Falsa libertate si democratia limitata

Glumind, un prieten îmi spunea care este paradoxul sistemelor sociale: în dictaturi toată lumea caută să-ți demonstreze că se trăiește în libertate, în timp ce-n democrații, toată lumea se chinuie să-ți demonstreze că se trăiește sub dictatură. Mi-am amintit de această constatare a prietenului meu acum, când remarc o obsesie a propagandei oficiale de a trâmbița libertatea în gura mare.

Dacă stai să-i asculți pe oficialii europeni, aproape că-ți vine să  ai mustrări de conștiință. Noi, cei care trăim în cea mai liberă dintre lumile posibile, suntem de-a dreptul nerecunoscători! N-avem de ce ne plânge în condițiile în care libertățile ne sunt respectate, iar construcția europeană a făcut din democrație o obsesie centrală. Oare?

Gustul amar pe care-l am referitor la funcționalitatea Uniunii Europene mi-a revenit atunci când am dat din greșeală peste o emisiune-dezbatere transmisă în direct de la Bruxelles. Niște indivizi obscuri păreau a avea o confruntare electorală. Indivizii erau candidații pentru funcția de „Președinte al Comisiei Europene”, iar atmosfera simulată a studioului din care se făcea transmisia ar fi trebuit să-i sugereze privitorului o luptă pe viață și pe moarte între principiile clamate de indivizii în cauză. Ceea ce nu se spunea în confruntarea cu pricina era faptul că tot acel teatru televizat era absolut inutil. Pentru ce e necesară o confruntare televizată între candidații pentru o funcție în care desemnarea se face indirect? De ce trebuie să convingi electoratul că tu ești cel mai bun în condițiile în care nu electoratul e cel care te alege?

Avem de-a face cu unul din multele exemple de demență democratică specifice structurii obscure care manipulează Uniunea Europeană. Faptul că de la un nivel în sus „valorile democratice” sunt puse între paranteze e cât se poate de limpede. Mi-e greu să înțeleg rostul Parlamentului European în condițiile în care toate jocurile politice sunt făcute de Comisie. Continuând, mi-e greu să înțeleg rostul Comisiei, în condițiile în care modul în care aceasta ia deciziile este influențat strict de interesele absolut scandaloase ale conducătorilor unor state membre. Cum se situează Comisia deasupra structurilor statale ale membrilor, în condițiile în care Barroso este un fel de cățel al lui Merkel?

Peste două zile trebuie să participăm la un simulacru electoral. Nimeni nu știe pentru ce votează. Dacă stai să-i asculți doar pe politicienii români implicați în campanie rămâi cu impresia că avem de-a face cu o consultare populară în urma căreia se va decide cine intră la pușcărie: Băsescu sau Ponta. N-am auzit în această campanie dezbătându-se teme legate de Uniunea Europeană. Nu vă faceți însă probleme, elementul nu este unul negativ. La fel se întâmplă peste tot în Europa. Ce teme să dezbați în campanie în condițiile în care acțiunea se desfășoară doar pentru ocuparea unor funcții bine plătite într-un mecanism inutil, al cărui unic scop este cel de a simula democrația. Ce altceva este Parlamentul European? Din păcate nu este decât o tribună sterilă, unde dezbaterile sunt înlocuite de declarații politice cretine ale unor personaje șterse.

Celor care mai au îndoieli,  le recomand recent apăruta carte a lui Timothy Geithner - „Stress Test: Reflections on Financial Crises”. Veți găsi acolo mărturii halucinante ale deciziilor absolut scandaloase luate de oficialii europeni. Când slugile lui Merkel din Comisie au contribuit decisiv la menținerea lui băsescu prin intermediul unei lovituri de stat am crezut că avem de-a face cu un caz izolat. Cartea lui Geithner ne demonstrează însă contrariul. Birocraților europeni puțin le pasă de democrație, suveranitate sau alte nimicuri de acest tip. Veți rămâne șocați atunci când veți citi negru pe alb cum oficiali europeni au cerut SUA să-i ajute să-și regleze disputele politice prin intermediul FMI. În episodul menționat este evocat întreg arsenalul utilizat de europeni pentru înlocuirea lui Berlusconi cu Monti. Aceasta s-a petrecut ca urmare a intenției lui Berlusconi de a părăsi Euro și de a reîntoarce Italia la liră. Episodul este scandalos, însă nu este decât un vârf de aisberg; mizeria puturoasă se află în spatele „spectrului vizibil”. Probabil la un moment dat oamenii vor înțelege mecanismul imbecil în care pe de o parte tot felul de politicieni puchinoși din state bogate urlă împotriva păduchilor din sudul Europei, iar pe de altă parte îi forțează pe „săraci” să nu părăsească barca deoarece atunci s-ar scufunda toată bogăția lor de fațadă.

Realitatea tristă este aceea că în Uniunea Europeană s-a reușit instituirea unuia dintre cele mai tembele sisteme politice. Culmea e că aceasta s-a făcut pornind de la principii considerate solide, cu care a fost de acord toată lumea. Mecanismul pervers instaurat este unul cât se poate de dubios și probabil va rămâne în istorie ca un exemplu elocvent de aberație democratică. În timp ce omului de rând i se inoculează ideea libertății absolute(vezi „femeia cu barbă” și alte false libertăți), în spatele scenei, păpușari frustrați iau decizii scandaloase fără a răspunde pentru ele.