Cum e războiul?

Majoritatea covârșitoare a oamenilor au o impresie deformată despre război. Trăind cu imagini fabricate prin studiourile TV sau de film, mulți cred că războiul e o chestie de alegere. Ca să nu mai vorbesc că există chiar și categoria celor care cred că războiul e ceva „cool”. Desigur aceștia fac parte dintre prostovanii cei mai mari. Dar asta nu înseamnă că oamenii de azi mai au habar ce-i acela un război. Mă rog, nu cei de prin zonele noastre.

Cei mai mulți cred că la război te duci că vrei. Alții au impresia că oamenii de acolo sunt animați de sentimente puternice, că luptă pentru idealuri mărețe, că-și caută gloria și împlinirea. Toate acestea sunt false, dragii mei. 

Există un singur cuvânt care caracterizează războiul. Un singur cuvânt care descrie exact ceea ce este un război. Iar acel cuvânt, în mod surprinzător este banalul absurd. E singurul cuvânt care ne descrie ceea ce este războiul de un secol încoace. 

În primul rând, într-un război, sentimentele mărețe sunt doar ale celor care sunt în spatele frontului, departe de mizeria și ororile din tranșee. Cei care zgârie foaia pentru a-i alina pe cei rămași acasă și pentru a mai potoli din sentimentele celor care se zbat prin noroaie. Dacă vreți să știți ce e războiul, îmbrăcați-vă într-o zi de iarnă cu ce-aveți prin casă și mergeți să petreceți noaptea într-o băltoacă. Stați acolo, dârdâind de frig. Gândiți-vă că în război asta e o situație curentă, nu o excepție. Și mai conștientizați că singura alinare pe care-o aveți când dârdâiți acolo este că, spre dimineață, poate cineva vă va aduce un ceai cald. Poate, deoarece e posibil ca dimineață să pornească atacul și aia să fie ultima ta noapte pe acest pământ. 

Sentimente înalte? Aiurea! În al Doilea Război Mondial, rușii aveau doi dușmani: cei din față - adică dușmanii oficiali - și cei din spate care aveau ordin să tragă în tine dacă miroseau că vrei să dezertezi. E o iluzie să crezi că pe câmpul de bătălie ai vreun sentiment. Ambele tabere sunt sub aceeași hipnoză. Răspund mecanic comenzilor și totul se desfășoară sub o logică absolut dubioasă. Ieși din tranșeu pentru că ți s-a dat ordin, tragi pentru că ți s-a dat ordin și nu ai habar ce urmează. Într-un război nu ai decât două  iluminări sau, mai bine spus, două modalități de a face cunoștință cu realitatea: ori atunci când glonțul dușman te face ferfeniță, ori după ce toată nebunia războiului s-a terminat. În primul caz e doar o clipă în care abia dacă ai timp să conștientizezi toată nebunia în care te afli și stupiditatea „mărețului moment”, iar în cel de-al doilea caz începi să înțelegi că ai în față o viață în care amintirea celor pe care i-ai omorât te va chinui zi de zi, dar mai ales noapte de noapte. 

N-o să înțelegeți niciodată tragedia veteranului. Fiecare zi a sa e un exercițiu în care încearcă să se împace cu trecutul său. Nu-i nimic spectaculos, ci o imensă tentativă de fentare a trecutului. Doar foarte puțini reușesc să înțeleagă și să n-o ia razna. E greu să trăiești cu amintirea cadavrelor pe care le-ai făcut, să-ți revină în minte periodic trosnetul surd al oaselor pe care călcai din greșeală sau mirosul acela de cadavre în putrefacție. E greu să treci peste imaginea sângelui proaspăt care izbucnește din rană, peste strigătele disperate ale camaradului muribund. Toate acestea te deformează și te transformă într-un neom.

Războaiele sunt absurde. Repet: cuvântul „absurd” descrie cel mai bine războiul, dar, în același timp, extrem de superficial. Ce-i războiul? O imensă nebunie colectivă în care cei mai mari criminali sunt cei care privesc de la distanță. Aici e paradoxul: după ce se va termina războiul, cele mai mari regrete le vor avea cei mai mici criminali, adică soldații. Asta în ciuda faptului că, urcând pe scara ierarhică, vinovăția crește, cei mari criminali fiind sforarii din spatele conflictului. 

Nu mai insist pentru că nu-mi face bine. Rețineți doar ceea ce ce v-am spus acum. Sper să nu aveți nevoie de lecția asta, dar pentru orice eventualitate băgați-o la cap. Asta ca să știți ce aveți de făcut dacă ne va lovi nebunia!