Ganduri despre noi

Cu toate că promisesem să încep ceva mai devreme activitatea blogger-istică, n-am reuşit să mă ţin de promisiune. Probabil peregrinarea mea semi-legală m-a obosit atât de mult încât nici măcar superbul decor de-aici din Cascais(unde un bun prieten mi-a pus la dispoziţie casa lui de vacanţă şi căruia ţin să-i mulţumesc încă odată) nu a reuşit să-mi încarce suficient bateriile în timpul pe care-l estimasem. Chiar dacă nu sunt complet refăcut, review-ul evenimentelor petrecute pe perioada în care am lipsit, m-a făcut să-mi reamintesc o istorioară de-aici din zonă.

Se întâmpla pe la începutul secolului XIX, atunci când, pe fondul unui haos european generalizat, francezii le-au cerut portughezilor închiderea porturilor pentru englezi. Cum interesele economico-politice ale Portugaliei erau legate de Anglia, aceştia au refuzat cererea francezilor, uitând însă să-şi negocieze poziţia cu englezii. Reacţia nu s-a lăsat aşteptată şi, aproape imediat, Spania(care se aliase între timp cu Franţa) a invadat Portugalia. În urma agresiunii, portughezii au fost nevoiţi să cedeze teritorii Spaniei şi să plătească o indemnizaţie Franţei. Parcă nemulţumiţi de rezultate, câţiva ani mai târziu, francezii au invadat direct Portugalia, iar generalul Junot a mărşăluit prin Lisabona în fruntea trupelor de ocupaţie. "Prietenii" englezi s-au mulţumit doar să-l sfătuiască pe regele portughez să se refugieze în Brazilia pentru a scăpa de furia franceză. În rest, lorzii(pe care într-o altă epocă tot portughezii i-au învăţat să folosească vesela de porţelan şi tacâmurile) s-au mulţumit să asiste la agresiunea franceză împotriva neajutoratoratului aliat. A urmat o perioadă de aproximativ 14 ani în care Portugalia a fost condusă de un guvernator... englez, William Carr pe numele său. Acesta, cu ajutorul lui Sir Arthur Wellesley (Ducele de Wellington) a reuşit să respingă trupele franceze şi să elibereze Portugalia. Evident, eliberarea nu a venit pe tavă. Portughezii au fost obligaţi să-şi plătească "binefăcătorii" englezi cu vârf şi îndesat, permiţându-le să facă comerţ direct cu Brazilia. A fost începutul sfârşitului pentru Imperiul Colonial Portughez(de altfel, la câţiva ani de la această întâmplare Brazilia şi-a declarat independenţa) şi începutul începutului pentru câţiva nobili englezi care au profitat din plin de deschiderea comerţului cu noua piaţă .

Întorcându-ne la noi văd o situaţie cât se poate de similară. Un individ inconştient(sincer, în momentul de faţă nu m-ar mira dacă aş afla că e coadă de topor a "fratelui de la răsărit") a făcut declaraţii iresponsabile la adresa Rusiei, bazându-se chipurile pe relaţia sa afectivă cu un anume organ al "Marelui Licurici". De asemenea, a iniţiat câteva acţiuni controversate vis a vis de Republica Moldova, reuşind să supere atât Rusia cât şi câţiva lideri importanţi din UE. În mod cât se poate de firesc, reaţia Moscovei nu s-a lăsat aşteptată, iar un membru al corpului nostru diplomatic a fost acuzat de spionaj(aici trebuie apreciat "profesionalismul" serviciilor noastre secrete care lucrează absolut degeaba cu scheme de personal supraîncărcate). Răspunsul firesc al părţii române, anume trimiterea acasă a unui membru de rang similar al ambasadei ruse a fost primit cu isterie. Îngrijorător este faptul că, în declaraţia ministrului de externe rus, se face vorbire despre "atitudinea neprietenească" a României. Cei care au simţul termenilor utilizaţi în diplomaţie ştiu bine că utilizarea termenului "neprietenesc" se face doar în situaţii deosebit de grave, de obicei înaintea unui conflict armat. Ceea ce ne confirmă, dacă mai era nevoie, că Rusia este extrem de deranjată de acţiunile noastre, mai ales dacă ţinem cont de fptul că este a doua oară când se foloseşte un asemenea termen într-un comunicat oficial.

Marea problemă e că în acest moment suntem între ciocan şi nicovală deoarece la vest de noi, o operaţiune iniţiată de deviantul Sarkozy ne loveşte direct. Nici nu se calmaseră spiritele în Italia, unde un alt măscărici a iniţiat acţiuni xenofobe împotriva românilor, că o altă idioţenie electorală animează presa idioată şi, în acelaşi timp, mult prea naţionalista opinie publică franceză. Deportările ţiganilor români şi bulgari nu reprezintă nimic altceva decât palme diplomatice trase cu superioritate şi îngîmfare de francezi. Şi aceasta sfidând legislaţia europeană şi drepturile omului, sub privirile obediente ale oficialilor europeni care protestează formal, doar atât cât să nu fie acuzaţi de partizanat. Impotenta noastră diplomaţie, alături de oficialii români în frunte cu Băsescu, au luat deja celebra poziţie a caprei, comportându-se slugarnic şi prostesc.

Este cât se poate de simplu de intuit că, în cazul unei agravări a relaţiilor cu Rusia, nu putem găsi sprijin pe Bătrânul Continent. Singura speranţă ar fi SUA, dar, cum bine ne-a fost demonstrat în istorie, putem cădea cu uşurinţă victimă a negocierilor dintre marile puteri. La momentul actual un asemenea scenariu pare puţin probabil. România putem spune că este deocamdată intrată în construcţia euro-atlantică. Nu trebuie însă uitat că suntem pe undeva pe la marginea acestei construcţii, acolo unde, în caz de probleme, graniţele se redesenează primele. De acest lucru sunt conştiente şi Polonia şi Ungaria, ţări care au dovedit că au atât coloană vertebrală cât şi o diplomaţie pragmatică. La noi, din păcate, provincialismul şi improvizaţia grosolană par a fi arme ale diplomaţiei. Sper să nu devenim victime, dar, în acelaşi timp, nu pot să nu remarc cu amărăciune că răul care ne-a cuprins are rădăcini mult mai adânci decât credeam. Suntem, fără doar şi poate, victime a prostiei în stare agravantă, o boală mortală de care numai norocul te poate scăpa.

P.S. Poate ar fi trebuit să amintesc şi declaraţiile iresponsabile referitoare la poziţia României în cazul unui conflict în Iran, dar nu cred că-mi mai pierd timpul cu idioţeniile acestor băieţi. Cert este că suntem puşi inutil în poziţii sensibile, iar în cazul în care ne va părăsi norocul va fi vai de pielea noastră!