Iluzoria revenire

Se tot vorbește despre reintroducerea etalonului aur de către Trump. Chiar dacă asta ar fi o lovitură teribilă pe care ar da-o „structurii globaliste”, personal cred că o asemenea mișcare este imposibilă. Și-o să vă enumăr în continuare de ce.

În primul și-n primul rând nu cred că ar putea. O asemenea mișcare presupune o sincronizare perfectă a structurilor interne de putere ale SUA. Este capabil Trump de așa ceva? În condițiile în care evidența ne arată că, de la câștigarea mandatului, nu a reușit să preia puterea decât parțial - și, aș spune eu, destul de marginal - e clar că nu va avea pârghiile necesare pentru o asemenea schimbare radicală.

Avem apoi o mare incertitudine în ceea ce privește rezervele reale de aur ale SUA care par ... a nu mai fi. Când nemții au cerut repatrierea unei cantități din rezervele pe care le depozitaseră în SUA, operațiunea a fost întinsă pe mai mulți ani și încă nu se știe dacă s-a finalizat. Era vorba, totuși, de o cantitate insignifiantă de aur! Asta ridică și mai mult suspiciunile că, de-a lungul timpului, pentru a menține cotația dolarului, SUA a vândut aur pe șest. Nu în ultimul rând, lipsa unei certificări credibile a aurului pe care-l dețin SUA e în măsură să ridice serioase suspiciuni. Dacă așa stau lucrurile, ne întrebăm la ce etalon ar putea trece SUA în condițiile în care aurul pe care pretinde că-l are lipsește cu desăvârșire?

Dacă cele două puncte amintite nu vi se par suficient de credibile, ar trebui să aducem în discuție modul de funcționare al etalonului aur. Înainte de orice, această paradigmă îți impune o chingă. În cazul în care economia funcționează și „banul se învârte”, totul e OK. Însă, când ai economia reală „externalizată” pe aiurea și când performanțele tale economice sunt date de capacitatea monștrilor obezi de a hali înghețata cu căldarea, e clar că în cel mai scurt timp poți rămâne în fundul gol. Un exemplu care-mi vine în minte este cel legat de lupta lui Trump de a reinternaliza producția. În ciuda modului radical în care a dus-o, ea a fost un eșec. Într-adevăr, la început, au fost câțiva producători care au cedat amenințărilor lui Trump. În general a fost vorba despre companii străine interesate să rămână pe piața americană. Au făcut-o însă forțat și mai mult „ca să se vadă”, optimizându-și la maxim prezența. Însă companiile americane au răspuns prea puțin inițiativei. Mă uit că, în contextul actual, Trump pare bucuros că a reușit să convingă Apple să plece din China.Însă Apple nu și-a mutat producția în SUA, ci în India. Chiar dacă acum India pare mult mai digerabilă decât China, e limpede că producția rămâne tot externalizată.

Cu o asemenea structură economică, lui Trump îi va fi imposibilă o mișcare de revenire la etalonul aur întrucât ar rămâne imediat fără bani. Chiar dacă nu sunteți de acord cu afirmația anterioară, vă voi mai da încă un motiv pentru care SUA nu e capabilă să facă întoarcerea: cadrul mult prea strâns al etalonului aur exclude din start posibilitatea să emiți monedă „din nimic”. Aveți idee din ce trăiește acum statul american? Din acest nimic reprezentat de așa-zisa „universalitate a dolarului” și din capacitatea de a produce bani din nimic. Știu, e o mașinărie care începe să scârțâie, însă, cât timp dolarul e recunoscut ca monedă de schimb, treburile vor funcționa. A crede că statul american ar putea trăi în acest moment fără această capacitate excepțională de a-și auto-genera bani fără acoperire e cel puțin o naivitate.

Așadar, indiferent cum am privi lucrurile, revenirea la etalonul aur a (încă) celei mai mari economii a lumii e imposibilă. Indiferent cât de mult ar vrea Trump să se răfuiască cu dușmanii săi, nu-și va putea tăia singur creanga de sub picior. Astfel încât, ca în întreg mandatul lui Trump, mare lucru nu se va schimba. Dacă vă tentează să-mi arătați prețul la care a ajuns aurul în susținerea argumentului iremediabilei reveniri a etalonului aur, vă voi spune că, da, aveți dreptate. Prețul aurului crește, dar el este reprezentat tot în dolari. Adică e tot o marfă ca toate celelalte.