Marea repatriere

Începută ca o discuție marginală, inițial catalogată ca bârfă ieftină, problema aurului nemțesc a devenit  de-a dreptul stringentă. Atât de stringentă încât anul trecut Curtea Federală de Audit a recomandat Bundesbank actualizarea politicii de repatriere a rezervei. O recomandare care nu lasă loc altor interpretări și care a devenit practic obligatorie.

Așa se face că Bundesbank a început procesul de repatriere a unei părți a rezervelor de aur astfel încât 50% din aurul țării să fie păstrat în interiorul granițelor. Plecând însă de-aici s-a ajuns la speculații și comentarii puternice deoarece modul în care Germania își repatriază rezervele ridică numeroase semne de întrebare. 

Până acum, aurul nemțesc era deținut în proporție de 31% în interiorul țării(la Frankfurt), restul fiind distribuit după cum urmează: SUA - 45%, Anglia - 13% și Franța - 11%. Așa cum spuneam, modul în care Bundesbank a decis să repatrieze aurul este destul de dubios. Practic nemții își aduc înapoi tot aurul din Franța, iar din rezerva de la New York doar 300 de tone. De cea de la Londra nici gând să se atingă!

Și totuși de ce e dubios? Ei bine, aici e marea problemă. Nimeni nu a pus până acum la îndoială soarta aurului depozitat la Paris. Cu toate acestea nemții și-au retras tot aurul fix din depozitul care nu fusese pus la îndoială de nimeni. Cu toate că asupra aurului depozitat la americani planează cele mai multe suspiciuni, Bundesbank a decis repatrierea unei cantități infime, de doar 8% din rezerva sa totală. Ceea ce ridică numeroase semne de întrebare este faptul că minuscula cantitate de aur(e vorba doar de ~300 tone) va fi repatriată într-o perioadă de 10 ani! E o informație care pune sub semnul întrebării viabilitatea SUA. 

Cum e posibil să ai nevoie de 10 ani pentru a repatria 300 tone în condițiile în care, teoretic, ar trebui să ai cel puțin 8000 de tone în tezaur? Asta fără să punem la socoteală aurul pe care marea majoritate a țărilor au decis să-l depoziteze la tine? Păi dacă SUA e capabilă să livreze doar 30T pe an, cum s-ar comporta dacă și alții și-ar retrage aurul de-acolo? Ceva pare putred.

La fel de dubios e faptul că Germania nu s-a atins de rezerva de la Londra. Orice om sănătos la cap ar alege să-și diversifice depozitele, nicidecum să și le concentreze. Personal, știind de „marea aglomerație” de aur de la Londra, prefer Parisul. Este mult mai sigur și mai ferit de scandaluri. Fără să mai punem în discuție faptul că, în cazul în care se va dovedi că aurul din beciurile engleze s-a cam volatilizat, ce-ai putea să iei din insula aia amărâtă pentru a-ți acoperi pagubele? Ploaia, vântul sau frigul? Până la proba contrarie, Parisul nu pare deranjat de faptul că trebuie să le livreze instant nemților aproape 400 de tone. Pur și simplu nimeni n-a comentat nimic. În schimb, dacă acea cantitate ar trebui extrasă de la Londra oare ar fi la fel de lejer?

Zvonurile de pe piața aurului sunt numeroase și deloc liniștitoare. De peste 10 ani, GATA(Gold Anti-Trust Action Committee) oferă dovezi privind manipularea pieței aurului de către FED. Mai multe documente desecretizate din arhiva serviciilor secrete americane(prezentate prin 2009 pe acest blog) relatau despre o veritabilă acțiune de plasare de cârtițe în marile bănci centrale ale lumii pentru a preveni cumpărarea de aur de pe piața liberă și pentru a forța achiziționarea, în schimb, de dolari sau SDR(DST). Rămași cu din ce în ce mai puțini insideri, putem bănui că americanii au intrat fizic pe piața aurului, doar dețineau cantități impresionante. În cazul în care prin depozitele lor cam bate vântul putem spune că se cam duce de râpă noțiunea de credibilitate. Iar piața aurului fizic devine o imensă bombă cu ceas. Și spun aceasta deoarece dacă la nivelul băncilor centrale planează o asemenea suspiciune, imaginați-vă ce e la nivelul băncilor comerciale, la cea a emitenților de hârtii cu acoperire în aur. E vorba de o piață suspectă despre care probabil vom mai vorbi.

Revenind la repatrieri ale aurului, trebuie să remarcăm că acțiunea Germaniei nu e singulară. Prima țară care a decis să-și repatrieze rezervele în proporție de peste 85% a fost Venezuela. Hugo Chavez decis în 2011 retragerea aurului pe care țara îl avea depozitat în străinătate. Marea parte a rezervei externe de peste 150 de tone era depozitată la Londra. Aurul a ajuns la Caracas prin noiembrie 2011, iar acțiunea lui Chavez a avut parte de o ciudată publicitate negativă, fiind prezentată ca o risipă inutilă făcută de „dictatorul nebun”. Mă rog, chiar dacă nu sunt pe o poziție ideologică apropiată de a lui Chavez, nu înțeleg care ar fi „costurile piperate” pentru păstrarea propriilor rezerve în interiorul granițelor și cu ce ar fi mai sigură stocarea aurului într-o pivniță din perversul Albion.

Repatrierea aurului de către nemți cu siguranță nu va mai avea parte de povești cu dictatori și ideologii improprii. Rămân însă numeroase întrebări, în primul rând legate de desfășurătorul retragerilor din SUA. Oare ce aur mai are FED în depozitele sale? Sau, mai bine spus, oare mai deține FED aur? E o întrebare mare cât o criză globală inimaginabilă. 

_____

P.S. Ca să evit comentarii inutile voi face precizarea că nu mi-am schimbat deloc opiniile referitoare la  așa-zisa investiție în aur. În continuare o consider păguboasă, riscantă și nerentabilă la nivel de individ.