luni, 20 iulie 2009

Not Because They Are Easy, But Because They Are Hard

Cu siguranţă, evenimentul de astăzi va fi marcat în toată presa din lume. Acum 40 de ani, unul din visele omenirii prindea viaţă: reauşeam să punem piciorul pe lună.

Astrul acesta a fost dintotdeauna în viaţa, mintea şi imaginaţia noastră. Egiptenii i-au spus Toth, sumerienii Sin, grecii Selene, aztecii Metzi. Iar acestea sunt doar câteva exemple mitologice fabuloase, dintre cele mai cunoscute. Practic nu a existat nicio cultură care să ignore luna deoarece ne-am născut cu ea pe cer, i-am simţit aura misterioasă în fiecare seară şi asta ne-a sporit curiozitatea.

Îmi este foarte greu să scriu despre ceea ce s-a întâmplat acum exact 40 de ani. Numai când pronunţ cuvântul "lună" mintea îmi este inundată de o groază de fragmente: de Jules Verne cu a sa "Călătorie de la pământ la lună"(care imediat se "conectează" cu "Le Voyage dans la Lune" al lui Melies), de modalitatea ingenioasă în care Kepler îşi prezenta pe la 1600 viziunile ştiinţifice sub masca unei scrieri aproape fantastice, de primul om pe lună imaginat de Wells, de atâtea şi atâtea alte elemente, fragmente şi viziuni.

Fără a mă considera exaltat, pot spune că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost apogeul dezvoltării umane. Este un moment în care ar trebui să medităm ceva mai adânc la ceea ce am fost şi, mai ales, la banalitatea şi ignoranţa în care ne scufundăm. Dacă atunci păream a nu avea limite, acum nu facem altceva decât să ne trăim propria neputinţă. Au trecut patruzeci de ani în care am regresat puternic. Atunci visam să colonizăm universul în timp ce acum visăm la banii pentru a cumpăra următorul BigMac. Marile invenţii ale epocii actuale sunt cuţitul electric, berea le pet şi Viagra. A, şi era să uit: ar mai fi şi detergentul X cu mega enzime pentru curăţarea petelor de ciocolată cu alune, pasta de dinţi pentru albirea dinţilor albi, coniacul Unirea, maşina de teren care merge numai pe şosea, maşina de şosea care are tehnologie de maşină de teren s.a.m.d. Avem cu ce să ne mândrim!

În urmă cu 40 de ani aveam aripi. Acum acestea au putrezit şi ne e din ce în ce mai greu să înţelegem la ce ne-au folosit. Pe vremea aceea un liceean îţi putea calcula traiectoria unui corp ceresc. Acum, pentru calculul unui radical avem nevoie de calculator(asta evident, în cazul în care ştim ce e ăla un radical). Este destul de trist că această aniversare este una în care o criză economică ne-a doborât efectiv. Şi, probabil şi mai tragic este faptul că prostănacii care acum conduc destinele lumii n-au înţeles încă faptul că soluţiile problemelor actuale nu au cum să apară din prompter. Dar desigur, acesta este un alt subiect despre care vom discuta ceva mai târziu.


P.S. În ultimele săptămâni nu am mai postat întrucât am fost aproape rupt total de civilizaţie(în afară de televizor unde am prins Bloomberg, toată comunicaţia mea s-a rezumat la GPRS-ul generos taxat la fiecare 10 kb). Acum m-am reîntors în civilizaţie şi trăiesc "emoţia" internetului la liber din hotel(cu toate acestea postările vor fi ceva mi rare decât până acum întrucât mă voi dedica mai mult relaxării).
Vreau să vă mulţumesc pe această cale pentru mesajele pe care mi le-aţi trimis. Am fost foarte emoţionat când am constatat că au existat atât de mulţi oameni care s-au îngrijorat cu privire la soarta mea. Nu, n-am păţit nimic! Iar de-acum promit să anunţ evadările. :-))

11 comentarii:

  1. Chiar ma intrebam pe unde esti , aveai posturi aproape zilnice :P.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar, o mare realizare.
    http://www.wechoosethemoon.org/#

    RăspundețiȘtergere
  3. Distracţie plăcută în continuare în concediu !

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut. Crezi ca ar avea succes in Romania un blog despre cercetarile spatiale (eventual cu accent pe misiunile pe Luna si Marte)? Sau criza asta a indepartat complet romanii de astfel de subiecte?

    RăspundețiȘtergere
  5. Bun venit inapoi, te asteptam:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daniel - pentru lucruri cu adevarat interesante in ce priveste cercetarile spatiale iti recomand sa cauti postarile sau cartile lui gilldarida aka Lucian Cozma.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dane sunt de acord cu tine doar pe jumatate. Oriunde te uiti in jur, tendinta e spre uber-specializare, o descoperire ducand la o alta mai sofisticata care necesita un grad si mai crescut de intelegere.
    In '50 lumea descoperea automobilul, acum folosim on-line banking si recream artificial Big-Bangul. Atunci aveam lideri care inspirau si angrenau mase, acum avem corporatii cu actionari fara scrupule (daca aveti timp- o carte mai veche "The Corporation", Joel Bakan)
    Si cred ca mai e ceva, dupa fiecare conflagratie mondiala a exista o perioada intensa de fertilitate creativa, lumea dorea sa depaseasca momentul.

    in schimb iti impartasesc dezamagirea fata de ingustarea orizontului la care aspiram. Cand eram mici ne vroiam astronauti, cowboy, marinari..acum aud tot mai des de cantaret si prezentator tv.

    RăspundețiȘtergere
  9. la capitolul marilor inventii ai uitat sa adaugi aparatul de ras cu 3 lame...

    RăspundețiȘtergere
  10. Te rog frumos, eu ma rad cu 4 lame :-D

    Nu, nu e regres. Dar nici mare progres nu mai e. Lumea e prea prinsa in ponzi schemes ca sa mai aiba timp de a visa la o lume mai buna prin progres.
    Lumea discuta sport, samsareala imobiliara, masini la care mai viseaza, ce a mai facut pitzi de la nustiuunde, etc. Manelizare.

    RăspundețiȘtergere
  11. Aşa este, cu 4 lame nu cu trei. mare scăpare.
    Testez acum o ipoteză: vizitatorii şi comentatorii acestui blog sînt săriţi de 50 de ani şi se uită înapoi cu nostalgie ?
    m-ar interesa pareile unora mai de vreo 30 de ani...
    PS: Eu fac parte din grupa mare.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)