luni, 7 ianuarie 2013

Puterea celor mici

În urma cu vreo zece ani, undeva într-o cafenea, câțiva tineri au avut ideea de a exporta modelul european de partajare a mașinii spre America. Pe scurt, cam aşa s-a născut una dintre cele mai inovative companii.

Zipcar a pornit de la câteva idei generoase. Chiar dacă pe site-ul lor se vorbeşte despre dezvoltare durabilă, scăderea amprentei energetice s.a.m.d., în realitate au prezentat un model fiabil din punct de vedere economic. În principal au dovedit că partajarea unei maşini este mult mai economică decât deţinerea sa. Pentru a avea o maşină de la Zipcar n-ai nevoie decât de un smartphone. Intri pe site-ul lor, verifici care este centrul cel mai apropiat de tine, rezervi maşina şi .... gata. Când ajungi la centrul lor doar pui cardul în dreptul semnului din parbriz şi uşile maşinii se deschid. Cheia e în contact, maşina gata de a fi folosită şi tu plăteşti doar pentru cât o foloseşti. Avantajele sunt multiple faţă de modelul clasic: nu mai imobilizezi o suma mare pentru cumpararea maşinii, nu mai plăteşti impozitele şi taxele, nu mai ai problema locului de parcare s.a.m.d. Te costă mult mai puţin deoarece plăteşti strict pentru cât utilizezi maşina.


Zipcar a apărut într-o perioadă de avânt economic, în care alternativa la maşina cumpărată era închirierea. Mai marii industriei de închirieri nici măcar nu se sinchiseau la auzul noului model. Cum să închiriezi o maşină cu ora? E o blasfemie! Cum să ai un preţ fix când ai posibilitatea să tragi bani de la client cu nu ştiu câte scheme de asigurare care mai de care mai aberante? Această atitudine a creat o nişă generoasă pentru cei de la Zipcar care vedeau cum le creşte baza de clienţi şi cum, pe segmentul proaspăt descoperit, nu au concurenţă.

Lucrurile au mers bine, ideea era generoasă. La mijlocul anilor 2000 mai marii industriei au mirosit oportunitatea şi câţiva ani mai târziu au început să replice strategia Zipcar. Aşa au apărut Herz on Demand, WeCar sau Avis on Location. Pe lângă mai marii industriei a apărut o concurenţă locală destul de puternică, însă modelul Zipcar a rămas şi a continuat să se impună. Astfel compania a reuşit să strângă 767000 membri şi să deţină un impresionant parc auto de peste 11 000 de maşini în SUA, Anglia, Canada, Austria şi Spania. 

Compania a fost cotată la bursă şi preţul de pornire a fost incredibil. În jurul sumei de 29$ pe acţiune Zipcar valora peste 1 mld. $! În mijlocul afacerii a fost, ca de obicei cuplul, Goldman-Morgan care, la fel ca şi în cazul Facebook, au umflat balonul prea mult. De la momentul IPO până în prezent, compania a pierdut 70% din valoare, dar business-ul a rămas în continuare extrem de interesant. Atât de interesant încât au devenit ţintă de preluare.

Giganţii de la Avis Budget par a fi înţeles cum afacerile în domeniu se schimbă şi au scos din buzunar 500 milioane de dolari pentru a prelua Zipcar. N-au preluat doar o companie ci o întreagă strategie, o reţetă de succes care probabil le va schimba radical modul de a face afaceri şi-i va propulsa în vârful ierarhiei în ceea ce priveşte car sharing-ul.

Aventura Zipcar e una extrem de interesantă. E vorba atât de supravieţuirea în "lumea celor mari" cât şi de modul în care schimbarea de percepţie a populaţiei poate modifica radical afacerile. Personal cred că afacerea partajării maşinilor e abia la început. Sunt multe de făcut în domeniu şi e posibil ca pe viitor să vedem numeroase dezvoltări interesante ale ideii. Preluarea Zipcar de către Avis are şanse mari să strice modelul iniţial de business, astfel încât segmentul va rămâne deschis celor creativi. Întrucât anunţul preluării Zipcar de către Avis s-a făcut săptămâna trecută, putem spune că am asistat la prima lecţie de business a anului.

5 comentarii:

  1. Zipcar is dead... Buzzcar is comin'.

    http://www.ted.com/talks/robin_chase_excuse_me_may_i_rent_your_car.html

    Personal am dubii... dar vom vedea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E dezvoltarea logica. Sunt deja chestii mai articulate de peer to peer (getaround ar fi un exemplu functional). :-)

      Ștergere
    2. Nu sesizati cumva un trend, timid deocamdata dar din ce in ce mai vizibil, de diluare a proprietatii clasei de jos si chiar a unei parti din cea "middle"? Kestia cu Zipcar vine dupa ce americanii au initiat si incercat si time-sharingul pentru casele de vacanta, in multe cazuri nefiind deloc o sarlatanie, cum au fost "ofertele" romanesti cu vile in Spania... In conditiile in care majoritatea lumii saraceste cu fiecare minut pentru a imbogati pe cativa, nu cumva proprietatea va deveni o institutie desueta? Daca dai la o parte cele cateva zeci, poate sute de mii de bogatasi din SUA, restul Americii nu va deveni decat un URSS in care privilegiile proprietatii americane sunt echivalente cu cele ale statutului de membru marcant al PCUS: ei cu caviarul, restul cu mararul... Cum iti suna, Dan, o America comunista (scuzati cacofonia), chiar daca purtand masca proprietatii private? Pana la urma, diferenta dintre USA si URSS e de doar un partid in plus in cazul celei dintai...

      Ștergere
    3. @Anonim8 ianuarie 2013, 23:43
      In mod clar exagerezi. Situatia la care te referi -adevarata, nimic de zis- este data de distorsiunile pe care marile corporatii le induc in economie. Aici includem si lobby-ul desantat si amestecul politicului cu marile finante si invers. Absolut reprobabil, insa fundamentele statului de drept raman intangibile de cand Constitutia lor a fost adoptata, iar astea sunt garantia libertatii si al faptului ca lucrurile vor fi tinute in niste limite acceptabile; atat cat se poate cu lacomia si egoismul caracteristic speciei noastre.
      Cat priveste URSS/Rusia ...hai sa fim seriosi. Acolo legea o face Putin in favoarea lui si a Mafiei ce-l serveste, asa cum predecesorii lui (poate cu exceptia lui Eltan) o fac de sute de ani in tara aia batuta de Dumnezeu.
      Cu alte cuvinte, saracia sau bogatia nu sunt singurele repere ale unui stat in care ai vrea sa traiesti. Poate preferi China aflata in ascensiune in locul USA sau Europei, aflate in cadere?...

      Ștergere
    4. Mie deja nu mi se pare că SUA ar avea un partid în plus față de fosta URSS. Că și PCUS avea fracțiuni...

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)