joi, 24 decembrie 2015

Revolutia cretinilor

23 mai 1967. În paginile cotidianului „Corriere della sera”, Dino Buzzati a publicat „La rivolta dei cretini”, o povestire cu multiple semnificaţii care a stârnit dezbateri intense pe marginea mesajului. Din păcate, deconectarea noastră aproape totală de cultura italiană - un fenomen căruia nu-i găsesc o explicaţie logică, dar care are rădăcini adânci - a făcut ca mesajul lui Buzzati să nu ajungă la noi. 
Aveţi mai jos textul integral al acestei parabole a lui Buzzati. Traducerea în premieră a acestui text este cadoul pe care vi-l fac acum, în pragul Crăciunului. Sper să vă placă. Lectură plăcută!



Revoluţia cretinilor
Dino Buzzati

După ce a eliminat așa-zisele nedreptăți sociale, guvernul și-a dat seama că a făcut foarte puțin sau chiar nimic pentru fericirea populației. Erau numeroase nedreptăți care trebuiau cumva eliminate.
De-acum nu mai existau bogați sau săraci. Rămăseseră doar săracii. Din punct de vedere tehnic aceasta era singura soluție.
Rușinea nedreptății constă strict în suferințele pe care aceasta le provoacă. Flămânzii suferă mai ales pentru că știu că alții, cu aceleași drepturi, au la masă caviar și șampanie. Dacă toți suferă de foame și nu mai există nimeni care mănâncă în voie, durerea este mai mult decât suportabilă. Durerea provocată de moarte este cu atât mai mare cu cât cel care moare știe că ceilalți vor continua să trăiască; dacă toți ar trebui să moară împreună cu el, nu spun că ar fi o sărbătoare, dar ar fi ceva pe-aproape.
Așadar, cel mai important lucru nu a fost asigurarea hranei săracilor, ci asigurarea că cei bogați vor muri și ei de foame alături de ceilalți. Așa cum, de altfel, a și fost făcut.
Era incontestabil faptul că, dispariția nedreptăților economice a reprezentat un mare pas înainte. Însă acest lucru nu i-a făcut pe oameni fericiți.
Fuseseră abolite nedreptățile cauzate de o organizare defectuoasă, generate de incompetența și nelegiurea umană. Rămâneau însă deplorabilele nedreptăți fizice și intelectuale datorate naturii. 
Pentru că sunt urâtă nimeni nu se uită la mine” - gândea, spre exemplu, o fată urâtă - „în timp ce prietena mea, foarte frumoasă, este asediată de admiratori, de oameni foarte bogați, foarte importanți care, fascinați de ea, o cer în căsătorie. Ce am făcut eu greșit? Ce este meritoriu în toată povestea asta? Nu este oare o nedreptate? ”.
Ca și în cazul femeilor, existau, de asemenea, numeroși bărbați născuți urâți, cu deficiențe care-i făceau pur și simplu dezagreabili. Sufereau atunci când vedeau cum colegii lor mai norocoși trec victorioși de la o dragoste la alta, acced triumfal în cele mai exclusive medii mondene, reușesc în competițiile sportive și nu au nicio problemă în a ocupa un loc de muncă. „De ce ei și eu nu? Cu ce am greșit eu? Nu este oare o nedreptate aici?” 
***

A fost greu de realizat această a doua mare reformă pentru că erau numeroase dificultăți tehnice și psihologice. Însă, cu ajutorul științei, toate acestea au fost depășite. Era limpede că nu poți transforma Babe Cloanțe în Afrodite sau cercopiteci în Apolo. Se putea însă ca, parcurgând drumul invers, să se realizeze o nivelare estetică al cărei rezultat să nu fie umilitoarea și uneori tragica gelozie. Dificultăți tehnice și psihologice, așadar. În final, cu ajutorul științei, toate obstacolele au fost depășite.
Întreaga populație a fost verificată de comisii speciale. Femeile și bărbații favorizați de natură au fost constrânși să urmeze un tratament nedureros elaborat de Ministerul Igienei. Acesta consta în soluții injectabile simple care ofereau soluția ideală a urâțirii, adaptată fiecăruia în parte:  o îngrășare rapidă, apariția unor oribile pete cutanate, atrofierea mușchilor, creșterea exagerată a nasului, deformarea gurii și a sânilor, încețoșarea ochilor, totul în conformitate cu o ciudată, dar științific elaborată, scală. În câțiva ani, în toată țara, nu mai exista femeie care ar fi putut fi considerată frumoasă în conformitate cu criteriile clasice și nici bărbat care să fi putut excela la capitolul înfățișare fizică.
Desigur, pentru cei artificial urâțiți, nenorocirea a fost mare. Însă, așa cum se întâmplase și în cadrul reformei economice, sacrificiul lor a fost în mare parte compensat de ceea ce li s-a întâmplat celorlalți. Nu mai exista invidie sau ură, iar complexele de inferioritate dispăruseră pentru totdeauna. Ca să nu mai vorbim că, în lipsa oamenilor cu forme frumoase, gustul colectiv s-a modificat considerându-se bune forme și fețe care altădată ar fi fost considerate dezastruoase. Astfel a fost înlăturată o sursă inepuizabilă de amărăciuni și nemulțumiri.
S-a obținut oare, în cele din urmă, satisfacția generală și liniștea tuturor? Din nefericire, mai era mult până la o egalitate reală.
Curând s-a descoperit un alt inconvenient destul de ușor de prevăzut: chiar dacă nu se mai putea îmbogăți nimeni, în ciuda faptului că nimeni nu mai putea pune în umbră pe altcineva cu frumusețea sa, chiar dacă toată lumea pornea de la aceeași condiție, deși tuturor li se asigura o educație identică, deja, începând cu adolescența, se manifestau diferențe alarmante între oameni. Așa se face că existau inteligenți, dar și neisprăviți, minți luminate, dar și cele pline cu vată. Era limpede că primii - care de altfel erau doar o mică minoritate - acaparau cu ușurință toate posturile de decizie și control cu toate avantajele sociale și materiale.Era un alt privilegiu rușinos care devenea chiar mai important în condițiile în care celelalte diferențe fuseseră eliminate.
Această realitate a generat un puternic curent de opinie care a dat naștere unui mare partid politic: scopul său era eliminarea ultimei redute, a acestei nefaste surse de inegalitate și nedreptate pentru marea masă a populației. Dar cum putea fi pus în aplicate un asemenea program? Evident, prin cretinizarea artificială a celor dotați intelectual.

***

Cu toate că proiectul era monstruos, prin campanii violente de presă, mișcări de stradă și chiar atentate, s-a reușit impunerea sa. Mulți oameni de știință, sperând că vor obține o derogare de la iminenta epurare, s-au oferit să dezvolte instrumentele pentru redimensionarea colectivă a creierelor.
S-a încercat inutil să se demonstreze că, prin tăierea aripilor celor mai strălucite minți, țara nu ar mai păși pe calea progresului. „Ce progres?” - au fost întrebați contestatarii. „Progresul tehnic și științific” - au răspuns ei. Iar replica reformatorilor a venit clară și irefutabilă: „pentru progres sunt responsabile țările capitaliste, noi putem oricând importa de la ei.”
În mod normal Guvernul - care era format din oameni cu capul pe umeri - era împotriva acestui proiect deoarece realizase amploarea decăderii. Însă forțele militarizate, instituțiile precum armata, poliția sau garda națională erau conduse de indivizi cu creiere mediocre, adevărate capete de tablă.
Astfel, batalioanele trimise de către guvern pentru stoparea „revoltei proștilor” nu au rezistat întrucât au realizat e vorba de o cauză comună și lor sfârșind prin a pactiza cu insurgenții: la urma urmei soldații, gardienii, polițiștii, etc. sufereau din cauza aceleiași crunte nedreptăți.
În acest fel, o adunătură de idioți nativi a reușit să cucerească toate pârghiile puterii. Pușcăriile au devenit neîncăpătoare, pline ochi cu cetățeni inteligenți sau suspectați de inteligență; noii  dușmani ai poporului. Pentru a putea fi gestionată situația, la periferiile orașelor s-au înființat vaste câmpuri de concentrare. Acolo, nefericiții au fost împărțiți în tranșe. În funcție de specificul fiecăruia au fost aplicate tratamentele necesare - fizice sau chimice - în urma cărora vulturii au fost transformați în râme.
Astfel toată lumea a ajuns la același nivel: bucuria era deplină și universală deoarece noii „castrați mental” nu mai aveau posibilitatea să-și fructifice diferența de inteligență.
Într-un mod ciudat, în urma operației de uniformizare intelectuală, s-au obținut rezultate remarcabile. Toată lumea a constatat cu mare satisfacție că, în lipsa talentelor strălucite, administrarea treburilor publice mergea mult mai bine și mai repede decât pe vremuri; pe scurt, că un anumit climat de cretinism omniprezent era favorabil, nicidecum contraproductiv guvernării .
Iată că nimeni nu se mai putea plânge de nedreptăți, cu excepția celor legate de boli care, chiar și așa, erau mult reduse ca număr și virulență. Așadar toată lumea aștepta apariția seninătății, a fericirii generale.

***

Însă nu s-a întâmplat așa. Între bărbat și bărbat, între femeie și femeie persistau încă diferențe care nu fuseseră bănuite. Cu toate că erau egali în ceea ce privește banii, frumusețea sau capacitatea intelectuală, persistau încă diferențe colosale în ceea ce privește bunătatea oamenilor. Existau oamenii buni și oamenii răi. Dispăruse acel tip de bunătate, pe care am putea-o numi prin excelență intelectuală, la care te conduce de cele mai multe ori inteligența superioară. Persista însă, împrăștiată pe ici pe colo în mulțime, acea bunătate arhetipală, congenitală și inconștientă, care lucește în ochii oamenilor de o simplitate extremă, precum unii fermieri, munteni, pelerini sau călugărițe.
Se știe bine că ceea ce este cunoscut sub numele de virtute - care este o consecință directă a bunătății - stârnește în jurul său intoleranța, astfel încât, cei care o posedă, preferă să o practice în secret pentru a evita apariția scandalului. Pentru sufletul meschin,  participarea la un gest nobil, generos, altruist, este un chin, o insultă jignitoare, o mustrare directă. Și se mai știe de asemenea, că, din păcate, acești oameni mărunți și răi sunt întotdeauna mai mulți decât ceilalți. Lumea - după cum spunea Leopardi - este o alianță de ticăloși luptând împotriva unei mâini de oameni buni.
Și iată-ne ajunși, în cele din urmă, la ultima invidie socială care nu putea fi eliminată de nicio lege. Știința îi învățase cum să elimine bogăția, frumusețea, inteligența, dar în fața bunătății era neputincioasă. Cu atât mai dureroasă și umilitoare era, prin urmare, condiția celor răi care nu puteau spera ca cei buni să fie aduși la același nivel moral ca al lor. Marșurile de protest și actele de violență se dovedeau inutile, la fel ca și speranța într-o intervenție guvernamentală. Cu cât erau mai persecutați și asupriți, cu atât mai multă lumină era radiată de sufletele lor pure.
După toate uniformizările făcute, oamenii aveau o eficiență mentală precară. Cu toate acestea, le mai rămăsese în cap atâta creier cât să înțeleagă că, dacă era imposibil ca pe cei buni să-i transformi în răi, era la fel de imposibil era și ca pe cei răi să-i transformi în buni.
Și, cu toate că dacă după atâția ani poate părea incredibil, lucrurile chiar  așa s-au întâmplat.
Pentru a scăpa de chinul invidiei, pentru că și-au dat seama că cei buni erau mult mai veseli și mai împăcați cu lumea, chiar și cei mai nemernici făceau eforturi disperate de a se apropia de aceștia. La început, așa cum se întâmplă mereu, erau mânați doar de tentative veleitare, de atitudini exterioare susținute  strict de ambiție și ipocrizie. Cu timpul, cei care purtau masca bunătății, au constatat că, ușor, ușor începe să le placă. Până într-o zi când, fără să-și dea seama, s-au trezit curați, liniștiți, plini de bunăvoință față de ceilalți și față de lume.
Astfel, nebunia egalității, după ce a trecut prin nonsens, prostie și obscenitate, în cele din urmă, le-a asigurat oamenilor un paradis. Toți erau săraci, urâți și proști, dar cu inima curată și sufletul împăcat.
 

7 comentarii:

  1. Craciun Fericit! Nu vă lăsați învins de hoarda de postaci a Schizofrenicului Bețiv ce mătură FBul! Noi vă citim și ideile dvs trebuie să circule!

    RăspundețiȘtergere
  2. F. political incorrect acest text! Sau e correct?...Depinde de fiecare cum apreciaza ca fiind sfarsitul: happy-end or not.
    Craciun Fericit!

    RăspundețiȘtergere
  3. Craciun fericit!

    In rest.. alti actori aceeasi scena

    https://youtu.be/vYnhOFGzywc

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc.
    O alta povestire din anii '60, tot reusita, dar cu un final 'incorrect':
    https://archive.org/stream/HarrisonBergeron/Harrison%20Bergeron_djvu.txt

    RăspundețiȘtergere