incitant "in coada de peste": ..Despre asta o sa mai auziti! Alta data mai pe larg despre... Pregatiti-va pentru ce vine… etc.

    Nu zic ca n-ar fi posibile variantele expuse, ca n-au fost atatia tradatori "spalati" in manualele de istorie, dar daca acele manuale sunt falsificate, numiti-le pe cele corecte.

    Una peste alta, incep sa cred ca se verifica varianta ca la barza chioara ii face Dumnezeu cuib. Ca degeaba asteptam un om providential (sau mai multi), care sa se sacrifice pentru tara pentru a ne fi si noua bine in ansamblu, a ne regasi libertatea in tara noastra etc. Ca istoria nu e condusa urmand 100% vointa unor oameni ci ca peste toti este Dumnezeu care chiar printre loviturile oamenilor pune frane si mai lasa loc de fiintare si pentru noi pe aceste meleaguri.

    Acum ma gandesc si la alta chestie: judecata data dupa o suma de criterii (nu zic unul singular) e pasibila de eroare, e incompleta. Unui copil i se povestea ca mama lui e curva, el nu credea, i s-a aratat apoi. Credeti ca pentru el ea a incetat a se numi mama? Altii au fost talhari, criminali, dar ultimele zvacniri ale constiintei lor in trup a fost de regret. Unii au ajuns acolo unde alti “virtuosi dupa grila” nu vor ajunge niciodata.
    Adevarul este verificat prin integritatea sa, iar aici nimeni nu are toate datele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca toti au fost minunati de ce am ajuns in pragul desfintarii ca stat si al disparitiei ca popor? Cine sa fie vinovatii? Totul se intimpla ca urmare a unor consecinte izvorite din unele fapte reprobabile comise de anumiti oameni. Cine sint acestia? Daca am fi avut alti oameni, care sa fi facut macar ceva din ceea ce-ar fi trebuit, n-am fi fost ceea ce sintem acum: aproape praf si pulbere.

    Maniu a fost si pe lista de plati a serviciilor maghiare.

    RăspundețiȘtergere
  10. dureros dar adevarat. generalul antonescu a fost un megaloman adept al statului politienesc ce a sacrificat sute de mii de tineri (mai toti martirii temnitelor comuniste fusesera varati de el acolo). de fapt, a sacrificat o tara intreaga pentru orgoliul sau nemasurat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Incerc sa inteleg mai clar istoria ascultandu-l pe Mircea Dogaru.. Istoric militar..
    sincer, cred ca viziunea lui asupra acestor evenimente e diferita. Si are argumente f bune prezentate in cateva emisiuni.
    respecte.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu din cartea Mircea Vulcanescu-Ultimul cuvant, Humanitas 1992, reprezentand apararile lui Mircea Vulcanescu prezentate in fata Curtii de Apel Bucuresti in procesele sale, mi-am facut o parere diferita despre guvernarea Antonescu. Dumneavoastra, daca veti consulta cartea, veti intelege termenii economici chiar mai bine decat mine, dar chiar Vulcanescu era mandru de ceea ce realizase pentru tara, in conditiile date, ministerul de finante din care facea parte. De exemplu spune el Romania a obtinut " peste opt vagoane cu aur si devize de la nemti ceea ce i-a permis Bancii Nationale [Romane] sa-si dubleze aproape stocul de aur, fata de situatia din aprilie 1941 sporindu-se ( si cu cumparaturile interne) de la 15 la 24 vagoane aurul din stoc." " Romania si-a procurat , cu ajutorul nostru constant, incepand din 1943, un armament cu care a inzestrat o armata noua, dupa dezastrul de la Don, destinata a face fata in Vest ( marturiile Borcescu si Mardare), armata care era destinata sa asigure- si care a asigurat- liberatea de actiune politica a tarii"." Convergenta tuturor eforturilor , nu catre asigurarea tuturor mijloacelor in vederea continuarii razboiului, ci catre apararea tarii de catre aliat, ca si catre asigurarea liberatii de actiune politica si economica a tarii si chiar de pregatire ( fatisa intre noi, clandestina fata de altii) a iesirii noastre din razboi."

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)