Epicentrul sirian

Doborârea unui avion al armatei siriene de către americani este scânteia care lipsea în declanşarea unui mega conflict global. Motivul real al doborârii avionului a fost determinat de marşul prea rapid spre victorie al armatei siriene. Mesajul transmis de americani a fost: „mai temperat, băieţi, trebuie să mai stăm ceva vreme pe-aici!”.

De data aceasta însă, răspunsul Rusiei a fost unul pe măsură: prin intermediul oficialilor militari de nivel înalt s-au deunţat toate înţelegerile de până acum, s-au condamnat vehement acţiunile americane în Siria şi a fost lansat public un avertisment conform căruia avioanele americane au devenit oficial ţinte ale Rusiei în Siria. Mai pe şleau spus, este o declaraţie de război.

Nu este prima dată când SUA joacă de partea teroriştilor, clamând cu tupeu că, de fapt, luptă împotriva acestora. Lucrurile sunt arhicunoscute: ISIS se bazează pe armament american, aplică în luptă „şabloane tactico-strategice” americane şi continuă, în ciuda tuturor declaraţiilor belicoase ale oficialilor, comerţul ilegal cu petrol. Ar trebui să înţelegem că, pur şi simplu, în lumea de azi nu există posibilitatea să rulezi cantităţile imense de bani cu care ISIS-ul jonglează. În timp ce un om onest e luat la întrebări pentru sume care depăşesc echivalentul a câtorva mii de euro, teroriştii ISIS manevrează cu dezinvoltură zeci şi sute de milioane de dolari fără a fi luaţi la întrebări de nimeni. E clar că o forţă „binevoitoare” îi protejează din umbră.

Revenind în teren, trebuie să înţelegem că declaraţia categorică a Rusiei va genera „separarea apelor”. Primii care vor fi puşi în faţa alegerii unei părţi vor fi turcii. În stilul caracteristic, Erdogan va încerca să plutească în ape incerte, motiv pentru care baza de la Incirlik se va muta rapid, parţial la Constanţa şi parţial în Siria. Vom avea, aşadar, o echilibrare a forţelor fizice din teren. De asemenea, se va produce o schimbare a pionilor SUA. Cel mai probabil ISIS-ul se va „dizolva”, din el rămânând active doar câteva facţiuni radicale cărora le va fi rezervat rolul de ţapi ispăşitori pentru toate deraiajele aşa zisei „opoziţii democratice”. Astfel, confruntările în teren se vor da între armata siriană(pionul Rusiei) şi „opoziţia democratică”(pionul SUA).

Chiar dacă lupta se va da prin intermediul pionilor, probabilitatea ciocnirii dintre ruşi şi americani este extrem de mare. Mai mult, dată fiind frustrarea acumulată de către soldaţii ruşi, este posibil ca acum să se urmărească un răspuns simetric, doborârea unui avion american fiind probabil visul oricărui soldat rus. Este planul urmărit de „seniorii războiului” aflaţi în spatele frontului. Cu o asemenea jignire în faţă şi terorizat de investigaţiile stupide cărora trebuie să le facă faţă, Trump va reacţiona în stilu-i bombastic binecunoscut. Ceea ce va deschide un conflict la vedere SUA-Rusia în Siria. Nu va fi un conflict izolat, iar consecinţele vor fi de-a dreptul devastatoare. Aşteptaţi-vă aşadar la revenirea în actualitate a câtorva chestiuni peste care aproape se pusese praful:
- creşterea retoricii radicale în Grecia; o sămânţă de răzmeriţă va fi declanşată de întreruperea brutală a investigaţiei pe care procuratura o desfăşoară asupra privatizărilor frauduloase efectuate la presiunea organismelor internaţionale;
- în Bulgaria se va reaprinde valul anti-NATO;
- în Ucraina va reîncepe violent conflictul din Est, forţându-se secesiunea şi, astfel, stabilirea unei „centuri de siguranţă” de-a lungul Niprului.
- în România urmează să se reaprindă focuri radicale, în special în zona preponderent maghiară;
- în principiu, peste tot pe unde este posibil, vom vedea o radicalizare a minorităţilor cerând dreptul al un „propriu Kosovo”. Este moneda radicală cu care Rusia va răspunde Occidentului.

În paralel vom vedea creşteri ale tensiunilor în Coreea, unde este de aşteptat ca Nordul să continue experimentele balistice spre disperarea Japoniei. De asemenea, în Marea Chinei de Sud, Armata Roşie nu va mai fi atât de „îngăduitoare” cu încălcările de suveranitate la care se dedă armata americană. Şi, nu în ultimul rând, în Afganistan deja asistăm la o recrudescenţă a forţelor talibane care, în ciuda fanfaronadei americane, continuă atacurile asupra zonelor strategice.

Am putea spune că paradisul complexului militaro-industrial american e pe cale să se îndeplinească. Cu atâtea războaie în desfăşurare, industria de apărare a SUA pare a-şi fi asigurat un viitor prosper. Însă, întrebarea esenţială care se pune este dacă într-adevăr SUA este capabilă să lupte pe toate aceste fronturi, iar răspunsul este categoric nu. Armata americană este un monstru bugetofag care toacă ineficient o grămadă de bani. Se vede limpede în programele megalomanice cu rezultate incerte. Şi-abia aici putem întrevedea strategia Rusiei şi a aliaţilor săi: cu resurse modeste, care de multe ori se limitează la apărarea propriilor teritorii sau pe cele ale aliaţilor, cei din „coaliţia anti-SUA” nu vor decât să arate că „regele e gol”.

În momentul în care armata SUA îşi va dezvălui propria incompetenţă într-o ciocnire directă(estimez că prima ciocnire reală va fi cea cu Coreea de Nord), întreg vălul magic de care s-a înconjurat până acum SUA va dispărea, generând o mişcare centrifugă la nivel NATO. Probabil prima ţară care va alege să părăsească Alianţa va fi Turcia, şi-aşa aflată cu un picior în afară. De-aici tăvălugul poate lua diverse direcţii, una dintre ele fiind desprinderea întregii zone europene care va prefera să-şi facă propriul sistem de apărare, infinit mai ieftin şi mai rentabil decât un NATO în care partea leului îi revine hulpavului complex militaro-industrial american. Dar până atunci va mai trece ceva timp. Pe moment cred că va fi foarte interesant de urmărit desfăşurarea conflictului sirian şi jocul Turciei.