Update

A trecut mai bine de o săptămână de când am dispărut de pe firmament pentru a mă concentra pe definitivarea porției mele anuale de turism extrem. Reîntors în lumea reală constat cu surprindere că evenimentele s-au accelerat, iar lumea întreagă a devenit un întreg cazan în fierbere. Și dacă lumea e un cazan, Europa cu siguranță este miezul încins al acestuia. Pretutindeni sunt probleme, peste tot se văd semnele disperării.

Piețele au înregistrat minime istorice și, ca un semnal al gravității crizei, metalele prețioase evoluează în aceeași direcție cu acțiunile, adică în jos. Nebunia e totală: cu toate că vinovat pentru criza actuală este sistemul financiar - adică banul - toată lumea se refugiază în cash; cu toate că veriga slabă a economiei mondiale este SUA, toată lumea se înghesuie să cumpere datorii ale sale. Privind din exterior poți rămâne uimit de gradul din ce în ce mai mare de iraționalitate a piețelor. Și cum piețele înseamnă investitorii din spatele lor, e clar că trăim vremuri ale nebuniilor în masă. 

Schimbând priveliștea către lumea reală, către stradă, constatăm cum lucrurile se deteriorează abrupt. Demonstrații ale tinerilor în Grecia, conflicte interetnice în Bulgaria(care dau senzația transformării în altceva mai grav) sau lupte dintre poliție și indigeni în Bolivia. În țara siguranței absolute grupuri de protestatari vor să ocupe Wall Street-ul(ce-or face cu el dacă-l ocupă, nimeni nu are habar). Desigur, am putea enumera numeroase alte elemente ale puzzle-ului de conflicte care face ca lumea, în integralitatea ei, să transmită un sentiment de nesiguranță și lipsă a viitorului. 

Dacă cele enumerate până acum vă dau senzația că trăim în haos nu sunteți departe de adevăr. Numai că haosul despre care vorbim s-a instaurat încă de pe vremea în care aveați impresia că suntem guvernați de reguli clare și că lucrurile funcționează bine. Ceea ce se întâmplă acum este rezultanta acelor ani de pseudo-ordine, pseudo-creștere s.m.a.d. Dar aceste lucruri au mai fost discutate aici, motiv pentru care nu voi insista prea mult asupra acestui aspect; mult mai important este să înțelegem ce anume se întâmplă, care sunt forțele implicate în actuala desfășurare și, mai ales, trebuie să încercăm să vedem ce se va întâmpla în viitor. 

După înțelegerea dubioasă dintre democrați și republicani, SUA s-a îndepărtat de epicentrul crizei, nedorita poziție de vedetă revenindu-i Europei. Aici lucrurile stau de-a dreptul prost din cauza politicilor haotice și a politicienilor care nu se ridică la nivelul vremurilor pe care le trăim. Grecia a fost nevoită să accepte rețeta de revigorare care, din nefericire nu are decât un singur efect: adâncirea crizei pe fondul creșterii datoriilor țării. Și, cu toate că e limpede că schema de ajutorare e total nefuncțională, se fac presiuni pentru menținerea ei pe linia de plutire. În fapt, cu toate că acuzele la nivelul Greciei curg pe fondul campaniilor electorale din marile țări ale Europei, interesul acestor țări este menținerea Greciei pe linia de plutire. O eventuală cădere a țării în default ar pune o presiune extremă pe întreg sistemul bancar european, presiune care poate avea ca efect falimente bancare în lanț. Oricât ar încerca să se minimizeze situația, pericolul cel mai mare este ca, după intrarea în default, Grecia să constate că e mai bine așa, conturând o posibilă schemă de rezolvare a situației și pentru alți membri aflați în dificultate. Ar fi un element care, cu siguranță, ar slăbi extrem de mult Europa. Desigur, căderea Europei nu este o veste bună pentru nimeni. Chiar dacă politica SUA de până acum a fost cea de subliniere a vulnerabilităților Europei pentru a-și obtenebra propriile slăbiciuni, perspectiva unui picaj al UE nu este nicidecum un scenariu pe care să-l poată suporta. Există expuneri imense ale băncilor americane pe Europa ceea ce face ca un cutremur pe Bătrânul Continent să se simtă la fel de puternic peste tot în lume. 

China, cea care părea cea mai ferită de nebunie este într-o situație mai mult ingrată deoarece este pe cale să-și vadă spulberați peste 20 de ani de muncă. Într-un scenariu extrem, impresionantele sale rezerve se pot dovedi doar un inutil morman de hârtie. Nervozitatea extremă a Chinei este total justificată, iar exclamația lui Gao Xing(Nu suntem salvatori. Trebuie să ne salvăm pe noi.) trebuie privită ca un ecou al disperării. Dacă până acum chinezii au privit relativ relaxați situația, se pare că au ajuns la o înțelegere deplină a fenomenelor care se manifestă și, în sfârșit, au conștientizat că nu mai pot crește pe un teren mlăștinos și că, mai mult, tulburarea apelor îi poate arunca brutal în prăpastie. 

Ei bine, ce urmează să se întâmple? Mai marii lumii sunt precum niște copii care, experimentând fără a înțelege ce fac, și-au stricat jucăria. Numai că jucăria stricată este sistemul economic global, iar încercările de a-l repara produc deteriorări în locuri neașteptate. Ne așteaptă sfârșitul? Personal cred că încă nu. Toate evenimentele și precipitările nu au încă un liant care să le ghideze către o țintă clară. În plus, încă  nu s-au epuizat toate schemele de luptă și, mai ales, încă nu s-a intrat cu totul în irațional. Banca Centrală Europeană va prezenta propria sa versiune de QE, FED-ul este pregătit să livreze lichiditate oricând și oriunde, iar Asia se aliniază noii paradigme. Aceasta mă face să cred că, înainte de a veni marele dezastru, vom avea un nou episod de nebunie. De ce spun asta? Din cauză că încă nu a fost scoasă la vedere artileria grea. Momentan se fac eforturi disperate de a păstra aparența de normalitate și se injectează fonduri prin intermediul instituțiilor financiare internaționale. Cel mai probabil, semnalul că lucrurile o iau cu adevărat razna va fi dat de intrarea în criză a acestora; e dezvoltarea normală a crizei: dinspre bănci către state, dinspre state către instituțiile internaționale și dinspre acestea către băncile centrale. Dar până atunci, până să ajungem la adevărata criză, cred că vom avea parte de o nouă creștere irațională.