sâmbătă, 3 septembrie 2022

Cm poate câştiga Rusia şi cum poate câştiga Occidentul?


Una dintre cele mai mari temeri exprimate de ruşi în mai toate rapoartele interne este cea a descoperirii de către Occident a unei alternative energetice care astfel le-ar sigila definitiv gazele în interiorul ţării. De altfel aceasta este şi dorinţa Occidentului, iar toată criza pe care şi-a auto-administrat-o este făcută bazându-se pe credinţa că cineva, din senin, va descoperi o alternativă care va împinge toată căruţa înainte. De altfel asta ar fi poţiunea magică de care-ar avea nevoie pentru a se reinstaura la cârma lumii. Este ea posibilă?

Toate marile civilizaţii au crezut în bunăvoinţa zeilor şi, mai ales, în protecţia pe care aceştia le-ar asigura-o. Occidentului ateu, pe măsură ce-i creşte gradul de degenerare, îi creşte şi credinţa într-o minune care l-ar putea salva. Iată dilema ateului: nu crede, dar crede într-o minune. Va veni? La gradul de degenerare de-acolo e imposibil, iar istoria ne arată limpede cum societăţile aflate la apusul existenţei lor se sting. Este natural. 

Rămân surprins să constat că ruşii încă au un teribil complex faţă de Occident. E normal, s-au ars de atâtea ori cu occidentul încât i-au prins frica. Însă frica actuală este una absolut nejustificată. Chiar prostească aş spune. De unde vine prostia? Păi cum te poţi teme în condiţiile în care stai pe un munte energetic şi-ţi faci asemenea probleme? Ce poate face Rusia cu gazele pe care le are? În primul rând trebuie să-şi construiască infrastructura internă. E de râs ca o asemenea ţară încă să aibă zone care se încălzesc cu lemne, zone extrem de subdezvoltate şi pe care introducerea gazelor le-ar propulsa cu sute de ani înainte. Doar acest proiect ar face ca economia internă a Rusiei să explodeze. Ce se întâmplă dacă ceilalţi găsesc o sursă alternativă de energie? Păi ce să se întâmple în condiţiile în care tu ai gaz ieftin pentru încă cel puţin 100 de ani? Îţi foloseşti sursa ta. 

În continuare Rusia orbecăie teribil. În loc să-şi dezvolte industria petrochimică  - care-i una cu valoare adăugată extrem de mare - caută spaţiu să-şi vând hidrocarburile brute, cu toate că acestea au ajuns s-o devasteze la intern. Nu, nu e nicio exagerare: fluxul mare de valută care-i intră în conturi a ajuns să-i aprecieze rubla, creând numeroase probleme. Rămâi mască atunci când vezi cum Rusia cumpără yuani, rupii sau lire turceşti doar pentru a-şi menţine cotaţia internă a rublei. Atunci când strângi prea multă valută ajungi să trăieşti dilema Spaniei coloniale: ai de toate şi societatea se orientează către un consum aberant. V-aţi întrebat de ce au muzeele spaniole atâţia pictor flamanzi? Veniseră în Spania pentru că acolo era un rai financiar şi serviciile li se plăteau bine. Flamazii făceau bani în Spania, bani pe care-i duceau în ţara lor, contribuind la dinamica economică extraordinară de-acolo. Dinamica respectivă a condus la o adevărată revoluţie, iar când Spaniei i-au picat coloniile s-a trezit într-o teribilă subdezvoltare. Iată capcana!

Ţinând cont de lecţiile istorice pe care le are la dispoziţie, Rusia trebuie să îşi facă planul de autonomie totală. O ajută geografia, istoria şi oamenii. Problema e că acolo întotdeauna a lipsit un liant care să pună toate elementele într-un sistem funcţional, iar acel liant se numeşte determinare. Rusia are absolut tot ce-i trebuie, mai puţin determinarea necesară. Dacă şi-ar găsi această resursă, într-un timp record de maxim două decenii ar putea deveni cea mai mare economie a lumii. Doar concentrându-se pe industria internă, pe propria piaţă şi deschizându-şi exporturilor doar produselor finite, ţara s-ar putea transforma într-un adevărat paradis. Nu spun lucruri mari. 

Să trecem pârleazul dincoace. SUA, Europa şi restul vasalilor cântă în cor melodia „celor mai înalte culmi de progres şi civilizaţie” la care-a ajuns Occidentul. Însă e o problemă majoră. Cum ar spune un fochist „nu mai ie lemne dă foc(sic!)! Problema energetică a Occidentului e una cât se poate de clară. Trebuie să fii copil ca să nu înţelegi dependenţa acestuia de resursele energetice ale Rusiei şi ale celorlalte state bogate în hidroraburi. Atâta amar de vreme Occidentul şi-a trăit iluzia progresului bazându-se pe puterea sa de a-i determina pe ceilalţi să-şi vândă ieftin resursele. Privind realitatea în faţă vedem limpede că s-a cam spus „STOP JOC!”. Şi nu numai de către Rusia, ci şi de către restul statelor. Mai e vreo soluţie? 

Răspunsul e paradoxal: cu siguranţă întotdeauna mai sunt soluţii. Picajul marilor civilizaţii se petrece ca efect al lipsei lor de înţelegere a soluţiilor care deja există. La fel e şi Occidentul acum. Să luăm datele pe care le avem şi să le punem pe hârtie. Realitatea ne arată că Occidentul nu se poate auto-susţine deoarece nu are energia necesară, energie pe care e nevoit să o importe. Care-i soluţia găsită de occidentali? Energia aşa-zis verde. Adică solarele, eolienele s.a.m.d. Poate o asemenea energie să compenseze lipsa celeilalte? Hai să studiem problema din punct de vedere strict logic.

Solarele merg atunci când e soare, eolienele când bate vântul, hidrocentralele când e apă. Ce avem aici? Avem un sistem energetic puternic dependent de anumiţi factori naturali. Un sistem care nu generează fluid energia electrică, ci intermitent. OK, asta înseamnă că, pentru compensare, este nevoie de un alt sistem care să pornească atunci când sistemul intermitent stă. Teoretic există şi acesta sub forma energiei nuclear-electrice. Ar fi o variantă. Iată un sistem care s-ar putea articula: nuclearele asigură permanenţa, iar regenerabilele completează atunci când pot. Doar că şi acest model are hibele sale.

Pe de o parte avem două sisteme, iar gestionarea a două sisteme diferite este mult mai costisitoare decât a unuia singur. De cealaltă parte, avem costurile imense necesare punerii la punct a unui sistem energetic gândit aşa. Trebuie construite centrale nucleare(de preferat sigure!!!), trebuie instalate panouri peste tot şi trebuie împânzite cerurile cu eoliene. Mă rog, nu comentez cum ar arăta orizontul într-un asemenea setup. Însă mai trebuie ceva: trebuie găsită metoda de reciclare a imenselor cantităţi de deşeuri pe care toate aceste „soluţii verzi” le produc. Se pune batista pe ţambal când e vorba despre locul în care se vor duce milioanele de panouri solare atunci când îşi vor fi trăit traiul. Prima generaţie de panouri solare a ieşit la pensie şi a sufocat deja „gropile ecologice” de gunoi. Iar acea generaţie e una infint mai puţin numeroasă decât actuala. În 10-15 ani Occidentul riscă să se sufoce de la gunoiul „verde” pe care l-a produs. Am introdus observaţia anterioară ca pe o paranteză, aşa că acum ne vom întoarce la problema principală deoarece mai e ceva.

Pentru toată schimbarea de paradigmă Occidentul are nevoie de bani. De unde-i va obţine? Nu, nu-mi spuneţi că-i va tipări din nou întrucât pur şi simplu nu mai e spaţiu pentru aşa ceva. În plus, supraîndatorarea statelor occidentale e deja ajunsă la scadenţă. Cum se vor tranşa lucrurile? Din nou e o situaţie aparent fără ieşire.

Atunci când soluţiile există, dar tu te afli în situaţii fără ieşire ai două soluţii: ori mori, ori încerci să obţii remiza. Occidentul acum e într-un război pe viaţă şi pe moarte cu Rusia, război care, din punctul meu de vedere nu are ca deznodământ decât moartea: ori a Occidentului ori a tuturor. Culmea, degeneraţi precum Boris Johnson, Ursula sau Joe Biden, insistă în scenariul radical, scenariu care va îngropa întreaga lume. Nu cred că mai poţi face treburile ca-n secolul XVIII! S-au dus acele vremuri. Occidentul are o cale de rezolvare, dar nu vrea să o înţeleagă. 

În primul rând ar trebui să conştientizeze că energia trebuie să devină o afacere strict internă, apoi să înţeleagă că nu se poate baza decât pe puţina energie pe care-o poate produce prin mijloacele actuale. Pacea cu Rusia i-ar permite suplimentarea surselor energetice de la ruşi(presupunând că ruşii vor rămâne proşti şi nu vor înţelege). Eu unul cred că, în condiţiile în care s-ar cădea la pace, ruşii ar fi bucuroşi să reia exporturile, iar abia aici vedem slăbiciunea lor fundamentală!

Ce înseamnă pacea cu Rusia? Pe scurt, cedarea Ucrainei şi posibil a zonelor care-au aparţinut URSS şi care sunt atrase de Rusia. Statele Baltice nu intră în această categorie. Decât să te încurci cu o Ucraină coruptă până-n măduva oaselor şi care te secătuieşte de resurse acum, când încă nu trebuie să bagi grosul de bani acolo, mai bine-o cedezi ruşilor şi-i laşi să-şi bată capul cu ea. Oricum sunt de-un neam şi  ştiu ei bine să-şi găsească soluţiile împreună. 

Să revenim acum la starea de fapt. Reluarea aprovizionării cu hidrocarburi ruseşti nu trebuie să mai perpetueze modelul german de industrializare care s-a dovedit falimentar, ci ar trebui pornită o economisire adevărată de la bază. Soluţia nu e cufundarea oraşelor în întuneric şi transformarea iernilor în adevărate coşmaruri, ci economisirea deşteaptă. Să vă dau exemple. În primul rând renunţarea la plastic în domeniul alimentar. Gata cu  mezelurile feliate, cu punguţele şi punguliţele, cu ambalajele sofisticate şi, mai ales, cu apa şi sucurile distribuite în ambalaje de plastic. Stop! Asta din start ar economisi o grămadă de energie. Şi ar scădea teribil cantitatea de deşeuri. Într-adevăr, ar cădea sectoare întregi industriale, dar odată ce-ai luat o decizie înseamnă că sunt inutile. În plus, bazându-te pe energia ieftină de la ruşi, poţi face mai uşor tranziţia către ceea ce vrei. 

Apoi, marea revoluţie poate veni în domeniul habitatului. Pur şi simplu o groază de energie se pierde prin intermediul caselor construite prost. Mă crucesc când constat la cât ajung iarna costurile de întreţinere ale unui apartament, în condiţiile în care eu, cu spaţiu cel puţin dublu, plătesc jumătate din acele costuri. Asta strict ca efect al izolării corespunzătoare a casei. Nu-i lucru greu, dar trebuie făcut şi implică nişte costuri. Mai mult, o groază de energie se pierde prin aerisire. Când mi-am instalat sistemul de ventilaţie cu recuperare(care mi-a cam făcut varză pereţii interiori şi mi-a ridicat costurile la cer întrucât casa nu fusese prevăzută pentru aşa ceva) am rămas surprins de diferenţa fabuloasă de factură. Să mai spun că aerul condiţionat a devenit inutil vara, iar centrala termică porneşte extrem de rar iarna? Asta reduce teribil consumul. Imaginaţi-vă ce economii s-ar putea face doar dintr-un asemenea plan de trecere treptată la case pasive. În condiţiile existenţei unor asemenea clădiri devine extrem de sustenabilă o tehnologie veche de cel puţin 100 de ani, anume stocarea energetică sezonieră. Cu un dispozitiv subteran poţi capta căldura verii pe care s-o transformi în energie termică iarna, iar chestia asta va funcţiona în condiţiile în care casele izolate nu mai au nevoie de un aport caloric mare. 

Tot ceea ce vă povestesc aici poate conduce la o nouă revoluţie industrială în condiţiile în care e gândită integrat. Şi, mai mult, în condiţiile în care Occidentul ar căuta nu să reducă imbecila şi mincinoasa „amprentă de carbon”, ci ar merge la bază, adică la necesităţile sale nesustenabile şi ar căuta să-şi reducă „amprenta energetică”. În ceea ce priveşte transportul, de asemenea ceea ce a făcut Occidentul a fost imbecil. Da, e bine să nu mai fie poluare, dar ai nevoie de mobilitate. Şi dacă vrei să menţii mobilitatea şi să reduci poluarea, cel mai eficient e să umbli tot la amprenta energetică: forţează introducerea de maşini care consumă mai puţin, nu care poluează mai puţin. Acum, emisiile pe vehiculele nu le dau în atmosferă s-a ajuns să se reţină în lichide sau dispozitive care sunt la fel de poluante. Revoluţie în energie înseamnă chestii deştepte, nu forţarea tembelă a unei economisiri inutile care se va lăsa cu răscoale. 

Privind raţional avem soluţii de ambele părţi. Dacă Rusia se va îndrepta spre internior, pornindu-şi extraordinarele sale energii interne, va câştiga. Dacă Occidentul va înţelege provocările cu care se confruntă şi va reuşi să-şi internalizeze spinoasa problemă energetică, va câştiga. Dacă şi-o parte şi cealaltă vor câştiga, abia atunci vom avea o confruntare demnă de timpurile pe care le trăim. 

32 de comentarii:

  1. Nu se va intampla vreo minune cu Occidentul. Motivele: in acest moment Occidentul este condus de marionete americane care conduc acest Occident spre dezastru. Dupa ce dezastrul se va intampla, ne vom trezi cu totii in el si nu se va mai putea face nimic. UE va fi la pamant, secatuita de resurse cu economia distrusa. Aproape imposibil de recuperat. Tinta elitelor la acesta faza este distrugerea Europei. De ce nu a Africii? pentru ca africanii sunt saraci oricum , nu sunt o forta la nivel mondial. Momentan se implementeaza distrugerea si falimentarea Europei. Rusia este afectata major insa va supravietui pentru ca are tot ce ii trebuie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Indubitabil. Nici n-avem unde sa emigram, decat poate in groapa. Africa a fost jupuita de resurse de englezi, francezi, secole la rand. Si-au impartit prazile stabilind dominioane. De India nu mai zic, au mentinut si pe acolo subdezvoltarea economica, culturala samd. Iar cand au dezvoltat, investit ceva, au facut-o strict pentru ei. Africanii vor veni peste noi de nevoie...daca clima le-a luat unora casa la propriu si unii vasleau pe barci improvizate, criza alimentara ii va face sa treaca precum cainii prin batz. Nu mai au ce pierde. Cand incepe foametea meserias de tot, se aboleste automat orice forma de constiinta umana, valori morale, principii cu care ne drogam crezand ca avem autocontrol. Omul care nu mai are ce manca si da de mancare la familie va fi oprit doar cu armament-din ala suparat, nu tunuri cu apa, gaze lacrimogene si gloante de cauciuc. Oricum...mult nu mai este.

      Ștergere
  2. Păi SUA scoate de la sertar turnul Tesla și da energie gratis la toți.
    .
    Occidentul va face asta după ce pica de tot, corporațiile energetice nu vor renunța la a plăti politicieni care să susțină câștigurile lor financiare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un om cu mintea la el, așa gândește. Din păcate, asemenea oameni tind să devină rarități.

    RăspundețiȘtergere
  4. Roman Incorect Politic3 septembrie 2022 la 11:42

    ...gunoiul „verde”... ma voi referi doar la acest aspect... am vazut de curind un documentar, parca pe DW... Occidentul, prin unul dintre exponentii sai de virf, Germania, a gasit ''solutia''... ''a doua viata'' pe care o ofera bateriilor uzate ale masinilor electrice... se stie ca aceste baterii au un ciclu de viata, un numar maxim de incarcari suportate si scaderea capacitatii de stocare in timp... cred ca pe la 75-80% capacitate de stocare din cea initiala se considera ca sint uzate... evident ca miile de baterii se constituie in gunoi ''verde'' care pune mari probleme de depozitare si distrugere din cauza a ceea ce contine acest gunoi... si nemtii au ''descoperit'' o ''solutie''... ofera o ''a doua viata'' acestui gunoi prin exportarea lui in tarile slab dezvoltate... in documentarul respectiv era vorba de India, o tara care se apropie si ea de un miliard si jumatate de locuitori, cu multe zone traind in Evul Mediu... prin ''Audi Environmental Foundation'', un ONG-fundatie ''binefacator'', se ''valorifica'' bateriile de la Audi eTron... s-au pus si ''bazele unei firme locale, condusa de un indian (nascut in Germania) si unul nativ, intr-una dintre cele mai amarite provincii, Uttar Pradesh, firma care ''converteste'' bateriile uzate in surse de putere pentru iluminat si utilaje simple, masini de cusut, polizoare si alte chestii d-astea... si, uite asa, se ''impusca doi iepuri''... se ''scapa'' de problema poluarii Germaniei si bataia de cap a distrugerii deseurilor si, evident, se obtine ''recunostinta'' unor comunitati prapadite, de undeva din lume, care nu are nici o sansa sa aiba o sursa de energie... cind se uzeaza complet, acele monstruozitati, culmi ale ''progresului tehnologic'', ramin in ograda ultimului beneficiar... Occidentul devine din ce in ce mai ''verde'' iar lumea din subsol din ce in ce mai poluata cu ramasitele si gunoaiele ''progresului'' occidental... putem spune, fara ezitare, ''curat murdar, coane Fanica''... si un link, spre edificare: https://www.youtube.com/watch?v=ILmdXzFyanY

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Odata, secole in urma, inca mai exista mentalitatea de legacy. O casa, pamant, fantana, pamant arabil. Secole de armonie cu natura. Circuitul natural al elementelor naturale in natura, de la circuitul apei pana la fertilizatorii naturali alde baliga, cu precizarea necesara ca pe atunci animalele nu pasteau iarba otravita, nu consumau otrava. Era un echilibru. Animalele se reproduceau, erau o mostenire demna de transmis si preluat.
      Apoi au aparut cauze diverse care au facut alte generatii sa-si bage picioarele in casa de chirpici si sa fuga la oras, tradand mostenirea se secole a bunicilor, strabunicilor. Prin schimb de mentalitate, am ajuns sa luam in deradere tot ce era vechi si a tinut lumea in viata secole, milenii. Radem de lumanare si primitivul opaitz. Acum o ardem in fotovoltaice si acumulatori, reciclare, variante tot mai performante adica alte iluzii si bani bagati din start in ceva. Poate ceva procente de randamentul initial al panourilor se pot lasa mostenire la copii, dar accu in nici un caz. Povestea cineva de ZnAg de pe avioane, si alte tipuri de acumulatori long-life, nu glumele din prezent.
      Ai constatat ca accu uzati ajung in alte tari sarace. Ideologia! Ideologia si mentalitatile sunt curenti oceanici de mare adancime, se schimba mai lent decat valurile, adica salturile tehnologice rapide. E de asteptat sa mai visam inca in acumulatori Li cu toate sufixele de rigoare. De asta si ajung, uzati, in tari subdezvoltate. Cand green incepe sa devina gray, sperantele civilizatilor incep sa creeze cosmarul subdezvoltatilor.
      Si cred in acumulatori cum cred in resuscitarea unei baterii auto prin spalari multiple cu electrolit, desulfatare cu curenti mici, incarcare cu electrolit, joaca de zile care in cel mai bun caz va duce la o capacitate de 30-40% din cea initiala. Daca luam in calcul comsumabilele, cat e litrul de apa distilata, cate spalari, cat electrolit, de curent nu mai zic, vedem ca e o gluma. Cum glume sunt NiMh din zilele noastre, comparativ cu ce aparuse inainte de criza de acum 12 ani. Analogicul era controlabil, digitalul e un infern incontrolabil. Intr-o lume a consumului si reciclarii, firesc ca sculele cu control digital nu vor trai vesnic; mici sabotaje se fac din soft, dar unele microcontrolere sunt blocate la scriere, altele razuite frumos sau fara marcaje, ca sa nu stim ce fac exact.
      Asa cam am decis dupa lungi analize sa renunt la orice tip de acumulator, invertoare si alte nenorociri. Vorbesc de kestii de calitate, nu de accu recuperati din diverse, care pentru unii au devenit un calvar-sa-i masoare individual, sa-i grupeze, sa faca pack-uri samd. Oricat de performanti ar fi, tot o dependenta e.

      Ștergere
  5. Europa daca scapa de dependenta ruseasca e mare lucru.
    Rusii ii vor dependenti si ii saboteaza de mult timp. Cu Siria, ca nu cumva sa ajunga vreo conducta din zona aia, inclusiv Israel, cu Ucraina, ca si astia incepeau sa se apuce de explorat. Pana si pe noi ne tin in loc.
    Probabil ca la primavara araba i-au si incurajat pe americani, ca era si in folosul lor.
    Cum au facut diversiune si la gazele de sist de la noi, cu Soros, cand rusul era in spatele protestelor.
    Pe turci ce i-au lasat, dar acolo ar iesi macel, plus ca aia si consuma mult, n-au in exces.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai atins astăzi un punct nodal - de ce nu și-a văzut Rusia de propria dezvoltare, cu precădere în ultimele două secole ? Cea mai întinsă țară, plină de resurse, ba chiar cu mulți oameni de geniu, în cultură sau științe - și totuși nivelul intern al dezvoltării e maximum de tip balcanic.
    Răspunsul e în natura lor, le lipsesc acele particularități de pragmatism sau viziune care definesc (sau...defineau) lumea anglo-saxonă. Au compensat asta prin imperialism grosolan, mereu cu ochii la ce pot lua de la vecini. Dacă ar fi avut alt specific, la ce dotări există ar fi devenit ei un pol de atracție, nu de respingere cum au ajuns.
    Iar particularitățile unui popor nu se schimbă așa, doar între două crize. Eu cred că mai degrabă acceptă să moară "eroic" în luptă cu oricine, decât să-și dezvolte sisteme proprii și sănătoase.
    Iar luptele pot fi câștigate periodic (au avut multe victorii) însă dezvoltarea va rămâne și în deceniile viitoare deficitară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rusii au fost exploatati /manipulati/excrocati de anglo saxoni dintodeauna ...au vandut ieftin si au cumparat scump...se pare ca acum s-au trezit...dar daca va uitati bunisor in actionariatul tuturor gigantilor din Rusia o sa obsevati aceiasi asa zisi anglo saxoni pretutindeni ...Asa ca D-le Hayde ( pe care mereu te apreciez ptr. analiza pertinenta ) acum cred ca nu ai dreptate ,din punctul meu de vedere...Rusia a fost/este penetrata ( cuvantul este dur dar real )de asa zisii anglo saxoni...

      Ștergere
  7. Ar fi bine sa castige toata lumea si nu numai mana de neoameni care controleaza tot pamantul.Daca ar disparea astia,lucrurile s-ar simplifica si s-ar aseza de la sine.Vorbeati de schimbarea paradigmei,in primul rand ,a viziunii despre lume si viata.Trecerea de la competitie/confruntare /comparatie la cooperare e baza unui model functional de societate.Celulele,organele,sistemelele din organismul nostru coopereaza.Daca s-ar baza pe competitie,fiinta ar sucomba imediat.Nu poti construi nimic pe o fundație putreda.Totul va fi luat de la O.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, dar sa nu uiti ca organismul in care suntem, celule, este mai amplu. O țară e un sistem viu si daca razi padurile si nu mai replantezi, daca otravesti apa, daca folosesti pesticide intr-o nebunie a cărpănosului ce vrea totul pentru el, dispari si tu, omule, pentru ca esti in dizarmonie cu restul Creatie. Tu, omul, ai devenit virusul ce distruge restul Creatiei.
      Or fi ecologistii din occident demenți pentru ca exagereaza tot timpul, dar nici romanii nu sunt dati afara din casa de catre bunul simt al stramosilor care luau atat cat aveau nevoie si plantau mereu. Si inca nu aparusera plasticele aruncate pe ape si prin paduri.
      Mă fac sa zambesc ironic
      " pioșii" care cred ca-si apara bisericile de atacurile ocultei. Biserica nu este cea din ziduri. E Creatia. Iar omul nu este buricul universului pentru ca a invatat sa ridice catedrale si biserici- Turnuri Babel sau supermarketuri-alte biserici la care se inchina o parte a poporului de oi.

      Ștergere
  8. Temerea cea mare a rusilor s-a materializat deja. Numai ca nu vom avea acces la aceasta sursa de energie pana cand posesorii ei nu vor reduce populatia si nu vor instaura noul sistem tehnocratic. Cine este posesorul acestei noi tehnologii? Nu e greu de ghicit. Indiciu: cine a inventat telefonul, automobilul, internetul?
    Hai sa mergem mai departe. Cine a creat un anumit virus, urmat de un vaccin dubios, cine a provocat un razboi care a declansat o criza energetica mondiala? Aha, tot ei. Ce au in comun toate astea? Se pregateste terenul, noua ordine mondiala. Energia noua, ieftina si abundenta, nu poate fi pur si simplu oferita pe tava unei populatii de 8 miliarde de oameni. Consecintele ar fi incalculabile, ne-am inmulti ca iepurii si am epuiza alte resurse, lucrurile ar scapa de sub control in cateva generatii. Nu, prima data trebuie redusa populatia, stabilit controlul absolut asupra celor ramasi in viata, eliminate celelalte forme de energie, si abia pe urma "miracolul" poate vedea lumina zilei. Noua tehnologie trebuie exploatata la maxim, astfel incat sa asigure suprematie absoluta celui care o detine.
    Europa a luat sah-mat, se afla intr-o situatie fara iesire si va fi adusa rapid la sapa de lemn, conform planului. Rusia va ramane izolata pentru multa vreme, scoasa din joc. China si India vor avea de ales intre Rusia si SUA. Va fi o alegere usoara. Lumea va fi din nou unipolara. Americanii joaca Go tridimensional. Restul lumii nici nu a auzit de jocul asta, dar participa la el fara sa stie. Vin vremuri grele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Propuneti o aberatie economica. Da, cu totii putem locui in case pasive, si eu am investit tone de bani in asta. Dar nu putem cere tuturor sa cumpere Mercedes. Vor fi mereu oameni care vor putea sa-si permita doar Logan iar a le cere acestora sa umble in Mercedes nu inseamna decat daca ca vrem ca 90% din populatie sa mearga cu autobuzul (pareto)> iar dincolo de Pareto, daca avem in vedere ca lipsim populatia in proportie de 90% de mobilitate, aceasta va fi obligata sa faca alegeri suboptimale in chestiunea locurilor de munca ceea ce va reduce si mai mult atat numarul posesorilor de Mercedes cat si acela al celor ce-si vor putea permite un bilet de autobuz.
    Cam asa e si cu propunerea dvs. Cand suntem tineri putem face copii dar nu avem capital suficient pentu a ne construi o casa asa cum doriti dvs. O facem dar mai cu economie, stam in mansarda la inceput, apoi tencuim etc etc. Fortandu-ne pe toti sa locuim in echivalentul locativ al unui Mercedes ne impingeti in chirie, in apartamente minuscule. Iar daca in astfel de conditii vom avea chef de facut copii acestia vor deveni nevrotici degenerati de la atata stat in fata ecranului. Intr-o curte ar avea o cu totul alta copilarie. Mai sus am rezumat ecartul dintre NYork / Americade mijloc respeciv contrastul intre Europa si America. Apoi, cand am imbatranit deja vom avea bani sa izolam etc dar e tarziu pentru copiii pe care nu i-am avut sau pentru cei pe care i-am avut dar care n-au avut copilarie. Copiilor le trebuie o curte, o minge si o bicicleta. E atat de simplu, e pacat sa uitam asta. Restul e tampenie trezita (woke).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ,,Copiilor le trebuie o curte, o minge si o bicicleta." Nu le mai trebuie asta, din motivul invocat mai sus! Le trebuie iphone, netflix si sa stra in pat cu punga de chipsuri langa ei! Ma lupt cu fetita mea de 10 ani care nu vrea sa iasa afara sa se joace cu colegii sau sa se dea cu bicicleta!

      Ștergere
  10. Excelent articolul, ca si restul, de altfel!
    Intr-adevar asa e, din pacate. Sa ne amintim cum au inceput, cu apometre, repartitoare, apoi contoare electrice inteligente samd. Parea progres, mai putin vesnica problema a incalzirii apei "de la tzeava", pe timp de vara, pentru a face un dus forjand centrala termica pe gaz. Absurditate mai mare nu cred ca exista, desi nu ma risc sa afirm asta. Niste butoaie in balcon (unde am avut si 40 grade...) racordate la centrala ar fi rezolvat o parte din problema. Am preferat sa pierd bani decat sa-mi toc kreerii cu autorizatii si de ce la noi nu se poate. Asa ca am incalzit apa de la vreo 7...10 grade pana la 38, consumand gaz de nevoie. Unde e "green"-ul aici? Green care e green pana nu mai e green. Se vor scobi sa interzica si solarele, fotovoltaicele. Pretul la gaze cand a crescut? Dupa ce au trecut ani buni de campanie, reclame oficiale si neoficiale pro centrala de apartament pe gaz! Pas cu pas, progresiv, ne-au aratat pisica.
    Si daca in mediul rural au ajuns sa-ti ceara medic veterinar pentru porc, de ce n-ar introduce o sumedenie de taxe pe "green", de la mentenanta autorizata, verificari periodice in afara mentenantei samd? Nu similar s-a procedat la centrale, unde verificare periodica e una, service-ul e alta, facturile fiind al treilea tip de consum?

    RăspundețiȘtergere
  11. https://www.naturalnews.com/2022-09-02-the-geoengineering-kill-switch-has-been-activated.html#
    Ce-are romanul la casa? O structura din beton-temelie, cadre, si pereti BCA sau caramida, si acoperisul sub care se afla podul, facut din leatz-uri, adica grinzi din lemn cat incape. So much for the solar panel dream. Si nu cred ca ar fi rentabil, energetic vorbind, sa pui aer conditionat in pod, cu 12000BTU nici n-ai ce face. In plus, A.C. ca sa aiba radament are nevoie de racire la unitatea exterioara. Care racire, ventilatie cand totul fierbe. Ventilatia in loc sa raceasca, incinge si mai tare. Daca aveam si noi temperaturi ca in alte tari, luau foc multe viloaie din alea cu 8 camere, etaj, bani bagati cacalau, dar cu acoperis tipic pe structura de barne.
    Cum zice si Ca$$a Loco, ce bine imi pare ca ai luat tzeaaapaaa! Cu panouri, cu masini electrice...

    RăspundețiȘtergere
  12. Actualul impas geopolitic dintre Rusia și NATO va persista în timp și complexitate. Fluiditatea celor patru constructe politice – Războiul Rece, echilibrul puterii, noua ordine mondială și dezbaterea războiului din generația a cincea și a șasea , este încă departe de a ajunge la o apropiere minimă între Kremlin și puterile occidentale pentru următoarele motive:
    1. Rusia și NATO nu sunt angajate într-o confruntare cu sumă zero cu un câștigător și un învins, așa cum ar argumenta pasionații de realpolitik. Dar, este o sumă zero absolută în care ambele părți ajung să piardă. Economiile ruse și occidentale se vor lupta și vor scădea în timp într-o aventură fără scop de a răni impas. Diferențele de temporalități politice dintre abordarea revizionistă a lui Putin asupra istoriei și asumarea Occidentului de veșnică slăbiciune după dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991. Putin a revenit la un trecut anistoric pentru a-și justifica deciziile în prezent. El a armat istoria pentru a-și consolida pretențiile asupra Crimeei în 2014 și a estului Ucrainei în 2022. El a declarat, "în teritoriile adiacente Rusiei, despre care trebuie să remarc că este țara noastră istorică, se conturează o "anti-Rusie" ostilă." Putin a spus într-un alt discurs înainte de invazie.
    2. Dinamica post-război din Ucraina a prezentat o subordonare incompletă a forțelor și strategiilor între patru actori globali: Rusia, China, SUA și UE Rusia a depășit orice altă națiune pentru a coordona un parteneriat strategic cuprinzător cu China. Dar, oficialii chinezi nu sunt dornici să se certe pe deplin cu Kremlinul. Acestea au sugerat că parteneriatul "fără limite" are câteva limitate. Consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan la Casa Albă a declarat că nu a văzut dovezi că China ar fi oferit sprijin militar Rusiei. Diplomația Beijingului încearcă să-și asigure interesele în regiunea indo-pac decât să susțină Moscova.
    3. Relațiile transatlantice dintre Statele Unite și Europa vor pivota în jurul solidificării NATO. Biden este entuziasmat de consolidarea conducerii NATO-SUA, precum și de modificarea gardurilor cu mai multe guverne europene. În timpul conferinței sale de presă de la Casa Albă cu președintele Sauli Niinistö și premierul suedez Magdalena Andersson la jumătatea lunii mai 2022, Biden a afirmat că "astăzi, nu există nicio îndoială: NATO este relevant, este eficient și este mai necesar decât oricând. . Alianța indispensabilă a deceniilor trecute este în continuare alianța indispensabilă pentru lumea cu care ne confruntăm astăzi și, aș spune, și mâine".
    4. Eclipsa discursului stângi liberale și a teoriei păcii. Ceea ce contează acum este modul în care Occidentul și Rusia își pot manipula capacitățile de putere dure și lipicioase. Pasionații de realpolitik se simt încrezători acum că realismul politic a revenit pentru a explica cea mai bună dinamică a lumii și că "marile puteri concurează pentru putere și influență, iar altele se adaptează cât pot de bine". Cu toate acestea, teoreticianul soft power Joseph Nye consideră orice afirmație realistă conform căreia "atât pentru soft power" este un răspuns care "trădează o analiză superficială" . . .El recunoaște că puterea militară dură a dominat bătălia pe termen scurt. Dar, el susține că "efectele soft power tind să fie lente și indirecte în politica internațională. Putem vedea imediat efectele bombelor și gloanțelor, în timp ce atracția valorilor și a culturii poate fi vizibilă doar pe termen lung."
    5. Orice rezultat potențial al confruntării Rusia-NATO nu va apărea din dialectica politică intenționată dintre Kremlin și Casa Albă și nici din apelurile secretarului general al ONU, António Guterres, pentru adoptarea unui încetare a focului umanitar urgent și imediat. Transformarea pe termen lung a metaconflictului va necesita o schimbare a poziției UE de la părți interesate la mediator între Moscova și Washington.

    RăspundețiȘtergere
  13. Atat Rusia cat si Occidentul, sunt manate de interese meschine ale unor extrem de restranse grupuri de interese, care n-au nici cea mai vaga legatura cu natiunile lor.

    Sunt convins ca atat Rusia cat si Occidentul STIU ce cale ar trebui sa urmeze pentru a face lucrurile bine dar in acelasi timp, sunt convins ca nici una dintre tabere NU va alege "calea cea dreapta", pentru ca asta ar contraveni intereselor acelor grupuri.

    Lumea de azi, nu e condusa nici de logica, nici de ratiune ci, de lacomie, grandomanie si ura! Sigur ca si lacomia si ura isi au propria logica si ratiune dar nu folosesc decat unor foarte putini "alesi", nu majoritatii!

    Dovada? Ucraina! Rusia a zis ca la granitele ei, n-are ce cauta NATO si prin extensie, UE. Si avea dreptate!
    America, a zis ca Rusia sa-i pupe-n cur ca ei sunt "marii sefi" pe planeta si fac ce vor!
    Rezultatul? Mor o gramada de rusi si ucraineni zilnic, exclusiv pentru ambitia de "maretie" a americii! Ucraina si-a exportat infractionalitatea in toata Europa, pentru ca americii nu-i pasa! Romania n-are bani sa plateasca pensiile dar cheltuieste miliarde (pe care nu le are!), amanetand viitorul natiunii, pe arme de care in conditii normale nu are nevoie, nimeni neamenintand tara (sigur ca acum Romania e o tinta dar asa au decis ca trebuie sa fie, unii dementi care n-au nici o legatura cu tara asta si in general, cu nici o natiune!)

    O solutie din care sa castige toata lumea e imposibila pentru ca "sa moara capra vecinului", e o mentalitate care functioneaza la scara planetara! Nimeni nu vrea sa castige ceva, altcineva decat el insusi.

    Bunul simt, e deja desuet si de nedorit, indiferent de nivelul la care ar trebui sa existe...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti perfecta dreptate ,dar cati stau sa gandeasca?

      Ștergere
    2. Anonim3 septembrie 2022, 17:46
      "sigur ca acum Romania e o tinta dar asa au decis ca trebuie sa fie, unii dementi care n-au nici o legatura cu tara asta si in general, cu nici o natiune!"
      De acord cu postarea dumneavoastra, doar ca nu stiu cine, ce a decis, respectiv daca termenul decizie e cel mai adecvat. Cavalerii Apocalipsei? Profetii care spun ca al treilea razboi va incepe din Romania? Daca le luam pe toate, scrise de-a lungul timpului, se pare ca a fost deja "decis". Nu se stia la nivel de ora, minut, cand va incepe si cu ce! Planuri A, B, C, fiecare cu back-up-uri in caz de ceva neprevazut, desi totul fusese prevazut.
      Am vaga impresie ca o buna parte din comentariile noastre au un singur rol-ajutam A.I. tot mai mult, pentru a face (nu de capul ei) o lume "perfecta" pentru cine va fi.

      Ștergere
  14. Maestre DD, tot optimist, tot optimist!!! Tot cu gândul la binele oamenilor, iar oamenii.... din păcate....

    RăspundețiȘtergere
  15. Deseurile panourilor solare vor fi aduse si ingropate in Romania.

    Costurile schimbarii paradigmei energetice a Occidentului vor fi platite de consumatorul final (preturile la energie nu vor mai reveni acolo unde au fost).

    Mentalitatea unui popor nu cred ca se schimba, cu atat mai putin de azi pe maine, adica in 10-20 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  16. Referitor la „introducerea de maşini care consumă mai puţin, nu care poluează mai puţin" - emisiile poluante atât cele eliberate în atmosferă, cât și cele reținute, sunt direct proporționale cu consumul de carburant, e cam același lucru să reduci emisiile sau să reduci consumul. Când înăsprești de la an la an normele de poluare obligi de fapt producătorii auto să aibă în ofertă o pondere mai mare de mașini tot mai mici și mai ușoare ce consumă tot mai puțin. E o limită tehnologică cu reducerea consumului la o aceeași masă așa că în final mașina se transformă în tricicletă cu motor și apoi în trotinetă.

    Sunt multe exemple de prosteală: downsize la motoare, reducere număr cilindri, trecere de la motoarele pe benzină MPI la cele GDI, promovarea auto hibride și electrice, etc. Trecerea de la MPI la GDI seamănă cu trecerea de la centralele pe gaz clasice la cele pe gaz în condensare. Pentru o reducere ipotetică a consumului (benzină/gaz) ce se obține doar în anumite regimuri de funcționare (sarcină mică și subturare/temperatură mică a agentului termic) se sacrifică fiabilitatea.

    Dacă-ți iei o piticanie termică sau vreo electrică e dificil să mai mergi cu ea pe autostradă. Și atunci renunți să mai mergi pe autostradă. Reducerea ofertei, interdicții, suprataxare și scopul, reducerea mobilității, e treptat atins fără ca turma să protesteze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, bogatii vor merge cu masini electrice, iar falitii cu biciclete pedaland, si in cel mai bun caz cu trotinete electrice. Deja au aparut de un an si mai bine, ni se face pregatirea pentru "green". Avem 2 trend-uri simultane: reducerea populatiei, si "green"-ul. N-are sens; la cat de repede se reduce populatia, nu va mai fi cine sa polueze: de la aerul expirat, partzul pudelului de companie, munca in fabrici care polueaza. Vor ramane ca ultim element al poluarii industriile de armament, cele mai poluante. Tu ca cetatean ai trotineta cu acumulator de 2 bani avand cateva sute de Wh, altii "merg" cu tancuri care consuma cat zeci de masini si sute de drujbe cu care n-ai voie sa tai copaci, ca padurile nu mai sunt ale noastre. Exact cum spune @DD, democratia pentru catei e aia care e.

      Ștergere
  17. Bre arati ca si Gorbaciov cu planurile matale.

    Marea problema a ivanilor este modul in care sunt programati sa functioneze. Militar Rusia a demonstrat capabilitati militare seriose dar economic nu a stralucit niciodata. Motivul aceste situatii e parte a culturii ruse. Au fost bine tinuti in lant, din cauza asta organizarea de tip militar / centralizat functioneaza uns dar rusii lasati de capul lor nu se organizeaza in grupuri de productie.
    Desi au realizari remarcabile in stiinte, inginerie si arta asta nu a dus niciodata la un progres civilizational remarcabil care sa ii faca o sursa de inspiratie si pe altii. Chiar si artistii rusi au trebuit sa fie validati de occident pentru a li se recunoaste valoarea. Aici intervine ceva din natura spiritului rus care nu e organizat si rational precum vestul.

    Conform viziunii lui Dughin vestul si-a consumat toate resursele de progres iar asta e motivul pentru care viitorul rasei albe nu mai poate vi decat in spatiul eurasiatic.

    Vestul joaca doua carti in paralel. Cartea militara ucraineana in care ucrainienii si altii sunt sacrificati fara nici o retinere. Toti analistii ne explicau ca nu vad razboi rapid cu manevre. Motivul e ca rusii executa o operatiune lenta bazata pe artilerie. Blitzkrieg-urile is rapide si mistoace dar vin cu multe pierderi in randurile proprii. Ultima contraofensiva ucrainiana la Herson a fost un masacru inutil. Singura logica a "strategilor" e ca fiecare racheta consumata sau tanc rus distrus e un pas inainte.

    A doua carte este cartea economica,. practic Europa va fi sacrificata economic pentru a prabusi Rusia. Pe sistemul cu fiecare faliment de stat sau privat consumul de hidrocarburi se reduce.

    Pe termen scurt societatea rusa e clar mult mai bine pregatita. Aia cu eliberarea resurselor interne merge pana la un punct dupa care e greu sa intelegi daca ceea ce creezi e real sau doar o fictiune. In plus e nevoie de "munca intregului popor" chestie care la multi posibil sa nu fie asa digerabila.

    In Vest ramane de vazut care va fi impactul protestelor economice la adresa guvernelor in iarna asta. Mai exact pana la ce nivel se vor cobora "alesii" pentru a prezerva coerenta lantului de comanda.
    Problema energiei ieftine si disponbile oricui nu se va rezolva 2-3 ani. Noile solutii vor fi scumpe si probabil vom primi energie cu portia. Motiv excelent pentru a monitoriza tot ceea ce facem si a calcula amprenta de carbon.

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu mai visati la cai verzi pe pereti.
    Nu exista energie ieftina sau disponibila oricui ptr a mentine nivelel actual de consum frenetic.
    Daca exista energie libera nu am fi avut probleme cu bolile moderne.

    RăspundețiȘtergere
  19. Si tu vad ca esti incremenit in timp. Sfarsesti prin a spune ca va fi o confruntare... Ce confruntare? Iar o iei de la inceput, cu cine fura pe cine? Rusii si cei care li s-au alaturat o spun clar, fiecare cu aia a ma-sii. Occidentul nu trebuie decat sa priceapa ca nu mai are de unde fura!!! ATAT! Cei care vor continuarea Sistemului, sunt cei care isi imaginau o DICTATURA GLOBALA condusa de ei. Occidentul sa se apuce de munca si fiecare isi vede de treaba! Dar asta nu se poate intampla cu actualele "elite" conducatoare, supuse aceleasi MAFII GLOBALISTE condusa de catre stim cine! Rusii cu asta se lupta, nu cu "occidentul"! Mizeriile astea globaliste vor sa se salveze pe ele, iar salvarea lor ar fi moartea NOASTRA ca cetateni liberi. Nu-i intereseaza gazul si petrolul decat eventual sa mai amageasca popoarele si sa nu se revolte prea devreme, caci dupa o ipotetica infrangere a Rusiei, ar relua planul de SARACIRE si INROBIRE a cetatenilor! Analiza e o aiureala!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta a fost viziunea initiala cand era pace. Cand apar amenintari viziunea e ca te duci si dai cu pumnul sa impui respect.

      Ștergere
  20. Soluții sunt dar planurile sunt altele;deoarece rezultatele cu exterminarea prin vaccinare nu sunt cele așteptate (se moare, dar nu la nivelul dorit de spurcați) , se va mai încerca în Toamna-Primăvară încă o repriză de otrăvire prin vaccinare;de ceva vreme s a anunțat o serie de ,,vaccinuri''mai eficiente.
    Chestia e că păcăleala cu vaccinarea va mai ține decăt la cei extremiști, la cei care chiar își doresc moartea;adică la foarte puțini.
    Dar ei sunt hotărâți pe depopulare, de aceea vor găsi alte metode de exterminare la scară mare.
    Din surse neoficiale am aflat că acel conflict din Ucraina va escalada în Primăvara anului viitor, asta ducând la ultimil război mondial, un război de o ferocitate dusă la extrem care l va înscăuna pe nenumitul.

    RăspundețiȘtergere
  21. Păți cu 1 i. Gândirea e foarte corectă. Mai lucrați puțin si la ortografie. Poate ajungeți intr-o funcție publică și vă cade bine să nu faceți greșeli. Nu că eu nu greșesc...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)