In spatele unor evenimente „de neinteles”

În timp ce marele reales și consoarta se maimuțăreau prin petreceri luxoase pentru a sărbători depunerea jurământului, mai multe familii își plângeau morții de la Tiguentourine. Un atentat stupid, ciudat, în urma căruia s-a impus mediatic al-Qaeda din Maghrebul Islamic, o nouă sperietoare care, probabil, va ține prima pagină în următoarea perioadă.

Sunt elemente misterioase, apărute peste noapte, evenimente care te fac să te trezești teleportat într-o altă realitate. Înainte de atentatul din Algeria apăruse brusc pe fluxul știrilor Mali. O țară despre a cărei existență nu se știa mai nimic.  Vi se pare complicat? Să privim puțin în spatele știrilor oficiale pentru a înțelege una din noile ecuații ale jocului de putere. 

Oficial, problemele din Mali au început în martie anul trecut când un grup de revoluționari a anulat voința poporului printr-o lovitură de stat. Ea a avut ca principal scop îndepărtarea de la putere a președintelui Amadou Toure. Ceea ce este ciudat e faptul că lovitura de stat a fost dată cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor. Și mai ciudat e că Amadou Toure n-avea nici cea mai mică intenție să participe la alegeri, astfel încât organizarea unei lovituri de stat pentru îndepărtarea sa e de-a dreptul stupidă. Puciștii au anulat sesiunea de alegeri și l-au instaurat președinte pe Diocounda Traore anunțând, de asemenea, că vor să restabilească legea și ordinea în nordul țării. Lovitura de stat n-a suscitat niciun fel de interes internațional, lipsind practic de pe fluxurile de știri. Mai mult, noua conducere a țării a fost legitimată pe șest, fără mari probleme sau presiuni externe. Oare are aceasta de-a face cu faptul că principalii inițiatori ai loviturii de stat erau ofițeri având studiile în SUA? 

Ajunși aici vom face o pauză pentru a înțelege structura teritorialo-etnică a statului Mali. Țara practic este împărțită între nord și sud. Nordul este controlat de grupări islamice și tuarege care au impus sharia. Tuaregii reprezintă un grup etnic independent, răspândit pe teritoriul mai multor țări nord-africane. În principal teritoriile lor sunt situate în zonele sudice ale Algeriei, Libiei și Marocului și zonele nordice din Nigeria, Mali și Burkina Faso. Grosul populației tuarege este concentrat în Nigeria(~800 000), Mali(450 000), Burkina Faso(30 000), Algeria(25 000) și Libia(20 000). Având o limbă comună și o existență itinerantă, tuaregii reprezintă o populație distinctă și cumva compactă. Lăsați liberi nu creează probleme însă pot fi manipulați destul de ușor. Populațiile tuarege au început să intre în ecuația nord-africană în perioada atacului asupra lui Gaddafi. Încercând să atace pe mai multe planuri, francezii i-au înarmat pe tuaregii din sudul Libiei pentru a impulsiona cumva primăvara arabă de-acolo. Intrarea tuaregilor în joc însă n-a mai fost necesară întrucât s-a preferat intrarea în forță a occidentalilor pentru rezolvarea democratică a regimului lui Gaddafi. Armele însă au rămas în teren, gata să fie folosite pentru alte măgării democratice. 

Reîntorcându-ne în Mali, este extrem de interesant de observat că lovitura de stat de anul trecut a fost sprijinită de câteva unități de elită ale armatei din Mali care includeau și tuaregi. La fel de interesant este faptul că, imediat după lovitura de stat(care, să nu uităm, promitea reinstaurarea autorității în nord, adică în zona controlată de tuaregi), trupele de tuaregi au părăsit armata în favoarea fraților din nord. Declanșatorul confruntărilor din Mali a fost dat de atacul pe care organizația Ansar Dine(tradus literal ar însemna Sprijinitorii Islamului) l-a organizat asupra orașului Kona, o zonă cumva de graniță între nord și sud. Autoritățile din Mali au cerut sprijin internațional sub pretextul că nordul încearcă instaurarea shariei în tot Mali. Acuzația este de-a dreptul penibilă, iar atacul asupra orașului Kona destul de cusut cu ață albă. Chiar dacă Mali este preponderent musulman, există o diferență fundamentală între nord și sud, sharia fiind legată mai mult de populația tuaregă. În sud, cu toate că populația este majoritar musulmană, există numeroși sufiți. Organizații precum Ansar Dine sunt ideologic anti-sufite, astfel încât este puțin probabil să considerăm că tuaregii și-ar putea instaura legea într-o zonă în care mixul etnico-religios e mult mai divers. Mai mult, sudul este efectiv ieșit din zona tuaregă de interes. Posibil ca, în toată această afacere tuaregii să fi fost din nou manipulați pentru a face loc unor interese în zonă.

Ca de fiecare dată când e vorba de Africa de Nord, vârful de lance a fost Franța care și-a trimis armata. Însă, pentru deplasarea forțelor aveau nevoie de permisiunea de a survola Algeria. De-aici evenimentele încep să se complice. Inițial Algeria a dorit să rămână independentă însă, la presiunea internațională(a se citi SUA-Franța) a acordat dreptul de survolare armatei franceze care s-a îndreptat furibund spre grupurile islamiste din nordul Mali. Permisiunea a fost interpretată de grupurile islamiste ca un afront adus idealurilor proprii și, astfel, a fost organizat incidentul de la câmpul gazifer de lângă In Amenas. Al-Qaeda din Maghrebul Islamic, ca și organizația mamă, e un fel de grup armat care provoacă deranj exact atunci când e nevoie de probleme într-o regiune(să fie vorba doar de coincidență?). Spre exemplu, în ceea ce privește Algeria, e de remarcat faptul că țara este singura care n-a fost prinsă de focul Primăverii Arabe. Chiar dacă populația și-ar dori o schimbare, teama izbucnirii vechilor confruntări armate din trecut îi ține departe pe locuitori de dorința experimentării altor rețete servite de diverse think tank-uri ale centrelor mondiale de putere. 

Reacția violentă a armatei algeriene a fost considerată legitimă de către autorități. Practic, incidentul de la Tiguentourine a fost cauzat de occidentali. Armata algeriană nu s-a gândit nicio clipă la ostatici, dorința lor fiind aceea de a da o lecție insurgenților. Mai mult, trebuiau să demonstreze populației tuarege că n-au absolut nimic cu grupul etnic respectiv, ci numai cu cei care au atacat ilegitim. Faptul că mureau străinii nu a reprezentat niciun moment vreo problemă pentru algerieni întrucât au considerat că întreaga tărășenie este generată de Occident. În plus nu vedeau niciun motiv pentru care grupările islamiste tuarege să atace Algeria în condițiile în care drepturile acestei populații sunt recunoscute, iar libertatea lor de este garantată. 

Nu putem însă să nu remarcăm o stranie coincidență: Libia, Coasta de Fildeș și acum Mali reintră sub sfera de influență franceză cu sprijin american. În Libia momentan asistăm la o atomizare a țării sub presiunea diverselor interese locale. E de așteptat ca același lucru să se întâmple și în Mali. În momentul în care atomizezi atât de mult niște state, probabil pentru micile „grupuscule” independente va trebui găsit un garant și, iată cum binevoitorul stat francez va garanta din nou independența noilor populații-țărișoare redevenite colonii. Marea întrebare care se pune este dacă următorul teatru de război african va fi Algeria. Modul violent în care a acționat armata la Tiguentourine sugerează faptul că autoritățile algeriene au cam înțeles ce li se pregătește, fapt pentru care devine extrem de interesant de văzut ce urmează.