miercuri, 7 septembrie 2022

Cum se va întoarce totul împotriva noastră


Să vă explic o ticăloşie care se pune la cale. E la fel peste tot, deci nu vă gândiţi că vor fi vreunii care vor scăpa. Aceeaşi schemă infracțională este pusă la nivelul UE. Dar mai întâi să facem o mică divagaţie ca să vedem cu cine avem de-a face.

De ceva vreme statul nostru a dat un atac asupra companiei Blue Air. N-am treabă cu această companie, nici măcar n-am mers vreodată cu ei. Însă ceea ce se întâmplă acolo e o golănie fără margini. Ca să ne înţelegem: principalul concurent al Blue Air este WizzAir. În ceea ce priveşte întârzierile şi amânările, cele două companii sunt compatibile. De fapt, cauza principală a haosului care-a prins cele două companii este daă de mărirea preţului carburanţilor. Au vândut bilete ieftine, iar când preţul combustibilului s-a mărit s-au trezit în imposibilitatea de a mai efectua zborurile. ANPC-ul nostru şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte WizzAir, însă celor de la BlueAir le-a dat o lovitură crâncenă, amendându-i cu 2 milioane de euro. 

Tocmai la fix deoarece s-au trezit şi cei de la Ministerul Mediului deoarece Blue Air avea o datorie la certificatele verzi în valoare de aproximativ 6 milioane EUR. Şi, ca să fie treaba treabă, au poprit conturile companiei, blocându-i definitiv activitatea. Ca să ne înţelegem, pe Ministrul Mediului întâmplător îl cheamă Barna TÁNCZOS, iar WizzAir, pentru cei care nu ştiu, e o companie maghiară. Astfel, cursele de ieri ale Blue Air nu s-au mai putut efectua deoarece compania nu mai putea efectua plăţi, deci nu mai putea plăti taxele, alimentarea cu combustibil s.a.m.d. Iată cum, cu câteva mişcări bine ţintite, a fost îngropat un operator care şi-aşa n-o ducea grozav. Ce se va întâmpla acum? Concurenţa va câştiga o halcă imensă de piaţă şi preţurile vor creşte. Graţie croitoraşilor noştri în frunte cu Plăvanul cel nemernic şi Ciucă cel obez. 

V-am dat exemplul companiei Blue Air pentru a înţelege că guvernul nostru de fapt e pus acolo pentru a lupta împotriva intereselor României, nicidecum pentru ele. Şi astfel, acum  avem motive suficiente pentru a vă introduce în cea mai spinoasă problemă, anume cea a energiei, unde asasinul Virgil Popescu e menţinut în funcţie până la capăt, cu orice riscuri. 

În mod normal, aşa cum am spus-o de mai multe ori, problema energetică a României nu există. Noi, cât de cât, suntem auto-suficienţi(graţie lui Ceauşescu şi a obsesiei lui pentru independenţa energetică), putându-ne acoperi necesarul din producţia internă. Astfel nu există niciun montiv pentru ca România să se raporteze la preţurile de pe piaţa internaţională. Am scris-o subliniat ca să fie bine înţeleasă. Raportarea României la piaţa internaţională creşte imens profiturile şi risipa companiilor care extrag şi procesează energia. De aceea rezolvarea problemelor preţurilor imense s-ar fi rezolvat prin raportarea la preţul de cost. Adică, pentru producătorii de gaz, s-ar fi plafonat adaosul comercial. Aşa cum am mai spus, la ora actuală, cu un profit de 1000%, preţul gazelor la consumatorul final ar fi ajuns la vreo 0.15 lei/kWh. 

Nu s-a mers pe preţul de cost, ci pe plafonarea la utilizatorul final la o sumă de 0.31 RON/kWh, diferenţa dintre această sumă şi costul afişat de distribuitor urmând a fi acoperită de către stat. Iată un setup pentru un dezastru absolut deoarece distribuitorul poate să-şi pună orice preţ, iar statul e obligat să i-l acopere. Să vedem cam care e suma. La Engie preţul de ofertă e de 1.177, iar la EON de 1.132 lei/kWh. Ne rezultă limpede că statul trebuie să acopere 0,867, respectiv 0,822 lei kWh. Acum ne punem întrebarea pentru cât gaz trebuie să se acopere această diferenţă? Conform calculelor mele(care nu-s foarte precise) rezultă că statul trebuie să acopere diferenţe în valoare de aproximativ 11 mld. EUR doar pentru anul acesta. Va putea? Evident că nu!

De altfel, statul este dator în prezent către distribuitori cu aproximativ 6 mld. EUR. Sumele sunt de-a dreptul gigante pentru o economie precară precum cea a României. De altfel, plafonările de preţ sunt la aceeaşi magnitudine peste tot în Europa, unde guvernele au adoptat o strategie similară. Şi vine întrebarea simplă: de ce ar adopta un guvern o asemenea strategie sinucigaşă? Cel puţin, în cazul guvernului nostru, absolut totul e ilogic. Şi, mai mult, avem certitudinea că guvernul nu-şi poate plăti datoria. Dar oare intenţionează guvernul să facă ceva bun pentru oameni, sau nulitatea Ciucă e pusă acolo pentru a executa un asasinat?

Pe moment nu ştiu răspunsul la această întrebare, dar voi merge pe scenariul clasic şi previzibil, anume acela al neîndeplinirii de către guvern a obligaţiilor sale. Ce se va întâmpla atunci? Ei bine, de-aici vine calvarul. Faptul că statul nu-şi achită datoria nu înseamnă că aceasta se pierde. Companiile respective au de încasat bani şi, întrucât statul nu-i dă, se vor îndrepta împotriva celor responsabili, adică asupra clienţilor. Pur şi simplu, companiile respective vor recalcula şi vor factura clienţilor diferenţele de preţ. Care diferenţe, acum, sunt de vreo 4 ori mai mari decât facturile plătite! E simplu aşadar de calculat. Dacă până acum aţi plătit - să spunem - 3000 lei, furnizorul de energie vă va factura încă 12 000 lei. Asta doar pentru primele nouă luni ale anului curent. Cum însă ruşii au oprit gazele, preţul lor va exploda, iar furnizorii vor actualiza preţurile. De aceea e posibil să se ajungă la preţuri de-a dreptul aberante. 

E limpede de înţeles că oamenii, rămaşi fără servicii şi cu veniturile deja secătuite, nu vor avea bani să achite facturile. Într-adevăr, în prima fază se va sista livrarea energiei, însă, în acelaşi timp, vor intra executorii în acţiune. Cine va putea plăti va scăpa, însă o mare parte dintre oameni - păturile mai sărace ale societăţii - se vor trezi cu imobilele executate. O cantitate atât de mare de imobile va conduce la o cădere a pieţei imobiliare şi astfel, de multe ori, imobilele scoase la executare nici măcar nu vor acoperi datoriile. Ei bine, probabil atunci vor intra la cumpărare „binefăcătorii” - adică vreun vehicule investiţionale pregătite din timp - care le vor propune cu mărinimie datornicilor rămânerea în spaţiu contra unei chirii „corecte”. Şi uite-aşa, din ţara cu cei mai mulţi proprietari ne vom retrezi în ţara cu cei mai mulţi chiriaşi, ducându-se la îndeplinire una dintre „previziunile” demenţior lui Klaus Schwab, anume că „nu vei mai deţine nimic”. 

E un semnal de alarmă pe care-l trag şi care rog să fie înţeles de fiecare! Încercaţi să vă calculaţi facturile şi puneţi bani de-o parte pentru orice eventualitate. Dacă scenariul e care vi l-am prezentat nu se va îndeplini, cel puţin veţi avea o rezervă considerabilă. Dacă însă va fi aşa cum intuiesc eu, veţi putea face faţă asaltului. 

Faptul că la fel se întâmplă peste tot pe unde te uiţi, nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe-o ureche. Şi de vaccinat s-a vaccinat la greu cu serurile experimentale în multe ţări ale lumii acesteia. Important e să ne menţinem cu picioarele pe pământ şi, în final, va fi bine!

32 de comentarii:

  1. Esti ori dus ori nemernic. De ce inveti lumea sa se conformeze? Daca nu se intampla acum nu se va intampla in viitor? Solutia este lupta armata daca este nevoie. Fara varsare de sange nu mai este posibila viata libera pe pamant. Asta trebuie sa inteleaga cititorii tai, nu sa fuga repede cu banii de paine la escrocii intelesi cu statul , stim noi cine sunt. Apoi de unde pana unde o datorie a statului poate fi redirectionata catre populatie altfel decat prin impozite si taxe? Arata-mi tu legea care spune ca o obligatie a statului poate trece asupra cetateanului printr-un titlu executoriu daca statul nu o onoreaza.Esti cam bleau la capitolul juridic sau esti platit pentru programarea predictiva a populatiei. In al doilea caz esti escroc. Spune mai bine ca statul va fi falimentar si se va dezintegra asa cum a fost planuit de mortul Gorbaciov.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Câteva întrebări:
      -ai arme de foc pentru lupta armată de care pomenești?
      -te ai gândit că poate această luptă o doresc păpușarii?

      Ștergere
    2. @Anonim7 septembrie 2022, 10:10
      Invoci legi pe care autorul nu le-a mentionat. Zi-mi si mie...toate datoriile tarilor, colosale, cum crezi ca vor fi "anulate"?? Hocus-pocus? Adica v-am f**** si acum subit va iertam?
      Il acuzi pe Dan ca incurajeaza lumea sa se conformeze. Ma scuzi, treaba cu neconformarea poate avea o sansa in urma cu vreo 10 ani si nici atunci. Am verificat asta. Am propus o solutie de negociere intre populatie/consumatori si furnizorii se energie electrica, gaz. Atent la cuvinte, am avut grija sa nu promovez nimic periculos, care sa intre sub incidenta unor legi. Terorism e cand promovezi direct sau indirect caderea guvernului. Terorism e cand sabotezi economia, industria, agricultura, si tot terorism opereaza institutiile DE STAT impotriva cetatenilor. DAR furnizorii sunt PRIVATI, ce treaba au cu statul, incat ceva la adresa lor sa sune "terorist"? Doi la mana, n-am propus sabotaje, rautacisme organizate, ci DOAR reducerea la maxim, chiar totala a consumului de energie si gaze pe o perioada determinata, destul de lunga incat sa-i afecteze, destul de scurta incat sa nu ne paradim si sa traim ca boschetarii. 3 luni in care aia sa vada ceva imposibil de imaginat din partea populatiei, sa vada cum le scad rapid veniturile si restul. Stii care au fost reactiile celorlalti, la sugestia mea? ZERO BARAT!! Desi inca de pe atunci se stia ca facturile vor creste continuu, si inca de pe atunci erau mari.
      Am facut observatie directa la EON, de nevoie. 10% veneau cu probleme administrative, pentru noi contracte. Nici ei prea veseli. Restul de 90% erau mai posomorati ca la inmormantare! Posaci, dezamagiti, priveau in jos, asteptand sa li se strige numarul care aparea si pe un panou. Parea o comemorare, nu o sala de asteptare a unui furnizor. Multi ieseau injurand. Odata am iesit pe usa simultan cu un tip, si ne-am trezit ca am pizduit simultan! Ne-a apucat rasul...desi nu era de ras. Vedeti...guvernele s-au perindat, furnizorii au ramas aceeasi, uneori cu titulatura schimbata, cu mici oferte care pareau mai atractive comparativ cu jefuitorii anteriori. Doar cateva secunde am rulat in imaginatie un mic scenariu: daca m-as ridica si as striga Jos...cutare!? 2-3 ar fi zis pe ton scazut da, mai, asa, e, ai dreptate. 30% ar fi susotit. 20% ar fi sarit, in diverse feluri si cu vocabulare diferite: ce-ai mai, ce te-a apucat? Fii civilizat si fa liniste. Prin urmare ultima problema ar fi fost agentul de paza care sa mentina linistea publica, de mormant.
      Cat despre legi, multe contracte sunt la secret, si nu poti nega asta, si in plus multe legi vor aparea la timpul potrivit. Una mai ceva ca alta.
      Revolte? Nu doar ca-s pregatiti pentru asta, dar pe asta si mizeaza si abia asteapta.
      Cati oameni nu si-au pierdut casele din cauza facturilor pana acum? Ne-a durut? Erau cazuri asa-zis individuale, care colac peste pupaza vor deveni colective. Nici 10 romani nu se pot uni intru ceva. Cel putin 2 se vor crede mai destepti ca restul si vor face misto de orice solutie viabila doar pentru ca solutia n-a puit din capul lor ci al altuia. Inca vreo 4-5 vor fi Gica contra din principiu, fara sa fie nevoie a fi atenti la argumentatii, logica.
      In ultima instanta, orice protest a fost, este si va fi confiscat de cine trebuie. Oricat de pasnic s-ar organiza oamenii, se vor infiltra unii cu cutite, bolovani/pavele, eventual molotoave si vor sabota manifestarea sau revolta. Se practica peste tot, nu suntem unicat.
      Prin urmare, ofera-mi o solutie realista, nu sapa si furca de la 1907 unde a fost macel. Sa nu ignoram alt aspect: ne incurajam infocat unii pe altii, si cineva trebuie sa fie "primul", adica piesa de sacrificiu. Va face cativa pasi inainte, si va constata ca grupul care il urma se disperseaza in toate directiile. Iar unii, din frica si alte motive, il vor da in gat preventiv, sugerand ca au fost dezinformati, ca nu asta li s-a spus ca sa iasa in strada. Partial, chiar ne meritam soarta.

      Ștergere
  2. "Companiile respective au de încasat bani şi, întrucât statul nu-i dă, se vor îndrepta împotriva celor responsabili, adică asupra clienţilor. Pur şi simplu, companiile respective vor recalcula şi vor factura clienţilor diferenţele de preţ."
    Ati preluat teza prof.Piperea, dar cred ca este o interpretare eronata. Consumatorul final este protejat de legea compensarii, chiar furnizorul recunoaste asta in mod expres in facturile primite. El trebuie sa-si recupereze creanta de la stat. Cum va face asta e treaba lui. Sa presupunem ca vor urma debransari prin incalcarea tuturor procedurilor legale, iar ANPC ul va interveni tarziu sau deloc. Isi va permite furnizorul sa ramana fara clienti? Eu zic ca nu din cauza de caine si macelarie. Bine, se poate apela la instanta in cele din urma, dar asta e o treaba de durata. De ce guvernele lucreaza coordonat ca in cazul plandemiei este o intrebare. S-ar putea spune ca ticalosii care iau decizii pentru noi cred ca suntem la momentul ori-ori, dar sunt convins ca le este teama de un conflict social extins si se vor potoli, cel putin pentru o vreme.

    RăspundețiȘtergere
  3. WizzAir are sediul social in HU asa ca ANPC nu prea are ce face

    RăspundețiȘtergere
  4. O companie chineză de jocuri a numit primul robot umanoid din lume în funcția de președinte executiv

    Lumea tehnologiei continuă să cunoască premiere.

    Recent, compania de jocuri mobile NetDragon Websoft, cu sediul în China, a numit în funcția de președinte executiv o ființă umană virtuală susținută de inteligența artificială, numită "Tang Yu".

    Numirea a fost făcută pe 26 august, iar CEO-ul virtual, doamna Tang Yu, și-a început activitatea în cadrul principalei filiale a companiei, Fujian NetDragon Websoft.

    Potrivit declarației companiei, Tang Yu va sprijini procesul de luare a deciziilor în timpul operațiunilor zilnice ale companiei și va oferi un sistem mai eficient de gestionare a riscurilor. De asemenea, ea va fi folosită ca un centru de date în timp real și ca instrument de analiză pentru consiliul de administrație.
    Totul se intoarce impotriva noastra deoarece suntem tampiti...Eu de multe ori ma intreb daca ocultii astia nu au dreptate uneori...cat suntem de tampiti ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Donis, cum vine asta "ființă umana virtuala "??!!

      Ștergere
    2. Si eu ma gandesc la asta, ka sperie gandul ca poate au dreptate

      Ștergere
  5. https://solidnews.ro/parteneri/2022/09/07/siretlicul-plafonarii-ascunde-intentia-de-falimentare-a-sistemului-energetic-national/

    RăspundețiȘtergere
  6. https://www.youtube.com/watch?v=Q_9VnZbMod8

    RăspundețiȘtergere
  7. Suntem la mâna Europei, cei care ne conduc a îndatorat țara și au vândut tot! România are resurse pentru toată Europa, dar nu suntem lăsați să mai producem nimic, doar să cumpărăm și să fim la mâna lor!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu asta se va intampla. Statul roman isi va plati datoria in lei, pe care ii poate crea din nimic. Rezultatul va fi inflatie. Cum inflatia e o taxa pe avere, de fapt tot populatia plateste totul. Vom plati tot, plus dobanda, plus taxa de fraier (TVA). Dar nu se va refactura nimic, aia e o aberatie.
    Interesant e ca desi nu trebuie sa importam prea multa energie, indepedenta noastra energetica este fix zero. Care e diferenta dintre a cumpara de la EON energie romaneasca la pret mondial sau a importa 100%, tot la pret mondial? Niciuna. Singura solutie este nationalizarea rapida a sectorului energetic. Da, ca in Cuba in 1960. Si la fel de rapid trebuie sa iesim din UE, NATO, WHO. Evident ca sansele sa se intample asta sunt zero. Protestele, violentele, nu vor rezolva nimic. Din contra, vor distruge si mai tare economia. Ceea ce se intampla acum nu e din cauza razboiului din Ucraina. Totul, inclusiv razboiul din Ucraina, a fost planificat. Tinta este Europa si omul alb, oriunde traieste el. In spirit mioritic, se pare ca Europa nici macar n-are nimic impotriva.

    RăspundețiȘtergere
  9. Din punctul meu de vedere - golănia e la Blue Air.
    Pe vremea "pandemiei" au refuzat să-mi restituie banii plătiti pentru o călătorie care s-a anulat - bani pe care nu i-am mai primit niciodată. Wizz, in schimb, tot pe acea călătorie (era un tour cu 2 escale si schimbare de avion) mi i-au dat in 15 zile. Am dovada.
    Deci... cine e golanul?
    Eu cred că Blue Air a primit ajutoare de la Statul Român (recte, de la noi- toți) , au dat tunul și acum bagă compania in picaj mutându-și cursele pe o nouă companie.
    Ca "românul" - nu-mi plătesc dările, îmi bat joc de toți, intru în insolvență și activez pe altă firmă.

    RăspundețiȘtergere
  10. Vezi ca PSD are vina mare la Blue Air. Cum de ti-a scapat?!

    RăspundețiȘtergere
  11. Să adăugăm că mulți s-o prins de Alba-Neagra ăstora și ghici ce, s-au scumpit sobele pe lemne și m3 de lemn.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baiatu', cum adica ''s-o prins'' ? Ce e ''s-o'' ? Poate ai vrut sa spui ''so'', crezind mintea ta de cretin ca vorbesti cu ciinii ?!

      Ștergere
    2. Corect era : s-or prins asa ca, ciob...

      Ștergere
  12. "E un semnal de alarmă pe care-l trag şi care rog să fie înţeles de fiecare! Încercaţi să vă calculaţi facturile şi puneţi bani de-o parte pentru orice eventualitate."

    Plecati bai afara!
    Nu ramaneti sa muriti ca prostii de frig si de foame in gunoiul ala de tara!


    "Faptul că la fel se întâmplă peste tot pe unde te uiţi, nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe-o ureche."

    100% FALS!
    "Peste tot" nu inseamna nici macar toata UE, iar centrul UE nu este Romania!
    Cand a fost ultima oara cand te-ai uitat la preturile la energie ale portughezilor si spaniolilor? Sunt CELE MAI MICI din UE!
    Dar in tari ca Turcia te-ai uitat sa vezi ce se intampla cu energia? Pe langa faptul ca in ultimul deceniu Erdogan a umplut tara de termocentrale pe carbune autohton in ultimul timp a avut grija sa semneze acorduri pentru petrol si gaze cu Iranul, Azerbaigianul si cu Rusia, la un moment dat avand discutii pe aceste teme, nu stiu daca sunt finalizate, si cu Irakul.

    https://www.invest.gov.tr/en/InvestmentGuide/Pages/default.aspx
    https://www.invest.gov.tr/en/investmentguide/pages/acquiring-property-and-citizenship.aspx

    RăspundețiȘtergere
  13. Am investit banii în aur. Am greșit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când toți vor fi săraci cine ți-l cumpăra?

      Ștergere
    2. @8:52
      Asa este una la mina si doi, va lipsi motivatia sa l mai cumperi. Felul in care va fi perceput aurul se schimba. Aceasta perceptie este deja schimbata in mintile tinerilor investitori.

      Cu totii asteptam sa investim in mega-fermele de insecte, energia orbitala si de pe Luna, SI energia din deseuri ale centralelor atm. de gen noua.
      Acolo vom fi toti participanti-actionari de tip nou, comunitar.
      Uitati de banii vechi.

      Ștergere
    3. Nu cred ca valoarea aurului să fie mai iluzorie decat cea a valutelor.

      Ștergere
  14. Asa merita romanii nu pt ca l au omorat pe Ceausescu ci pentru ca nu si recunosc greseala cu Securitate cu tot ! Foc si jale.

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu cred ca problema e alta acolo, la Blue Air. Eu am zburat cu ei o vreme pana au inceput sa faca escrocherii. Zboruri anulate, bani nereturnati. Au datorie la mine peste 250 euro. O parte se afla in acel wallet electronic (cca 170 euro), o parte mi i-au facut disparuti. Nu am avut timp si nervi sa ii dau in judecata. Dar meritau. Eu inteleg ca incercati sa evidentiati ca firme romanesti sunt, cumva, defavorizate. Nu cred ca e cazul aici. Poate cercetati mai adanc. Succes!

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu este posibil acest scenariu sa se indrepte furnizorii catre clientii finali.
    Funizorii nu cu clientii finali sau inteles ci cu guvernul.
    Daca va fi asa, mergem la judecata. Consider ca toti cetatenii vor da in judecata atit guvernul cit si furnizorii.
    Sau daca nu ni se face dreptate ajungem la rascoala.
    Toate au o limita!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Asta nu se va întâmpla, căci ar însemna 1907 reloaded.
    Sau , dacă se vrea 1907, va fi cum ziceți dv. Însă un 1907 în tot UE si USA cel putin e..hmmm

    RăspundețiȘtergere
  18. Istoria vor să o repete noii ticăloși. Cînd s-a făcut cooperativizarea (după al doilea război mondial), politicienii comuniști erau apărați de trupele bolșevice, acum politicienii lacomi sînt apărați de trupele nato. Au existat două regiuni în țară (în Maramureș și Mureș) unde nu s-a putut face cooperativizarea. Oamenii au fost atît de uniți și hotărâți să nu cedeze pămîntul încât comuniștii au renunțat, ba din contră au aprovizionat acele regiuni cu de toate, față de restul țării, probabil să nu se extindă ideea de unitate. Mă întreb ce pot face o mână de nemernici, cu tot cu garzile lor în fața a milioane de oameni uniți, hotărîți să-i pedepsească. Cu respect, Tavi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Mă întreb ce pot face o mână de nemernici, cu tot cu garzile lor în fața a milioane de oameni uniți, hotărîți să-i pedepsească. Cu respect, Tavi"

      Altul care n-a priceput nimic din revolta vestelor galbene din Franta, din cea a camionagiilor din Canada sau din cea a fermierilor din Olanda, plus din multe alte revolte.
      Vaiete, cand altcineva face regulile jocului si are monopol absolut pe putere si violenta, daca ai neuroni funtionali in cap PLECI altundeva, alfel fie ajungi sclav, fie statistica!

      Ștergere
    2. Simplu:
      trimit poliția, jandarmeeia și armata;să vezi tu milioanele de oameni cât de hotărâte vor fugi când se va trage cu muniție reală!

      Ștergere
    3. Nu sugerez sa stam si sa asteptam. Solutii prea multe nu sunt. Pana nu demult, se puteau taia copaci in unele tari, se adunau crengi cum li s-a recomandat polonezilor. Daca elimini gazul, tot ai nevoie de curent, pentru ca sobe cu tiraj natural au prea putini, in zone sarace in care vor muri de foame daca nu de frig. Centralele pe lemne au nevoie de curent. Care va fi oprit cand trebuie. N-avem pene pentru ca ne trebuie internet continuu pentru o estimare cat mai adecvata a directiei in care o poate lua populatia.
      Vorbesti de "oameni uniti". Da, se vede pe bloguri. Cand citesc un titlu, anticipez cate comentarii vor fi inainte sa ajung in josul paginii, unde apare numarul. Aici e marea unitate, pe net. Cu precizarea ca pana si pe subiecte clare si capitale, unii tot se mai contreaza. Cu asa unitate, o sa se termine lumea si o sa aflam dupa.

      Ștergere
    4. În Maramureș și Mureș a fost cooperativizare, cu excepția zonei montane care nu se preta. Absolut toată zona montana a fost necooperativizata. Nu mai lansați gulgute de 2 lui. În anii 50 romanii erau infinit mai înarmați și pregătiți de lupta și tot au fost înfrânți. În primul rand de trădarea vesticilor. Cine nu știe, sa afle acum ca legionarii parașutiști erau trădați inainte de a decola avionul....revolta a fost organizata tot de vestici, ca să identifice mai ușor bubulii pe opozanți și sa facă operațiunea de selecție inversa.

      Ștergere
  19. "Raportarea României la piaţa internaţională creşte imens profiturile şi risipa companiilor care extrag şi procesează energia. De aceea rezolvarea problemelor preţurilor imense s-ar fi rezolvat prin raportarea la preţul de cost. Adică, pentru producătorii de gaz, s-ar fi plafonat adaosul comercial. Aşa cum am mai spus, la ora actuală, cu un profit de 1000%, preţul gazelor la consumatorul final ar fi ajuns la vreo 0.15 lei/kWh."

    Pe bune????

    Nu de alta dar companiile care extrag si proceseaza, NU au asemenea adausuri comerciale si nici nu-s furnizorii produselor lor pe piata!

    Pretul e facut de traderi, de comerciantii care cumpara de la furnizori/prelucratori si-si pun adausuri incredibile pentru un serviciu de cacat furnizat in final consumatorului, bazat pana la urma, pe o infrastructura in care n-au investit 5 bani!

    Voi economistii, va trebui sa invatati, daca dupa voi va mai exista ceva, ca lumea functioneaza pe oferte si cumparari REALE, de bunuri tangibile si nici pe departe pe speculatiile din care va imbogatiti voi temporar!

    Inca credeti ca va pisati pe noi, aia care suntem ingineri, agricultori, producatori de ceva! Maine insa, veti vedea ca si basinile va vor mirosi a mucegai, daca ne eliminati pe noi, aia care chiar va dam ce e necesar ca sa traiti! Si voi, si noi!

    Speculatiile voastre, nu tin la infinit! Va jucati doar cu utopii, utopii care PE MOMENT, dirijeaza lumea! Maine va trebui sa hapliti o felie de paine si teoriile voastre "economice", nici macar de hartie de sters la cur nu vor tine!

    Repet ce-am zis: NU producatorul e vinovat de preturile actuale ci, intermediarul si furnizorul!

    Amice Dan, sunt in general de acord cu ce zici (de aia si citesc ce scrii), dar sa dai vina pe producatori, e cel putin josnic, indiferent de cine sunt ei, pentru ca sunt convins ca STII ca nu e asa!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)