luni, 26 aprilie 2010

Cine urmeaza?

Pachetul de ajutorare a Greciei este gata, iar marea dilemă este dacă finanțatorii se vor mișca suficient de rapid pentru a evita intrarea țării în default. Câcâiala europenilor care au practicat până acum  un mega joc de alba-neagra, i-a împins pe greci pe marginea prăpastiei. Nu vreau să fac apologia FMI, dar instituţia în cauză a demonstrat că e singura construcţie capabilă să acţioneze rapid atunci când e nevoie. Evident, în spatele acestei eficienţe se ascund numeroase interese politice. La fel de adevărat însă e faptul că şi din partea europenilor erau destule interese politice pentru ca lucrurile să nu o ia razna, dar când s-a pus problema de eficienţă s-a preferat jocul de-a declaraţiile duplicitare. Trebuie să recunoaaştem că în toată această afacere rolul UE este unul secundar, oficialităţile continentale comportându-se ca şi cum nu ar face parte dintr-o construcţie comună.

În timp ce toată lumea caută să-i învinovăţească pe greci, cred că a sosit momentul să înţelegem mecanismul care a condus la actuala stare de fapt. Dacă cineva îşi închipuie că gradul de îndatorare de 113% este problematic, mă întreb de ce nu-şi pune nimeni întrebări legate de Japonia care a ajuns la peste 190%. De fapt, în toată această ecuaţie, devastatoare este criza de încredere şi nu gradul de îndatorare. Iar criza de încredere este indusa de media în momentul în care diverse coaliţii conjuncturale înţeleg să speculeze o situaţie care pare fragilă.  Desigur, politicile fiscale ale Greciei au nevoie clară de o reformă profundă, dar oare este acesta un motiv suficient pentru a declanşa o asemenea cruciadă? Şi nu cumva politicile aberante ar fi trebuit combătute de CE până acum? Evident, toată lumea dă vina pe falsificarea statisticilor în condiţiile în care mai multe ţări europene au beneficiat de servicii similare din partea Goldman.

Lipsa de coerenţă a politicilor europene ne face să fim convinşi că ceea ce se va întâmpla cu Grecia este doar începutul. Probabil o nouă candidată la nedoritul statut se pregăteşte pe lunga listă a vânătorilor de chilipiruri. Cum toată lumea se aşteaptă să explodeze Portugalia sau Irlanda, tind să cred că preferata va fi o țară mai mare, cel mai probabil Italia. Ar fi şi câteva motive numai bune de aruncat la înaintare: gradul de îndatorare de 115%(superior celui din Grecia), politici incoerente aplicate de un guvern mediocu şi o situaţie internă destul de tensionată pentru a putea fi "convertită" cu uşurinţă în haos. Dacă se va întâmpla aşa, Italia va fi prima economie mare care ar fi ameninţată de colpas, iar urmarea va fi reprezentată de reintrarea UE în zona nisipurilor mişcătoare. Desigur, e vorba de o simplă speculaţie, rămânând de văzut ce se va întâmpla în continuare. Cert este însă că, la ora actuală, UE este o construcție din ce în ce mai precară, incapabilă să-și definească o strategie comună clară. Individualismul unor state și mediocritatea factorilor de decizie de la Bruxelles  nu face altceva decât să dinamiteze tot ceea ce a fost clădit până acum. Și, în aceste condiții, întrebarea care se pune nu este dacă va urma cineva Greciei ci când se va întâmpla aceasta.

7 comentarii:

  1. Stai linistit, ca nu au intarziat cu banii. Mai au de dat vreo 2 centuri de siguranta de vreo 100 de miliarde, dar incearca sa amane momentul pentru anii urmatori. Banii vor veni, dar daca veneau toti odata, nu vorbeam noi azi despre hazard moral? Pai? Trebuie sa ii dea cu taraita, sa zica lumea ca sunt rigurosi, sa nu dea in vileag toata problema.

    RăspundețiȘtergere
  2. Comparatia cu Japonia este precara. Japonia nu are o datorie externa totala mare raportata la GDP. E similara cu a Romaniei.

    Criza de incredere in privinta Greciei are fundamente evidente dupa parerea mea. Nimeni nu vrea sa-i imprumute pe greci cu bani, nici macar europenii, pentru ca stiu ca nu au cum sa-i dea inapoi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tudor:Era vorba de datoria publica nu de cea externa. Intr-adevar, daroria externa a Japoniei este relativ mica(daca nu ma insel~50% din pib), dar asta nu schimba cu mult datele problemei.

    RăspundețiȘtergere
  4. "A high-volume selling effort in response to downgrades on the sovereign debt of Greece and Portugal sent stocks to their worst percentage loss in more than two months, but drove the dollar to its best gain in four months.

    Read more: http://www.nasdaq.com/aspx/market-summary.aspx#LATEST#"

    Mda...

    RăspundețiȘtergere
  5. "Advancing Sectors: (None)

    Declining Sectors: Financials (-3.4%), Materials (-3.2%), Consumer Discretionary (-2.9%), Energy (-2.8%), Industrial (-2.6%), Tech (-2.0%), Utilities (-1.8%), Consumer Staples (-1.7%), Telecom (-1.2%), Health Care (-1.1%)"

    RăspundețiȘtergere
  6. Am aflat cam prea iute răspunsul : Portugalia. :(

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)