luni, 31 ianuarie 2011

Revolutia spectacolului


Privind la televizor ceea ce se întâmplă în Orient am un sentiment de repetiţie a ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est în 1989. Ştiu, deja e banal, această observaţie a fost sesizată şi exprimată de mulţi alţii, dar trebuie să recunoaştem că tehnologia revoluţiilor televizate e deja perfecţionată.

Teoretic, Egiptul e blocat. Dacă e să ne luăm după ştirile aruncate de agenţiile de presă internetul şi comunicaţiile nu mai funcţionează acolo în urma unuei hotărâri luate de Hosni Mubarak. De asemenea, tot în conformitate cu aceleaşi surse, Mohamed ElBaradei se află în arest la domiciliu. Ceea ce este surprinzător pentru mine este faptul că pe twitter primesc din secundă în secundă mesaje din Egipt, blogurile arabe dau detalii de la faţa locului, iar corespondenţii străini transmit fără nicio problemă de-acolo. Ieri, spre exemplu, Nic Robertson de la CNN transmitea din Alexandria fără nicio problemă, chiar din mijlocul fiarelor dezlănţuite. Oamenii manifestau şi strigau că Mubarak trebuie să plece, se-nghesuiau să intre în cadru şi cam atât. Mă-ntreb totuşi, cei care manifestau acum nu sunt aceiaşi cu cei care au lichidat creştinii în urmă cu două săptămâni? Este de-a dreptul ciudat să constaţi cum unii care au lichidat fără milă nişte oameni se manifestă perfect normal. motiv pentru care te şi întrebi dacă nu cumva lichidarea creştinilor făcea parte dintr-un alt scenariu abandonat pe parcurs! Dar şi mai ciudat este că, în timpul zilei de ieri l-am putut vedea în transmisiune directă pe ElBaradei, care nu prea avea faţă de om chinuit. Mai mult, ElBaradei a anunţat că a reuşit unificarea forţelor de opoziţie sub conducerea sa şi că va lupta pentru constituirea unui Front al Salvării care să preia conducerea după plecarea lui Mubarak. Nu vă sună a stereotip?

În mijlocul acestei nebunii mediatice tind să am o interpretare personală. Revoluţia de acolo este una perfect orchestrată după aceleaşi reguli pe care le cunoaştem. În mod sigur, în zilele următoare vom vedea câteva note de dramatism care vor creiona şi mai bine portretul de dictator perfect al lui Mubarak. Paralel, bogaţii regimului actual se vor ocupa de transferul în străinătate al bunurilor şi a familiilor proprii(deja mai multe nave private au luat amarul drum al Dubaiului). După terminarea acestei operaţiuni, dictatoriul va fugi în ovaţiile mulţimii, probabil undeva prin Europa(înţeleg că Mubarak Jr. deja se află la Londra). Puterea va fi preluată de Frontul Salvării care va face doritele reforme democratice.

Cu toate că mulţi sunt de acord cu această traiectorie, se pune o întrebare simplă: de ce Egiptul? Mubarak a fost unul din factorii de stabilitate din zonă şi, mai ales, unul dintre aliaţii stabili ai Statelor Unite. În aceste condiţii, de ce ar fi ales SUA să-l sacrifice(faptul că ElBaradei va fi înlocuitorul, cred că nu mai lasă nicio urmă de îndoială asupra celor din spate). Răspunsul cred că este dat de presiunea străzii. Regimul lui Mubarak era unul cu picioare de lut, fără nicio susţinere din partea străzii. În Egipt, Mubarak era un fel de Ceauşescu, chiar dacă unul mai inteligent, care a ştiut să se folosească din plin de supapa reprezentată de opoziţie. În ultima perioadă însă, lucrurile au devenit din ce în ce mai greu de suportat, mai ales pe fondul încercărilor sale de a-şi propulsa fiul ca urmaş. Instabilitatea de la baza societăţii s-ar fi putut constitui într-o sursă de probleme nesfârşite care ar fi putut degenera în orice. Din acest punct de vedere, începerea unei revoluţii pentru democraţie era cea mai bună soluţie, mai ales că poate hrăni masele cu speranţă pentru o perioadă destul de lungă de timp. Şi ar mai fi un alt motiv pentru care Egiptul a fost ales acum. Posturile sale de televiziune sunt cele mai populare din lumea arabă. Puţini sunt cei care ştiu că dialectul arab vorbit în Egipt este înţeles în toată lumea arabă; acest fapt se datorează audienţei extraordinare a posturilor egiptene. Astfel se creează o bază mediatică extraordinară pentru generarea un efect de domino în zonă.

Mi-e greu să spun care vor fi următorii pe listă, dar în mod cert îi vom vedea pe Muammar al-Gaddafi, Abdullah al-Sallal şi chiar pe Mahmoud Abbas care nu a reusit sa facă nimic în Palestina. Interesant e ca unii lideri puternici, precum Bashar al-Assad devin proactivi, anunţând în gura mare un apetit crescut pentru reforme. Personal mă bucur că, cel puţin în prima fază, nu am văzut revoluţii islamice. Şi sper ca evenimente precum întoarcerea triumfală a liderului islamist Rachid Ghanouchi în Tunisia să fie doar o chestiuni marginale. Nu de alta, dar cred că, pentru Orientul Mijlociu, activarea planului de compromitere a mişcărilor islamiste prin aducerea acestora la putere, ar fi mult prea dur. 

20 de comentarii:

  1. Probabilcă cel mai mare pericol l-ar constitui o posibilă ascensiune a musulmanilor radicali în statele din zonă. Un lucru ce nu ar fi dorit nici măcar de majoritatea populaţiei din statele respective, în ciuda importanţei pe care o are învăţământul religios.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu cine are de castigat din efectul de domino. Greu de crezut ca SUA isi sacrifica aliatii doar de dragul maselor. Intotdeauna in lumea araba a existat riscul fundamentalistilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Revolutiile" arabe se propaga de la vest la est: Algeria (acolo au fost revolte, dar atat), Tunisia, Egipt, Yemen, Iordania. Nu stiu cata premeditare exista in desfasurarea lucrurilor, cert e ca exista un efect de contagiune. Si mai interesant e ca in China cautarea cuvantului "Egipt" pe motoarele de cautare da... 0 rezultate:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Incepe revolutia. La nivel global, nu doar Orient sau Europa de Est. Seria Zeitgeist nu cred ca mai merita prezentari. Majoritatea au auzit si si-au facut deja o parere despre filmele respective. Primul material a fost si inca mai este foarte controversat, cam prea negativist si incorect in anumite locuri. A reprezentat insa pentru multi sutul in fund necesar trezirii din somnul in care erau mentinuti de catre mass-media oficiala si sistemul actual.

    Partea a doua a fost deja mai buna. In plus, apareau si unele solutii, o prima prezentare a alternativei numita Proiectul Venus de care am mai discutat si noi pe aici. Zilele trecute a aparut si partea a treia. Aici insa nu vreau sa va stric placerea, va recomand sa-l vedeti si sa va faceti o parere proprie. Pastrati o minte deschisa, ca de obicei:

    ZEITGEIST: MOVING FORWARD

    Oricum, nu ratati inceputul capitolului patru la 2:12:12 ca e unul din cele mai simpatice momente...

    RăspundețiȘtergere
  5. Dupa ce am citit numeroase pareri si analize, tind sa imi pun banii pe nenea Tarpley care zice asa:
    http://tarpley.net/2011/01/16/tunisian-wikileaks-putsch/

    RăspundețiȘtergere
  6. Esti chiar asa sigur ca povestea a fost orchestrata de US ? Cum explici in cazul asta declaratiile de suport ? Au calculat si riscul pentru Israel ? Dar riscul pentru dolar si petrol in cazul propagari miscarii in Libia si Arabia Saudita ?

    RăspundețiȘtergere
  7. @Flavian: au vazut ca tensiunile se acumuleaza, si au decis sa schimbe o marioneta (Mubarak) cu alta (ElBaradei) pentru a castiga timp.
    E un fel de quantitative easing, la nivel social :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Terenul fertil al revolutiilor este intotdeauna gloata infometata. In conditiile respective chiar si o organizatie ad-hoc are sanse mari sa reuseasca rasturnarea Guvernului. Dupa parerea mea, Egiptul a trecut de punctul unde intoarcerea este imposibila. In mod paradoxal Mubarak nu mai are practic nicio parghie de actiune. Chiar daca nominal este liderul Armatei, iar colaboratorii sai sunt fosti militari de rang inalt, nu cred ca actuala conducere a Armatei vrea sa-si pateze mainile de sange intr-o represiune brutala. S-ar discredita in ochii puterilor straine, dar mai ales al propriilor cetateni, deci a oricarui guvern sustinut de acestia. Nu pot lua ei insisi puterea, pentru ca un nou regim militar nu s-ar bucura de credibilitate pe plan international, asa cum s-ar fi intamplat acum 30-40 de ani, in plin Razboi Rece. Cel mai probabil Armata va prelua mai degraba rolul de arbitru al situatiei politice, pregatind o iesire onorabila din scena pentru Mubarak - un exil in Arabaia Saudita, nu in Europa - si o intrare triumfala pentru succesorul sau, El Baradei, impreuna cu un guvern de uniune nationala. In state cum e Egiptul nimic nu se poate infaptui politic fara sprijinul Armatei, insa, asa cum spuneam, Armata nu mai poate prelua ea insasi puterea.

    In legatura cu soarta si optiunile celorlalti lideri din Orientul Mijlociu, parerile mele sunt impartite. Abbas a pierdut si bruma de credibilitate de care se mai bucura, in urma iesirii la iveala a documentelor ca aratau mai-mai ca nu lustruia bocancii evreilor cu limba in cursul "negocierilor de pace". Regimurile extrem de autoritare (Siria, Libia, Arabia Saudita) sau relativ populare (Iordania, Maroc, Algeria) vor rezista, insa cele fragile, (Yemen, Autoritatea Palestiniana) sunt inevitabil condamnate. Cele mai mari ajustari de poltica externa va trebui sa le faca Israelul, confruntat cu o Palestina mult mai agresiva, dominata politic de Hammas, si cu un Egipt mai putin previzibil politic, si mai putin dispus sa ajute la blocada Fasiei Gaza. Regimurile din Siria si Libia au initiat reforme timide in ultimii cativa ani, care au crescut putin bunastarea cetatenilor, insa raman in esenta regimuri totalitare - vor ramen asa pentru multa vreme. De Arabia Saudita nici nu mai vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. mah flaviane, ce te excita asa de tare?

    RăspundețiȘtergere
  10. Au astia de pe plaiuri hispanice un proverb:dracu nu-i asa destept, ca-i dracu ,ci din experienta.
    Asa, cind vezi rebeliunea in toi si...hop si emanatul opozitiei,care mai apoi se plimba nestingherit dind interviuri...hmm...miroase a pute ,nu?
    Saracii, aia cu foamea, daca vor afla vreodata adevarata istorie.
    In alta ordine de idei ,se vad efectele activitatii wiki...,dar ramane intrebarea cui folosesc?

    RăspundețiȘtergere
  11. @Flavian

    In statele totalitare enumerate, daca pica regimurile actuale vor veni la puterea aproape sigur regimuri islamice. Totusi o Sirie sau Libie autoritar-socialiste sunt preferabile varintelor islamist-milenariste, dupa model iranian, care sunt total imprevizibile. Dupa cum spuneam, o asemenea evolutie este improbabila, datorita eficientei mecanismelor de represiune - Assad Sr. a ras un oras din temelii prin '80 pentru ca se rasculasera locuitorii, iar fiu-su nu e mult mai "democrat". Acelasi lucru e valabil si pentru sauditi. Oricum acolo vor interveni in forta americanii si cam toata lumea in caz ca se intampla vreo belea si regimul nu face fata. Nimeni nu-si permite sa ramana fara petrol.

    RăspundețiȘtergere
  12. Alex... si lumea zice ca eu sunt ala pesimist... :)

    Grupurile de voluntari din Egipt au ajuns sa protejeze oamenii de politisti... :)

    In Cairo one protester tells Reuters news agency that most of those doing the looting are policemen. "We are protecting the country," Medhat Shaker says. "We arrested a police officer and group of policemen looting and the majority of looters are policemen, and you can ask the military troops if you do not believe me."

    E tot mai interesant. Mubarak nici nu realizeaza cat bine le face egiptenilor incapatanandu-se sa ramana la putere. Acestia au trecut deja de punctul in care ar fi renuntat la proteste si pe zi ce trece il "iubesc" tot mai tare pentru ceea ce le face acum. In plus, vor invata niste lectii excelente despre intr-ajutorare si inutilitate a institutiilor statului. Iar restul lumii priveste si ia aminte... :)

    RăspundețiȘtergere
  13. SUA au finantat miscarea pro-democratica din Egipt, in ciuda opozitiei lui Mubarak

    Nu cred a Mubarak a fost sacrificat pentru foamea plebei, SUA nu da doi bani pe plebe. Motivul probabil e unul mai materialist. Daca o dam in paranoia, e posibil ca SUA sa fi turnat benzina si artificii in zona tocmai pentru a-si justifica intarirea prezentei in zona, in numele apararii Israelului. La fel si-n Yogoslavia, si-n Coreea au dat foc pentru a-si trimite trupele sa stinga conflictul. Deci s-ar putea ca aceste revolutii televizate sa fie doar inceputul. SUA are nevoie de un nou conflict pentru a amana recesiunea, Iranul pare sa nu-i faca jocul asa ca-si cauta probabil noi victime.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Flavian

    Si cat crezi ca vor putea oamenii sa se pazeasca singuri? In mod evident, nu pot sta pe strazi la nesfarsit cu ciomagul in mana. Pana la urma va trebui sa se intoarca la slujbele si afacerile lor, si atunci va trebui sa se bizuie tot pe Politie ca sa-i pazeasca. Tacticile subversive la care se dedau agentii guvernului si detinutii scapati deliberat din inchisori sunt menite sa creeze un retext pentru interventia in forta.

    Pe langa protestatarii pasnici, anti-Mubarak, mai exista si gasti organizate pro-Mubarak, care si-au facut simtita prezenta si la alegerile trecute. Daca vor izbucni batalii de strada intre cele doua grupari, Guvernul va fi nevoit sa intervina. Dupa cum spuneam, probabil asta se si urmareste crearea unui pretext pentru represiune. UE si US vor bate bland obrazul regimului, insa salvarea va fi doar una de scurta durata, daca se va intampla.

    RăspundețiȘtergere
  15. Pui intrebarea gresit. Normal trebuia sa intrebi: pana cand vor mai trebui oamenii sa se apere de stat ? :)

    Iar asta este valabila si la noi. Din cate se pare si aici statul se pregateste de lupte cu proprii cetateni: Jandarmeria vrea să cumpere "echipamente de reprimare a revoltelor"

    RăspundețiȘtergere
  16. Dupa asta probabil o sa cuvanteze Mubarak si o sa le multumeasca oamenilor de bine care i-au caftit pe golanii din piata Tahrir. Urmeaza descoperirea drogurilor si banilor falsi in sediul lui ElBaradei :)

    RăspundețiȘtergere
  17. iliescu și minerii de acum douăj' dă ani

    RăspundețiȘtergere
  18. Pana si egiptenii stiu cine-i in spatele loviturii de stat: http://www.youtube.com/watch?v=YBek7aMyx3w&feature=player_embedded#

    Doar la noi inca nu s-a prins plebea dupa 20 de ani...

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)