vineri, 1 noiembrie 2019

Bate un vânt

Să vă spun o chestie interesantă. Mai mult de jumătate dintre multinaţionalele prezente în România au planuri de mutare în alte zări a unor departamente care funcţionează aici. Motivul nu ţine de „proasta de Dăncilă” şi nici de „ciuma roşie”, ci de oportunităţi mult mai ieftine şi mai stabile în zona asiatică.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber întrucât s-a cam pus batista pe ţambalul angajărilor. În timp ce unii încă întocmesc planuri serioase de restructurare, alţii chiar au început să dea afară. Nu-ţi trebuie multă minte să observi asta. Doar să compari oferta de joburi existentă în urmă cu un an faţă de cea de-acum.


Asta înseamnă că toată limbricimea corporatistă va simţi în scurt timp o transpiraţie rece pe şira spinării întrucât vor realiza că munca lor, în esenţă necalificată sau slab calificată, poate fi înlocuită extrem de optim cu munca unor desculţi la fel de precar educaţi precum intelectualii noştri, dar cu pretenţii salariale mult mai mici. Şi nu e vorba doar de salarii în analiza care circulă la nivel de executivi, ci de un complex de factori: preţuri mai ridicate ale chiriilor, infrastructură insuficientă s.a.m.d. Dar e vorba şi de pretenţii din ce în ce mai mari ale salariaţilor pe fondul unei forţe de muncă insuficiente şi nu foarte calificată.

Mişcarea pe care, cel mai probabil, o vom simţi acut cam de la jumătatea anului viitor, va avea implicaţii majore. Mai ţineţi minte reclama cu „zboară, puiule, zboară!”? Cam aşa vor arăta corporatiştii noştri „dă dreapta” când vor da piept cu realitatea. Mulţi dintre ei n-au habar că ajutorul de şomaj e insignifiant sau că acesta nu se acordă decât pe o perioadă limitată de timp. Şi, de asemenea, n-au habar că după ce se va fi dus şi ajutorul ăla de şomaj, dacă nu-şi vor găsi un rost, s-a cam terminat cu spitalizarea gratuită. Mulţi nu au habar cum funcţionează lumea. Trăind în incubatorul corporatist, încă mai cred în Zâna Măseluţă şi în magicienii de la HR care fac totul pentru a le fi viaţa uşoară.

Desigur, „Orbhanişii” aflaţi la butoane vor acuza „greaua moştenire” care, iată, a pus multinaţionalele pe fugă. Şi pentru asta vor opta pentru o şi mai profundă distorsionare a pieţei muncii umblând la drepturile salariaţilor, mestecând aceeaşi mantră a „flexibilizării pieţei muncii”. Şi, ca să le ofere proştilor o satisfacţie, vor maltrata din nou aparatul de stat cu disponibilizări în masă. Care se va lăsa cu alte scăderi ale economiei. Şi-apoi, iar înfundarea în datorii pentru că, deh, Plăvanul a promis că ia armament pe buget separat şi banii trebuie decartaţi.

Poate vă întrebaţi de ce se vor întâmpla toate acestea. E simplu, pentru că merităm. În loc să ne axăm pe o economie orientată pe export şi în care marjele de profit sunt mari, continuăm să băltim într-o economie periferică în care „investitorii” vin pentru salariile „de doi lei”. Dacă vă întrebaţi de ce nemţii sunt atât de supăraţi pe polonezi, poate vă uitaţi că o din ce în ce mai mare halcă a exporturilor poloneze inundă România. Şi ceea ce se întâmplă cu România se întâmplă cu multe ţări ale UE. Polonezii au încurajat investiţia în producţie, au dezvoltat spiritul antreprenorial local şi, în scurt timp, vor deveni chinezii Europei. Noi ne-am vândut toate resursele şi-am ajuns bătaia de joc a tuturor. Cum e posibil să exportăm petrol ca o ţară arabă şi să importăm produs finit(benzină&motorină)? Cum e posibil ca OMV, care a promis la privatizare că menţine două rafinării funcţionale să-şi bată joc şi să închidă, fără a fi penalizat, una dintre cele două rafinării locale. Cum e posibil ca, în ciuda încălcărilor contractului de privatizare, absolut nimeni să nu se ia de OMV? O avea legătură că un fost prim-ministru avea nevasta pe statul de plată al OMV? Sau că un actual prim-ministru are soţul angajat acolo? Acestea fiind chestiunile vizibile, întrucât nu mă îndoiesc că mai sunt atâţia care se înfruptă din otrăvita plăcintă austriacă.

Dacă vă gândiţi că multinaţionalele care pleacă acum se vor întoarce ca efect al scăderilor de salarii preconizate să înceapă de anul viitor, vă înşelaţi amarnic. Mortul nu-l mai întorci de la groapă. România e o casă fără fundaţie care-a trăit cu iluzia că baloanele de săpun ale multinaţionalelor pot aduce bunăstarea. Aiurea. O economie, la fel ca şi o casă, se construieşte pe o fundaţie solidă. Iar fundaţia începe de la producţie. Fără producţie internă suntem morţi. Fără a ne produce aici necesarul de consum suntem victimele unei spirale nefaste care, în final, ne conduce la supra-îndatorare şi faliment.

Dacă vi se pare că afară s-a instalat iarna, aflaţi că în economia autohtonă deja bate un vânt rău prevestitor. Se vede în blocajul financiar de la nivel naţional, care, la rândul său, e puternic influenţat de un blocaj financiar la nivel european. Da, aţi citit bine, partenerii europeni încep să-şi plătească facturile din ce în ce mai greu, în ciuda banilor pompaţi cu toptanul de BCE.

Vestea prostă pentru toată şleahta de „telectuali de corporaţie”, dependenţi de fericirea indusă de perfuziile angajatorilor lor de pripas, este că în scurt timp vor fi obligaţi să înveţe cum e cu ideologia „dă dreapta”. Mai mult, vor înţelege că sevrajul nu-i va ajuta la nimic şi, spre disperarea lor, vor constata că niciunul dintre partidele spectrului politic, în ciuda ideologiei marxiste din care se adapă toţi, nu înţeleg prin marxism ceea ce-au trăit părinţii sau bunicii noştri în obsedanta jumătate de secol XX. Marxismul de azi e întors pe dos: statul e înlocuit cu corporaţia, iar în cazul în care corporaţia nu te vrea, jungla e realitatea pe care trebuie s-o domini. Altfel devii o conservă frustrată. Hai să vă văd, micuţilor!

10 comentarii:

  1. Neața,
    O mică corecție: nu e vânt, e pârț cu stropi!
    Și da, confirm că deja se întâmplă migrarea spre alte țări. Din “minunatul” Sibiu construit special pt PR-ul Plăvanului, două multinaționale și-au clonat în ultimele două-trei luni o parte din departamentele de producție în Macedonia, fix pt forța de muncă mult mai ieftină (mai exact Takata și Marquardt unde concedierile nu s-au făcut deocamdată local, deși Marquardt a anunțat 600 de concedieri în Germania).
    Sănătate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa fie oare un semn? https://www.profit.ro/stiri/life/uniunea-europeana-a-produs-in-2018-lumanari-in-valoare-de-1-638-miliarde-de-euro-19157903

    RăspundețiȘtergere
  3. Vorbesti de Romania de parca numai aici o sa vina criza si o sa fie rau si in rest o sa umble cainii cu covrigi in coada. Unde o sa se mai duca si multinationalelel astea? Vine tavlugul mondial, nu numai la noi sau in Europa. Bate un vant glactic si o sa mature tot pamantul..... mai repede decat cred multi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mutarile sint solutii menite sa-i salveze de criza care este deja aici, lucru care nu se va intimpla si le-a spus-o Stiglitz, care a anuntat ca vor fi f multe falimente. Altii nu se muta nicaieri, ci doar reduc numarul de angajati, chiar cu miile, asa cum se intimpla in vest.
    Noi nu ne putem compara absolut deloc cu polonezii!!
    Problemele noastre provin din slugarnicia mizerabila si idolatria aberanta a majoritatii romanilor noi, care s-au hranit zeci de ani cu teoriile vestului luminos, neuitind sa-si renege obirsia, balacarindu-si tara si natia.
    Polonezii nu au idolatria asta mizarabila pt vest si diverse natii, nu-si batjocoresc tara, nu distrug ce este polonez, doar pt ca este plonez, asa cum face romanul in tara care nu mai este a lui si de care, oricum, nu-i pasa, nu se tavalesc la picioarele strainilor, nu sustin sisteme de distrugere a propiului popor, de genul lupta impotriva unei coruptii inventate doar ca metoda de eliminare a concurentei romanesti si in favoarea concernelor globalistilor, nu se arunca la banii altor straini pt reprezentarea intereselor acestora, in detrimentul propiei tari, nu-si aleg conducatori alogeni care sa-i batjocoreasca, pot discuta intre ei fara sa-si dea in cap unul altuia, pe model romanesc, sutin familia, biserica si traditiile lor, lucru pe care romanul, dintr-o fudulie condamnabila, nu-l face, fiind in schimb disperat dupa toate prostiile straine de noi, diaspora poloneza nu este antinationala, ca a pretinsilor romani, nu-si pun tara in pozitii nevaforabile fata de alte natii, au constiinta nationala, identitate, demnitate si onoare, iar noi nimic etc, deoarece lista diferentelor este extrem de lunga. Faptul ca sintem mult sub Polonia este normal, tinind cont de realitati. Parvenitii s-au inghesuit in concernele vestului asa cum o faceau si pe vremuri, pt un loc de facut nimic, la securitate sau partid, crezind ca este ceva care tine o vesnicie. N-am auzit c-au avut loc in Romania demonstratii pt locuri de munca si drepturi sociale, dar am vazut unele imense, ca sa fie arestati diversi oameni, pt tot felul de prostii inventate sau chiar pt sustinerea unor legi care ii dezavantaja profund, datorita intelegerii limitate si a frustrarilor care-i imping la razbunari lipsite de sens.
    Nu intimplator ungurii ne domina la greu in propia tara, unde au patru partide si vor da si un prim ministru alaturi de un presedinte sas. Este ceva normal ca-si anexeaza Transilvania, in timp ce romanii noi tac, pt ca nu le pasa sau pt ca nu pot intelege nimic din ceea ce vad.

    https://evz.ro/ungaria-pompeaza-bani-in-romania-ce-proiecte-exista-pentru-o-anumita-parte-a-tarii.html

    Altfel au si ghinion deoarece n-au aflat ca solutia lor clasica “ma duc in vest” s-a desfintat. Criza asta nu este asemanatoare celor din trecut si aduce cu sine multe alte probleme.

    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/04/30/AR2008043003258.html?nav=rss_world

    RăspundețiȘtergere
  5. Cine intelege marxism ?
    Citand din Ayn Rand, daca ceva pare paradoxal, atunci este ceva fals in prezumtie.
    Culmea marxismului este desfiintarea statului si nu atot implicare lui, Iar corporatia este statul viitorului sub forma de ,,public ownership'', la fel cum a fost republica cateva mii de ani.
    Toate au un numitor comun si vor avea o limba comuna ... LH.


    RăspundețiȘtergere
  6. "Polonezii au încurajat investiţia în producţie, au dezvoltat spiritul antreprenorial local şi, în scurt timp, vor deveni chinezii Europei. Noi ne-am vândut toate resursele şi-am ajuns bătaia de joc a tuturor."

    https://www.youtube.com/watch?v=QzsSrJGsHVw
    https://www.youtube.com/watch?v=X32jEGbQ7pI
    https://www.youtube.com/watch?v=6tgtG3s-BUI
    https://www.youtube.com/watch?v=i5Nx6yCA3q0
    https://www.youtube.com/watch?v=-23yeXHol_s

    RăspundețiȘtergere
  7. Deci Bittman le zice lucrurile pe nume(vezi declaratia de la final)... si romanii o tin pe a lor. Iar aia de la Daruieste Viata nu primesc de la oricine :))

    https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/daruieste-viata-refuza-donatia-trupei-holograf-nu-putem-accepta-proiectul-devina-instrument-aplanare-crize-imagine-1_5ba3d4d1df52022f75a87a33/index.html

    RăspundețiȘtergere
  8. Prietene, nu este vorba de nici un NOI sau de ROmania VS Polonia.
    Anglosaxsii au o vorba buna
    Generalizarea este mama tuturor fuckupurilor”
    Dane si restul amicilor de aici, numaifiti NAIVI. Daca vreti sa aflati cine sunt cei din spatele contractelor si a succesului “polonezilor” trebuie sa i gasiti in internet, sa le gasiti biografiile...
    Polonezii au fost si vor ramine in veci niste lachei ai europenilor asa cu bine i a descris Dostoievski in romanul sau ”Idiotul”
    ...regii merelor my azz... prietenii stiu despre ce este vorba...nu se poate explica...daca intelegi bine daca nu...too bad, mori ignorant.
    Studiati istoria!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sint destui care stiu bine despre ce este vorba, dar asta este situatia prin multe alte parti. Polonezii fac ce trebuie si au vazut mersul, pe cind romanii noi sint vai de ei, nu stiu pe ce lume sint si nici nu vor sa afle! Am ajuns in pozitia rusinoasa ca sintem condusi de sasi si unguri, in tara marilor ortodocsi, care se inghesuie sa-si aleaga calaii alogeni de alta religie.

      ”First, the technological advancement and the economic development have shifted the focus of competitiveness from the cost & market share-based view to the productivity-based view. Extreme automation in the 4IR has the potential to take over low cost labours, and therefore make nations and firms which rely on low cost labours less competitive. Similarly, nations and firms that currently suffer from high labour costs could become more competitive by using automation.” (Chen Liu, 2017)

      PNL o sa ramina la prostiile lor clasice si vor distruge totul, cu concursul unui popor de patrioti vestici inconstienti, care nu pot judeca nimic dincolo de lozinci imbecile. Sa vedem daca o sa le placa mizeria pe care o vor aduce prostavanii astia!

      Ștergere
  9. Invatamintul vestului nu este un exemplu si nu educa nimic ci dreseaza, conform psihologiei educationala pe care se bazeaza, iar asta este cea a lui Wilhelm Wundt.
    Altfel Suedia nu exte un exemplu in nimic, ci un dezastru! Conform ONU in 2030 devine un stat de lumea a 3-a. Cine vrea sa vada nu are decit sa caute.

    RăspundețiȘtergere