Muzica, sex si politica

Dacă cineva venit din afară, fără acces la mijloacele de informație, ar vrea să înțeleagă funcționarea Uniunii Europene i-ar fi aproape imposibil. Citind principiile de funcționare declarate, idealurile pe care Uniunea le proclamă te-ai aștepta să ai de-a face cu o democrație în formă pură. Și, dacă stai să privești strict de pe margine pare că așa e.

Cetățeanul european este bombardat cu o groază de sesiuni de alegeri. Are de mers la alegeri locale, naționale, europene. Asta presupune că el controlează toate aspectele societății, începând de la nivelul cel mai de jos - localitatea sa - și terminând cu nivelul cel mai înalt, adică întregul continent. Așa funcționează democrația! Și-atunci ce e atât de dificil de înțeles?

Totuși, același observator, va constata cu stupoare că cetățeanul european nu are absolut nicio încredere în propriile autorități. De asemenea, cu toate că face parte dintr-o uniune de state, se declară împotriva acesteia și, mai mult, respinge esența construcției, adică moneda unică. La fel de ciudat este faptul că, dincolo de aceste opoziții, lucrurile merg înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Să recapitulăm: avem o construcție care se proclamă pur democratică, împotriva căreia se pronunță majoritatea cetățenilor care o compun, dar care se funcționează fără a fi deranjată de acest mic amănunt.

Ajuns în această situație, observatorul nostru ipotetic ar avea prima neînțelegere. Multe altele vor urma pe măsură ce va înainta în studiul acestei meta-construcții. Astfel, i se va părea foarte ciudat cum, dincolo de voturile exprimate la baza societății, Uniunea urmează o agendă proprie, care nu are nicio legătură cu dorințele propriilor cetățeni. Și, cu toate acestea, cetățenii nu se revoltă, convinși fiind că, în realitate, votul lor nu a fost suficient. Am stat mult să mă gândesc în ce mod i-aș putea prezenta unui asemenea om cum funcționează în realitate Uniunea. Ei bine, modelul l-am găsit strict întâmplător butonând telecomanda mașinii de propagandă.

Eurovision-ul, un concurs mediocru, care are pretenția că selectează cele mai bune voci/melodii ale continentului, atrage anual bani serioși și pasiuni nejustificate. Istoria ne demonstrează că, în afara a una-două excepții, melodiile câștigătoare n-au trecut „proba pieței”, un lucru ciudat dacă ținem cont de expunerea mediatică a evenimentului. Ca și în cazul Uniunii Europene, la modul teoretic, cei care aleg sunt consumatorii finali, anume telespectatorii. Anual, liniile dedicate acestui concurs sunt înfundate de tele-voturi. Surpriza pe care aveam să o constatat duminică, a fost că, în final, câștigător a fost declarat un individ cu gen incert, căruia popular i se spune „femeia cu barbă”. Sincer să fiu, am fost șocat de această alegere, motiv pentru care am început să mă documentez pentru a înțelege cum funcționează toată tărășenia. Câteva minute mai târziu, în urma unei sesiuni de căutare-documentare, am înțeles exact unde este buba: „alegerile” sunt manipulate de jurii formate din chipurile specialiști, care dublează rezultatul televoting-ului. Astfel, rezultatul final este urmarea nu a unui proces democratic, ci a unei negocieri oculte. În fapt, veea ce se votează nici nu contează. 

Practic, Eurovision-ul reprezintă un model pe care-l putem folosi pentru a-i exemplifica ipoteticului nostru „extraterestru”, cum funcționează în realitate UE. Votul democratic de la baza societății nu are nicio valoare practică. Singura afectată este reprezentativitatea unor grupuri politice continentale sau, mai bine spus, a maimuțoilor care apar în fața cetățenilor. Politica și agenda sunt făcute de funcționari obscuri, nevotați de nimeni, dar parazitând așa-numitele instituții europene. Aceasta face ca votul cetățeanului să devină inutil - un exercițiu menit doar a simula democrația. Și, așa cum Eurovision-ul ratează de fiecare dată să lanseze artiști, melodii sau genuri muzicale, la fel și Uniunea Europeană ratează din ce în ce mai des procesul democratic. Practic, întreaga Uniune Europeană se transformă pe zi ce trece într-un organism dictatorial, malefic și parazitar. Democrația este doar simulată într-un proces macabru care ca scop doar deschiderea unor supape necesare eliberării tensiunilor din societate. Tensiuni care se consumă în sterile dezbateri de campanie electorală, inutile și mincinoase. Avem de-a face cu o mașinărie infernală, impecabilă în mușamalizări și propagandă.

Și, pentru că am adus Eurovision-ul în discuție, poate ar fi bine să înțelegem cum funcționează propaganda. Sunt ferm convins că ființa care a câștigat concursul din acest an nu a fost votată de mai mult de 5% dintre tele-votanți. Însă aceasta n-a fost considerată un impediment pentru a-l impune câștigător deoarece alegerea servește unor „interese înalte”. În primul rând eu unul cred că alegerea câștigătorului Eurovision justifică trecerea „Raportului Lunacek” prin Parlamentul European. Puțini știu cum, într-un mod bizar, raportul numit „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen” a fost adoptat de Parlamentul European. Raportul propune recunoașterea de către UE a căsătoriilor homosexuale pentru a putea fi eludate legislațiile naționale, transformă minoritățile sexuale în grupuri privilegiate în fața legii și impune ciudata „teorie a genurilor” ca pilon central al „democrației europene”. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, „teoria genurilor” desființează noțiunile de masculin și feminin, considerându-le false și permițând fiecăruia să adere la un anumit gen, în funcție de atracția de moment. Cu alte cuvinte, un individ nu mai poate fi denumit bărbat sau femeie; i se oferă posibilitatea denunțării genului biologic și a aderării la genul de care se simte cel mai apropiat. Astfel, poți fi femeie în adolescență, apoi bărbat, apoi neutru sau mai știu eu ce alt gen inventat(te poți considera 30% femeie și 70% bărbat, samd). Chiar dacă unora această discuție le stârnește râsul, realitatea e mult mai gravă deoarece întreaga tărășenie se va propaga obligatoriu în educația tinerei generații(programe obligatorii în școli, domenii noi de studiu samd). În acest fel, Eurovision-ul se dovedește în realitate o operațiune clasică de propagandă și îndoctrinare. Dacă un întreg continent „a votat” un cântător de gen incert, oare nu înseamnă că majoritatea aderă de fapt la teoria genurilor? Oare aceasta nu înseamnă că raportul Lunacek răspunde unei așteptări a societății și deci că nu este o construcție artificială? Da, va răspunde din tot sufletul votantul cu telecomanda, convins fiind că el reprezintă, din păcate, doar o minoritate, obligată să se supună majorității de gen incert. E doar un exemplu!

Din păcate, Uniunea Europeană se îndepărtează din ce în ce mai mult de ceea ce ar trebui să fie, făcând pași hotărâți în direcția implementării unei tiranii de origine și scop incerte. Dubla agendă și simularea democrației sunt chestiuni care ar trebui să preocupe votantul însă acesta, orbit de aburii manipulării, capitulează. Este o realitate a unui continent din ce în ce mai trist și mai lipsit de fundamente. Sincer, nu-mi dau seama încotro ne îndreptăm, dar, cu siguranță nu mergem într-o direcție bună. Istoria abundă în exemple de deraieri de la normalitate și ne învață că niciodată un episod de - să-i spunem - exuberanță nu s-a terminat bine. Modul în care se face politică la vârful Uniunii este unul care a deraiat de mult de la normalitate, proiectându-ne într-o realitate aproape virtuală. Nu văd de ce acum lucrurile ar sta altfel în ceea ce privește „corecția”. Faptul însă nu e liniștitor deoarece niciodată nu vom ști câte generații vor fi înghițite sau epuizate de „mașina de tocat oameni” înainte de „revanșa istorică”.