miercuri, 14 noiembrie 2018

Ticăloşia europeană şi prostia autohtonă

Aşa cum estimam la începutul săptămânii, România intră într-o zonă neagră în care cozile de topor servind interese absolut străine de ţară joacă pe faţă împotriva noastră. Dacă în urmă cu câţiva ani „a fost nevoie să moară oameni” pentru ca oligofrenul naţional să aibă „guvernul meu”, de data aceasta nu se mai foloseşte tactica incendierii unui club, ci aceea a incendierii unei ţări. Nu e posibil ca reprezentanţi ai ţării, coordonaţi de Plăvan via servicii secrete, să se unească „în cuget şi-n simţiri” pentru a da o lovitură crâncenă intereselor naţionale doar din dorinţa de a acapara puterea.Putere pe care, după cum veţi vedea în continuare, n-o iau pentru ei.

Dacă ar fi vorba doar de o răfuială autohtonă, ar mai fi cum ar mai fi. Însă, din păcate, la cum arată lucrurile, avem de-a face cu un pervers joc al unor puteri străine împotriva României. V-aţi întrebat de ce Franţa susţine aici două posturi de radio, o groază de site-uri şi alte centre de presiune, toate aliniate în direcţie „statului de drepţi”? V-aţi întrebat de ce franco-germanul Arte făcea reportaje băloase cu Koveşi, de ce Deutsche Welle are ediţie în română? V-aţi întrebat care e rostul pârghiilor politice care acţionează prin intermediul unor ONG-uri finanţate de diverse fonduri a căror provenienţă rămâne incertă? 

Această aparentă risipă de bani nu se face în van, ci cu scopul declarat de a stoarce cât mai mult de-aici. Faptul că gazele din Marea Neagră au fost cedate pe nimic, că o mână de golani îşi face de cap în pădurile României, că monopolul comerţului e strict o afacere franco-germană, că piaţa asigurărilor şi cea bancară sunt de fapt monopoluri mascate şi toate celelalte exemple vizibile cu ochiul liber sunt elemente care ne arată puterea „investiţiei” în spălarea creierului prostimii. 

Poate vă întrebaţi care e totuşi miza momentului, de ce se precipită în asemenea hal lucrurile. Tot de bani e vorba, mai precis de domeniul militar. Franţa a trasat directiva ca în 2019 România să încheie cu ea contracte de achiziţie militară de minim 4 mld. EUR. Pentru aceasta au toată logistica pusă la punct, începând de la primul ministru până la ultima codă de topor de prin ministere. Germania, la rândul ei, are pretenţii similare. Mai trebuie să rămână ceva firfirei şi pentru obraznica Olanda, care n-are pretenţii mai mari de 1 mld EUR. În aceşti termeni trebuie văzută iniţiativa cu „armata europeană”. Iar România trebuie să fie din nou „model”, de data aceasta pentru ieuropeni(sic!). 

Nota de plată pe care tocmai v-am expus-o se ridică la aproximativ 10% din PIB. E o nebunie absolut nesustenabilă. Dar care se poate rezolva printr-un buget multianual asumat de un  „guvern al meu”. Importantă e semnarea contractelor de achiziţie a junk-urilor terestre, aeriene şi navale. Restul nu mai contează. Oricum, loc de „creştere” e destul. Datoria externă a statului român este încă mică, impozitele pe proprietate pot fi crescute, e loc şi de o groază de alte taxe pentru prostime s.a.m.d. În plus, românul e bou şi-nghite cu uşurinţă.

Ajunşi aici avem un tablou destul de cuprinzător al temelor puse pe tapet. OK, veţi spune, dar ce-are sula cu prefectura? Ce-are a a face o suveică de înzestrare a armatei cu justiţia, legile ei s.a.m.d? Că doar în Parlamentul European şi la Comisie cam acestea au fost temele predilecte. Păi au sau, mai bine spus, cam despre asta e totul. Credeţi că degeaba arunca Franţa cu medalii în Koldea, Koveşi şi restul tovarăşilor? De la justiţie, mai precis de la justiţia controlată cu stricteţe de mâinile invizibile ale agenturilor franco-germane pornesc toate. Cum credeţi că se pot da lovituri de stat, cum se poate fura, delapida la lumina zilei fără să păţeşti nimic, cum poţi pune la punct golănii vizibile chiar şi din avion, aşadar cum poţi face toate aceste ilegalităţi dacă nu ai „legea” de partea ta? În fapt ăsta e rolul „sistemului”, protecţia tâlharilor care jefuiesc pe-aici la drumul mare. Doar nu credeţi că „băieţii” care graseiază tandru împreună cu mâncătorii de cârnaţi merg la risc. Niciodată!

Vă întrebaţi,desigur, dacă există cale de ieşire din imbecilitatea în cae ne-au băgat ticăloşii noştri împreună cu nemernicii europeni. Dacă am avea oameni politici, soluţia ar fi simplă. România ar trebui să cheme atât Parlamentul European cât şi Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiţie. Cum bine se ştie, CJUE poate anula iniţiative ilegale ale Comisiei sau ale Parlamentului European. Într-adevăr, moţiunea votată în Parlamentul European sau MCV-ul adresat României nu sunt iniţiative legislative, dar obligă România să încalce legislaţia, să nu respecte propria Constituţie, ca să nu mai vorbim că reprezintă acte agresive de amestec nejustificat în treburile interne ale ţării. În fapt, oricare ar fi decizia CJUE am avea de câştigat. În cazul în care cauza ar fi declarată inadmisibilă am avea dovada că e o acţiune tâlhărească fără valoare juridică, iar în cazul în care ar fi admisă şi am avea câştig de cauză am putea porni pe calea independenţei aşa cum fac Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia. O asemenea iniţiativă ar putea fi baza întreruperii MCV-ului. Ca să nu mai vorbim că, după o eventuală condamnare a Parlamentului European şi a Comisiei Europene, imbecilii birocraţi de la Bruxelles vor avea mai multă grijă în ceea ce priveşte atacarea României.

Soluţii există, însă pentru ca soluţiile să fie şi aplicabile trebuie să avem politicieni solizi. La cum îi văd atât pe Dragnea cât şi pe Tăriceanu, lupta pare definitiv pierdută pentru ei. Lupta de fapt s-a pierdut încă din familiile europene din care fac parte. Oare le-au spus pesedeii socialiştilor că dacă mai fac multe fente umăr la umăr cu ticăloşii din PPE părăsesc grupul? Acelaşi lucru e valabil şi pentru ALDE. Au avut curajul să bată cu pumnul în masă? Desigur nu. Au stat cu capul plecat şi au privit neputincioşi cum ăia trăgeau sforile împreună cu ticăloşii noştri. Păi dacă eşti prost, îţi cam meriţi soarta. Oare s-or găsi pe undeva prin ţara asta politicieni deştepţi şi demni? Eu mi-am pierdut speranţa.

17 comentarii:

  1. persoanele cel mai bine informate din țară știau foarte bine că odată intrată în UE România pornește pe un drum fără de întoarcere pierzându-și treptat suveranitatea, finalul fiind chiar dispariția țării în acestă nouă uniune sovietică dominată de interesele oligarhilor globaliști și de marxismul cultural care face ravagii în Europa de Vest.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unknown, faci o mare greseala comparind uniunea sovietica cu ce este acuma. Ai preluat automat de la toti neavenitii, sau cum repeta nonstop Trumpete: "Fake news, face information" si are dreptate! Ceea ce a fost inainte de 89 in URSS nu poate fi comparat cu nimic, este fara precedent in istoria lumii. Citeste constitutia lor de curiozitate de atunci si vezi statutul republicilor. EI PRODUCEAU TATICA, NU GLUMA. Tu ce produci azi?

      Ștergere
  2. "V-aţi întrebat de ce Franţa susţine aici două posturi de radio, o groază de site-uri şi alte centre de presiune, toate aliniate în direcţie „statului de drepţi”? V-aţi întrebat de ce franco-germanul Arte făcea reportaje băloase cu Koveşi, de ce Deutsche Welle are ediţie în română? V-aţi întrebat care e rostul pârghiilor politice care acţionează prin intermediul unor ONG-uri finanţate de diverse fonduri a căror provenienţă rămâne incertă? "

    Buna intrebare!

    La care adaug si eu...
    De ce erau finantate posturile Vocea Americii si Europa Libera in Estul Europei?
    Si pana la urma, nu imi pasa de altii, ci de Romania. Populatia romaneasca era intaratata impotriva Guvernului legitim al Romaniei, de interese imperiale occidentale.
    Epoca de Aur chiar urma sa se materializeze, dar am fost sabotati de catre puterile imperiale occidentale. Un pic daca mai rezista Ceausescu! Dar nu am avut noroc.
    Si cea mai luminoasa guvernare a Romaniei a cazut. Ceausescu, ne lipsesti! Din raiul comunist unde te afli, indruma-l pe Dragnea!

    Uitati-va ce se intampla in Venezuela, Cuba, Coreea de Nord. Si acolo imperialistii occidentali saboteaza sistemele nationale si infometeaza populatia.

    Cica Dancila e proasta. Minciuni! La fel spuneau si despre savanta academician de renume mondial, tovarasa Elena Ceausescu. Dar fara ea, iata ce a ajuns azi cercetarea si stiinta romaneasca!
    Dar cu Dancila avem o noua sansa! De data asta vom reusi! Hai la lupta cea mare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sper doar ca "tovarasul" de mai sus e ironic... :-)

      Ștergere
    2. Guvern legitim? Ati dus capitalismul si socialismul la pierzanie o sa aveti parte de ce ati semanat , adica HAOS ! Nu e vorba doar de Romania sau Europa ! Luati aminte vorbele mele 2020-2022 armata chineza va trece Prutul ! Stiu ca imi voi gasi aici multi fani care ma vor injura dar nu imi pasa , imi pasa doar ca lumea nu mai are decat varianta RESETULUI !

      Ștergere
  3. Nu vreau să vă supăr, dar după umila mea opinie dați dovadă de multă inocență. Acordați credibilitate unei instituții cu aceleași obiective ca ale parlamentului și guvernului UE!
    Românul este babuin și-nghite cu ușurință dar este destul de imprevizibil. L-aș compara mai mult cu o potaie în lesă despre care stăpânul are îndoieli în ceea ce privește loialitatea și este atent să nu-l muște pe furiș.
    Duminică, mii de bulgari au oprit traficul pe autostrăzi și în marile orașe protestând împotriva scumpirii carburanților. Nu-mi puteam explica de ce căpușele distribuitoare de carburanți din România au scăzut cu câțiva bănuți (aprox. 40 bani) prețul la pompă. Îndată ce am aflat de protestul bulgarilor, m-am luminat! Coriferii UE se tem de un singur lucru. Doar de popor. Politicienii sunt griș cu lapte iar actuala clasă politică românească nu valorează nici cât o ceapă degerată și mai există și un neamț în postura de președinte al românilor! Dacă ai simțul umorului te umflă râsul, dacă n-ai ... ghinion!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imprevizibil, adica nu stii daca toti vor parasi tara sau vor ramane o minoritate ciunta, castrata si tolerata in fosta Romanie de maine. Ce mai e de neprevazut, dupa cat de mult se urasc intre ei romanii? Nu e cert timpul in care Romania va fi stearsa de pe fata pamantului, in rest totul s-a lucrat fara sa se deranjeze nimeni aici.

      Ștergere
    2. NB, absolut toti sunt babuini( inclusiv americanasii de balta) si TOTI , la o adica !!!, sunt neprevizibili, nu numai romanii...si deasemenea toti sunt IN ASTEPTARE!...alceva nu poti face, nu valoram nici cit doua cepe fierte( inclusiv americanasii si francezii tai preferati) O sa devina totul din ce in ce mai clar in curind. Parerea mea!

      Ștergere
  4. Trebuie sa iesim din UE si sa ne rasculam impotriva coruptilor. Daca nu ii punem acum la zid, suntem proscrisi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Va fi o noua reimpartire politic, economic si militara ! Cat de curand maxim 4 ani !

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu conteaza... orice ar face plavanul si compania la Bruxelles ciuma rosie e raul absolut.

    Oricat ar cara strainii de aici nu ne deranjeaza pe sistemul: mai bine le ducem dorul decat sa le ducem grija. Decat sa ne fure ciuma rosie mai bine ne fura strainii. Iar acum tre sa privim si din punctul strainilor de vedere...
    Daca ne-am vandut pe nimic inseamna ca asta ne e pretul si nimeni nu vrea sa arate prost dand mai mult.

    Si pana la urma are dreptate ungurul cand ne arata falimentul moral in care am ajuns... ce dreaq faceti cu gazul ala?! un foc mare?

    Vorba specialistului in flash moburi stradale Dide: one more down...
    Dupa replica asta... eu nu vreau gaz pentru Dide, tu nu vrei pentru Plavan si Ciolos, Dide nu vrea pentru jandarmi, jandarmii nu vor gaz pentru rezistenti, privatii nu vor gaz pentru bugetari ca freca menta, lucratorii nu vor gaz pentru pensionari mai ales aia specialii si tot asa... Ajungem la multe frustrari asa ca mai bine il dam gratis si scapam de griji.

    Pe partea ailalta rusii ne privesc ca o natie care nu se poate adapta la noile realitati istorice: coeziune, nationalism. Din punctul lor de vedere suntem dispensabili si agresivi. Iar cand va incepe cafteala generala o sa ne-o luam bine de tot.

    Daca ramanem intregi inca 3 ani este foarte bine..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ăsta-i războiul cald! Iluzia că NATO te apără de ursul rusesc nu are decât scopul de a cumpăra cu procente din PIB, fiare vechi, mai mult sau mai puțin funcționale. Nu cred că vreodată, și istoria o confirmă, America sau Germania își va strica relațiile cu Rusia de dragul României! În orice litigiu, cele două puteri vor găsi cu Rusia un compromis favorabil reciproc și nicicând favorabil României. Alianțele nu pot înlocui o politică inteligentă față de Rusia și, atunci când nici măcar o asemenea politică nu poate face ceva, poți fi sigur că nici alianțele nu pot face mai mult. În condițiile realităților încurcate din zilele noastre, cine și de cine protejează este foarte greu de stabilit. Pentru țările slabe nici nu știi care administrație străină este mai rea: aceea eficientă sau aceea mai puțin eficientă? Administrația rusă a fost una slabă și ineficientă, deși Rusia a fost puternică și victorioasă. Pe unde a fost a cheltuit însă resurse uriașe. A adus bani de acasă pentru a-și menține controlul și influența! Vietnam, Etiopia, Angola, Cuba, Afganistan, Siria sunt afaceri politice și militare de putere și prestigiu, dar afaceri financiare eșec. Nici în Europa de Est, Rusia n-a realizat vreo afacere din punct de vedere economic. A furnizat materii prime pe care le putea plasa oriunde în lume primind la schimb din Europa de Est mărfuri care calitativ nu puteau fi plasate în Occident. Controlul rusesc în Europa de Est n-a distrus economia locală, i-a întârziat dezvoltarea, dar n-a desființat-o. La antipozi, s-au situat influența și controlul britanic sau olandez. Imperiul britanic n-a adus bani de acasă, ci a dus bani acasă! A trăit pe seama teritoriilor cucerite, le-a extras seva sistematic și masiv chiar și după ce le-a eliberat politic! Occidentul întreg trăiește și acum pe seama fostelor dar și actualelor colonii. Este, în ansamblu, produsul unei administrații eficiente!
      Dacă Rusia, a cărei amenințare este abil întreținută de occidentali, în timp ce colaborează copios cu aceasta, ar încerca să treacă la cârma economiei din România, ar trebui să plătească sub formă de compensații investitorilor occidentali poate cât nici nu face, căci aceștia, pe ce au dat vreo 10 miliarde de euro, îi vor cere vreo 100 miliarde euro. România nu este Crimeea, pentru că a trecut mai întâi pe la occidentali, care i-au luat tot caimacul!

      Ștergere
    2. Nu sunt in retorica oficiala cand zic ce am zis... despre rusi.

      Problema e ca exista o mecanica a razboiului modern care genereaza niste necesitati inevitabile. Rusii au nevoie de un culoar de trecere spre Serbia si altul peste Marea Neagra. Americanii au venit cu ceva trupeti tocmai pentru a alimina orice sansa de negociere diplomatica. Astfel singura optiune care o au pentru a avea aceste culoare sigure este sa ne invadeze.

      Invazia in sine e o actiune care o pot gestiona dar marea necunoscuta e cum vor evolua lucrurile sub ocupatie. Cosmarul armatelor moderne il reprezinta insurgenta urbana post ocupatie vezi Irak si Afghanistan. In principiu populatia nu ar creea probleme atat timp cat primesc mancare si televizor. Problema e ca ambele sunt controlate de vestici ori daca se opreste papica la supermarket si la tv esti anuntat ca faci foamea din cauza ocupatiei... lucrurile se pot schimba dramatic.

      In plus faptul ca nu manifestam constiinta nationala care conduce la formularea unui interes national elimina orice sansa de negociere. Poate rusii ar zice: acum aveti sansa sa nationalizati ce v-a fost luat cu japca. Dar ai avea cu cine sa faci asta?
      https://bit.ly/2Tk5aHZ

      Ștergere
    3. Daca se va repeta istoria se va aplica acelasi model de dupa 23 august 1944
      .

      Ștergere
  7. Minutul 17 legea offsore, mai sunt si alte momente interesante.
    https://www.youtube.com/watch?v=FUX_Q99KfWo

    RăspundețiȘtergere
  8. "Oare s-or găsi pe undeva prin ţara asta politicieni deştepţi şi demni?"

    Hai, ma, Dane, chiar nu vezi ce-i in jurul tau? Partida s-a jucat de mult!

    RăspundețiȘtergere
  9. https://static.mvlehti.net/uploads/2016/08/eu-com-final-report-relocation-of-refugees.pdf

    Acest document din 2010 — studiu comandat de UE unor ONG-uri sustinute de UE — arata ca NU valul din 2015 a declansat idea de a primi migranti in UE, ci valul din 2015 a fost manat din spate in directia aceasta in mod planificat.
    Lucrarea de mai sus calculeaza cata populatie incape in tarile UE, la nivelul de densitate 200 sau 1000 pe Km patrat, si ia in considerare 3 criterii: Suprafata tarilor, PIB-ul lor si populatia deja existenta. (pg 39 in PDF)

    De asemenea se discuta cum se pot crea nuclee etnice de populatie straina care sa atraga noi veniti de aceeasi origine. (pg.33)
    Vezi doctorii arabi/palestinieni care au emigrat in sistemul de sanatate romanesc de cand s-au marit salariile, aducandu-se unul pe altul.

    Pg39: . By applying these distribution shares to the overall number of international protection statuses granted in the European Union, […]using four different weightings, the quota
    for each Member State can be determined.

    Pg112 (Tabelul 12): UE crede ca in Romania e loc pentru 215 milioane de straini adusi prin relocare. — “Population capacity calculated at density threshold 1000.”

    https://www.unhcr.org/5b3295167

    https://refugeesmigrants.un.org/sites/default/files/180711_final_draft_0.pdf


    Dane, poti sa stingi lumina!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)