Focul grecesc

În evul mediu  focul grecesc era un element de bază al supremaţiei maritime a Bizanţului. Făcut după o reţetă rămasă secretă până în prezent, focul grecesc era capabil să ardă aproape în orice condiţii şi nu putea fi stins decât cu nisip sau cu urină. În cazul în care erai atins de substanţa blestemată erai o victimă sigură deoarece nici măcar aruncatul în mare nu te salva deoarece aceasta era capabilă să ardă chiar şi sub apă. 

Trecând în prezent cred că nu suntem departe de adevăr dacă afirmăm că grecii s-au jucat probabil prea mult cu focul, iar acum nu fac altceva decât să urmărească efectele propriei neglijenţe. Astfel, S&P a operat ieri o nouă scădere a ratingului Greciei, de la B la CCC. În acest fel, din punct de vedere a rating-ului, Grecia devine o ţară mai puţin atractivă decât  Pakistan, Grenada sau a Jamaica. Motivaţia celor de la Standard & Poors nu lasă loc de echivocuri:

“In our view, Greece is increasingly likely to restructure its debt in a manner that, under the conditions of any package of additional funding provided by Greece’s official creditors, would result in one or more defaults under our criteria.”

Cu alte cuvinte, agenţia se aşteaptă ca oricum situaţia să explodeze acolo şi, probabil, să coboare rating-ul la D. Dacă ar fi fost vorba doar de opinia unei agenţii de peste Ocean, probabil am fi avut motive de îndoială, cunoscut fiind că americanii sunt experţi în a vedea paiul din ochiul celuilalt. Ei bine, lucrurile încep să capete o altă nuanţă în condiţiile în care atacuri similare vin dinspre Europa, mai precis  din partea noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann. În spatele opiniei acestuia că "euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei" nu se ascunde decât o recomandare transparentă adresată factorilor decizionali din UE de a nu mai amesteca BCE în planul de salvare. 

Ajunşi în acest punct cred că ar trebui să înţelegem că focul grecesc nu poate arde mocnit numai în interiorul graniţelor sale, ci va avea efecte dezastruoase şi peste hotare, în principal la periferia Europei. Într-o analiză a situaţiei din Grecia, Wall Street Journal identifică băncile acestei ţări ca fiind călcâiul lui Ahile. Până de curând băncile greceşti erau destul de bine capitalizate, ponderea creditelor în depozite fiind de doar 120%. Neîncrederea marilor investitori greci în propria economie a condus la migraţia banilor dinspre băncile autohtone către zone considerate mai sigure(în principal Elveţia) şi la degradarea continuă a indicatorului amintit. De asemenea, deţinerile de titluri greceşti de către băncile autohtone reprezintă un alt element îngrijorător care ar putea avea ca efect direct necesitatea infuziei de capital de nivel 1, capital care nu-mi dau seama unde va fi găsit.

Un eventual default al Greciei ar fi, fără doar şi poate, un element jenant pentru Europa, dar, aşa cum a spus şi Weidmann nu ar afecta zona ca atare. Ceea ce nu a spus neamţul a fost că efectele se vor vedea preponderent doar în România şi Bulgaria, ţări în care băncile greceşti deţin cote importante de piaţă. Într-un scenariu extrem, dar nu imposibil, consecinţa unei penurii de lichiditate ar obliga băncile greceşti să apeleze la subsidiare pentru a-şi calma setea de acasă. Disperarea ar putea conduce la ruinarea efectivă a subsidiarelor transferând spinoasa problemă a stabilizării acestora către statele în care activează. Dar oare au respectivele state capacitatea de a naţionaliza nişte bănci decapitalizate? Desigur, răspunsul este nu, dar, ar putea spune cinic bunii noştri parteneri într-ale convieţuirii europene, nimeni n-a spus că viaţa e dreaptă! Cele două explozii de la periferia UE n-ar face altceva decât să limiteze problemele generate de criza grecească fără a afecta în niciun fel euro(teoretic, desigur, deoarece expunerile băncilor occidentale pe Grecia nu e de neluat în sine). 

Scenariul prezentat e unul extrem, dar, aşa cum am mai spus, nu e imposibil ca în următoarea perioadă să vedem cum începe să prindă contur. Un proverb cunoscut spune să te fereşti de greci chiar şi atunci când îţi fac daruri. De data aceasta există pericolul ca darul primit din partea grecilor să fie o amforă plină cu blestematul lichid medieval pe care, Dumnzeu ştie cum îl vom stinge. Sau îl vor stinge  fraţii noştri occidentali folosind ca antidot cunoscutul lichid gălbui?