luni, 17 iunie 2019

Republica Moldova, încotro?

Partenerul strategic”, cot la cot cu „dușmanul strategic”, au pus-o de-o schimbare în Republica Moldova. Mă rog, ei cam tot fac asta în șahul global, numai că, atunci când te afli în proximitatea piesei care trebuie mișcată riști să pici de prost. Cam așa a rămas România în „Ecuația Moldavă”.

Multă vreme am ars-o cu „frăția”, cu neamul, cu națiunea, dar niciodată n-am avut o poziție fermă. Ne-a plăcut să credem că suntem acest RFG pentru Republica Moldova, în condițiile în care eram nimeni pe stradă. Hai să fim serioși și să privim realitatea în față. Cine suntem noi? Suntem o sărăcie, una din multele sărăcii ale planetei de pe urma cărora profită azi grofii mondiali. Am fost prinși într-un joc mult prea mare pentru nivelul nostru deficitar de inteligență și căi de ieșire nu prea există. Cred că nu vă îndoiți de justețea afirmației pe care tocmai am făcut-o. Să trecem acum Prutul. Cine sunt ei? Sunt niște amărâți ai istoriei, niște sărăcii chiar mai mari decât noi, prinși mai rău decât noi într-un „du-te vino” al istoriei. Dacă noi tot gravităm între imperii, ei mai adaugă acestei gravitații și ping-pongul dintre „nimeni pe lume” - adică noi- și marele imperiu de la răsărit. Cam pe-aici ne situăm.

Date fiind aceste realități ar trebui să realizăm - atât noi cât și ei - că, în ciuda sângelui identic pe care-l avem în vene, în ciuda limbii pe care-o vorbim, ne-am nimerit mai mereu la juguri diferite. Și că trecerea lor la același jug cu al nostru s-a putut face după sacrificii imense, iar plata ulterioară pentru „obrăznicia” de-a fi încălcat voința unuia sau a altuia dintre stăpâni a fost de-a dreptul nesustenabilă.

Puteți să mă înjurați, puteți să-mi adresați ocări, dar asta e realitatea. Cei de-aici își închipuie că cei de peste Prut sunt nerăbdători să se unească. Aiurea, mulți dintre ei continuă - ca în vremea stalinismului atroce - să pândească „spioni români” care-ar încerca să treacă ilegal Prutul. Și, dacă vreți o statistică mai clară, ar trebui să știți că aproximativ 80% dintre moldoveni se pronunță apăsat împotriva unirii. 

Cu aceste realități pe care le au în față, serviciile noastre alături de bravii politicieni, se bat cu cărămida-n piept că rezolvă problema „fraților”. Ba scuipă câte-o șarjă gratuită de curent peste graniță, ba mai trag o conductă de gaze, ba alte ajutoare inutile. În România chestia asta e prezentată ca o rupere a Republicii Moldova față de Rusia. În fapt gesturile sunt atât de minore încât n-au acoperire. Pentru necesitățile Republicii Moldova e prea puțin, pentru noi e un efort destul de mare, iar pentru Maica Rusie e o chestie binecuvântată: presa de-acolo are toate motivele să arate cu degetul la „agresiunea României” față de CSI și interesele Rusiei. Oare cu ce seamănă asta? Să te bagi ca prostul într-un meci pe care știi că-l pierzi și, pe deasupra, după ce că lupta oricum e epuizantă și-o tot pierzi, la ieșirea din vestiar te tot trezești și cu șuturi în cur și sub centură de la forțe pe care nu le identifici, dar care acționează strict în afara meciului. Și care, pe deasupra, după ce că ești slăbănog și vai de capul tău, te mai și lovesc pentru a se asigura că intri olog pe ring.

Am cam lungit-o cu prezentarea strict pentru a înțelege mai bine contextul și pentru a putea să priviți detașați situația. Să vedem acum ce s-a întâmplat acolo. În fapt, din punct de vedere tehnic, s-a executat o lovitură de stat. „Tiranul” Plahotniuc a fost înlăturat de la putere și-n locul lui a apărut zâna Maia Sandu alături de Andrei Năstase. Dacă stai și judeci la suprafață ai crede că e o chestie care are legătură cu democrația, cu lupta parlamentară s.a.m.d. În fapt, coborând la nivelul ceva de mai jos observi că e lupta unor găști mafiote și, dacă te duci și mai jos, începi să întrevezi tresele tovarășilor coordonați de centralele de spionaj ale Rusiei sau ale SUA. Doar nu credeați că mafioții lucrează așa, de capul lor, chiar și într-un colț uitat de lume precum Republica Moldova. 

Așadar, pentru că tot am amintit, să vedem în continuare distribuția. Începem cu Plahotniuc. Acesta, chipurile, a reprezentat reușita securiștilor autohtoni care s-au tot bătut cu cărămida-n piept că au reușit să instaleze în vârful puterii telecomandatul propriu. Numai că, e un mic element care e lăsat mereu de-o parte, anume acela că Plahotniuc a fost agățat doar tangențial de-ai noștri securiști, el răspunzând în paralel mai multor centrale de informații. Omul a reușit un ping-pong de succes și și-a tras o groază de bani pentru sine. Asta cu binecuvântarea tuturor, să ne-nțelegem. Cu alte cuvinte a intrat în joc cerându-le tuturor „sprijinitorilor” partea sa și exitul necesar. Când buba s-a spart, adică atunci când rușii și americanii și-au dat laba pe sub masă, Plahotniuc a mai făcut un mic balet, după care a șters-o englezește spre liniștea pășunilor elvețiene pline de vaci mov. 

Au venit la schimb eliberatorii Maia Sandu și Andrei Năstase. Păi cine-s ăștia, vă veți întreba. Desigur, numele lor le cunoașteți, dar cum de-au ajuns ei providențialii Republicii? Simplu. Coborâm și mai în adâncime și realizăm că Maia Sandu e omul lui Vlad Filat. Pe partea cealaltă, Andrei Năstase este omul fraților Țopa, și ei fugiți și dați în urmărire internațională. Despre zâna Maia Sandu, probabil știți că era membră a cabinetului care-a delapidat miliardul de euro, dar asta probabil e chestia care-o califică. Așa cum marile spirite se întâlnesc, și brațele caracatiței pornesc toate dintr-un centru comun. În cazul nostru, Vlad Filat și frații Țopa emanează cu toții din mafia generată de mandatul lui Petru Lucinschi, mai precis de seria halucinantă de privatizări frauduloase, toate cu scopul de-a muta banii statului în cele ale mafiei afiliate câte unui stăpân extern. În ceea ce-l privește pe Igor Dodon, acesta este cel mai de sus om al ierarhiei, deoarece el nu e împins în față de-o mafie, ci direct de centrala rusă de spionaj. Cu alte cuvinte, în cel mai rău caz, Dodon își poate găsi refugiul legitim în Maica Rusie, spre deosebire de restul codițelor de topor care pot fi sacrificate oricând pe motive de corupție. 

Așa cum Vlad Filat face pușcărie pentru că Plahotniuc a vrut să-i castreze mafia, la fel și eroii noștri pe cai albi - care vopsit de Soroș cu mâna Moscovei, care vopsit de Moscova cu banii lui Soroș - la un moment dat se vor trezi vânați internațional și sperând în existența Madagascarurilor imaginare sau a promițătoarelor „Costa Rica”. E destinul oricărei cozi de topor care are impresia că e pe cai mari. La un moment dat ajunge în malaxor, iar de-acolo n-are cum să iasă vie.

Pe noi însă ne interesează acum Plahotniuc deoarece am informații clare că acesta, pe baza relațiilor de la București, a lăsat anumiți „oameni dă bine” din România să bage botul la „savarina moldovenească”. Cum debarcarea sa s-a făcut de către americani în deplină frăție cu rușii s-ar putea ca în urma unei capturări a lui Plahotniuc să aflăm chestii interesante despre corupția din Republica Moldova coordonată de la București. Ar fi o chestie explozivă care ar servi perfect politicii de-acolo: moldovenilor amărâți care suferă de foame le-ar fi arătat balaurul ticălos de peste Prut care-i jefuiește prin acte de corupție. Oficialii de la București au cam făcut în izmene. Mă gândesc la modul în care prostovanul național, Plăvanul, a declarat că „s-a greșit că au fost ajutați oameni și nu instituții”. Rahatul pare destul de mare dacă bolovanul nostru și-a turnat cenușă în cap înainte de-a bubui bomba. De asemenea, prin vocea Veorichii, Maia Sandu a fost invitată să facă prima sa vizită externă la București. Aproape că te „podidește lacrimili”, mai ales când știi că „orice om îi e frică de stropirea cu căcat”. Să nu-l uit în ecuația asta pe bravul Victoraș Ponta care se cam face că plouă. Deh, prietenia lui cu Plahotniuc era una „de serviciu”, ca de la ofițer la ofițer. Ce-o fi simțind el în sufletu-i micronic e greu de înțeles. Dacă Plahotniuc își dă drumul la gură face praf fără efort două treimi din SIE. 

La ora actuală Republica Moldova e un stat captiv care e împachetat în mai multe ambalaje: ba rusesc, ba european, ba american. E ca o plăcintă cu surprize gata să fie servită cuiva. Însă, fiecare dintre ambalaje conține doza sa explozivă. La fel cum Ucraina a luat foc atunci când americanii au forțat, la fel Moldova va lua foc în momentul în care una dintre părți va forța. Ceea ce vreau să spun este că, pentru România, la ora actuală, Republica Moldova e mărul otrăvit. Dacă ni se va prescrie îngurgitarea acestui teritoriu, vom obține la pachet declanșarea unei reacții etnice în lanț în urma căreia din România nu va mai rămâne decât Muntenia. Așa cum v-am mai spus, actuala Republică Moldova este destinată a forma un teritoriu „K” împreună cu o bună parte din Ucraina. Dacă în acest teritoriu va fi îngurgitată și Moldova de dincoace de Prut, pentru statul român acesta este sfârșitul. Oricum teritoriul despre care vă vorbesc va produce destule probleme de securitate României, mai ales că, pentru propria lor securitate vor prefera să fie înconjurați doar de țări mici.

Din păcate trăim iar o capcană a istoriei în care destinul ne este jucat la zaruri. Nu vă bazați pe politicieni sau pe „dragostea de țară” a unor oficiali din spatele scenei. Aiurea, suntem iar scoși la mezat și jucați la ruletă. Nu ne rămâne decât speranța că va exista o forță de dincolo de lumea aceasta care să ne protejeze întrucât, rațional gândind, pe lumea aceasta nu ne mai poate ajuta nimeni.

5 comentarii:

  1. Da... iarsi numai vesti bune Una dupa alta! Se poate mai multe lamuriri cu acel teritoriu K?

    RăspundețiȘtergere
  2. "Din păcate „primăvara balcanică” e o realitate, iar ceea ce vedem e doar „acordarea instrumentelor”. Când se va da click-ul vom vedea dezastrul. De ce se dorește o asemenea dizlocare geopolitică? De ce Ucraina, România, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Turcia, plus multitudinea de țări din Balcanii de Vest trăiesc aceste micro-cutremure? V-ați întrebat asta? Totul e doar pregătirea pentru un cutremur de proporții care dorește a atomiza întreaga regiune, care va transforma țări întregi în zone necunoscute și nerelevante, zone gri a căror cheie o vor cunoaște doar câțiva dintre sforarii aflați în spatele scenei. Toate acestea pentru a se permite ridicarea pe marginea și-n colțul de est al României a unei construcții false, un fel de „centru de backup” despre care probabil vom mai vorbi în viitorul apropiat."
    Deci asta e continuarea. Ramane sa vedem continuarea continuarii. Nasol!

    RăspundețiȘtergere
  3. 2. "Așa cum v-am mai spus, actuala Republică Moldova este destinată a forma un teritoriu „K” împreună cu o bună parte din Ucraina. Dacă în acest teritoriu va fi îngurgitată și Moldova de dincoace de Prut, pentru statul român acesta este sfârșitul"

    Disparitia este destinul natiunilor slabe, pline de imbecili. Nimic nou sub soare. Numai ca acum in mileniul trei lucrurile se realizeaza mult mai rapid si mai eficient. Acum ai tehnologie si viteza in absolut orice domeniu, nu mai trebuie sa pierzi luni sau chiar ani de zile sa calatoresti cu calul sau cu vaporul ca sa poti duce o lupta cu arcul, sabia si sulita.

    Cert este ca din fostul "bloc sovietic" se pot distinge foarte usor doua natiuni de imbecili, ambele ruinate din orice punct de vedere economic, social, cultural, militar, demografic, etc. ambele aflate in prag de dezintegrare sau de disparitie: Romania si Ucraina. Este de remarcat ca ceea ce se intampla in aceste doua tari, nu se intampla in alte tari foste sovietice care sunt mai mici (Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia) sau chiar in tari minuscule ca Tarile Baltice (Lituania, Letonia, Estonia).

    Unii ar fi tentati sa bage la capitolul dezintegrare si disparitie si fosta Yugoslavie. Dar nu e chiar asa. Pe timpul comunismului Yugoslavia era independenta de URSS, avea autonomie. Problema Yugoslaviei a fost ca era o federatie de state si nu o tara propriu-zis. Yugoslavia a fost distrusa din interior de catre statele de imbecili. Cum iti dai seama care sunt aceste state? Pur si simplu te uiti la nivelul de trai si de coruptie care a ramas neschimbat pana astazi:
    - in top ai Slovenia si Croatia; cea mai tare este Slovenia evident.
    - la mijloc Serbia si Voivodina
    - in partea de jos ai Bosnia-Hertegovina, Muntenegru si Macedonia
    - in groapa de gunoi ai Kosovo
    Daca razboaile slovenilor (1991) si croatilor(1991-1995) au fost de scurta durata si relativ lejere, nu acelasi lucru se poate spune despre razboiaiele cu bosniacii (1992-1995), kosovarii (1998-2001) si macedonenii (2001). De retinut faptul ca bosniacii, kosovarii si macedonenii sunt in foarte mare parte albanezi si musulmani, trei natiuni de imbecili care se zbat in saracie, mizerie, coruptie si infantilism religios exact ca "patria lor mama": Albania.
    https://www.youtube.com/watch?v=PsmJWUXgqUY
    https://www.youtube.com/watch?v=M6QIopgwuIU

    Putem face o paralela intre ceea ce s-a intamplat in Yugoslavia ce ceea ce s-a intamplat in Ucraina si ce ceea ce se incerca in Turcia in urma cu cativa ani. Yugoslavii au fost distrusi din interior de natiunile de imbecili plus NATO. Pentru genocid si crime de razboi nu Serbia ar fi trebuit judecata, ci natiuni-cacareaza ca Olanda care atunci cand s-au vazut cu spatele asigurat nu au avut nici o problema sa bombardeze inclusiv cu tot felul de substante radioactive sau cu fosfor, iar acum se bat in piept cu "drepturile omului". In Ucraina s-a incercat scenariul yugoslav, dar fiind prea slabi, s-a reusit totul uiltra-rapid doar cu o lovitura de stat si cu cateva impuscaturi. In Turcia nu le-a mers absolut nimic. Erdogan a fost mai coios si in cateva saptamani a umplut puscariilie cu zeci de mii de "revolutionari" si a reformat tot ce era de reformat. Oricum, turcii au armata serioasa si nu ar fi stat la discutii. La nevoie ii inecau pe kurzi in propriul sange si nu putea nimeni sa le faca nimic fara sa riste un razboi de mare anvergura, chiar mondial.
    https://www.globalfirepower.com/countries-listing.asp

    RăspundețiȘtergere
  4. 3. In concluzie:
    - partea proasta e ca Romania va avea soarta fostei Yugoslavii si se va dezintregra. pe ce criterii si in cate parti? inca nu se stie exact.

    - partea buna este ca Romania are o armata ultra performanta de carutasi cutitari si prastieri si orice razboi va fi pierdut inainte de a incepe. probabil vor fi mai putine impuscaturi decat la "revolutia" din 1989 si se va termina totul mult mai rapid

    - partea proasta este ca dupa ce se termina scandalul, populatia care va mai ramane pe teritoriul fostei Romanii o va duce mult mai rau decat cei care traiasc pe acolo astazi. salvarea este doar individuala, sau de familie restransa, nu de familie extinsa, de grup, de comunitate, de natiune. cei care vor dori dezintegrarea sunt oameni din interiorul acestei natiuni in frunte cu "superiorii" din Ardeal.

    - partea buna este ca mai exista o minoritate de oameni cerebrali si inteligenti care si-au pregatit de mai mult timp retragerea in caz de necesitate prin locuri mai ferite. cunosc multe astfel de cazuri. personal detin de mai mult timp cateva case in Ericeira. exact pentru acest scop. momentan sunt administrate de o agentie imobiliara pentru inchiriat la turisti. la nevoie am unde sa ma duc. doar n-o sa stau sa ajung in situatia astora:
    https://www.silverdoctors.com/gold/gold-news/one-year-in-hellsurviving-a-full-shtf-collapse-in-bosnia/

    Cu alte cuvinte, Mama Natura, fara sa ceara voie la cineva, face ceea ce stie ea mai bine sa faca si anume: SELECTIE. Cei mai slabi si mai prosti dispar, cei mai puternici si mai inteligenti supravietuiesc.
    Hasta la vista, baby!

    RăspundețiȘtergere
  5. https://mihailandrei.wordpress.com/2019/07/06/parerile-pertinente-ale-lui-kolea-betivul-din-novosibirsk-despre-valahi/

    RăspundețiȘtergere