Intrarea ”perlei coroanei” în procedura de insolvență este, fără doar și poate, una dintre știrile secolului. Cum e posibil ca o societate de stat care produce energie electrică din nimic să nu mai poată supraviețui într-un mediu economic normal? Cum e posibil ca la o cifră de afaceri imensă să înregistrezi profituri rahitice în condițiile în care ”mijloacele de producție” au fost moștenite de la ”regimul de tristă amintire”? Realitatea ne demonstrează nu numai că e posibil, dar, mai grav, că toate elementele care au stat la baza acestui scandal au fost bine cunoscute de factorii politici. Grav și, în același timp, trist.
Obligată de factorul politic să vândă energia la prețuri de nimic, Hidroelectrica a ajuns exact acolo unde trebuia să ajungă. Nu-ți trebuia multă carte pentru a înțelege ce urmează. Cu toate că nu am în intenție să fac acum radiografia unuia dintre cele mai mari scandaluri de până acum, o să punctez câteva momente cheie pentru a înțelege mai bine lucrurile. Nebunia a început timid prin negura guvernării țărăniste(poate chiar mai devreme, dar nu am cunoștință), a continuat în perioada Năstase, s-a precipitat în guvernările pedelisto-liberală & pedelisto-pesedistă și a ajuns la apogeu atunci când pedeleii au rămas singuri la butoane. Dacă la început căpușarea producătorului de energie hidro consta în girarea unor contracte de modernizare a hidrocentralelor(vă mai aduceți aminte de scandalurile legate de Porțile de Fier?), treptat, politicul a descoperit o cale mult mai profitabilă, aceea a contractelor cu așa-zișii băieți deștepți. Rețeta e simplă, iar denumirea de băieți deștepți mi se pare o exagerare. Practic un individ cumpără(pompos spus „se obligă să asigure desfacere”) de la Hidroelectrica energia electrică la jumătate de preț după care o vinde pe piața liberă. Cum naiba să nu ai desfacere atunci când poți face, la nivel teoretic, discounturi de 50% din preț pentru o marfă al cărei preț e oarecum uniform la nivelul Uniunii Europene? Pentru cei care nu știu cum decurge suveica voi face precizarea că, pentru acest așa-zis business, nu este nevoie de cunoștințe sau echipamente sofisticate, de angajați sau de procese de management complexe. Practic, într-un birou, un angajat achită factură către furnizor și emite facturile către clienți. Diferența se numește profit! Atât! Singura ta grijă nu trebuie să fie decât ca, pentru energia contractată, să ai clienți, iar acest lucru credeți-mă că nu e deloc complicat. Hoția se vede de la o poștă deoarece e vorba de contracte cu încredințare directă, toată lumea știe unde se duc banii, au existat chiar și tentative de anchetare. Vă mai amintiți scandalul grupului energetic Udrea-Cocoș-Alro, atunci când se ajunsese cu cercetările fix în în budoarul lui băsescu? Desigur, în urma realegerii conducătorului iubit, dosarul respectiv a intrat definitiv în adormire.
Intrarea Hidroelectrica în insolvență nu este altceva decât singura șansă de supraviețuire a acestei companii. Protecția sub care ar fi pusă compania ar permite anularea contractelor de căpușare și repunerea sa pe linia de plutire. Ceea ce trebuie să înțelegem este că, fiind vorba de miliarde de euro, interesele sunt pe măsură. Nu vă așteptați ca băieții care încasează bani grași pentru stăpânii lor să stea cu mâinile în sân văzând cum mașinile de făcut bani se gripează. Este evident că se vor băga sume mari de bani. Și dinspre Cotroceni se simte nervozitatea, mai ales că o asemenea tăiere de fonduri riscă să lase armata chiriașului fără soldă. Înțeleg că următorul scandal media orchestrat de șăfu' îl va avea în centru pe Șova, dar a fost puțin devansat pentru a se stinge aburii din jurul pietrarului prins cu ocaua mică(mă rog, mai avem timp să discutăm despre asta).
Ceea ce trebuie să înțelegem e că lupta de-abia acum începe. Înțeleg că reprezentantul Fondului Proprietatea, cel care deține aproximativ 20% din Hidroelectrica, a votat, alături de reprezentanții statului, pentru intrarea în reorganizare.(nu e confirmata) Vă reamintesc și că, după preluarea managementului FP, cei de la Franklin Templeton s-au implicat activ în desecretizarea unor proceduri interne ale companiilor de stat la care are participație. Puțini știu că, din raportul anual al Fondului Proprietatea, poți afla de zeci de ori mai multe informații din bucătăria internă(și ocultă) a unor firme de stat decât pe alte căi oficiale. În prezent, Fondul Proprietatea pare a merge pe mâna statului deoarece e un interes comun. În cazul în care practicile de până acum de la Hidroelectrica s-ar perpetua, deținerea pe care o are FP n-ar valora mare lucru. Așa se face că, în cazul în care reorganizarea producătorului de energie ar avea ca efect anularea contractelor păguboase, deținerea pe care o are FP ar valora infinit mai mult(din acest punct de vedere sunt tentat să mă uit cu mai multă atenție la titlurile fondului).
Nu cred că lupta la care s-a înhămat Guvernul este ușoară. Deja prin presa controlată bocitoarele de serviciu se dau de ceasul morții. E posibil să asistăm la întoarceri spectaculoase de situație deoarece mâna lungă a Cotroceniului nu poate lăsa lucrurile așa. E vorba de prea mulți bani și pierderea acestei mine de aur le poate fi fatală multora. Remarc însă că avem de-a face cu o inițiativă îndrăzneață de a scoate din mocirlă o companie care, în mod normal, ar trebui să fie una de referință din punctul de vedere al profitabilității.
Oare nu se vrea reorganizarea acestei "firme private" pentru a fi privatizata conform vechiului obicei-vezi Sidex,etc.?
RăspundețiȘtergereSper sa nu. Ar fi o prostie cedarea unui monopol natural Dar ce te mai mira in Romania?
ȘtergerePoate acest monopol natural ar trebui transformat în mai multe firme mici. Adică privatizat pe bucăți, pe hidrocentrale. Statul am văzut deja ce poate să facă cu ele...
ȘtergereCred ca nu e cea mai buna solutie deoarece ai de-a face cu un sistem energetic integrat care trebuie manageriat cumva. In cazul in care atomizezi productia te poti trezi cu varfuri energetice imense si goluri la fel de mari. Daca vei discuta cu oameni onesti din sistem(nu obligatoriu dintr-al nostru) iti vei schimba radical opinia.
ȘtergereAsta nu e o idee integral adevarata. Sistemul se manageriaza de operatorul de sistem, in cadrul Transelectrica. Care are doar obligatia de a prelua prioritar energia produsa din surse regenerabile. Si care poate deconecta orice producator, atunci cand sunt varfuri, energia electrica pur si simplu pierzandu-se. In practica, producatorii (mari) primesc ordine start/stop, in functie de necesitati. Nu e nicio problema sa dai un ordin stop la o hidrocentrala, ca apa nu se duce nicaieri, potentialul energetic ramane intact. Problemele sunt la eolian si solar, acolo potentialul energetic se pierde.
ȘtergereAtomizarea productiei, ca orice atomizare, ar avea darul de a creste concurenta si de a scadea puterea producatorilor fata de consumatori. Nu-mi amintesc cand a fost ultima data cand l-am amenintat pe furnizorul meu de energie ca, daca nu se comporta mai bine cu mine, ma schimb la altul. Ce ciudat, visez cu ochii deschisi, nu am aceasta posibilitate, ca nu e bine sa "atomizam" piata. Dar noi nici nu vrem concurenta reala si scaderea preturilor pe cale naturala, nu? Ca baietii nostri destepti se ling de mult pe botic, in asteptarea randului...
Scaderea preturilor e o iluzie in contextul european. Trebuie sa te gandesti ca in perioada urmatoare preturile la energie oricum vor creste spre pretul de echilibru european(in cazul in care "producatorul tau" are preturi mici, energia sa va fi cumparata bulk de un trader care o va revinde catre un alt end-user). In aceste conditii chiar nu stiu ce inseamna sa te muti de la unul la celalalt. E o falsa concurenta.
ȘtergereDeci atomizarea, in cel mai bun caz va eficientiza operarea(cu toate ca vor aparea posturi redundante) si va imparti profitul in mai multe zone. Nu sunt un sustinator al economiei de stat, dar cand vad giganti energetici precum CEZ sau ENI ma tot intreb de ce la noi nu e posibil un operator mare eficient.
"Protecția sub care ar fi pusă compania ar permite anularea contractelor de căpușare și repunerea sa pe linia de plutire."
RăspundețiȘtergereCeva mai mult despre fraza asta? Alte guri, sau blogari, zic ca se anuleaza doar cele incheiate in ultimii trei ani. Sunt contracte de pe vremea lui Nascase, sau chiar de mai inainte, prelungite sau modificatre prin AA, contracte incheiate pe perioade lungi de timp
Asadar, afirmatia ta are o sustinere solida?
Pai daca te iei dupa toti urechistii ajungi sa ai astfel de dileme. Chestia cu 3 ani apare in Art. 40 al legii si este folosit uzual pentru atacarea vanzarilor din patrimoniu(de ex. Gigel are un SRL care detine casa in care sta. Isi vinde casa si dupa baga firma in faliment crezand ca e smecher si a pacalit creditorii. Dupa un timp va constata ca n-a fost smecher. :-) ). DDilema ti se rezolva daca vei mai citi cateva randuri mai jos, art. 46 in care se spune ca administratorul poate "sa mentina sau sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atata timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate". Mai limpede de-atat nu se poate.
ȘtergereOK, m-am mai luminat acum :). "Administratorul poate "sa mentina sau sa denunte orice contract ...". Pana la urma este la latitudinea celui care preia administrarea judiciara DACA anuleaza sau nu aceste contracte. Cum bine ziceai mai jos, asteptarile de la politicieni nu pot fi pozitive. Aceleasi guri rele zic ca, daca va prelua Hidroelectrica firma vehiculata in presa, cpnducatorul acesteia este un personaj din aceeasi promotie cu premierul jurist.
ȘtergereAr mai fi un aspect. Pentru anularea contractelor, administratorul judiciar trebuie sa notifice partile in 30 de zile. Astfel incat se va vedea mai repede decat se crede intentia acestei intrari in insolventa.
ȘtergereIn ceea ce priveste administratorul judiciar nu ma pronunt inca. Oricum procedura in sine e mult mai transparenta decat managementul de pana acum, iar hotararile majore trebuie incuviintate de judecatorul sindic. Adica vei putea urmari "live" desfasurarea confruntarii de pe portalul instantelor. Asta desigur, in cazul in care este acceptata intrarea in insolventa. Nu stiu de ce am o banuiala...
daca pe langa contractele udrea-cocos-alro-base ai fi spus si de tariceanu retehnologizare portile de fier- VA.TECH-buzaianu-DIP ai fi fost perfect impartial.absolut toti sunt manjiti.TOTI! de la petre roman,stolojan,vararoiu pana la boc. poate doar nataraul ala de ciorbea sa nu fi stiut exact.
RăspundețiȘtergereMai citeste odata articolul daca n-ai inteles!
ȘtergereExista o lipsa de comunicare clara din partea actualilor guvernanti, asta este perceptia mea. De o luna de zile de cand sunt la putere nu am auzit nimic in massmedia oficiala legat de planurile lor concrete de refacere a tarii dupa ciuma portocalie. Atunci te poti gandi imediat la ce e mai rau. In Romania exista proverbul "mutu' iti manca untu'" care l-am constatat pe propria-mi piele de mai multe ori si care cred ca se potriveste actualei situatii.
RăspundețiȘtergereE bine ca din partea politicienilor sa nu ai asteptari pozitive. Mai bine sa-ti spui dupa o perioada de timp "cel putin nu ma numar printre cei pacaliti" decat sa investesti incredere si sa ai parte de dezamagiri.Cred ca dupa revolutie am avut destule experiente pentru a intelege cu cine avem de-a face.
ȘtergereNu stiu de ce (vorba vine, de fapt e vorba de lipsa totala de incredere in oricine devine politician), dar ceva imi spune ca Hidroelectrica ori va fi vanduta unui "investitor strategic", pe stil Sidex, ori va trece in aria de interes a altor "baieti destepti", ori vor face un blat cele doua echipe dandu-si seama ca faulturile reciproce nu pot conduce in final decat la cartonase rosii, mai ales ca pana in prelungiri mai e ceva de "jucat"...
RăspundețiȘtergereP.S. Ooops, hai, ca intre timp cica l-au "suspendat" pe Nastase 2 ani! E 1-0 pentru FC Base(l)?