Poporul nostru şi statul altora

O să vă spun un lucru care mă ruşinează, dar pe care trebuie să-l spun. În cazul în care ar fi reuşit să strângă semnăturile necesare candidaturii, eu n-aş fi votat cu Liviu Pleşoianu. Aş fi făcut acelaşi lucru pe care îl voi face, adică să stau acasă pentru a nu mai lua încă odată ţeapa unei curse în care candidează doar iepuri ai unei puteri ticăloase din umbră.


Presupunând că ar fi reuşit să strângă semnăturile, nu l-aş fi votat pe Pleşoianu deoarece ştiu că în acea cursă îi este interzis să se înscrie oricărui om care n-a făcut pactul cu diavolul. Nereuşind să se înscrie, Pleşoianu a demonstrat că nu e pătat. Ştiu, sună paradoxal şi mulţi îmi vor arăta obrazul întrebându-mă: „Cum naiba să mai mişcăm ceva în condiţiile în care există atât de multă suspiciune? Dacă omul acesta, care se dovedeşte curat, ar fi strâns semnăturile, o mare parte din prezumtivul lui electorat nu l-ar fi votat din pricina suspiciunilor.”

Este perfect adevărat şi în continuare consider că Pleşoianu n-ar fi reuşit să strângă numărul de semnături fără să facă pactul cu diavolul. Aşa sunt făcute lucrurile. Poate vă întrebaţi cu ce s-a ales din toată aventura în care-a intrat. Mie mi-e foarte clar: cariera sa politică e terminată. După tot scandalul pe care l-a provocat prin anunţul participării sale la preşedinţie, după toate atacurile la Veorica şi la statul de drepţi, următoarele alegeri nu-i vor mai oferi lui Pleşoianu niciun loc pe vreo listă. Ar exista, într-adevăr, posibilitatea candidaturii independente, dar şi acolo treburile se tranşează simplu şi rudimentar, prin trecerea „democratică” a voturilor către granguri. Vi se pare nedrept? Aşa e, dar, din nefericire, e destinul celor care vor să rămână nepătaţi în politică.

Mi-e cât se poate de clar acum că Pleşoianu n-a făcut pactul cu diavolul. Dacă m-aş întâlni cu el pe stradă i-aş întinde mâna fără nicio teamă. Ratarea sa politică e dovada c-a fost curat, că, în ciuda speculaţiilor unora ca mine, a încercat marea cu degetul. El face parte dintr-o categorie restrânsă de idealişti care nu de azi-de ieri încearcă o strategie similară. E categoria celor care, indiferent de regim, sunt fie aruncaţi ca o măsea stricată, fie, în cazurile extreme, lichidaţi. Este, dacă vreţi, categoria românilor care caută să-şi ia soarta în mâini şi cărora le este interzis acest lucru.

Realitatea ţării e cea pe care-o vedem, în care „Suge-o, Ramona”, candidata-platitudine, defilează liber în cursa respectivă, venită aşa, ca o floricică, de nicăieri. Realitatea e cea în care un Cumpănaşu, căţărat pe cadavrul unei copile, se înscrie şi el în cursă cu semnăturile frumos ambalate. Asta în condiţiile în care, în ciuda mediatizării excesive, pe el nu-l cunoaşte nici măcar pisica de la blocul în care locuieşte. Cât de frumos sună asta: candidatul anti-miliţieni are sediul ONG-ului dat de Ministerul de Interne, umblă într-o maşină a Ministerului de Interne şi e păzit de Jandarmerie, unitate subordonată Ministerului de Interne. Vedeţi cum şi de unde apare el, candidatul anti-sistem?

Pleşoianu e mai mult decât un act ratat. E un simptom al acestei ţări. E dovada vie a faptului că statul român n-are absolut nimic de-a face cu poporul român. Cu toate că afirmaţia este şocantă pentru unii, poate că ar trebui să înţelegem că eroarea, viermuiala, e la baza construcţiei. Fundaţia statului nostru a fost croită intenţionat greşit şi aceasta deoarece el niciodată nu a fost definit ca un stat al românilor, ci ca un stat oarecare. De-aceea nu se poate construi nimic. Toată fundaţia construcţiei noastre statale e proiectată intenţionat greşit. De-aceea tot ce s-a ridicat ulterior a fost, de asemenea, fals. Nimic n-a fost gândit de români, ci de cei care au făcut un stat aici pentru a avea aici un pion geopolitic.

Aşa cum s-a văzut de-a lungul timpului, permanent am fost împinşi în faţă pe tabla de şah a istoriei. Ticăloşii care au definit România aşa cum a fost ea, au avut grijă încă de la fondare să creeze un stat vasal, o colonie care să fie folosită doar ca monedă de schimb. De-aceea toate patriotismele „părinţilor” acestei ţări sunt doar vorbe sforăitoare, nedublate de nicio faptă. De-aceea adevăraţii eroi au fost fie uitaţi, fie şterşi. Există un singur adevăr pe care trebuie să-l înţelegem din toată aventura prin care-a trecut ţara noastră: întotdeauna statul român a fost duşmanul poporului român din cauză că, încă de la început, a fost gândit ca o formă de cenzurare a poporului român. Iată motivul pentru care, în starea de fapt de acum, românii nu au nicio şansă.

Dacă aveţi sentimentul că sunteţi străini în propria ţară, aceasta se întâmplă tocmai din cauza fenomenului pe care vi l-am dezvăluit: ţara în care trăiţi nu e a voastră. De-aceea, în lupta politică, niciun român nevândut nu are nicio şansă. Decât să vă ataşaţi de una dintre lichelele sistemului actual, mai bine v-aţi gândi serios la o variantă de dărâmare a actualului stat anti-românesc pentru a-l înlocui cu un adevărat stat al românilor. Până când nu vom avea determinarea de a face această mişcare radicală, nu vom termina cu lichelele din viaţa politică şi nu vom reuşi să deparazităm ţara.