9/11 şi după

Sunt nenumărate opiniile referitoare la ceea ce s-a întâmplat atunci. Există atâtea variante încât, o simplă enumerare ne-ar propaga pe un tărâm al relativităţii absolute din care chiar n-am mai înţelege nimic. Încă îmi sunt vii imaginile de coşmar în care cel de-al doilea avion a intrat în direct în turn. A fost punctul suprem de cotitură. America părea neajutorată, nimeni nu ştia ce se întâmplă, cine e duşmanul şi, mai ales, ce vrea acest duşman. Am văzut atunci o Americă abulică, fără direcţie, similară unui vas naufragiat fără speranţă în mijlocul unui uragan.

Dincolo de toate teoriile care sunt vehiculate trebuie să înţelegem că acolo au murit oameni. Acum, la zece ani, putem să privim detaşaţi şi, mai mult, să înţelegem cotitura politică şi economică de care am avut parte începând cu acea dată. De la acel eveniment au pornit multe altele: războaiele din Afganistan şi Irak sau ceea ce s-a numit războiul global împotriva terorismului; fără a exagera, cred că putem include aici şi ceea ce se întâmplă acum în Orient. Tensiunile şi schimbările din Tunisia, Egipt, Yemen, Libia sau Siria, toate acestea sunt legate ombilical de ceea ce s-a întâmplat atunci. Dar lucrul care îngrijorează cel mai mult e faptul că absolut toate evenimentele care au urmat tragediei 9/11 se bazează pe o filosofie politică total greşită al cărei faliment va fi dezastruos atât pentru iniţiatori cât şi pentru cei pe care se experimentează încă.

Greater Middle East(GME) este un termen puţin cunoscut care grupează elementele unui plan american pentru Orientul Mijlociu. Este un concept dezvoltat în anii '90 de către think tank-uri finanţate de Departamentul de Stat şi care a devenit coloana vertebrală a acţiunilor americane din Orientul Mijlociu post 9/11. Rezumând, GME propune o democratizare a lumii musulmane printr-un pattern similar celui occidental. Astfel, societatea ar urma să fie schimbată de jos în sus, de la nivelul individului care, treptat, devine conştient de binefacerile democraţiei şi forţează evoluţia întregii societăţi. O filozofie liberală în esenţă care trebuia implementată pentru a forţa democratiarea butoiului cu pulbere din Orient. Şi, pentru a putea fi pusă în aplicare, doctrina trebuia sprijinită de cei trei piloni esenţiali reprezentaţi de: societate civilă, privatizare şi bună guvernanţă. Credinţa grupurilor din jurul Administraţiei Bush a fost aceea că întreaga construcţie a GME nu trebuie decât sprijinită iniţial cu fonduri şi presiuni politice(care nu le exclud pe cele armate) pentru ca, după sădirea sâmburilor democraţiei(a se înţelege ONG-uri, societate civilă, forţarea privatizărilor s.a.m.d.) să se obţină o transmutare a întregii societăţi orientale. 

Criticii GME au înţeles imediat că modul reducţionist de a vedea lucrurile, am putea spune specific politicii americane, va conduce către o complicare a situaţiei. Desigur, semnalele de alarmă trase uneori chiar din interiorul unor instituţii americane au fost ignorate, iar marele plan a început să fie pus în aplicare. Pas cu pas, America şi-a făcut simţită prezenţa din ce în ce mai mult în regiune. Afganistanul a fost golit de talibani, au fost generate alegeri libere care au emanat un preşedinte prietenos. Trei ani mai târziu a urmat invazia Irak-ului. S-a încercat acelaşi parcurs, vizând organizarea de alegeri libere, dezvoltarea unui cod legislativ şi implementarea instituţiilor democratice. Desigur, la început, totul părea a funcţiona în ciuda unor mici şicane. Numai că, treptat, s-a produs ruptura fatală, imposibil de prezis din birourile birocraţilor sau ale gânditorilor de la Washington. Orientul este mai mult decât o zonă; putem să-l considerăm un organism care a reacţionat violent. Şi, pentru ca lucrurile să se transforme într-un coşmar, Orientul a făcut ceea ce a ştiut mai bine, adică s-a atomizat. Brusc, americanii s-au trezit în mijlocul unui haos reprezentat de fracţiuni religioase, interese tribale, revanşe, complexe istorice, revendicări teritoriale, pseudo colaboraţionism s.a.m.d. Democraţia pe care o clamau toţi a devenit ceva inacceptabil pentru americani care nu concepeau că alegerile libere pot aduce la conducere islamişti radicali. Iar optica diferită i-a transformat din eliberatori în asupritori, cu toate consecinţele pe care le cunoaştem. Mai mult, invazia din Irak s-a transformat într-un factor  care a crescut puterea de influenţă a Iran-ului. Dacă în epoca Saddam graniţa dintre şiiţi şi suniţi părea trasată pentru totdeauna, democraţia impusă de la centru a efect translatarea graniţei dintre şiiţi şi suniţi de la graniţa cu Iran-ul către centrul Irak-ului. Această cucerire a unui spaţiu spiritual a reaprins lupta celor două fracţiuni. Numai că, de această dată, religia se combină cu politica transformând totul într-un mix exploziv. Este dificil ca aceste elemente să fie înţelese de un birocrat care nu prea are habar pe ce lume trăieşte. Viaţa sa se desfăşoară într-o lume plată, desacralizată în care manipularea indivizilor este similară programării roboţilor. Lumea arabă arată cu totul diferit, iar cei care cred că pot juca şah pe tabla Orientului fără să-i cunoască valorile şi complexele se înşeală amarnic.

La zece ani de la evenimente 9/11 lumea este schimbată radical. America se scufundă sub presiunea datoriilor, multe dintre ele avându-şi originea în acele zile, mai precis în reacţia generată de respectivele evenimente. Costurile războaielor văzute la care se adaugă cele ale războaielor nevăzute sunt greu sustenabile. Ceea ce se credea a fi un balon de oxigen pentru economia americană s-a transformat treptat în sfoara care o sugrumă. Orientul este, la rândul său, zguduit de revoluţii ale căror cauze stau în doctrina GME şi care par a conduce către nicăieri. Fronturile care s-au deschis sunt infinite, zona respiră un aer greu, o combinaţie de libertate cu răzbunare, de linişte cu haos. Dacă spui că nimeni nu poate face ordine acolo nu eşti departe de adevăr. S-a distrus nebuneşte un echilibru fără a avea ceva viabil cu care să fie înlocuit. Extinzând orizontul putem spune că, după zece ani, lumea întreagă încă suferă, iar rănile acelei rupturi se vor vindeca extrem de greu. Efectele evenimentelor de-atunci încă nu s-au terminat. Ele ne vor urmări mult timp de-acum înainte, la fel ca şi misterele acelor zile. Au trecut zece ani de când civilizaţiile s-au ciocnit violent. De-atunci, o filosofie politică greşită ne-a transformat iremediabil lumea. Mai rău e că marea ameninţare de la orizont este falimentul GME urmat de haosul total al Orientului. Un haos care ne va complica teribil lumea în care trăim.