luni, 5 octombrie 2015

Incepe razboiul global?

După cum aţi observat, ruşii n-au stat degeaba. După deplasarea de echipament militar şi trupe de suport în Latakia au început ofensiva împotriva ISIS. În urma unor bombardamente efectuate cu precizie chirurgicală s-a reuşit - spre disperarea SUA -  destabilizarea ISIS.

Modul în care a fost gestionată până în prezent situaţia trădează o extrem de bună pregătire. Este cât se poate de limpede faptul că ruşii, dincolo de armele deplasate în teren, se bazează pe o extrem de bine documentată situaţie. Platforma de intelligence pe care au pus-o la punct între Siria, Iran şi Irak se dovedeşte a fiu una extrem de utilă. 


Bombardamentele însă nu reprezintă decât prima parte a acţiunii. ISIS este o organizaţie puţin centralizată. Chiar dacă există centre de comandă, liderii locali sunt cei care au iniţiativa şi responsabilitatea gestionării situaţiei din teren. Modelul de lucru al ISIS este unul puternic descentralizat: liderul local este cel care are libertatea de a lua orice decizii crede de cuviinţă în zona sa de influenţă. Doar atunci când primeşte instrucţiuni clare de la superiorul ierarhic este obligat să se subordoneze „planului centralizat”.

Acest mod de organizare face ca eficienţa bombardamentelor punctuale efectuate de ruşi să fie limitată. Astfel devine obligatorie dublarea acţiunilor aeriene de către ofensiva terestră. Să vedem însă cum stau lucrurile pe teren.


Pe harta de mai sus am marcat cu roşu direcţia acţiunilor coordonate de ruşi şi cu verde cele ale armatei siriene(împreună cu Hezbollah). Deocamdată, exact cum am intuit în materialul anterior, aviaţia rusă a executat următoarele lovituri aeriene: Idlib-Aleppo-Raqqa(segmentele 1 şi 2 din grafic) şi Homs(segmentul 3). Cel mai probabil, loviturile punctuale ale ruşilor vor fi secondate de o ofensivă de la sud la nord a armatei siriene, în direcţia Homs-Aleppo(segmentele verzi 1 şi 2). Aceste segmente nu prea au legătură cu ISIS, ci cu „teroriştii buni” din Al-Nusra(aripa siriană a Al-Qaeda), ceea ce va atrage, din nou, proteste tembele ale SUA şi aliaţilor.

După consolidarea situaţiei pe axa sud-nord, cel mai probabil, acţiunile terestre şi aeriene vor avea ţinte diferite. În timp ce ruşii vor continua atacurile punctuale în Raqqa şi - cu siguranţă - în nord-vestul Siriei(Al Hasakah şi, posibil, ceva mai în sud, Deir ez-Zur), armata siriană va forţa Palmyra(segmentele 3 şi 4). Urmează, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor, ori un atac direct asupra Raqqa(segmentul 5) - extrem de dificil de desfăşurat, ori - mai probabil - un atac via Deir ez-Zur.

În cazul în care lucrurile merg aşa cum au fost programate, recucerirea teritoriului sirian de către armata lui al-Assad reprezintă target-ul următoarelor luni. Nu trebuie uitat că, în demersul terestru, armata siriană urmează a fi sprijinită şi de către armata iraniană care este pregătită să trimită trupe în zonă. Desigur, avem de-a face cu foarte multe variabile, dintre care esenţial este sprijinul populaţiei. Dacă armata lui al-Assad se va bucura de sprijin, atunci lucrurile sunt clare. În caz contrar s-ar putea să avem complicaţii de tipul celor deja cunoscute(gherilă urbană, atentate s.a.m.d.).

Siria este însă doar primul pas al strategiei ruseşti în zonă. Aici deja nu mai este vorba doar despre baza militară de la Tartus, ci de un plan pe termen mediu şi lung care ar avea ca efect redefinirea completă a forţelor din Orientul Mijlociu. Ca să înţelegem mai bine, ne vom raporta la o altă hartă, de data aceasta mult mai largă.


Ţinta imediată a lui Putin este coridorul Iran-Irak-Siria. Iranul şi Siria sunt deja aliaţi ai ruşilor. Irakul are o situaţie mai complicată fiind practic sub ocupaţie americană. Cu aproximativ 12 baze americane active, Irakul este departe de a-şi putea face singur politica. Cu toate acestea, guvernul Irakian şi populaţia şiită îi percep pe ruşi ca pe eliberatori, în timp ce americanii sunt văzuţi ca agresori. Mai mult, frontul comun pe care Siria, Iranul şi Irakul îl fac - sub coordonarea rusă - împotriva ISIS este un semnal de schimbare dat de politicienii irakieni. Dacă Rusia va reuşi să-şi consolideze acest culoar va avea două căi esenţiale de „evadare” din „strânsoarea Anacondei”: culoarul Caspica-Iran-Marea Arabiei şi culoarul Caspica-Iran-Irak-Siria-Mediterana.

Mai este însă ceva. În Yemen se duce în prezent un război civil mai puţin popularizat. Revolta şiiţilor houthi este deja un conflict care a depăşit graniţele ţării. Rebelii şiiţi yemeniţi ocupă zona de nord-vest a ţării şi au suportul ocult al Iranului. Deplasarea spre sud a insurgenţei şiite a atras atenţia Arabiei Saudite şi aliaţilor săi care şi-au trimis armatele în zonă. La ora actuală Yemenul e împărţit în trei: zona de Nord-Vest aparţine rebelilor, restul împărţindu-se între loialiştii lui Hadi suportaţi oficiali de Arabia Saudită şi petromonarhiile aliate şi alianţa al-Qaeda/Ansar-al-Sharia, un fel de cozi de topor militaro-religioase manipulate direct de Arabia Saudită.

Situaţia complicată din Yemen poate duce la împărţirea ţării. Dacă actuala secţiune cucerită de şiiţi va deveni stat independent, este de la sine înţeles că va fi aliat al Iranului şi Rusiei. În acest fel, Rusia va putea obţine un control strategic asupra Golfului Aden şi a intrării în Marea Roşie. Ceea ce este însă interesant e că, în acest mod, Rusia va prinde într-o menghină geostrategică Arabia Saudită, cu a cărei monarhie are un meci de tranşat. Punctele marcate cu portocaliu pe hartă sunt posibile zone locale de „revoltă” pe teritoriul Saudit, zone care s-ar putea constitui în mini-yemen-uri.

Chiar dacă ofensiva rusă din teren este deosebit de agresivă, ea pare a avea la bază o înţelegere tacită cu SUA. Strângerea în menghină a Arabiei Saudite este, la urma urmei, o mişcare menită a mai pondera dorinţele din ce în ce mai mari ale monarhiei saudite care se visează stăpână peste întreaga lume arabă. Într-un fel, ofensiva rusă este şi pe placul Israelului care, chiar dacă are ceva de împărţit cu regimul lui al-Assad, într-un scenariu „saudito-american” se poate trezi înconjurat de radicali musulmani care - oricât de controlaţi ar fi de către serviciile secrete - pot s-o vireze accidental dar iremediabil spre „războiul sfânt” cu Israelul.

Nu în ultimul rând, de noua realitate geo-strategică ar putea beneficia SUA. Cu un duşman atât de rapace în zonă, aliaţii SUA s-ar cuminţi brusc şi, pentru a-şi păstra tronurile - ar executa cu ceva mai mult sârg poruncile primite de la stăpânire.

Concluzia este că, în cazul în care avem de-a face cu un nou blat ruso-american, lucrurile se vor menţine în continuare doar pe teritoriu propagandistic. „Aliaţii” SUA, speriaţi de noua paradigmă rusească se vor cuminţi brusc şi se vor alinia liniştiţi în spatele „Fratelui cel Mare”. În caz contrar, cel mai probabil, la un moment dat vom vedea Israelul intrând abrupt în confruntare, iar de-acolo lucrurile sunt extrem de greu de prezis.

8 comentarii:

  1. M-am delectat cu articolul însă, dacă-mi permiteți, sunt de acord parțial! Ideea centrală după parcurgerea acestui articol este că RUSIA are un plan pe o perioadă lungă de timp în care vrea să cucerească intregul ORIENT MIJLOCIU și după aceea cine știe, toată planeta!
    În realitate RUSIA este obligată să mute piesele pe tabla de șah globală funcție de mutările americanilor! Dacă americano-britanicii și-ar vedea de treburile lor și RUSIA ar duce o politică externă mai relaxată! Când însă USA a decis demoalrea blocului comunist și a ajuns acum la KIEV este clar că RĂZBOIUL GLOBAL ESTE ÎN DESFĂȘURARE IAR RUSIA se simte atacată și obligatoriu trebuie să răspundă!
    Asta nu înțeleg toți suporterii prooccidentali care nu mai contenesc să verse lături: FIECARE ACȚIUNE ANTIRUSEASCĂ va avea un răspuns ADECVAT!
    Acțiunile din SIRIA au vizat clar răsturnarea regimului ASSAD prin crearea acestui instrument satanic numit ISIL.Răsturnarea regimului ASSAD viza eliminarea prezenței RUSIEI din MEDITERANĂ și restrângerea rolului său PLANETAR! La fel cum invazia portocalie a UCRAINEI viza eliminarea prezenței militare a RUSIEI din MAREA NEAGRĂ! Numai că rușii nu sunt proști! Rezultatele le vom vedea: CRIMEEA si DONBASSUL recuperate iar in SIRIA vo vedea o prezență extrem de puternică a armatelor FEDERAȚIEI RUSE! Adică exact ce nu doreau americanii!
    Nu este vorba de un blat ruso-american! Rusii nu se vor inteleg niciodata cu americanii dar nici una din parti nu va intra in conflict direct cu cealaltă!
    Dacă americanii ar fi inteligenti ar accepta schimbarea la nivel global si preluarea de catre RUSIA a suprematiei puterii! Insa americanii sunt prea orgolisoi si nu vor sa cedeze puterea folosindu-se de tot felul de trucuri murdare ca sa isi mentina statutul!
    Vrem , nu vrem , ne place, nu ne place tot de la EST va răsare SOARELE întotdeauna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Dacă americanii ar fi inteligenti ar accepta schimbarea la nivel global si preluarea de catre RUSIA a suprematiei puterii!”
      Suprematia se cucereste, nu se ia prin „negocieri” sau intelegeri „la o berica”. Iar rusii n-au suprematia pentru ca nu pot!
      Retine o chestie simpla: or fi americanii tampiti, dar eu nu inteleg cum dracu de o tara cu resursele Rusiei nu e capabila sa aiba o economie functionala de la a la z. A trage resurse din pamant si a le schimba contra produse finite nu reprezinta dovada unei mari inteligente...

      Ștergere
    2. Stiamte domn, cred că am scris aici sub numele ThinkAgainRO de cel puțin 10 ori dar reiterez: PUTIN nu are cotrolul BĂNCII CENTRALE RUSESTI si al rublei....Banca CENTRALA RUSA este de fapt o banca privata iar guvernul rus sau presedintele NU AU ABSOLUT NICI UN CUVANT DE SPUS....un guvern care detine (nu exista in acest moment nici o situatie pe planeta TERRA) tiparnita de bani isi tipărește proprii bani FARA CAMATA...neavand camata de plătit guvernul respectiv nu omoara populatia cu taxe si imposite..notiunile ca TVA, acciza, impozit pe cifra de afaceri sau venit devin inutile...banii circuland iber prin economie și economia functioneaza si se genereaza prosperitate...in RUSIA monopolul tipaririii de moneda il are o entitate straina...neavand controlul rublei NU ARE NICI CONTROLUL ECONOMIEI...de fapt asta face PUTIN..incearca sa elibereze poporul rus de jugul care-l stranguleaza...daca se va produce nationalizarea BC RUSE standardul de viata revine imediat de unde a fost scazut artificial: cum va sună 7000 de dolari salariul minim?

      Ștergere
    3. Va respect pe amandoi pentru ce ati facut/faceti/veti face pentru a ne ajuta in a privi si din alt unghi, dar intrebarea dlui Diaconu era referitoare la economie functionala "de la A la Z". Iar faza cu Banca e "veche", pe blogul dvs. ne intrebam de cativa ani cand se va petrece "nationalizarea". Dar asta cred ca va insemna confruntare directa, ceea ce nu este dorita de nicio parte. Eu cred ca angloizii si rusii au batut palma in Siria. E mai usor sa ii elime rusii pe ISIS, decat cei care i-au creat si sponsorizat. Asa, amerlocilor, "nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase". Se dau loviti in aripa si ii f..t pe nemti la greu, cu VW, cu "emigrantii", cu Grecia s.a.m.d. Pana la urma, am mai spus-o, nu se bat stapanii pentru niste sclavi. Cel mult se fac si apoi ii reimpart dupa necesitatile fiecaruia.
      Cu stima, o zi buna !
      GeorgeS

      Ștergere
  2. Ce inseamna "cu a cărei monarhie are un meci de tranşat"? Le-au tras-o sauditii rusilor ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E veche treaba, dar lumea uita mult prea repede. O primă contra a fost asta: Saudi offers Russia deal to scale back Assad support. O oferta pe care Putin a considerat-o umilitoare si jignitoare.
      Apoi ar mai fi povestea asta(despre care nu prea s-a vorbit: Suicide Bombing In Russia's Fifth Largest Train Station Kills 15, One Month Ahead Of Sochi Games .
      De obicei rusii nu uita. Putin cu atat mai putin.

      Ștergere
    2. ARABIA SAUDITA ESTE UN MARE ZERO! MILITAR VORBIND! POLITIC este o colonie a USA! asa ca PUTIN daca are probleme cu ARABIA SAUDITA discuta cu NEtanyahu care este seful lui OBAMA!

      Ștergere
  3. Un articol foarte inteligent și documentat. Apreciez legătura cu alte publicații anterioare în care se menționează 'strânsoarea anacondei' precum și complexitatea războiului care are loc între cele două entități. Pe de alta parte sper din tot sufletul sa se întâmple ceva odată cu petrolul asta... Foarte multi oameni suferă din această cauză, iar unul dintre ei sunt eu. La nivel global și-au pierdut locurile de muncă peste 200000 de oameni și numerele continua sa se îngroașe... Cred ca actuala politica a Rusiei convine tuturor întrucât multe domenii de activitate au fost afectate de scăderea prețului petrolului. Vă mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)