De ce refuz orice partid?

La începutul anilor 90, activul tânăr al Securității a încercat să dea atacul asupra FSN pentru a pune mâna pe puterea politică. Iliescu, încă în formă, a forțat scindarea Frontului Salvării Naționale, astfel încât, în final, au rezultat două partide: FSN-ul lui Petre Roman - fidel Securității - și FDSN-ul fidel lui Ion Iliescu, urmând linia activului de partid.


Treptat, aceste două partide au acaparat întreaga scenă politică. FSN-ul și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat. Păpușatul Securității, traian băsescu, a reușit să distrugă la sfârșitul anilor '90 Partidul Național Țărănesc. După aceea l-a eliminat și pe Petre Roman de la conducerea Partidului Democrat și în 2004 i-a suflat președinția lui Năstase într-un joc ciudat. Astfel, PD părăsește Internaționala Socialistă și se conectează la PPE. Încearcă să confiște PNL în conformitate cu un plan securistic mai vechi, dar se lovește de încăpățânarea lui Tăriceanu. Pentru punerea în aplicare a planului, încearcă prin intermediul lui Stolojan(fostul candidat la președinție al alianței DA, din partea PNL) să rupă o bucată din PNL. Stolojan face un partid fantomă cu numele Partidul Liberal Democrat, finanțat generos, care reușește să înhațe locuri bune în Parlament. După alegeri PD și PLD fuzionează formând PDL. În urma conducerii dezastruoase a a cuplului băsescu-boc, în 2012 PDL e amenințat cu dispariția, doar că, un an mai târziu, PNL e forțat să preia PDL și să intre în PPE. Astfel, activul securistic al PDL e salvat și se urcă pe simpatia electorală câștigată de PNL prin intermediul opoziției la băsescu și al gogoșilor retorice ale lui Crin Antonescu.

Să vedem acum și cealaltă aripă „istorică” a scenei noastre. FDSN a devenit PDSR și, după dezastrul legislaturii 1996-2000, câștigă puterea la alegerile din anul 2000. Sub conducerea de facto a lui Adrian Năstase, partidul demarează o serie de fuziuni recuperându-i pe foștii comuniști ai lui Ilie Verdeț(PSM), dar și Partidul Social Democrat, schimbând în final denumirea PDSR în PSD. De asemenea, ca apartenent al Internaționalei Socialiste, PSD s-a raliat natural la căruța Partidului Socialiștilor Europeni. În 2004 Adrian Năstase pierde la mustață alegerile în fața lui băsescu. Sunt multe necunoscute legate de acea suspectă victorie a lui băsescu. Există voci care spun că puciul împotriva lui Năstase ar fi avut inclusiv OK-ul lui Ion Iliescu. N-o mai întind cu explicațiile. În mare, cam asta e istoria scenei noastre politice.

Ceea ce doream să înțelegeți este că cele două partide care monopolizează la ora actuală puterea în România sunt de fapt același drac. De-aceea, cei care spun „au votat mereu PSD” sunt în aceeași eroare cu cei care, de bună credință fiind, votează așa-zisele forțe progresiste.

Diferența dintre PSD și actualul PNL este însă aceea că PSD mai are încă o componentă națională moștenită de la activul ceaușist de partid. De aceea, din punct de vedere național, PSD a fost întotdeauna o alegere mai bună deoarece a oferit o alternativă ceva mai lentă, a încercat o tranziție mai blândă pentru români. Însă „împăducherea” partidului de către securiștii-globaliști a făcut ca întotdeauna acest partid să deturneze încrederea propriului electorat. Și-o să vă explic pas cu pas cum.

Încă din timpul mandatului 2000 - 2004, s-au făcut concesii majore. În primul rând, Năstase a cedat presiunii securistico-externe de privatizare a Petrom. Operațiunea începuse din mandatul CDR-PD-UDMR(1996-2000), când băsescu a semnat privatizarea întregii economii. Asta după ce o distruseseră iremediabil. După anul 2000 și după câteva măsuri benefice, economia țării își revenise, însă Năstase a cochetat cu aripa internaționalistă. Astfel, a finalizat convenția cu FMI în ciuda faptului că Romînia nu avea nevoie de banii lor, a continuat o parte a privatizărilor lui băsescu, între care și cea a Petromului. Acela a fost momentu în care România nu și-a mai aparținut! Integrarea în UE și NATO s-a făcut în defavoarea clară a țării, conducând la dizlocări ale unor importante segmente economice ale țării. Năstase ar fi vrut să compenseze „pierderile” printr-o conducere politică de fier și prin legi care să oblige proaspăt-privatizatele companii să rămână legate de glie. Doar că și-a făcut calculele prost întrucât a fost eliminat și toată strategia sa s-a prăbușit. De-aceea e indicat să-ți faci prima dată fundația și-abia apoi casa! Practic, din acel moment, componenta națională a oricărui partid al țării nu mai are susținere economică.

Singura conducere vădit națională a PSD a fost cea a lui Liviu Dragnea. Acesta, împreună cu o mână de oameni din jurul său, a încercat să reorienteze țara către o politică mai normală. S-a lovit însă de o opoziție nu doar a partidelor, ci și a companiilor care și-au văzut lovite interesele de căpușare a țării. Astfel s-au cheltuit bugete impresionante pentru terfelirea partidului și-a imaginii lui Dragnea. PSD-ul din vremea lui Dragnea este un caz ilustrativ al fragilei puteri pe care-o ai în ciuda unei victorii electorale masive. PSD a câștigat copleșitor atât Parlamentarele, cât și Localele. A avut primarii săi și a avut prin parlamentarii săi majoritatea absolută în Parlament. Cu toate acestea, mandatul său a fost un dezastru. Motivul? N-au putut să-și impună punctul de vedere din cauza opoziției Securității care, prin intermediul paiaței de la Cotroceni, a avut o halcă suficient de mare de putere pentru a contracara opțiunea populară. De asemenea, fragilitatea componentei naționale a PSD-ului lui Dragnea s-a văzut cel mai bine în momentele cheie, între care iese în evidență prăbușirea Referendumului pentru Familie, cel care ar fi putut relansa PSD-ul.

Într-adevăr, la ora actuală Liviu Dragnea este un deținut politic în toată regula, dar își ispășește propriile păcate. Uneori a fi duplicitar e un păcat chiar mai mare decât acela de a fi dușman. Dușmanul e cunoscut de toată lumea, de el te poți feri. Însă duplicitarul pare a-ți vrea binele, în condițiile în care, prin acțiunile sale de neexplicat îți provoacă înfrângerea acolo unde te-ai aștepta cel mai puțin. Acesta este păcatul lui Dragnea. El trebuie însă apreciat ca fiind SINGURUL om din ultimii treizeci de ani care-a pus interesul național înaintea intereselor de căpușare ale forțelor externe interesate în menținerea statutului nostru de colonie.

V-am făcut această lungă introducere pentru a înțelege că de sus în jos nu se mai poate face nimic. Partidele politice sunt instrumente de disipare a forțelor din societate, de acaparare a opiniilor și de înrolare a lor pentru a servi direcției deja trasate. PSD și PNL de fapt reprezentau două trenuri circulând pe șine mergând în aceeași direcție, cu diferența că PSD alesese un drum mai sinuos. Actualul PSD, capitulat sub puterea unui securist mediocru precum Ciolacu, nu face altceva decât să aleagă și el calea „dreaptă”, adică cea care ne duce accelerat în rahat. Alternativa la PSD/PNL e USR care, novator fiind, nu mai vrea să ne transporte cu trenul în rahat, ci cu supersonicul. Asta-i realitatea, priviți-o în față și înțelegeți-o!

De-aceea, cei care cred că vor găsi o forță politică demnă de a-i reprezenta, se înșală amarnic. Scena politică și modul în care actualul stat e configurat reprezintă o eroare voită din cap în coadă. Singurul mod în care mai poate fi făcut ceva în țara asta este doar de jos în sus, încercând să ne recuperăm ceea ce e al nostru. Iar aceasta nu se poate face decât printr-o luptă economică de gherilă, refuzând absolut tot ceea ce vine din afară și consumând doar ceea ce e produs aici de către un român. E singura cale, credeți-mă! Nu vă mai iluzionați cu partide sau cu Feți Frumoși care vor veni călări pe cai albi. Aiurea! Independența trebuie să v-o câștigați singuri și, pe măsură ce masa celor independenți va crește, va crește și suveranitatea țării. Nu-i greu, dar trebuie pornit de la zero.