Situaţia frontului

Situaţia de pe front o putem sintetiza simplu: localitatea Liman s-a transformat în limanul ucrainenilor, iar Hersonul în cimitirul lor. Pur şi simplu, în ciuda concentrărilor teribile, nu s-a putut ocupa Limanul. În sud, Hersonul e un adevărat cimitir al armatei ucrainene de acolo. S-a pierdut aiurea o groază de personal şi de  tehnică militară. 

Dar de ce am început cu asta în condiţiile în care pare că în realitate nu se mai mişcă nimic în Ucraina? Simplu: aparenta inacţiune este de fapt o linie de demarcaţie. I-am putea spune un respiro între două etape. Chiar şi retragerea ruşilor pentru stabilizarea frontului ne poate sugera o remiză. E însă o remiză de etapă întrucât meciul, aşa cum veţi remarca, e deosebit de complex.

După cum aţi observat, în ecosistemul militar rusesc şi-au făcut apariţia dronee iraniene. Iniţial ruşii le refuzaseră pe motiv că nu se ridică la nivelul aşteptărilor lor. De fapt aici e şi încremenirea în proiect a industriei militare ruseşti: s-au chinuit continuu să dezvolte tehnologii extrem de complexe. Mai ţineţi minte cum se lăuda Putin cu „noua fizică”? Este într-adevăr, o zonă excepţională, doar că are păcatele sale: e deosebit de complexă. Noile arme ruseşti - aflate încă la stadii de pre-producţie - sunt excepţionale, dar încă au nevoie de materiale a căror producţie e greu de optimizat. Într-un război precum cel de acum - ca să nu mai vorbesc de cele care urmează - esenţială este aprovizionarea trupelor cu armament. Care armament, aşa cum se observă, nu trebuie să fie excepţional, ci funcţional. Războiul Rece i-a făcut pe ruşi să intre într-o competiţie tehnologică pe care vor să o câştige, dar pentru care nu sunt pregătiţi. Iar lipsa de pregătire despre care vorbesc nu ţine de vreo prostie de-a ruşilor, de vreo ipotetică incompetenţă, ci de incapacitatea de a rezona cu tehnologiile americane. În mod normal Rusia ar fi trebuit să meargă pe dezvoltarea tehnologiilor sale, nu pe încercarea de a se ţine „umăr la umăr” cu SUA în domeniul tehnologiilor americane.

Din acest punct de vedere, dronele iraniene pare că le-au deschis ochii. Ce sens are să bagi într-o luptă de uzură rachete de milioane de dolari bucata, în condiţiile în care cu un roi de drone sinucigaşe, construite la 10 000$/bucată, faci ravagii chiar mai mari în curtea adversarului? O rachetă poate fi interceptată, dar un roi de 300-400 de drone e imposibil de interceptat. Cu toate că în cazul Orlan 10 - o dronă ingenioasă, construită din materiale ieftine de pe piaţa bunurilor de larg consum - păreau că au învăţat ce au de făcut, au pierdut timpul studiind tot felul de tehnologii ultracomplicate. 

Ultimele dezvoltări de pe front arată că au învăţat lecţia, astfel încât îşi reconfigurează armata din mers. Au luat licenţa de construcţie a dronelor iraniene, cărora, conform contractului, le vor îmbunătăţi anumite aspecte precum autonomia şi precizia, împărtăşind iranienilor toate avansurile tehnologice. Diferenţele încep deja să se vadă întrucât, cu un număr în continuare redus de oameni, au trecut la contraatac, ajungând la Bakhmut şi au făcut ravagii în Odesa.

De partea cealaltă a frontului, SUA a decis să facă un upgrade important. În condiţiile în care Himars-urile s-au dovedit efectiv ineficiente, SUA livrează acum NASAMS ucrainenilor. Astfel războiul trece la un alt nivel, mult mai complex nu doar din punct de vedere tehnologic, ci şi politic.

Referendumurile generate de ruşi în teritoriile eliberate vor avea, cu siguranţă, o largă acceptabilitate, astfel încât noile teritorii vor fi integrate în Federaţia Rusă. Din acel moment, indiferent dacă statele Occidentale o recunosc sau nu, atacul asupra acelor zone echivalează cu un atac asupra Rusiei, care poate avea consecinţe dezastruoase pentru toată lumea. 

Un alt element care va atârna teribil de greu în economia războiului, este miracolul de la Mariupol. O clinică ridicată în doar 101 zile, cartiere de locuinţe făcute în mai puţin de 80 de zile, infrastructura restaurată s.a.m.d. Eforturile făcute de ruşi în republicile rusofone ale Ucrainei se văd de la o poştă. În timp ce-n zona ucraineană nu sunt remarcabile decât crimele pe care armata le face împotriva aşa-zişilor „trădători” - în realitate etnici ruşi care au ghinionul să le iasă în cale - dincolo de linia frontului, în republicile anexate, se vede lumina. E o lecţie importantă care va înclina foarte mult balanţa războiului. 

A nu se înţelege că războiul se va încheia prea curând. Ecuaţia sa e mai complicată ca niciodată. Şi, cum tot ne apropiem de finalul articolului, vă voi explica de ce. Experienţa ultimului Război Mondial le-a sugerat marilor puteri strategia câştigătoare, anume aceea de a sta pe margine şi a interveni „salvator” la momentul oportun de la final. Adică fix ceea ce a făcut SUA atunci. E simplu de înţeles acum care-i situaţia şi de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă. Rusia a fost împinsă în jocul în care-a intrat din disperare, cu toate că ştia că e îndemnată să facă „jocul la sacrificiu”. De aceea conflictul pare unul ruso-ucrainean, fără ca lumea să înţeleagă că, de fapt, e un conflict mai complex, anume unul EST-VEST. Doar că actorii nu intră în joc. SUA ar vrea să aibă Europa intrată în faţă pentru a se putea ascunde în spatele lor. Englezii deja se ascund în spatele americanilor, sperând ca aceştia să câştige şi astfel să se caţere pe umerii victoriei părând iar puternici. De partea cealaltă, China ezită deoarece vrea să fie puterea care „face pacea finală”. India, cu toate că face opoziţie pe faţă la SUA, tot nu se implică. 

Şi în Europa situaţia e complicată. Aparent Germania execută orbeşte ceea ce-i cere SUA. Asta se întâmplă şi din cauză că ecologiştii - care au un rol important în guvern - sunt efectiv marionetele SUA. Însă, după cum se observă, cu toate că Germania furnizează arme, o face foarte circumspect. Pare un joc destul de abil, în care oricând direcţia se poate schimba. La fel şi Franţa, joacă la două capete gândindu-se că va interveni la momentul oportun şi va prelua întreaga Europă ca pradă. 

Şi mai sunt atâţia alţii pe margine. Turcia nici nu mai ştie bine ce jocuri face, iar Israelul tot încearcă să marcheze acolo. Din păcate, toate meciurile se fac pe spatele idioţilor utili. Care-s aceştia? Linia întâi Ucraina, linia a doua Polonia şi România, iar linia a treia o vom vedea dacă linia a doua va lua rolul primei linii. 

Pe scurt, e o situaţie complicată în care toţi, dar absolut toţi au impresia că vor câştiga. De obicei, în asemenea situaţii toată lumea pierde şi nu văd de ce nu s-ar întâmpla asta şi acum.