marți, 10 mai 2022

Revelaţiile filmului 2000 Mules


Am avut rezerve în a vedea filmul 2000 Mules. Părea a fi aceeaşi ciorbă reîncălzită a acuzaţiilor cât se poate de credibile, dar cărora le lipsea câte-un element esenţial pentru a putea avea justificarea deplină. Jocul a fost jucat de Mr. Pilotă care, după părerea mea, a reuşit doar să arunce în derizoriu subiectul atunci când a mai organizat şi-un ditamai simpozionul pe care l-a folosit pentru publicitatea  produselor sale. E de înţeles de ce mulţi n-au înghiţit momeala.  

Cu 2000 Mules traseul meu a fost fix invers faţă de pompos-numitul „Cyber Symposium”. Dacă în cazul lui Mike Lindell iniţial am dat crezare pentru ca apoi să-mi trăiesc dezamăgirea văzând că balonul se dezumflă de la o zi la alta, în cazul filmului lui Dinesh D'Souza am pornit de presupoziţia unei false bombe, iar pe măsură ce dovezile veneau, am început să reevaluez. De asemenea, tăcerea perplexată a mediei mi-a spus că acolo e ceva. Şi, după ce-am viziont filmul, am înţeles unde-i problema: Dinesh D'Souza vine cu un pachet de argumente irefutabile, dublate de înregistrări ale camerelor de supraveghere şi apoi de tracking-uri GPS care demonstrează fără niciun dubiu că am avut de-a face cu o modalitate extrem de elaborată de furt a alegerilor. De altfel, există un cadru mai larg asupra căruia trebuie să zăbovim. 

Dacă vom derula evenimentele spre începutul ultimului an de mandat al lui Trump vom constata că treburile stăteau suspect de bine. Trump reuşise să deblocheze cât de cât paralizata economie americană astfel încât popularitatea sa crescuse. Oricine considera că al doilea mandat va fi  simplă formalitate pentru Trump. Şi-atunci a apărut de nicăieri „necunoscutul”. Un virus suspect a bubuit în China. Şi-apoi, cu o viteză uimitoare, s-a extins la nivel global. Au început suspiciunile. S-a spus, prima dată mai încet, apoi din ce în ce mai tare, că virusul pare a fi unul modificat în laborator. Presupunerile se bazau pe logică: nu exista niciun lanţ natural care să sprijine teoria mutaţiei. Imediat, prin intermediul firmelor BigTech s-a instituit o cenzură dementă: spui că e virus de laborator, te trezeşti cu contul şters. Astfel, mulţi dintre cei care-şi făcuseră un business din youtube sau din contul de socializare s-au trezit în faţa unei opţiuni dure: ori îşi ţin gura, ori îşi pot lua adio de la business. Iată primul praf.

Care-a fost treaba cu pandemia? A inclus întreaga lume într-o stare de necesitate. Cei care au lecturile fundamentale, cunosc deja clasicul postulat conform căruia „suveran este cel care decide asupra excepţiei". E simplu de mers mai departe, chiar şi pentru un ţânc: dacă virusul a fost produs în laborator înseamna că nu cei care-au semnat pentru impunerea lockdown-ul la nivel global sunt suverani, ci cel care-a creat şi răsspândit virusul. Isteria închiderii lumii a fost aşadar o tactică, iar impunerea cenzurii mediatice a fost parte din acea tactică. De ce e facil de înţeles: atâta timp cât cenzurezi la nivel oficial o pistă, de cercectat nu rămân s-o cerceteze decât cei cu adevărat independenţi. Sunt puţini cei fără legături cu „sistemul”, astfel încât, chiar dacă nu se garantează acoperirea minciunii, se obţine o întârziere a dezvăluirilor. Asta a fost situaţia în SUA, iar dezvăluirile de după alegeri nu mai deranjau pe nimeni. 

Cine putea însă să instrumenteze aşa ceva? Boicotul cu privire la originea virusului a fost instituit la nivel oficial de Fauci, un pilon cheie al statului subteran american. Însă, coordonarea în ceea ce priveşte instituirea restricţiilor ne arată altă direcţie, anume Departamentul Apărării al SUA. DARPA, după cum am arătat în multe articole anterioare, a finanţat laboratoare biologice peste tot pe unde SUA a putut să penetreze. Scopul laboratoarelor, atâta timp cât sunt subvenţionate de Departamentul Apărării, n-are cum să fie altul decât dezvoltarea de arme biologice. Să nu ne prefacem că nu înţelegem o chestiune atât de simplă: cum să pretinzi că nu ai interesul să dezvolţi arme atâta limp cât e implicată armata? 

Aici apare un personaj cheie care tot învârte bani ai Departamentului de Apărare: Hunter Biden. Documentele arată fără niciun dubiu că odrasla drogată a lui Biden este unul dintre pionii cheie ai Armatei SUA, învârtind prin firmele sale fonduri guvernamentale canalizate spre laboratoarele biologice. În Ucraina avem dovada cu Metabiota. Ca Hunter Biden mai sunt şi alţii, dar care, beneficiind de o stabilitate psihică mai solidă, sunt în subteran, fără să fie cunoscuţi de mai nimeni. Dacă v-aş spune acum nume precum Hush sau Jordan, cu ce v-ar ajuta?  

Revenind la firul narativ, vă voi spune că starea de urgenţă sanitară a indus „obligativitatea” organizării votului prin corespondenţă, deschizându-se astfel calea către o fraudare masivă. Aici documentează extrem de precis Dinesh D'Souza mecanismul infernal pus la punct printr-o păduchelniţă de ONG-uri apropiate de democraţi. Însă ceea ce surprinde este organizarea impecabilă a întregii acţiuni de furt. Totul a fost premeditat şi, mai ales, coordonat impecabil. Cine putea face asta? 

Ar fi putut-o face vreunul dintre degeneraţii socialiştilor americani? Fără doar şi poate răspunsul e negativ, atâta timp cât vârfurile acelui partid sunt reprezentate de idioţi precum Nancy Pelosi, Kamala Harris, Alexandria Ocasio-Cortez s.a.m.d. Şi-atunci de unde vine „mâna acoperită”? În condiţiile în care mai toţi au fost cu ochii pe FBI şi pe celelalte servicii secrete, le-am putea scoate de la capitolul „coordonare”. Ar fi fost prea riscant. Există însă un jucător tăcut care face multe, în ciuda aparentei sale „lipse de putere”. Nu v-aţi prins?

Pe la începutul campaniei electorale americane a fost răspândită o poveste cu nişte generali patrioţi americani care-au făcut posibilă ascensiunea lui Trump şi care, la o adică, sunt dispuşi să meargă până la cap cu o lovitură de stat întrucât Trump ar fi ultima speranţă a SUA. Vă mai amintiţi povestea? Oricine are cât de cât informaţii, ştie că Trump e la capitolul „self-made”. Nu, în spatele lui n-a stat decât orgoliul său exagerat, nimic mai mult sau mai puţin. Povestea era însă voit ventilată deoarece trebuia să încetăţenească anumite aspecte: în primul rând că Trump n-a câştigat alegerile, ci a fost ajutat să le câştige, apoi că în cazul în care va pierde nu se va da înapoi de la a organiza o lovitură de stat. Înţelegeţi şmecheria premeditării? Şi, nu în ultimul rând, povestea era menită a adormi vigilenţa în ceea ce priveşte ... Armata SUA.

Păi cine avea pe mână biolaboratoarele din toată lumea? Armata SUA, desigur. Şi cine putea să răspândească un virus modificat genetic? Cine avea pe mână toate cercetările? Lăsaţi vraja cu chinezii! Laboratorul din Wuhan era coordonat tot de DARPA. Deci cine? În mod evident Armata SUA! Astfel se explică şi coordonarea perfectă a furtului alegerilor şi, mai mult decât orice, impunerea ramolitului Biden ca preşedinte al SUA. E în folosul armatei acest pion ramolit care execută instantaneu ceea ce i se cere. Legăturile dintre Armata SUA şi familia Biden sunt cât se poate de clare.

Aşadar, adevăratul vierme vine din interiorul armatei americane. Da, acea „instituţie măreaţă” ridicată în slăvi de Trump este aceeaşi instituţie care l-a ridiculizat, făcându-l să pice în toate capcanele întinse. Aveţi în toată această demonstraţie şi motivele pentru care Hunter Biden, în ciuda faptului că există dovezi colosale referitoare la corupţia sa, nu va păţi absolut nimic. 

Nu în ultimul rând, filmul lui Dinesh D'Souza ar trebui să mai provoace o revelaţie celor care n-au habar pe ce lume trăiesc. Toate datele utilizate de D'Souza sunt cumpărate de la brokeri specializaţi. Imaginaţi-vă că realizatorii filmului au putut demonstra ceea ce era de demonstrat prin intermediul unor date colectate din diverse surse şi vândute la liber oricui plăteşte. Vă imaginaţi ce putere au organizaţiile care au acces direct la datele brute pe care le transit telefoanele şi dispozitivele noastre? Aveţi idee cât se ştie despre fiecare dintre noi? Sunteţi conştienţi că cineva îţi ştie nu doar deplasările, dar şi situaţia banilor pe care-i ai, locul pe unde obişnuieşti să mergi, cu cine te întâlneşti s.a.m.d.? Întreaga viaţă pe care-o crezi că e a ta se dovedeşte a fi cedată altora. De ce spun asta? Pentru că cineva care ştie atâte lucruri despre tine poate face din tine o cârpă. Asta-i treaba pe care n-o conştientizează mai nimeni! Gândiţi-vă bine în special la acest ultim aspect!


P.S. În imaginea ataşată aveţi o doză de manipulare marca Google. În ciuda faptului că 2000 Mules este unul dintre cele mai populare filme din istorie, sugestiile Google nu duc spre el nici când îi scrii numele complet. Curat murdar, monşer!

21 de comentarii:

  1. Salut Dan, s-a reusit blocarea lui inlcusiv pe bitchute, cica din cauze de "copyright". Mai exista pe Rumble, aici: https://rumble.com/v13v4sv-2000-mules.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://1337x.to/search/2000+mules/1/

      Ștergere
    2. L-au scos si de acolo, au pus reclama la el in loc.

      Ștergere
    3. Mizeria asta ce e ? Ca te redirectioneaza catre altceva.

      Ștergere
  2. Daca DARPA a instrumentat inlaturarea lui Trump chiar au facut treaba buna,
    Deci Trump e vinovat de pandemie.
    Ce este totusi socant este metoda patentata de romani numita "a merge cu plicul". Asta e adevarul pragmatic al lumii si felul cum lumea asa functioneaza. "Plicul"" mereu te acopera si te poate scoate si presedinte al Americii. Deci tot ce trebuie este sa stii sa impingi "plicurile" unde trebuie. Sunt convins ca basescu a folosit aceasi metoda a "plicurilor" pentru a fi presedinte, mai ales ca cunostea toti turnatorii din sistem si ii stie si azi dar tace si nu desconspira nimic. Omerta "plicurilor". In schimb la Iohannis care duce mana la piept cand canta imnul Germaniei cred ca a primit "plicul" doar sa fie presedinte, ca oricine altcineva ar fi fost dorea sa dea "plicuri" unde nu trebuie. Legea Suveranitatii dezbatuta ieri baga "plicuri" in buznarul romanului obisnuit, deci cata filosofie anti-legea suveranitatii nationale a inceput sa dospeasca peste tot. Si sa zica ca "plicurile" trebuie sa ajunga la altcineva, nu unde vrea poporul suveran care nu mai exista. Dar sa nu ne miram. In acest caz poporul american nu mai este suveran deloc din 2020. Dincolo de suveranism, nazism, comunism, marxism exista mafiotismul "plicurilor", plicurism daca vreti, un curent pragmatic care daca devine militarizat se transforma in arma de ucidere in masa. Plicurismul e vinovat de delapidarea bugetelor nationale si bugetului european, de felul cum se conduc afacerile si ministerele, de oamenii care ajung la conducere.
    pana nu vine un academician serios care sa studieze plicurismul si sa gaseasca solutii, civilizatia noastra e una falsa si cu dubla masura. Si asta inseamna un singur lucru, ca va fi distrusa ca un castel de carti de joc. Asa simplu e. oare ce "plic" a primit Putin sa faca jocul pandemic, si ce "plic" a avut sau nu a avut de a inceput razboiul in uceaina? Vezi aici a inceput razboiul "plicurilor" deoarece oligarhii ucrainieni sunt mai bogati si mai multi ca oligarhii rusi. Atat de bogati zic unii incat ei au dat plicul la Biden sa devina presedinte atat in Ucraina cat si in America si sa infiinteze noul stat European. E posibil sa fie atat de bogata ucraina incat sa cumpere Europa si America la un loc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Deci Trump e vinovat de pandemie" - pup chelia ta de baiat dastept.

      Ștergere
  3. P.S.: Pai...cu "2000 mules" nu sunt, dar cu "2000 mules film" incep sa apara referintele. Sunt mai precise cautarile cu "long tail words". E adevarat, se spune de "far-right filmmaker" si cica ..."geotracking is imprecise and inaccurate". Asa zic aia...“fact checkers”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este precis?? Astia glumesc? Pe mine ma intreaba telefonul tot timpul cum m-am simtit in toate locatiile pe unde am zabovit, daca mi-a placut ceea ce am servit la masa, unde am facut plinul, preturi, cind mai am de gind sa mai trec pe ACOLO...
      Este absolut ingrozitor ce pot face micii shpioni.:))

      Ștergere
  4. Evident că au și apărut fect-cecării poveștii :D https://www.denverpost.com/2022/05/08/2000-mules-fact-check/

    RăspundețiȘtergere
  5. L-am cautat cu "duckduckgo.com" si l-am gasit la
    https://ugetube.com/watch/2000-mules_YXmikIjumStROf6.html
    (se poticneste din cand in cand dar cu un "reload" am mers la minutul unde s-a blocat si am continuat). Interesant, dar nu stiu daca ce se se pune acolo are "valoare juridica". Se si spune la un moment dat ca "este frauda perfecta".....

    RăspundețiȘtergere
  6. In acest articol se demonstreaza blatul implicit intre USA, Rusia si China ...iar cei care conduc din umbra totul ...nu cred ca sunt cei de la armata ci cei care dau banii la armate fie ele americane,ruse sau chinezesti...iar Trump face parte din joc ...probabil a primit un premiu in plic cu mult mai mare decat a primit Le Pen in Franta...restul carne de tun care foloseste la toti...s-a furat atat de mult incat rahatul nu mai poate fi acoperit...cred ca toate sistemele de pensii din lume sunt in faliment ...si aici s-a furat totul...

    RăspundețiȘtergere
  7. Gonzalo Lira - Why does the West hate Russia ?
    https://www.bitchute.com/video/g8pmEuHlitaI/

    RăspundețiȘtergere
  8. "democratia" = MARXISM

    Intr-o societate cu adevarat echitabila si corecta, majoritatea indivizilor care azi VOTEAZA, nu ar avea nici macar drept de reproductie!

    https://www.youtube.com/watch?v=KWE2GowuZQ0
    https://www.youtube.com/watch?v=TkcGnmZSjRE
    https://www.youtube.com/watch?v=EI8wbvrBZXQ

    RăspundețiȘtergere
  9. crezi vreodata ca sistemul o sa aprobe asa ceva? :)) nu se poate, pai nu le mai ies combinatiile si nici cei care trebuie din joben pentru ''buna'' dirijare a lucrurilor. Democratia nu exista nicaieri in mod real corect, doar in manuale si studii de specialitate

    RăspundețiȘtergere
  10. Intr-o societate cu adevarat corecta si echitabila MAFIA NU este parte sau chiar structurile statului in functiune, la noi in schimb este deja generalizat cancerul mafiot in toate structurile statului, dar in toate, si desigur totu-i condus de alea care isi zic de forta, cand colo este sunt doar instrumente de opresiune, ca in toata istoria noastra de altfel, si acum fix la fel. Sanse de salvare sau resetare nu exista defel, poate doar cum zice domnu Dan vine razboiul generalizat si mai triaza si din mafie

    RăspundețiȘtergere
  11. Liberal Interventionists and Neoconservatives Dominate US Foreign Policy
    https://www.unz.com/pgiraldi/liberal-interventionists-and-neoconservatives-dominate-us-foreign-policy/

    RăspundețiȘtergere
  12. https://www.armstrongeconomics.com/international-news/russia/putins-may-9th-speech-the-full-review/

    https://www.armstrongeconomics.com/international-news/germany/inflation-ukrainian-war-are-greatest-threats-to-the-world-economy/

    RăspundețiȘtergere
  13. Graham wants Putin regime change, more NATO, 'No off-ramp.' Congress $40B to Elensky. Update 1
    https://www.youtube.com/watch?v=CsInm6pZ1IA

    RăspundețiȘtergere
  14. Google da multe rezultate la cautate 2000 mules. Gasiti si pagina pe IMDB.com

    RăspundețiȘtergere
  15. Chiar dacă s-ar tipări buletine de vot speciale tot TOTAL NEFOLOSITOARE ar fi.
    Pentru-că vom avea de ales dintre "n" candidați TOȚI AI LOR.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)