Îmi place când intră disperarea în tefelime. De ficare dată când le arăt cum este cu adevărat China, li se împăienjenesc ochii și urlă cu ură. Cum adică, „păi comuniștii e câh!” - strică ei isteric din toți bojocii. Alții găsesc tot felul de false bube, dar nimeni nu înțelege esența. Nu, sistemul chinezesc nu are nicio problemă existențială, iar de funcționat funcționează foarte bine. La momentul actual este cât se poate de puternic și are capacitatea de a prelua, dacă și-ar dori, inclusiv frâiele lumii. Și, cu siguranță, nu „tehnologiile” pe care americanii le-ar fi dat chinezilor au fost determinante în dezvoltarea lor.
Povestea reală a Chinei de azi este cea pe care v-am spus-o în articolul trecut. Nu a dat nimeni nicio tehnologie. A fost un fenomen pe prostie exacerbată a americanilor și apoi, prin extensie, a întregului Occident. Degenerarea este cea care te face să crezi că nu există nicio consecință a unei activități de externalizare. Proaspăt intrați pe o piață globală, cu miliardul de muncitori ieftini a căror unică dorință era aceea de a lucra 12 ore pe zi, șapte zile din șapte, pentru un salariu care unui occidental nu-i ajungea nici două zile, chinezii erau mult prea ofertanți. Și nu era doar determinarea, ci și disciplina. Spre deosebire de indieni, chinezii, dacă erau instruiți corespunzător de către angajator, își făceau treaba impecabil. Și uite-așa, SUA și Occidentul au externalizat inițial munca brută, apoi procesele imediat următoare din punct de vedere al complexității s.a.m.d. Pe la mijlocul anilor 90, când le spuneam managerilor occidentali că externalizarea este, în esență, o slăbire a capacităților organizației și că economiile nu justifică acest sacrificiu, se uitau urât la mine și-mi trânteau în față cifre cu „performanțele” rezultate din diferența de preț. Eu le vorbeam despre pierderea de know-how, ei îmi arătau cifre. Semn al unei prostii degenerative aflată pe atunci în stadiul mediu de dezvoltare.
Mă mai beștelește câte unul că vorbesc prostii despre industria automotive chineză, că n-ar fi nici pe departe ceea ce afirm eu. Aiurea, e chiar mai mult decât atât. O să vă dau un exemplu privind forța Chinei în domeniul automotive și, în același timp, un exemplu despre cum funcționează în realitate „fuga tehnologică” din Occident către China. Nu știu dacă ați auzit despre motorul M252 de la Mercedes. Acesta este un motor termic hibrid, pe care nemții îl pregătesc pentru certificarea Euro 7. Conform declarațiilor oficialilor de-acolo, ar fi vorba despre un model cu un randament record, care ar urma să echipeze viitoarea clasă C a companiei. Motorul a fost proiectat de inginerii de la Stuttgard, dar, în premieră, pentru producerea sa, au un partener de co-engineering&producție: Aurobay. Cine-s ăștia? - se întreabă multă lume. Ei bine, Aurobay sunt parte a concernului ... Geely! Ce fac ei în proiect? Ceea ce Mercedes deja pare că nu mai poate face. Partea de Design for Manufacturing, validarea și testare și, în final, ... industrializarea, adică producția propriu-zisă. Practic, un motor e proiectat ăn Germania, dar „corectat” pe parcurs împreună cu inginerii chinezi, modificat pentru optimizarea producției tot împreună cu chinezii și produs exclusiv de chinezi. Cum vi se parte asta? Nu mitroase a transfer natural de tehnologie? De ce se face? Pentru că așa merge treaba: chinezii sunt puterea industrială dominantă, deja nu se mai poate fără ei.
Acum, după largul ocoliș prin diverse subiecte - necesar combaterii prostiile spuse de unii și alții - să ne întoarcem la subiectul nostru. Totul e perfect acolo din punctul de vedere al cifrelor. Proiectul comuniștilor chinezi(care, în esență, nu mai sunt comuniști de mult) este unul reușit. Să vă mai dau un exemplu: regiunea Guizhou. În 2010 era cea mai săracă a Chinei, din cauza teritoriului muntos, care făcea imposibilă exustența unei infrastructuri. Peste 9 milioane de oameni erau oficial în sărăcie extremă. Începând cu 2012 Guvernul Chinez a început să pompeze bani pentru infrastructură, iar în prezent Guizhou are jumătate dintre cele mai înalte poduri ale lumii. Care a fost planul pentru Guizhou? Trecerea direct în secolul XXI, prin orientarea zonei către big data & startup-uri tehnologice. Motivația? Regiunea e situată într-o zonă înaltă, mai friguroasă, astfel încât centrele de date pot fi răcite mai ușor. de asemenea, rețeau extinsă hidrografică a zonei poate pune la dispoziție energie ieftină. Așa a apărut transformarea: într-un timp extrem de scurt, Guizhou s-a transformat într-un hub tehnologic de nivel mondial, iar sărăcia a fost eradicată.
Ajunși aici mă veți întreba dacă există oare ceva care să nu fie perfect acolo și dacă mai poate opri ceva avântul Chinei. Răspunsul e mai simplu decât pare. Da, există. Aș avea chiar și un echivalent pentru China de azi, anume cultura „Maakbaar” olandeză. Dezvoltarea Chinei de azi pare a fi avut ca inspirație reconstruția postbelică a Olandei: totul trecut prin planșa de proiectare, totul analizat atent, astfel încât să fie optimizat la maxim. Modelul e bun, însă are o hibă majoră: cine îl face? Și aici ajungem la esența problemei: cine este cel care decide că un anumit model e bun și altul nu? Ce se întâmplă dacă actualul model tehnologic pică, să zicem prin descoperirea unei alte tehnologii sau, pur și simplu, prin renunțarea oamenilor la obiceiurilor moderne? Dacă, de exemplu, de mâine, nimeni nu-și va mai pune internet în casă și nu va mai apela la „binefacerile” tehnologiei mobile? Toată industria big data pică, tot ce înseamnă cloud se duce de râpă. Și-atunci?
Aici e vorba despre reziliență. Cu toate că Partidul Comunist Chinez a reușit performanța cățărându-se pe actualul val industrialo-tehnologic pe care a ajuns să-l domine, nu știu dacă același partid va face față viitorului val. În plus, totul funcționeaă prin prisma controlului. Puțini știu că în China a existat(și încă mai există) o mișcare denumită „Tang Ping”(躺平), în traducere liberă „a sta la orizontală”. Este o reacție normală la hipercompetitivitatea din societatea chineză. Adepții „Tang Ping” resping „neijuan”, un termen folosit în China pentru a descrie competiția acerbă în care toată lumea depune eforturi enorme, dar nimeni nu progresează cu adevărat. Aceștia consideră că nu are sens să faci atâtea pentru nimic, opunându-se vehement conceptului 996(de la 9 dimineața până la 9 seara, șase zile pe săptămână). Astfel, preferă „să se întindă la oriontală”, limitându-și drastic consumul și lucrând doar atât cât este necesar pentru a obține minimul necesar supraviețuirii.
Conceptul „Tang Ping” s-a dezvoltat într-unul chiar mai drastic, anume „Bai Lan”(摆烂), care se traduce prin „lasă să putrezească”. Dacă Tang Ping înseamnă să te mulțumești cu puțin și să te relaxezi, Bai Lan descrie o atitudine de abandon total în fața unei situații care pare fără ieșire – un fel de „dacă tot se strică lucrurile, măcar să se strice de tot”, sau, pe românește, „ducă-se de râpă!”.
În mod normal, astfel de mișcări sunt vizibile în orice societate, dar ele rămân periferice, Cu toate acestea, autoritățile chineze au luat imediat măsuri pentru anihilarea lor, inclusiv prin introducerea cenzurii. Asta deoarece sunt considerate toxice pentru viitorul țării. Fix aici vedem unde sunt problemele reale. Autoritățile sunt mult prea vigilente, mult prea „deținătoare ale puterii absolute”. Și de-aici putem intra în adevărata problemă a unei societăți tiranice. De multe ori, picajul societăților de acest tip nu se face din cauză că oamenii mor de foame ci, uneori, din plictiseală. Știu că sună ciudat, dar o viață plată reușește să creeze o dizidență enormă, chiar dacă în esență omul nu o duce rău. Mișcările precum Tang Ping sau Bai Lan sunt efectiv „dialoguri sociale” care, în esență, ar trebui să provoace răspunsuri nu din partea autorității, ci a celor vizați, anume cei care muncesc. Replica ar trebui să vină de la unul care muncește și-i arată celui care se „întinde la orizontală” rezultatul muncii sale, a satisfacției pe care i-o dă munca s.a.m.d. Dar un astfel de dialog este tăiat din rădăcini de autoritate care-l califică din start drept toxic.
Ideea e că, atâta timp cât autoritatea intervine în discursul public, ea se transformă în „sursa adevărului absolut” și, cum nu poate exista așa ceva, pe măsură ce trece timpul, adevărul său e din ce în ce mai contestabil, ca efect al unei acumulări continue de frustrare. Iar asta face ca regimul să nu fie cel mai rezilient, tocmai prin prisma respingerii dialogurilor din societate. Care dialoguri, până la urmă, au ceva pozitiv în ele deoarece sunt dezbateri cât se poate de reale.
Ca adept al libertății absolute, constat că aici este punctul cel mai nevralgic al sistemului chinez. Acolo statul nu vrea și nici nu poate „să stea în banca sa”. Este efectul civilizației tradițional colectiviste a Chinei și, din acest punct de vedere, putem spune că este un model particular asiatic, așa cum sunt toate regimurile de-acolo. Știu că mulți mă vor înjura, dar diferența dintre Coreea de Nord și cea de Sud este, din punctul meu de vedere, strict accesul pe piața de capital globală. Dacă Coreea de Nord ar fi lăsată să participe pe piața globală, cu siguranță că ar oferi surprize șocante pentru mulți.
Pun punct aici articolului de azi. Și, probabil, o să facem o pauză în ceea ce privește explorarea noilor modele de societate întrucât simt că atașamentul publicului pentru această discuție s-a mai răcit. În zilele care urmează vom mai poposi pe tărâmurile actualității, vom mai face niște update-uri geopolitice, mai ales prin prisma faptului că situația din Iran urmează să se reîncingăl, la fel ca și cea din Ucraina.
P.S. Mi-am amintit că nu am abordat un subiect care pare esențial pentru unii cititori, anume preența liderilor chinei la Davos. Cu toate că am abordat problema, o mai explic pentru cei care nu au citit ceea ce am scris în trecut. E normală prezența liderilor chinezi în zona forumurilor globaliste deoarece globalismul îi avantajează. China profită din plin de globalism, astfel încât ar fi o prostie să nu fie acolo. va fi însă foarte interesant de văzut momentul în care China va înoarce spatele prostovanilor care se cred „arhitecții lumii”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)