luni, 24 ianuarie 2022

Ce se va întâmpla anul acesta?


Care sunt evenimentele care s-ar putea declanșa în anul care, iată, a început de ceva vreme? Desigur, se poate întâmpla orice, doar că anumite evenimente au o probabilitate mai mare de a se petrece. Vă ofer în continuare o listă de evenimente care cred că ne vor marca anul acesta. Chiar dacă unele par puțin probabile, ele se pot constitui în adevărate lebede negre, motiv pentru care am ales să le prezint. Și-acum să trecem la treabă!

* Inflația și criza economică vor lua locul narativului COVID;

* SUA va intra într-o teribilă recesiune care-i va pune în discuția existența ca națiune. Discuțiile referitoare la secesiune vor fi din ce în ce mai pregnante în spațiul public, iar în cazul unor state(Florida, Texas etc) vor exista mișcări concrete în direcția separării;

* Președintele Biden nu va termina anul ca președinte al SUA. Cel mai probabil incompetența întregii administrații de la Casa Albă va fi victima unei teribile presiuni publice al cărei efect va fi concedierea păpușii senile și a celei mai mari părți a administrației sale. Kamala Harris nu va asigura interimatul;

* Trump nu va câștiga nominalizarea din partea partidului Republican pentru poziția de candidat și, cel mai probabil, își va asuma o candidatură din poziția de independent;

* Medicamentele anti-COVID ale marilor producători farmaceutici se vor dovedi ineficiente. Din cauza efectelor adverse și a nervozității publice vor fi retrase chiar de către producători; 

* Mușcările împotriva marilor producători din domeniul farmaceutic se vor intensifica teribil; vom vedea mișcări deosebit de violente împotriva marilor companii din domeniu; 

* Bourla va fi debarcat de la conducerea Pfizer, fiind acuzat de încălcarea principiilor etice ale companiei;

* Va apărea vaccinul genetic împotriva celor mai comune tulpini gripale(inclusiv COVID), iar giganții biotehnologici vor face presiuni către reluarea programelor de vaccinare obligatorie; vaccinurile nu vor putea intra pe piață din cauza scandalurilor efectelor adverse ale actualelor vaccinuri;

* La presiunea opiniei publice și a unui număr din ce în ce mi mare de medici, se va admite faptul că tratamentele generice precum ivermectina și hidroxiclorochina „pot fi considerate opțiuni viabile”. Astfel, cel mai probabil începând din aprilie se va renunța treptat la interzicerea acestor tratamente care, la fel ca și înaintea crizei, se vor putea achiziționa liber din farmacii;

* Vor începe să explodeze problemele de sănătate ale persoanelor vaccinate. Cel mai probabil, un număr de aproximativ  25% dintre cei vaccinați cu vaccinuri genice vor avea probleme de sănătate care vor duce la supraaglomerarea sistemului sanitar. Statele - de teama unei revolte - nu vor recunoaște că aceste probleme sunt cazate de vaccinuri;

* Există o probabilitate extrem de mare ca piețele de capital să cunoască o deteriorare epocală a cotațiilor. Cu toate că semnele actuale ar arăta că acea cădere se va produce acum, personal aș miza ori pe începutul verii, ori, mai degrabă, pe luna septembrie, atunci când se va constata limpede că întreg mecanismul economic planetar e ineficient și supraevaluat;

* Segmentul tehnologic va cunoaște o criză a finanțărilor;

* Piața imobiliară va îngheța. Prețurile vor stagna sau vor crește ușor, dar cumpărătorii nu se vor înghesui. Investițiile în spații rezidențiale noi se vor prăbuși;

* La nivelul UE se va încerca rezolvarea crizei energetice prin recunoașterea energiei atomice ca „energie verde”. Sfârșitul anului va aduce prețuri de cel puțin două ori mai mari la energie și, pe acest fond, planul de tranziție la energia verde va avea oponenți teribili din mediul industrial;

* Prăbușirea vânzărilor auto va pune presiune pe producători în ceea ce privește prețurile. Cel mai probabil, în ciuda inflației crescute, vom vedea scăderi de prețuri pe această piață;

* Bateriile cu litiu vor pierde teren în favoarea celor cu sodiu, mult mai stabile, ieftine și cu o tehnologie clasică de producție; astfel, autovehiculul electric ieftin ar putea deveni o realitate în următorii ani;

* Sectorul turistic va fi dezastruos pentru Franța din cauza îmbolnăvirilor frecvente ale personalului. Hotelurile și restul operatorilor din turism nu-și vor putea onora obligațiile;

* Rețeaua socială a lui Trump va depăși Twitter, iar succesul îl va face să atace Google pe piața video și a căutărilor;

* Va apărea o tehnologie socială descentralizată care, pe termen mediu, va arunca în aer toate domeniile tehnologice;

* Metaversul Facebook se va dovedi un eșec deosebit de scump; vor apărea însă variante de metavers de la mici producători independenți sau din partea unor comunități open source; acestea vor stârni interesul publicului;

* Vor apărea primele unități biologice de stocare a informației;

* Va câștiga teren o variantă alternativă a istoriei;

* Petrolul se va cota la peste 100$ până la jumătatea anului, iar sfârșitul anului îl va găsi la peste 150$

* Aurul va avea o scădere după care se va consolida la peste 2000$;

* Piața crypto va stagna. Numele cunoscute(Bitcoin, ETH etc.) își vor menține cotațiile în timp ce majoritatea altcoin-urilor vor cunoaște o prăbușire catastrofală; tind să cred că acesta va fi echivalentul dotcom bubble pe piața crypto; 

* Israelul va cunoaște o revoltă a locuitorilor împotriva sistemului statal. Potolirea populației se va face cu armata, dar și cu promisiunea renunțării la supraveghere și control.

* Regimul saudit se va prăbuși în urma problemelor din Yemen;

* În Ucraina va apărea un partid naționalist de orientare pro-rusă în paralel cu dezvăluirile referitoare la corupția endemică a liderilor pro-occidentali și a jafului practicat la scară; o facțiune armată va da o lovitură de stat instituind dictatura militară. Cel mai probabil un grup de creditori privați ai Ucrainei va cere pământ în schimbul datoriilor, inaugurând o nouă „soluție de plată” pentru statele insolvente; pământul câștigat în acest fer va fi umplut cu imigranți care vor dori să scape de regimul autoritar din țara lor, migrând spre un regim democratic, european;

* În urma unor scandaluri militaro-politice, Germania se va apropia de Rusia îndepărtându-se de NATO și Anglia. Magistrala Nord Stream va funcționa la capacitate maximă, cel mai târziu  începând cu luna iunie;

* Alianța ruso-germană va fi considerată benefică de către strategii americani deoarece va îndepărta Rusia de China; Anglia va fi pionul împins de către americani pentru a fragiliza alianța;

* Franța și Italia vor avea o furtună pe piața obligațiunilor guvernamentale. Se va pune problema unei posibile intrări în incapacitate de plată a Franței;

* China va câștiga poziții maritime decisive în Pacific;

* Cel mai probabil, până la sfârșitul anului, China va mai pune în funcțiune două portavioane;

* Va apărea moneda digitală chinezească având acoperire integrală în aur și comodități;

* Războiul digital se va intensifica între puterile lumii; va apărea o nouă generație de viruși informatici.

* Coaliția PSD-PNL va colapsa înainte de jumătatea anului;

* Klaus Iohannis va fi îndepărtat de la Cotroceni ca efect al noilor realități geopolitice;

* Laura Codruța Koveși va fi împinsă de Franța pentru asumarea poziția de președinte al României;

* George Simion se va confrunta cu o tentativă de asasinat, eveniment care va deschide o nouă pagină violentă în societatea românească;

* Inflația va pune presiune pe datoria publică a țării; marile orașe se vor confrunta cu dificultăți în achitarea obligațiilor financiare asumate;

* Anul acesta se va înregistra, în premieră, o mortalitate mai mare decât în Al Doilea Război Mondial

Update: Și am uitat una dintre cele mai importante previziuni, anume că anul acesta e o probabilitate foarte mare să îl cunoaștem pe succesorul lui Putin. Și, în dulcele stil clasic, din momentul în care apare succesorul pe firmament, țarul se retrage.

66 de comentarii:

  1. Nu v-ar fi rusine, de popor de oi obediente! Obedienti asa cum este masoneria care va trage de sfori ca pe niste marionete fara viață! Stati si constatati cum copiii vostri vor fi mereu sclavii sistemului descreierat! Or sa vina sa va ia copiii din case, sa-i inregimenteze in jocul lor murdar facut pe pamant si voi veti sta tot de profetit si de laudarosenii ca sunteti poporul cel mai credincios si ca v-a ales Iisus?
    Nu stiu daca exista pe pamantul asta vreun popor mai prost decat poporul roman! Si las!
    DD, avem destui profeti mincinosi! Nu ne mai trebuia unul in plus!
    Profetie mincinoasa= nu faci nimic ca sa schimbi ceva in jurul tau si, logic ca viitorul va fi intunecat. Prostii care nu inteleg legaturile dintre Dumnezeu si oameni si dintre sistemul piramidal al masoneriei si Satana, te aleg ca profet. Sau poate chiar sfant? Sfântul orbilor!
    Nu e logic ca daca mergi spre prapastie nu ajungi in varful muntelui?
    Aveti logica peștilor! Si oile sunt mai inteligente decât voi,
    " ganditorii". Gânditori ca voi au construit si comunismul, falsa democratie, capitalismul. Pentru ca voi nu-L aveti pe Dumnezeu in inimă. Nu ati primit " botezul" pentru ca bateti la usi false. Bateti la usa Lui Dumnezeu si nu veti mai sta sa urlati pe net. Nu veti mai avea timp de pierdut,pentru ca veti intelege ca timpul pe care il pierdeti acum din timpul nostru si al urmasilor se va intoarce impotriva voastra. Ca un lințoliu ce va va acoperi si va va separa din nou de Dumnezeu.
    Cronos isi devoreaza pruncii de teama ca va fi detronat. Si timpul pierdut va va înghiți...Sforăiti mai incet. Ne-ati asurzit! Macar de-ati sforai in casele voastre. Pe internet ne deranjați pe toti. Informational, internetul este un alt nivel de constiinta decat planul fizic. Aici suntem cel mai usor de controlat mental. Si când orbii si surzi dau lectii, poporul intreg adoarme. Sau pentru asta sunteti platiti? Sa nu se trezească boborul? Sa nu observe ca adevaratii tradatori sunt masonii care le scriu mereu trista istorie de sclavi?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bre,lasa-l în pace pe dumnezeu,nu-l mai deranja, că se trezește și cine știe ce grozăvie ne mai trimite! Știe toantă lumea că are o imaginație bogată și bolnavă.🤕

      Ștergere
    2. Delir mistic , ce sa-i faci

      Ștergere
    3. O singură întrebare: tu ce cauți pe internet?

      Ștergere
    4. Aurelio' esti incorigibila! Iar ai baut gazul din lampa. Ce sa ne facem cu tine?

      Ștergere
    5. Bravo Madam, nu va lasati intimidata, da-i inainte cu curaj.

      Ștergere
    6. No ca deja s-a adeverit una

      Ștergere
  2. Razboiul cu Ucraina e number one! De acolo ni se va trage. Prietenii stiu de ce!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate fi si ca DD fara razboi. De fapt asta este deocamdata logica rusilor. Dar ea nu exclude razboiul. Pentru ca ei vor sa transeze problema. Au in buzunar si varianta dura daca nu se va reusi cu frumosul (revolutie interna in Ucraina sub presiunea clestelui rus de la granite care are rostul de a ajuta la prabusirea rapida a tot ce merge cat de cat - toata lumea fuge, nimeni nu mai investeste, frigul musca samd).

      Ca si tine impresia mea este ca va fi razboi. Prea si-l doresc papusarii ca sa nu le iasa. Cum registrul plandemic s-a cam desumflat ma tem ca nu se multumesc doar cu criza economica. Varianta blanda de haos propusa de DD in articol ar fi biletul norocos dar ma tem ca astia isi propun ceva mai hard care sa-i aduca mai repede la obiectivele propuse: depopulare, desfiintarea proprietatii private, control total.

      Si daca va fi razboi va fi cu NATO. Nu se va limita la Ucraina.

      Ștergere
    2. Scutul Rosu a cumparat TOATA datoria suverana a Ucrainei asa ca pare paluzibil ce spune DD. Insa asta nu exclude razboiul ...

      Ștergere
    3. Razboiul pare deja regizat, poate si cu detalii....inclusiv o anume agenda. E totul deja discutat la nivel inalt, biden doar semneaza ca primarul. Ne asteapta vremuri urate din multe alte motive. Economia e pe muchie de cutit, iar depopularea va crea si mai mare presiune pe oameni

      Ștergere
    4. Scutul rosu a cumparat mult pamant, toata USA (Gheit are mult teren acolosa, si toata apa din Israel),UK, Franta, Italia, Belgia, Spania, Polonia, Ucraina, Romania, si mult altul.Si China a cumparat mult teren.
      Asemanarea intre ei este ca nu au cumparat de la proprietar, iar acesta este Dumenzeu. Dumnezeu nu vinde si nu cumpara.
      Dumnezeu da si ia, binecuvantat fie numele lui.

      Ștergere
  3. "Laura Codruța Koveși va fi împinsă de Franța pentru asumarea poziția de președinte al României;"

    Ar fi primul caz de agent CIA ajuns presedintele Romaniei. Daca mai e si impinsa de Franta, e o ciudatenie si mai mare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. anumite evenimente au o probabilitate mai mare de a se petrece, LCK PRESIDENT = 0.9%

      Ștergere
  4. De apreciat ca domnul DD s-a riscat sa faca niste pronosticuri cu termene,pentru ca de analisti cu :"pe termen mediu/lung"e plin.
    Acuma,de se-mplinesc si numai jumatate din ele,tot e ceva.
    Oricum,l-am urmarit pe DD,si-l voi mai urmari,ca de analisti gen Parvulescu/Naumescu,B.Chireac si Jurma/Cherehes+sambata-duminica ala ,mi s-a acrit.
    Apropo,singurul,dar absolut singurul pe care-l mai intervieveaza tembeliziunile si se pare ca mai are toate tiglele pe casa e Dan Dungaciu....restul pulbere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cam multe pronosticuri pentru un singur om! :)) Argumente? Macar pentru:"Va câștiga teren o variantă alternativă a istorie" (ce intelegeti prin asta?)si pentru cel cu picajul Plavanului. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca Trump va fi reconsiderat presedinte la trecut dupa ce descopera cum a fraudat, la fel cum pandemia e ilegala la trecut doar prin desfiintare HG-uri.

      Ștergere
  6. Vom trăi și vom vedea.Numai Dumnezeu știe ce poate aduce o zi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lipsesc niste puncte esentiale:
    -Va fi sau nu va fi razboi?
    -ROEXIT ceva?
    -Marea resetare a lui Klaus Schwab va continua conform planului?
    -Se va introduce vaccinarea obligatorie sau fortata?
    - Cati copii vor injecta criminalii astia?
    - Ne va prinde anul 2023 tot cu Gheorghita si Arafat?
    - Va exploda pana la urma mamaliga romaneasca?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O parere
      -Va fi sau nu va fi razboi? - la asta a raspuns. Citeste articolul. Zice ca nu dar sansele sunt mai mult spre da.
      -ROEXIT ceva? - asta-i o prostie, nici nu merita discutata decat ca element de negociere cu UE. Pur si simplu lumea in alta directie iar suveranismul a devenit deja anacronic. Vom iesi din UE cand se va dezintegra iar atunci nu ca sa fim suverani (oricum vom fi atat de putini incat greu se va mai putea vorbi de o tara) ci ca sa fim parte din imperiul global
      -Marea resetare a lui Klaus Schwab va continua conform planului? - evident
      -Se va introduce vaccinarea obligatorie sau fortata? - desigur dar mai spre sfarsitul anului pana n-o sa se raceasca de tot "certificatele"
      - Cati copii vor injecta criminalii astia? - nu ei ii injecteaza ci parintii ii duc de manuta. Cum s-au gasit pana acum 50% prosti sa se vaxx se vor gasi destui ca sa-si nenoroceasca copiii
      - Ne va prinde anul 2023 tot cu Gheorghita si Arafat? - foarte probabil. Deocamdata atentia va fi deturnata de la Plandemie asa ca pot ramane linistiti ca sa ne spuna la toamna cat de bun este noul vaxx pe care tb sa-l faca toata lumea care vrea sa traiasca in lumea "civilizata"
      - Va exploda pana la urma mamaliga romaneasca? - doar daca vor Serviciile. Daca va fi razboi nu vor vrea dar la un moment dat va fi si Revolutie. Este parte din Agenda.

      Ștergere
  8. Lipseste cea mai importanta predictie : cine va castiga UCL ?

    RăspundețiȘtergere
  9. Ca de obicei, nu se va intampla nimic din ce zice dd

    RăspundețiȘtergere
  10. Mizeria de Putin va ataca Ucraina. Putin isi va instala papusoii si cozile de topor acolo.

    Rusia va fi sanctionata economic, ne vom intoarce la razboiul rece din vremurile bune. Rusii o vor duce din ce in ce mai rau. Propagandistii lui Putin o vor duce din ce in ce mai bine.

    Noi vom fura in continuare motorina de la US army.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O va ataca NUMAI cu un motiv bine intemeiat (cum ar fi de ex masacrarea etnicilor rusi). Altfel n-are de ce s-o faca. Simpla incercuire militara de acum blocheaza Ucraina, creste nemultumirea populatiei si genereaza haos intern. De ar consuma motorina ca sa se duca peste ei? Nu merita deranjul.

      Occidentul le da gratis arme dar gazul si mancarea sunt la supra-pret bagandu-i si mai tare in groapa. Investitorii, putini cat sunt, marcheaza pierderea si-o iau la fuga, nimeni nu mai misca de teama unui viitor nesigur asa ca populatia va iesi singura in strada sa-i jupoaie pe conducatorii tradatori.

      Ștergere
    2. Adevarul despre Ucraina nazista!!! Bunii noștri vecini ucrainieni 30 noiembrie 2021! https://ioncoja.ro/bunii-nostri-vecini-ucrainieni/

      Ștergere
  11. Interesante predicțiile lui DD.Eu le-am salvat.Este imposibil că să nu se împlinească câteva.

    RăspundețiȘtergere
  12. Germania si Rusia vor domina toata Europa, va mai dura putin pana vor scapa de mizeriile de la Bruxelles, oamenii stim noi cui. USA se va cara din Europa in Asia, unde si-o va lua rau de tot, iar pentru a nu declansa un razboi atomic, stapanitorii USA o vor distruge din interior.
    Toate predictiile probabile se dovedesc intodeauna false. Deci viitorul este deschis intodeauna imposibilului.
    Majoritatea predictiilor facute aici mi se par verosimile si perfect rationale. Lumea este reationala ? Din pacate nu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Germania nu va domina nimic in Europa ! Poate peste ocean ...
      In Europa Germania este ,, fetita'' lui Putin sau sageata, ma rog

      Ștergere
    2. Daca ar fi asa atunci Romanaia ce e?

      Ștergere
  13. 42% dintre români cred că Rusia va invada Ucraina, 65% consideră că invazia e ilegitimă / 56% vor trupe NATO suplimentare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine crucea matii a facut sondajele astea ?

      Ștergere
    2. Exista miniciuni, minciuni blestemate si sondaje.
      Sondajele sunt cele mai mari minciuni.

      Ștergere
  14. Se trezesc romanii pacaliti de propaganda rusa?

    George Simion, stropit cu cerneală la Iaşi de un tânăr / Contre între susţinătorii şi contestatarii AUR / Pancarte cu ”AUR şi Şoşoacă nu reprezintă Iaşiul“ / Reacţia liderului AUR / Dosar penal pe numele tânărului

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zi-mi te rog ce spune propaganda rusa? Chiar sunt curios. Daca AUR are discurs nationalist inseamna ca face propaganda rusa? Esti idiot!

      Ștergere
    2. Bai gunoiule, chiar nu vezi cine a tradat Romania, IOHANIS, CIUCA, CITU, CIOLACU, GRIND,I,ANU etc.
      Mai bine ,,propaganda,, rusa decat astia. Sa va bata Dumnezeu, gunoaielor!
      O sa iasa romanii si o sa va linseze mizerabililor. Nici in gaura de naparca n-o sa va ascundeti.

      Ștergere
    3. Se vede ca est un securist tradator dupa cum scrii ,,se trezesc romanii din propaganda rusa?, dosar penal pentru ,,un tanar,,.
      Cand o sa se suceasca macazul o sa fii de partea calalta mizerabilule ?

      Ștergere
  15. Ce parere are Valery Solovey?

    Acest politolog crede că deja în 2022 V. Putin va dispărea din politica rusă. Motivul pentru aceasta vor fi circumstanțe independente de dorința și voința Președintelui.

    Valery Solovey a mai remarcat că V. Putin, la fel ca mulți dictatori, nu și-ar părăsi niciodată postul de bună voie. Ceea ce pare pentru totdeauna se va sfârși în cele din urmă.

    Opinia experților occidentali

    În țările europene, ei cred că Alexei Demin va deveni un posibil succesor al lui V. Putin. Acum deține postul de guvernator al regiunii Tula.

    Potrivit politicienilor UE, A. Demin poate deveni liderul țării în 2027. Partidul de guvernământ va câștiga noile alegeri pentru Duma de Stat. Ea va ocupa ¾ din locurile în parlament. Noul premier va începe să influențeze mai mult parlamentarii. A. Demin va începe să conducă Administrația Prezidențială și, abia atunci, îl va înlocui pe V. Putin.

    Potrivit experților, noul președinte va fi mult mai dur decât actualul șef al statului.

    Opinia Kremlinului

    Oficialii care ocupă acum funcții înalte nu se grăbesc să împărtășească secrete. În birourile Kremlinului se poate afla adevărul.

    Potrivit lui Jirinovski, unul dintre acești politicieni importanți poate deveni președintele Federației Ruse:

    Mikhail Mishustin - prim-ministru al Federației Ruse;

    Serghei Şoigu - Ministrul Apărării al Federaţiei Ruse;

    Dmitri Medvedev - fost președinte al Federației Ruse;

    Serghei Naryshkin - Director al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse;

    Alexey Dyumin - guvernator al regiunii Tula;

    Vyacheslav Volodin - președintele Dumei de Stat;

    Valentina Matvienko - Președinte al Consiliului Federației;

    Alexei Kudrin este un fost viceprim-ministru al Federației Ruse.

    V. Putin a evitat până acum să răspundă la întrebarea cine va fi succesorul său. Astfel, actualul șef al statului va rămâne deocamdată președintele Federației Ruse.

    Previziunile astrologilor

    Reprezentanții astrologiei evaluează diferit situația din țară. Unii cred că păstrarea președinției lui V. Putin va aduce beneficii țării. Alți astrologi dau prognoze dezamăgitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vasily Nemchin

      În ciuda faptului că acest profet a trăit cu câteva secole în urmă, predicțiile sale încă se împlinesc. El a prezis că conducătorul Rusiei va pierde puterea împotriva voinței sale. Domnia lui va aduce necazuri oamenilor de rând. De asemenea, acumularea puterii militare la ordinele sale va duce la o deteriorare a relațiilor cu țările vecine. Ca urmare a unei politici greșite, șeful Rusiei va fi ucis de rivali. Potrivit profetului, atacul va avea loc în 2022.

      Vlad Ross

      Acest astrolog mai sugerează că în 2022 V. Putin va părăsi arena politică. În predicțiile sale, Vlad Ross se referă la călugărul Abel, care a scris că piticul va conduce Rusia timp de 20 de ani și apoi se va ascunde în labirint.

      Astrologul a sugerat că vorbim despre buncărul în care se ascunde acum V. Putin. Există o versiune conform căreia președintele Federației Ruse va muri de cancer sau va fi ucis de rivali.

      Pavel Globa

      Astrologul crede că totul în lume depinde de ciclurile cosmice, dar oamenii pot influența în mare măsură ceea ce se întâmplă.

      Pavel Globa prezice că criza economică din Rusia va continua. Tot mai mulți oameni vor fi nemulțumiți de viața lor. Acest lucru poate provoca stări de protest.

      De asemenea, oamenii vor fi nemulțumiți că se cheltuiesc mulți bani pe arme. Pe acest fond, în țară pot avea loc orice evenimente, inclusiv schimbarea șefului statului.

      Astrologul crede că V. Putin va fi înlocuit cu un politician mai puternic și mai dur.

      Previziunea lui Vanga

      Acest văzător a prezis sosirea unui lider puternic în Rusia. Era sigură că va face multe lucruri care nu i-ar plăcea, atât în ​​Rusia, cât și în străinătate. Vanga credea că liderul Federației Ruse va face multe pentru prosperitatea Federației Ruse.

      Totuși, la sfârșitul domniei sale, rușii vor deveni nemulțumiți de unele dintre pașii liderului. Vor dori un nou președinte al Rusiei.

      Cu toate acestea, V. Putin va decide să rămână la putere până când își va îndeplini toate planurile.

      Opinia psihicilor

      Psihicii folosesc diverse metode pentru a obține informații despre viitor.

      Faith Lyon

      Acest psihic prezice evenimente pe baza viziunilor sale. În opinia ei, nimic nu se va schimba în Rusia în 2022. Modelul politic din țară va rămâne același și V. Putin va rămâne în postul său.

      Ștergere
    2. Vera Lyon a menționat că, în ciuda faptului că președintele Federației Ruse are mulți răi, el va continua același curs și va apăra interesele Rusiei pe arena internațională. Nimeni nu-l va rupe din calea aleasă.

      Mihail Levin

      Potrivit acestui astrolog, 2022 va fi destul de dinamic. Situația din Rusia se va înrăutăți. Pandemia va lua și mai multe vieți, atât în ​​Federația Rusă, cât și în lume.

      Poporul rus va fi sătul de stagnarea economiei și de tensiunile crescute la granițele Rusiei. Treptat, autoritatea lui V. Putin va cădea, iar elitele ruse vor începe să caute un înlocuitor pentru actualul președinte al Federației Ruse. Nu va fi nicio revoluție, iar schimbările în sistemul politic vor avea loc treptat. Există o presupunere că puterea lui V. Putin se va încheia până la sfârșitul anului 2022.

      Alexandru Alexandrov

      Acest psihic folosește teoria numerologică pentru predicții. Pe baza numerelor, el explorează caracterul unei persoane și îi prezice soarta.

      O analiză digitală a datei de naștere a lui V. Putin arată că președintele Federației Ruse nu se teme de situațiile de criză. El nu este lipsit de simțul datoriei. De asemenea, această persoană este răbdătoare și bună. V. Putin este sănătos, dar nu intră niciodată în confruntare directă.

      Medicul crede că președintele Federației Ruse își va părăsi postul în 2022. Acest lucru nu se va întâmpla din proprie voință, ci sub constrângere.

      Vasilisa Volodina

      Potrivit acestui psihic, în 2022 vor avea loc multe evenimente de rezonanță în lume și în Rusia. Liderii diferitelor state vor aranja intrigi unul împotriva celuilalt. Cetăţenii de rând vor avea de suferit de pe urma asta.

      Este prea devreme să vorbim despre stabilitate economică. Rusia va reveni la nivelurile de dinainte de criză abia în 2025. La ruși se pot aștepta surprize aproape în fiecare zi.

      Serghei Loginov

      Conform previziunilor acestui psihic, multe dezastre provocate de om vor avea loc în Rusia. V. Putin va avea și el probleme. Politicile sale vor fi nemulțumite de un număr mare de oameni.

      În ceea ce privește sancțiunile UE, acestea vor fi ușor slăbite. Nu va aduce ușurare oamenilor obișnuiți. Țara va continua să-și dezvolte potențialul militar. Tensiunile cu țările occidentale vor continua în 2022.

      În sfera socială, situația se va agrava pe zi ce trece. Prețurile la alimente și utilități vor crește. Acest lucru va provoca nemulțumiri în rândul unei părți a populației țării.

      Dmitri Uranus

      Astrologul Pavlograd prezice o redistribuire a pieței financiare. Va exista un „bankopad” puternic. Un nou concept pentru dezvoltarea economiei globale va fi creat în lume. Se va baza pe tehnologii digitale.

      Datorită acestui fapt, vor apărea noi elite, care vor începe să rezolve problemele globale din lume.

      Schimbări revoluționare vor avea loc și în agricultură și în alte industrii.
      Konstantin Daragan

      Astrologul prezice o influență puternică a Occidentului asupra Rusiei. În viitorul apropiat, Federația Rusă își va arăta puterea, depășind multe țări. Dezvoltarea celor mai noi tehnologii și implementarea reformelor vor permite Rusiei să devină un stat de succes.

      În viitorul apropiat, pozițiile Uniunii Europene și ale Statelor Unite vor deveni mai slabe. China și India se vor mișca într-un ritm mai rapid.

      Lumea va fi copleșită de atacuri hibride și războaie informaționale. Cel mai puternic va câștiga această luptă.

      Rusia se află într-un mare șoc. Pentru a rămâne pe linia de plutire, țara trebuie să facă reforme. O epurare majoră a puterii este indispensabilă.

      Ștergere
    3. @16.17 inainte sa cercetezi tu cine ar fi succesorul lui Putjn care mai poate trai linistit 50 de ani,vezi tu pastalalt de are 120 cine l succesoreaza...Mare noroc aveti ca Putin e juma rumun, mare noroc

      Ștergere
    4. Care astalalt, Bidon, ala nu conteaza ca e om de paie, ce drq. Saracu e senil. O stiu si americanii, tooooti, si ce misto fac de ei, si de Camala. Aia e blestemata rau de tot.Pelosi , Shumer, e dezaaaaastru fratioare.
      Sunt exact ca in filmu ala,, Dont look up,,

      Ștergere
  16. Cercul care ia dat puterea lu Putin va perpetua puterea, nu altcineva, ca daca era sa se dilueze se dilua in anii 90, acum nu se mai poate. Va veni unul cel putin la fel de dur daca nu mult mai dur.
    Are balta peste.
    Rusii isi inhameaza mult timp caii, acum a venit vremea sa plece la drum., dupa cum a declarat Lavrov.
    Credeti ca se vor opri la distanta scurta ?

    RăspundețiȘtergere
  17. D le D D ati uitat ceva .Atacul Israelului impotriva Iranului .Va fi anul asta pun ariu cu oricine .In plus o situatie tensionata in Turcia .Posibil lovitura de stat data de garantul constitutiei laice aTurciei ,armata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu ce ii ataca, ii scuipa ?

      Ștergere
    2. Era sa pun si eu un pariu acum 12 ani. Anul asta este foarte probalil, dar sa n u uitam ca planificatorii au o imaginetie mult mai bogata.Cu asta se ocula 24/7.
      Se vor schimba multe harti politice, sa speram ca nu se vor schimba si hartile topografice.

      Ștergere
  18. Inainte sa i dati inainte cu analize si campii ar trebui sa-l intelegeti pe Putin: este
    Ceausescu, modern si blindat armat !
    Ceilalti, gayificati intr-un fel sau altul.
    Oare care o invinge ? greu de ghicit este ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Dacă tot a scris cineva despre o grămadă de profeți , clarvăzători și mirositori de urină să-mi spună cineva daca in 2019 a "prevăzut , anticipat" vreunul covidelu' din 2020

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. previziuni din 2019. la fel, pe langa realitate :)))

      De partea cealaltă, Trump şi apropiaţii săi strâng dovezi împotriva statului subteran american. Aici e vorba de o mare parte a CIA, de foştii săi şefi şi de o groază de agenţi şi analişti ai instituţiei. Avantajul lui Trump e dat de faptul că, într-o oarecare măsură Justiţia americană e independentă. Când un judecător e pus în faţa probelor irefutabile trebuie să dea decizia corectă. Nu-i ca la noi unde mult prea mulţi sunt tentaţi să-şi vândă sufletul pentru postul călduţ pe care-l ocupă cu ajutorul „băeţilor din serviciuri”.

      Ștergere
    2. @@@vulcano,numai oamenii cu mintea odihnitã pot crede în niste basme povestite de asa zisii clarvãzãtori,prezicãtori,ghicitori,psihici (titulatura asta nu o stiam);din pãcate sunt multi în Romånia,dovadã fiind cã s au pus cobai de bunãvoie la asa zisele vaccinuri.Ceea ce le pot spune celor cu mintea odihnitã este:

      dracii nu pot vedea viitorul;le este interzis de cãtre Creator; totodatã este un pãcat foarte mare sã te uiti în gura unor mãscãrici din ãstia.

      Ștergere
  20. "Vor începe să explodeze problemele de sănătate ale persoanelor vaccinate. Cel mai probabil, un număr de aproximativ 25% dintre cei vaccinați cu vaccinuri genice vor avea probleme de sănătate care vor duce la supraaglomerarea sistemului sanitar." Hahaha. Eu am deja un an. N-a explodat nika :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ca in Romania vor ramane in viata doar asistentele, casierele de la Penny si pensionarii :)))

      Ștergere
    2. In USA se dezbate de mult despre faptul ca in foarte scurt timp nu maisunt meserii, oameni care sa stie sa faca ceva concret. Asa ca no sa mai fie nici coafeze, mecanici, cacanari, dentisti, ci doar tefelisti veseli rezistenti minioni, care vor avea o existenta muuult redusa.

      Ștergere
  21. Hahaha, e clar ca vaccinurile au grafen si tot felul de bunatati.
    Tot teatru asta de 2 ani a fost casa-ti faca tie un bine si tu sa mu pricepi.
    Hahaha

    RăspundețiȘtergere
  22. Article 5 NATO, e bluf.Parlamentele a catorva state tre sa voteze , nu specifica clar natura ajutorului. Daca in Turcia se schimba puterea in sens de anti rusi, Turcia e istorie.

    RăspundețiȘtergere
  23. Plandemia nu se va sfârși în 2022, este un ghiseft foarte profitabil și acoperă multe puncte din agenda globalizării. O mare bancă din tara cantoanelor a estimat că până in 2030 vor apare primii trilionari " pe persoană fizică". Efectele adverse ale experimentului genetic vor fi aruncate pe seama poluării și alimentației nesănătoase. Economic, social si ploiticoidelogic nu se va schimba absolut nimic, pentru viermi haznaua este edenul, nu au nici un intetes să schimbe ceva , nici nu au ce să reseteze, doar vor accelera ciclurile speculative pentru a rentabiliza profiturile deja maximizate , cei bogați se vor îmbogăți și mai mult, cei săraci vor săraci până la extrem, dacă vor rezista fizic si psihic, mulți din clasa cu venituri medii vor fi împinși către periferie , vor cunoaște pauperizarea și o diminuare substanțială a veniturilor reale. Pe plan international China își va consolida poziția de lider economic la nivel mondial și vor accelera reunificarea țări cu Taiwan, Rusia își va continua consolidarea ca putere militară euro- asiatică. UE și SUA vor trasa linii roșii, vor demara o cursă a înarmarilor și se vor sufunda economic si social într-un delir ecolocic- progresist, neoliberal economic, in colonii precum românia, nu va fi exclus instalarea de dictaturii militare pe modelul americii de sud a aniilor 70. Se va accentua cenzura , si " reglementa" internetul, războiul informational si psihologic va atinge cote ne mai întâlnite. Ucraina va fi principalul factor de destabilizare a Europei, de pierdut cel mai mult, vor pierde ucrainienii, rușii au numai de câștigat, la fel si americanii cu al lor complex militaro-industrial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unul din efectele Resetarii care se va anunta in 2022 este limitarea bogăției si sărăciei. Adica venit minim garantat 600 lei/luna, si limita maxima de bogatie pe persoana fizica va fi 1 miliard $. Tot ce ai peste suma asta ca persoană fizica va fi luat ca impozit pentru binele comun.
      Asta cu limitarea bogatiei si sărăciei e scrisa și la ONU și in alte carte si bogații știu si chiar Bezos a zis ca abia asteapta sa plateasca bogatii impozite mai mari.

      Ștergere
  24. Cred ca si clipurile de mai jos ajuta la anticiparea nenorocirilor teribile care se vor abate asupra omenirii in lunile urmatoare. Ar fi bine sa le vada cit mai multa lume. Poate, cine stie, incercam sa ne unim si sa ne opunem satanistilor globalisti.

    (Catherine Austin Fitts is an American investment banker and former public official who served as managing director of Dillon, Read & Co. and, during the Presidency of George H.W. Bush, as United States Assistant Secretary of Housing and Urban Development for Housing.)

    https://ourtube.co.uk/watch/h4Pju8AMgzZfbOQ

    https://media.gab.com/system/media_attachments/files/094/767/248/original/a3dc5de63b87336d.mp4

    RăspundețiȘtergere
  25. Ministrul brazilian al afacerilor externe spune „nu” agendei de „mare resetare” propusă de Forumul Economic Mondial (WEF), spunând sesiunii speciale a Națiunilor Unite (ONU) privind COVID-19 că „controlul social totalitar nu este remediul pentru nicio criză. ”
    „Cei cărora le displace libertatea încearcă întotdeauna să beneficieze de momentele de criză pentru a predica restrângerea libertății. Să nu cădem în capcana aceea” — Ernesto Araujo
    Pe 3 decembrie, ministrul brazilian al Afacerilor Externe Ernesto Araujo a mustrat „marea resetare” tehnocratică a societății și a economiei globale a FEM într-un discurs înregistrat înainte de sesiunea specială a ONU .
    Deși Araujo nu a rostit cuvintele „mare resetare” sau „Forumul Economic Mondial” în timpul discursului său la ONU, a spus foarte clar într-un tweet de a doua zi că se referea la agenda „mare resetare” în discursul său.
    https://twitter.com/ernestofaraujo/status/1334918898509082639?t=LRu_ACzcto0LV4UyALGazA
    „Marea resetare” este creația fondatorului WEF Klaus Schwab, care a planificat de mulți ani agenda tehnocratică pentru a reseta întreaga societate și economia globală.

    „Controlul social totalitar nu este un remediu pentru nicio criză” – Ernesto Araujo

    Brazilia renunță acum la marea resetare.

    „Brazilia este un membru fondator al ONU și, prin urmare, se angajează să respecte principiile sale de bază: pacea și securitatea, cooperarea între națiuni, respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale”, a spus Araujo pentru ONU.

    „COVID-19 nu trebuie luat ca pretext pentru a promova agende care extrapolează din structura constituțională a sistemului ONU”, a adăugat el.

    Ministrul brazilian a continuat spunând: „Libertățile fundamentale nu sunt o ideologie. Demnitatea umană necesită libertate la fel de mult cât necesită sănătate și oportunități economice.

    „Cei cărora le displace libertatea încearcă întotdeauna să beneficieze de momentele de criză pentru a predica restrângerea libertății. Să nu cădem în capcana aceea.

    „Controlul social totalitar nu este un remediu pentru nicio criză. Să nu facem din democrație și libertate încă o victimă a COVID-19.”



    Araujo este un adversar aprig al ideologiilor globaliste.

    În aprilie 2020, el a scris că „globalismul înlocuiește socialismul ca etapă pregătitoare pentru comunism” și s-a referit la coronavirus drept „comunavirus” după ce a citit o broșură recentă a filozofului și comunist sloven Slavoj Zizek, din care a extrapolat că virușii au fost benefice pentru răspândirea comunismului.

    „COVID-19 nu trebuie luat ca pretext pentru a promova agende care extrapolează din structura constituțională a sistemului ONU” – Ernesto Araujo

    Ministrul brazilian al afacerilor externe a fost o alegere controversată a președintelui Jair Bolsonaro, parțial din cauza credinței lui Araujo că știința climatică era o „dogma” folosită „pentru a justifica creșterea puterii de reglementare a statelor asupra economiei și a puterii instituțiilor internaționale asupra statele naționale și populațiile acestora, precum și pentru a înăbuși creșterea economică în țările capitaliste democratice și pentru a promova creșterea Chinei”, a scris Jonathan Watts, editorul de mediu global al The Guardian, în noiembrie 2018 .

    „Să nu facem din democrație și libertate încă o victimă a COVID-19” – Ernesto Araujo

    În calitate de membru al cabinetului administrației Bolsonaro, el a primit o parte echitabilă de critici din partea presei, iar pagina sa Wikipedia spune în prezent că „să subscrie la teoriile conspirației”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Potrivit lui Watts, Bolsonaro a ales un „ministru de externe care crede că schimbările climatice fac parte dintr-un complot al „marxiştilor culturali” de a înăbuşi economiile occidentale şi de a promova creşterea Chinei”.

      Oricât de nepopular în rândul globaliștilor, activiștilor schimbărilor climatice și mass-media ar fi Araujo, când a spus „nu marelui resetare”, în cuvintele sale, el a respins exploatarea crizei coronavirusului pentru a promova o agendă stabilită de cei care „prevăd restrângerea libertății.”

      În discursul său la ONU, Araujo a cerut coordonare și colaborare în timpul crizei la nivel internațional, lăsând în același timp țările să gestioneze politicile în felul lor la nivel național.

      „Pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă de oportunitate de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră pentru a crea un viitor mai sănătos, mai echitabil și mai prosper” – Klaus Schwab, WEF

      Marea agendă de resetare solicită o restructurare completă a societății sub o nouă formă de capitalism al părților interesate, în care proprietatea este învechită și confidențialitatea este inexistentă datorită tehnologiilor invazive apărute în urma celei de-a patra revoluții industriale care ne vor conduce la, în cuvintele lui Schwab , „o fuziune a identităților noastre fizice, digitale și biologice.”

      Nimeni nu poate fi cu adevărat liber dacă este sub supraveghere constantă și comportamentul lor este urmărit și monitorizat prin intermediul dispozitivelor digitale prin Internetul Corpurilor care păstrează o evidență a fiecărei interacțiuni sociale, a fiecărei achiziții, a amprentei de carbon, a scorurilor de credit și toate informațiile lor de sănătate – ca să nu mai vorbim de fiecare cheie pe care o sparg, de fiecare link pe care face clic și de fiecare site web pe care îl vizitează.

      Tehnologia este o sabie cu două tăișuri.

      „Demnitatea umană necesită libertate la fel de mult cât necesită sănătate și oportunități economice” – Ernesto Araujo

      Toate tehnologiile așa-numitei a patra revoluții industriale, cum ar fi blockchain, AI, viziunea computerizată și ecosistemul IoT pot fi folosite pentru a ajuta oamenii să iasă din sărăcie, să hrănească lumea și să protejeze libertățile personale și confidențialitatea - redând puterea oamenilor.

      Dar aceste tehnologii pot fi, de asemenea, folosite pentru a face exact opusul binelui și pentru a impune controlul totalitar într-un sistem de credit social, precum cel pe care îl folosește Partidul Comunist Chinez (PCC).

      Luați de exemplu urmărirea contactelor.

      „Din când în când sunt enervat de faptul că nu am intimitate reală. Nu pot merge și nu pot fi înregistrat” — WEF

      O parte a strategiei de supraveghere orwelliană a statului Chinei este de a lega identitățile digitale ale „netizenilor” săi la un sistem de credit social.

      Ei au chiar și o aplicație de urmărire a contactelor pentru „debitorii nerăbdători” care îi avertizează pe cetățeni cu un avertisment ori de câte ori ajung la 500 de metri de cineva care are datorii .

      Ștergere
    2. Frica de rușine publică poate fi un stimulent puternic pentru a-și modifica comportamentul destul de rapid, dar controlul social depășește cu mult rușinea publică. Acesta stabilește ce servicii puteți accesa, ce informații primiți și unde puteți călători sau nu, pe baza scorului dvs. de credit.

      Puteți urmări programele TV de stat din China privind sistemul de credit social în videoclipul de propagandă de mai jos.

      https://youtu.be/TXOJSUpJz1w

      Susținătorii marii agende de resetare, precum Prințul Charles , John Kerry și Justin Trudeau , spun că pandemia reprezintă o oportunitate de aur de a „reconstrui mai bine” în resetarea economiei globale în cadrul unui nou contract social.

      Dar, în loc să fie un mandat al oamenilor ca răspuns la criza coronavirusului, marea agendă de resetare a fost pregătită cu ani în urmă de birocrați nealeși ca o modalitate de a introduce o nouă formă de „capitalism al părților interesate”, instituind în același timp un cadru nou. pentru guvernarea globală.

      „Știu că, undeva, tot ceea ce fac, gândesc și visez este înregistrat. Sper doar că nimeni nu o va folosi împotriva mea” — WEF

      WEF imaginează un viitor în care noi, oamenii, nu deținem nimic și cu toții trăim într-un „ stat bunăstării centrat pe cetățeni ”, în timp ce guvernele și „părțile interesate” dețin și controlează mijloacele de producție.

      O postare pe blog din 2016 rezumă destul de succint ceea ce WEF își propune pentru anul 2030:

      „Din când în când sunt enervat de faptul că nu am intimitate reală. Nu pot merge și nu pot fi înregistrat. Știu că, undeva, tot ceea ce fac, gândesc și visez este înregistrat. Sper doar că nimeni nu o va folosi împotriva mea.”

      Nu se vorbește prea mult despre libertate în marile discuții de resetare ale WEF .

      În schimb, ele oferă o utopie de mai multă echitate, incluziune și prosperitate prin sacrificarea proprietății personale, a vieții private și a libertății - însăși fundamentele republicilor constituționale.

      Ștergere
    3. *Araujo este un adversar aprig al ideologiilor globaliste.
      În aprilie 2020, el a scris că „globalismul înlocuiește socialismul ca etapă pregătitoare pentru comunism”*
      P_izdam_amiiiei de *cea mai bună și mai dreaptă societate/orânduire*; că și piramidele se terminau de construit de când ne tot foo_out ăștia la cap cu construcția kkomunizmului; de la gunoiul de scurtat de peouță Marx încoace , nu mai auzim alt cântec de adormit conștiințele decât *Hai la lupta ce mare/Rob cu rob să ne unim/Kkomunizmul să-l belim !*
      Băăă!!!! da' altă prostie nu vă mai kkă neuronul unic covIDit ???!!!
      *Komunism is our ideal society and the kapitalism is the vehicle we"ll lead us there* vomita profundocur filozofic unul din *ielite*....

      Ștergere
  26. http://www.iso.ro/documente/contagiozitate/Bulletin123RO.pdf


    CONCLUZII.
    Rezultatele acestor experimente indică prezumtiv că gripă poate fi transmisă
    prin intermediul secrețiilor căilor respiratorii superioare de la pacienții aflați
    în stadiile incipiente ale acestei boli, probabil în mai puțin de 12 ore de la
    debut. Concluzii foarte clare nu pot fi trase din experimentele noastre din
    două motive: în primul rând, incertitudinea diagnosticului nostru la
    primitori și donatori din cauza lipsei de criterii decisive cu privire la ce este
    gripă și, în al doilea rând, tulburarea rezultatelor noastre. prin transmiterea
    amigdalitei streptococice la mulți dintre voluntarii noștri. Transmiterea
    aparent reușită a gripei s-a produs doar într-un mic procent din cazurile
    încercate, primitorii fiind adulți tineri de sex masculin dintr-o regiune în
    care gripă epidemică a predominat recent și, posibil, prin urmare, cu o
    rezistență mai mare decât media.
    Spre deosebire de dificultatea de transmitere a gripei prin intermediul
    secrețiilor, amigdalita acută streptococică se poate transmite cu ușurință în
    acest mod și cu un procent mare de succes, chiar și atunci când donatorul
    este aparent doar un purtător al streptococului.
    Încercările de transmitere a gripei prin intermediul culturilor de bacil
    Pfeiffer și de streptococ Mather nu au avut succes.
    Bacilul Pfeiffer se găsește în gâtul multor persoane care nu suferă de gripă,
    dar prezintă tendința de a se înmulți și de a deveni predominant în timpul
    unui atac de boală.

    RăspundețiȘtergere
  27. Iar succesorul lui Putin este....Ion Iliescu.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)