marți, 10 februarie 2009

A inceput foamea


C
u toate că aveam în plan dezbaterea unui alt subiect, prefer să discut astăzi despre ideile rezultate din întâlnirea dintre Isărescu, Pogea şi bancheri. Un fel de masă rotundă a disperării, unde fiecare a încercat să paseze pisica spre celălalt. În final s-a încercat desenarea unei strategii care ne-ar arunca undeva în anii '90i.

Să le luăm pe rând. În primul rând, Pogea a venit să spună vorbe mari despre lucruri mici. A vorbit, între altele, de odioasa moştenire(ştiţi vreun guvern de până acum care a trăncănit mai puţin de 6 luni despre cât de proşti erau predecesorii?), de economie în general, de buget s.a.m.d. În ceea ce priveşte bugetul, nu voi afirma decât că este construit pe nişte baze total nerealiste, iar dacă în acest an se reuşeşte înregistrarea unui deficit mai mic de 6%, înseamnă că avem de-a face cu o performanţă. În ceea ce priveşte restul subiectelor, cred că este destul de simplu să vorbim frumos despre nimic. La fapte stăm mai prost!

Isărescu a creionat fluxul banilor aşa cum şi-l doreşte în clipa de faţă: băncile creditează statul prin cumpărarea de titluri, iar statul, mai departe, finanţează economia prin investiţii masive în diverse dude. Asta ar însemna întoarcerea în perioada 1996-2000. Mai ţineţi minte? Băncile colectau bani de la populaţie, bani pe care-i plasau la Ministerul Finanţelor. Iar din această "speculaţie" îşi asigurau o bună parte a profiturilor. Vremurile nu mai sunt aceleaşi, iar reţeta de-atunci în mod sigur nu se mai potriveşte acum. Pe de altă parte, aş fi curios să ştiu de ce s-a ajuns la concluzia că statul ar fi cel mai potrivit actor pentru resuscitarea economiei. Dacă nu mă înşel, până acum statul nu a generat altceva decât corupţie şi nu văd de ce rezultatul actual ar fi diferit. Oricum, nu trebuie să ne facem mari probleme întrucât cei care ar trebui să cumpere certificate nu prea au cu ce. Iar când au, cred că preferă să acopere găurile băncii mamă.

Şugubeţi, bancherii au prins din zbor dorinţele celor doi şi au început cu cererile. Cum scăderea rezervei minime nu mai puteau să o pună pe tapet, propunerea surpriză a fost prelungirea perioadei până la executarea silită. Este una dintre cele mai periculoase măsuri, iar propunerea făcută arată disperarea unor bancheri. Voi explica pe scurt la ce se referă aceasta. Până acum perioada maximă acceptată era de 90 de zile. Aceasta nu înseamnă că în 90 de zile se trece la executarea clientului ci că, la o întârziere mai mare de 90 de zile, banca este obligată să constituie provizion la 100% din suma creditului. Pentru a-şi reduce cheltuiala cu provizionul banca este obligată să treacă rapid la executarea silită a clientului întrucât orice sumă recuperată se constituie în venit. Mărirea acestei perioade are un efect pervers întrucât eliberează pentru moment nişte bani din provizioane, rostogolind cheltuielile actuale în viitor. În plus se măreşte perioada de constituire a provizioanelor intermediare. Aceasta este doar o îmbunătăţire pe hârtie întrucât, un client care nu a adus banii timp de 90 de zile, în mod sigur nu se mai gândeşte să treacă pe la bancă. Între timp, restanţele se acumulează, iar la executare sumele care trebuie recuperate sunt mult mai mari. Alt rateu marca Gheţea!

Ca o concluzie, pot spune că am asistat la o întâlnire fără rost, unde s-au discutat vorbe . Nu cred că piaţa românească are capacitatea de a acoperi găurile şi dezechilibrele bugetului. Trebuie să recunoaştem că, în acest moment, singurele soluţii viabile sunt FMI şi UE. Dar FMI nu este acceptabil întrucât din nou suntem în campanie electorală, iar restricţiile pe care le-ar impune sunt de neacceptat într-o asemenea perioadă! Cu toate acestea, trebuie să conştientizăm care sunt priorităţile naţionale. Nu de alta, dar când ne vom trezi din visare s-ar putea ca FMI să nu mai aibă bani.

9 comentarii:

  1. Nu ramane FMI-ul fara bani ca are pile la aia cu tiparnita. Ii doare undeva de ce impune FMI-ul din punct de vedere economic, oricum fac ce vor ei, ce-i arde pe Basescu & Gashca e ca daca luam de la FMI, ne obliga sa-i returnam rapid la Bechtel & Shit, in defavoarea Euroconstruct, Paco & Crap. Adica luam pe o parte, dam pe alta, si ramanem cu datoria si buza umflata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai ca pana la concluzie am fost de acord cu tine...

    Dar FMI ? Asta de unde idee ai mai nazarit-o ? Sa mai imprumutam ati bani dupa ce ca suntem in galeata si asa ?

    Pentru ce ? Ca sa avem unde plati dobanzi si strage cureaua dupa aia ? Ca sa avem ce reguli inghiti de la baietii destepti din exterior care vin sa ne dea lectii dupa ce au reusit sa puna o economie mondiala pe butuci ?

    Cu ce e mai breaz FMI decat bancile ? Cam cu tot atat cu cat is mai breze bancile decat nea Fane Camataru'. Aceeasi marie cu alta plarie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi permit un mic comentariu si eu. Urmaresc de cateva zile blogul dumneavoastra si desi imi pare interesant mai ales prin faptul ca face o sinteza a lucrurilor care se intampla, lucru care pentru cei ca mine care au destul de putin timp disponibil este un bonus, are o mica hiba: prea este vazut numai din punctul de vedere al unuia obisnuit doar cu manevrele la nivel inalt, cu politici monetare si alte strategii globale in ceea ce priveste economia.

    Ori, ceea ce lipseste aici este contributia privata, desi se face mereu apel la antagonismul "guvernare proasta/sector privat genial". Si cand spun privata nu ma refer la contractele uriase si la investitiile masive. Ma refer la marea masa a afacerilor mici si mijlocii care ar trebui sa tina in miscare cea mai mare parte din fondurile venite din creditele de la banci, lucru care nu se intampla, din pacate, asa-zisul "boom" bazandu-se mai mult pe consum si pe serviciile alaturate consumului si mai putin pe productie si pe reinvestirea profitului...

    Unde este problema aici? De ce nu sunt vinovati DOAR guvernantii si diriguitorii de fonduri si credite? Poate pur si simplu ca in continuare marea majoritate a "patronilor" nostrii nu au fost cernuti de realitatile economice. Majoritatea celor care au avut "initiative" au fost cei care si le-au manifestat in domenii cum ar fi traficul de marfa de contrabanda inceput inca din anii '90 cand sportul preferat al majoritatii era schimbul de rulmenti si scule romanesti pe sapunuri turcesti si tricouri chinezesti. Si din pacate situatia de piata a unei economii emergente favorizeaza coruptia si blatul. Incepand cu neplata unei calatorii pe mijloacele de transport in comun si sfarsind cu neplata TVA-ului, a darilor catre stat, cu munca la gri/negru si de ce nu, chiar cu neplata ratelor la credite la scadenta...

    Desi poate parea hilara, imaginati-va urmatoarea situatie: reclama aceea faimoasa, un pic modificata, in care un conducator al unei tari, sa ii zicem Romania, dupa ce preia fraiele si face bilantul ca sa vada pe cine si pe ce se bazeaza ca sa conduca tara, ridica din umeri si zice:

    "N-ai cu cine..."

    PS. Comentariul se vrea un raspuns la ideea ca au fost vremuri cand un pusti care termina scoala ar fi putut lua cu succes credite pentru orice idee de "afaceri", oricat de traznita ar fi fost ea. Ca o concluzie:

    1. Creditele preferentiale chiar S-AU DAT de multe ori unor neaveniti, pe pile sau pe spaga, fara macar sa se ceara un minim de garantii.
    2. Hmm, ar fi fost o chestie ca respectivii sa fi terminat macar vreo scoala cat de cat acolo in domeniul in care au bagat banii luati credit. Din pacate, scoala la care se invata tupeul si deturnarea de fonduri nu da nici o diploma valabila la noi sau aiurea. Inca nu da. Sau poate nu stim noi...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu prea sunt de acord cu concluzia ta de final, si anume acordul cu FMI-ul. Adica de ce n-ar mai avea bani FMI ? In conditiile credit-crunch-ului de acasa, ei abia asteapta sa-si sustina sistemul bazat pe credit prin sclavirea altor tari, si printarea de verzisori.. Amenintarea lor ca in curand s-ar putea sa nu mai aiba bani, e o vraja ieftina,ei fac presiuni peste tot sa dea imprumuturi, si din cate stiu eu statele "ajutorate" de FMI au cam fost ingropate (de ex argentina).
    Intr-adevar, s-ar putea ca din pacate in curand sa nu avem incotro, si statul de frica sa nu explodeze mamaliga sa faca un acord de sclavire cu FMI.

    Salutari
    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  5. Adamclisi: Ia vezi articolul asta. Sunt vremuri grele in care problemele pot aparea si-n paradis.
    Flavian: NU mai ai de unde sa iei bani, de-aia cred ca e nevoie de FMI. Nu putem supravietui cu ceea ce avem. Numai pentru a acoperi gaurile din trecut ai nevoie de aproximativ 10 mld EUR. Cu un rating dezastruos ca al nostru te cam frig dobanzile la imprumuturi.
    Stiu, suna ca dracu', dar asta e realitatea.
    Un trecator: Departe de mine gandul ca sistemul privat este lipsit de coruptie. Singura problema este ca statul pana acum a generat numai coruptie, nefiind capabil de un management cat de cat performant. Am doua exemple de cand statul era patron: Sidex-ul care pierdea 1 milion de dolari pe zi(singura investitie a lui Mittal a fost oprirea capusarii) si Petromul(inaintea privatizarii cred ca era responsabil de 50% din coruptia din Romania).
    Anonim: Noi nu am fost ingropati de acordurile cu FMI. Depinde de cum negociezi si de cat de mult te lasi purtat de val. Avantajul acordurilor cu FMI este reprezentat de politica bugetara pe care ti-o impun. Unii spun ca e prea restrictiva, dar cand spun asta se gandesc la obligatiile pe care le au din campania electorala.
    Prin noiembrie, un acord cu FMI-ul ar fi putut fi incheiat in conditii mult mai avantajoase decat acum. Daca mai tii minte, pe vremea aia ii infieram pe cei de la S&P si-i acuzam de coruptie.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dane, da-i in papuci cu FMI-ul lor cu toti. De hartie ducem noi lipsa, ce naiba ? La printat fluturasi ca americanii se pricep mai bine ai nostri. Si-au facut mana in anii 90 ce naiba.. :)

    Inflatia o sa ne iasa pe nas oricum, asa ca mai bine sa ne-o facem cu mana si moneda noastra si sa punem mana la productie si agricultura, ca nu hartiutele ne tin de foame si de cald. N-ai priceput inca ce voia sa zica Peter Schiff de economia reala vs cea "virtuala' ?

    Si tot la capitolul umor pe tema crizei, cred ca o sa gusti chestia de mai jos:

    Tot apropo de dolar si masurile luate de americani. Umor negru de cea mai buna calitate pentru cine pricepe ce zice omul:

    Bailout vs joburi

    According to the Department of Transportation every $1B spent on transportation infrastructure creates 35,000 jobs. Now try to follow the complex math... We've lost 3.5M jobs, to get them back we only need to spend $100B (3,500,000 / 35,000 x $1B = $100B).

    BUT WAIT, THERE'S MORE!!!

    They say that fixing old roads vs building new roads ups that number by 9%. (UhOh, those nasty percentages, they are very complex.) 35,000 x 1.09 = 38,150 new jobs per billion spent so we really only need $91.74B to put all those people back to work.

    BUT WAIT, THERE'S MORE!!! (is this sounding like a late night infomercial?)

    They also say that, according to the folks in Massachusetts, if you devote the money to trains and busses that it creates 19% more jobs. 35,000 x 1.19 = 41,650 new jobs per billion spent so if we spend wisely on trains and busses we only need $84.03B to put all those people back to work.

    Now watch carefully because this is where the real difficulty in understanding this math occurs.

    ($84B needed) x (GP + PF + CL) / GSEF = $840 Billion of your dollars for the stimulus package. Where GP = Government Pork, PF = Political Favors, CL = Commitments to Lobbyists, and GSEF = Government Spending Efficiency Factor (which is usually < 0.5). This is government math so I hope I didn't lose anyone. If you need additional help please contact Benny B and the Spinners who are playing nightly at the Fed.

    See ya in front of the train or under the bus!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Flavian: Din pacate ducem lipsa de hartie! Si, pana la urma, problema e cum transformi partea virtuala(banii) intr-una reala. Vezi exemplul Oman-ului.
    In ceea ce priveste printarea de bani de catre BNR ma abtin pt. ca riscam sa ajungem ca Zimbabwe. Nu uita ca noi in fiecare an suntem in campanie electorala... FMI-ul cel putin le mai taie guvernantilor din avantul de a papa banii cu prostii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pai ce sa zic, iti dau dreptate doar dintr-un anumit punct: ca leisorii nostri sunt de fapt de plastic si nici macar de sters la fund cu ei nu sunt buni cand o veni inflatia... :)

    Noi sa fim sanatosi sa mai avem ce manca si dupa ce ne mai sterge pana o trece si criza asta si o sa incepem iar cu optimism reconstructia. Ca FMI pe post de bau-bau oricum nu-i mai sperie de mult pe baietii veseli de la noi.

    In rest mai conteaza a cui e hartia si cate dobanzi mai platim la ea daca oricum tot sistemul financiar mondial e pe duca ?


    US merge la cersit


    Now look ahead a few weeks, or at most a few months, to the time when President Obama has to send his Treasurer over to Asia to ask them to fund most of his $US 2.5 TRILLION budget deficit for this fiscal year. All of Asia, including China, says no. Geo-politically, this is already feared. The evidence is simply that the first foreign trip that Secretary of State Lady Hillary will make is to - Asia! She is not going to Europe or anywhere else on this trip. She is going to where the money is, to ask to borrow it.
    Here, the global pivot is structural. The fact is that Asia could help the US to fund its budget deficit by stripping themselves of more than half of all their foreign exchange reserves this year. But what about NEXT year? They cannot do that and the Asians know it. The structural point is that there is a forward time horizon in front of the US of only ONE year to resolve its own budget deficit problems as well as its now unrepayable external debts and. That year is THIS year - 2009.

    The Asians know this too, as does Japan, Russia and the European Union. What they fear is that a financial collapse of the US will hurt them. If Asia lends to the US, it will crash next year, If Asia does not, the US will crash THIS year."

    RăspundețiȘtergere
  9. Dan@Trenduri, ia citeste-l p'asta: http://www.gandul.info/actualitatea/fmi-face-presiuni-ca-sa-ne-imprumute-cu-bani.html?3927;3905968

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)