vineri, 21 octombrie 2022

Implozia Occidentului


Liz Truss a demisionat devenind cel mai puţin longeviv premier din istoria Regatului Unit. Nulitatea numită premier al Marii Britanii brava spunând cu o inconştienţă inimaginabilă că nu se va da înapoi de la a porni un război nuclear cu Rusia. Între timp, bravele ţări occidentale care s-au alăturat Marii Britanii şi Americii în stupidul război împotriva Rusiei, au cam simţit pe propria piele „botezul rece” al adevăratei ameninţări nucleare atunci când un submarin rusesc le-a transmis un salut jovial, lăsându-se descoperit undeva aproape de Marea Britanie şi Franţa, având însă „vizibilitate” asupra întregii Europe Occidentale. Fac menţiunea că respectivul submarin nu-i nici pe departe vreunul de tehnologie nouă. Asta însă nu l-a împiedicat să treacă de toate „sistemele de supraveghere” submarine instalate de americani. 

Eşecul Occidentului însă nu este unul militar deoarece, cu o abilitate cameleonică, americanii au refuzat confruntarea directă. În schimb, şi-au educat ţuţerii inconştienţi să se lege ba de urs, ba de dragon, cu speranţa că aceste acţiuni îi vor slei pe cei care încearcă să ridice capul. În timp ce dragonul până acum nu s-a limitat decât la replici mai mult verbale, ursul a ieşit din bârlog, ameninţat fiind cu dispariţia. Astfel a atras toate stihiile Occidentului. Valuri de restricţii, care mai de care mai şugubeţe, declaraţii radicale şi, mai ales, o confruntare aproape directă cu NATO. Poate cel mai relevant element este cel prezentat ieri pe canalul meu de Telegram, când un avion englezesc dotat cu echipamente de război electronic a fost atacat de un avion rusesc. Ruşii au tras asupra avionului fără intenţia de a-l lovi, însă foarte aproape, pentru a transmite un mesaj cât se poate de clar. Este un semnal de alarmă care confirmă că Rusia nu se mai fereşte de o confruntare directă. De aceea ministrul Apărării din Anglia a dat fuga la Washington în regim de urgenţă. 

Setupul e însă mult mai complex. Săptămâna aceasta China termină cu congresul, iar Xi Jinping este reales. Mai mult, aparatul său de putere se consolidează ca efect al tensiunilor din Taiwan. Şi tot ca efect, se întrevede o orientare militaristă a Chinei. De altfel, americanii deja i-au declarat război(comercial) încercâd să o izoleze de industria chip-urilor. Nu e o simplă sancţiune. E chiar mai mult de-atât întrucât, ca efect direct al deciziei lui Joe Biden, inclusiv angajaţii americani din China au fost nevoiţi să-şi dea demisia sau să renunţe la cetăţenie  dacă au decis să-şi păstreze jobul(pentru a nu intra în conflict cu statul). Lovitura e una dură, călcând în picioare orice practică din comerţul internaţional care se presupune că este liber. 

Însă, la fel ca şi în cazul Rusiei - de fapt chiar mai mult de-atât - restricţiile lovesc puternic tocmai firmele de te pe teritoriul Occidentului. Citeam în această dimineaţă că Cisco are intenţia de a reintra pe piaţa rusescă prin intermediul unui lanţ gri de distribuţie, iar pentru asta a promis chiar o ieftinire a echipamentelor. Disperarea e mare întrucât a pierdut din Rusia venituri trimestriale de peste 200 milioane de dolari! Mai mult, spionajul american s-a trezit că a pierdut o mină de aur şi probabil de aceea se încearcă revenirea echipamentelor chiar şi printr-un import gri. Însă după ceea ce s-a întâmplat, naiba îi mai ia în serios pe americani, iar ruşii ar fi chiar tâmpiţi dacă i-ar mai accepta.

Cu China treaba e mult mai gravă întrucât acolo se „se fabrică lumea cu totul”, iar cererea chineză de componente chiar nu poate fi suplinită de nimeni. Astfel, firmele implicate înregistrează pierderi uriaşe. De altfel totul se vede limpede printr-o încetinire tehnologică globală. În ciuda subvenţiilor mai mult decât generoase, Intel ezită să-şi facă o mouă fabrică de chipuri deoarece le-a îngheţat cererea, preferând pe moment să rămână la tehnologia de 10 nm. 

China a reuşit să stăpânească tehnologia de 15 nm prin propriile forţe, iat surse din Taiwan spun că la ora actuală SMIC(cel mai mare producător de chipuri din China) e capabil să treacă la 7 nm. fără investiţii masive în tehnologie. E drept, taiwanezii de la TSMC lucrează în tehnologie de 3 nm, însă nu trebuie uitat că aceleaşi surse taiwaneze vorbesc despre perplexitatea pe care o au în faţa saltului tehnologic chinezesc întrucât aceasta s-a reuşit mai rapid decât TSMC sau Samsung. Iar totul s-a făcut prin tehnologii interne. 

Mai avem la orizont un eveniment secundar, anume alegerile americane. Spun secundar deoarece SUA deja e mai mică decât vă imaginaţi. Republicanii promit blocarea ajutorului acordat Ucrainei. Probabil au planul să mai salveze ce se poate după o politică efectiv dezastruoasă a statului subteran american. Să ne înţelegem bine: alegerea lui Biden, instrumentată de statul subteran american, a fost forţată pentru că Securitatea de acolo a vrut „să demonstreze cum se guvernează cu adevărat bine”. Ce-a rezultat? Efectiv repetiţia guvernării Cioloş de la noi. Cu singura deosebire că Biden e o marionetă chiar mai mare decât nulitatea Cioloş. 

De fapt realitatea pe care o întrezărim şi pe care o vom vedea destul de limpede în scurt timp este aceea a imploziei Occidentului. Cu o recesiune ţinută peste tot mult peste capacitatea bunului simţ, treburile vor începe să arate urât de tot. Nu mai e mult până când se va da startul cursei „scapă cine poate”. Chiar dacă mulţi dintre cei care ţin partea Rusiei se vor bucura, vă spun încă de pe acum că nu-s mari motive de bucurie. De ce, vă voi explica într-un alt episod.

22 de comentarii:

  1. Domnul Dan, Cisco are o cifra de afaceri de peste 50 de miliarde. Veniturile din Rusia reprezinta un pic mai mult de 1%. In termeni de profit vorbim de cateva zeci de milioane fata de miliarde. Cu alte cuvinte nimic. Credeti ca ocolind sanctiunile seful Cisco isi va risca propria cariera pentru nimic?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crezi că șeful Cisco e de capul lui în The bizni$$ ?Execută și el ordine venite de mai sus....

      Ștergere
    2. Când diavolul se ascunde în detalii.
      Dacă vând anul ăsta 1000 de Ferrari la 1milion bucata, cifra mea de afaceri este de 1miliard, însă comisionul este de 10%, adică 100k la fiecare mașină. Dacă consider că 50% sunt cheltuieli, atunci veniturile mele, adică profitul este de 50 milioane. Prin urmare, cifra de afaceri este de 1miliard, însă veniturile sau profitul este de 50milioane.
      Dacă facem comparație, ( DD spune 200mil venit trimestrial, adică peste 800 mil anual) 50 miliarde este cifra de afaceri și 5miliarde venituri, din care aproape 1miliard din Rusia. Ei bine, lipsa a aproape 20% din venituri nu este o bagatela, se cunoaște la buzunar.
      Luna viitoare, când primești salariul, 20% pune într-un cont de economii și anunță soția că ai mai putini bani. Pariez că răspunsul o să fie de milioane! :)) PS. Poate ajungi să dormi pe canapea, în garaj., până nu vii cu toți banii!

      Ștergere
    3. Mi se pare mie sau e vorba de o greseala de calcul. Daca cisco are vanzari de 50 de miliarde in toata lumea si pierde un miliard in rusia putem spune ca pierdut 2%, nu 20%. Ar fi o chestie sugubeata ca cisco sa aiba 20% de vanzari in rusia. Poate ca mai nou rusii manaca rutere in loc de vodka.

      Ștergere
  2. Vestea imploziei e atit de mare, incit abia astept sa o vad materializindu-se, INDIFERENT DE CONSECINTELE COLATERALE !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Parerea mea este ca implozia occidentului va fi doar una partiala, pentru ca in momentul cu "scapa cine poate" ... tot occidentul va sari in bratele Rusiei, care este singura care le poate oferi "colacul de salvare".
    Iar Rusia le va oferi cu placere colacul salvator, pentru ca el va corespunde exact proiectului propus de R. Reagan lui Gorbaciov privind Casa Comuna Eurasiatica, iar avantajul Rusiei va fi ca ea va fi sefa (ca sa nu zic stapnul acestei Case) si astfel si rusii ca popor, la fel ca germanii isi vor vedea implinite vechile planuri ale lui Otto von Bismarck, reluate apoi de Karl Haushofer si mai nou de Aleksandr Dughin, dar mai ales din umbra, de Gerhardt Schröder, care este "seful" capitaluluii german, care ARE NEVOIE de Rusia ca de aer!

    RăspundețiȘtergere
  4. Deep state nu va abandona razboiul cu Rusia. Miza e prea mare. Nici un politican din SUA nu poate sa iasa de pe linia deep state. Alegerile politice sunt numai o deceptie, distragere de atentie.
    Aveti aici mai jos 3 ore jumate ca sa intelegeti cine conduce SUA si lumea.
    https://www.bitchute.com/video/vsT4rOS03wXi/
    Cine nu joaca pe agenda deep state este eliminat, vezi Kenedy.

    RăspundețiȘtergere
  5. Probabil vom vedea o incepere a industrializarii prin Occident. Se cam termina globalizarea, ramane pe jumate.
    Mutarea capacitatilor din China a fost oricum inceputa acum cativa ani. Cu Taiwan sau fara, China tot la vale este. Are mari probleme interne cu alocarea banilor, iar populatia deja descreste in ritm scazut, dar se va accentua.
    Daca te uiti la BRICS, majoritatea vor resurse ieftine de la rusi si bani aproape pe degeaba de la chinezi. Sunt la fel de placuti astia precum americanii. Tinerii chiar ii prefera pe cei din urma, mai ales prin comportament, obiceiuri noi.
    Acum pariul e pe mixul energetic. Daca se va stabiliza, probabil va incepe relocarea oamenilor capabili dinspre BRICS spre Occident. E cea mai simpla destabilizare pe termen lung.

    RăspundețiȘtergere
  6. Intre americani si chinezi va fi mai interesant decat intre europeni si rusi. Ca rusii sunt nesemnificativi economic.
    Oare exista deja un proces de mutare a facilitatilor de productie din China?! Dan poate are mai multe informatii despre.
    Cat despre proprietatile chinezilor din SUA si Canada, probabil vor fi confiscate si asa au luat o parte din bani inapoi, in timp ce chinezii au prestat. Sau vor forta ceva chinezi sa plece din China, pe principiul angajatilor la microcipuri. Devine interesant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Având în vedere resursele de energie și minerale ale Rusiei, întinderea teritorială și populația, spui că este nesemnificativă economic este doar o repetare a ideilor propagandistice de la CNN.

      Ștergere
  7. Tot auzim de implozia Occidentului. Si cand ma uit mai bine, vad cum imbatraneste Orientul, mai putin tarile musulmane.
    Unii ne spuneau ca e rau cu musulmani in Europa. In Rusia prospera doar musulmanii. Iar zilele astea tot ei sunt avantajati economic atat de Rusia, cat si de China.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "In Rusia prospera doar musulmanii" :)

      De aceea rusii care-si folosesc neuronul cu sobrietate il si numesc eReFistan, ca exact asta a ajuns. Asa trebuie si noi aici sa-l numim de acum inainte :))

      Ștergere
  8. Implozie?! Observ ca in China sunt probleme cu bula imobiliara, somaj in crestere, lockdown fara masura. Rusii sunt in plin razboi, nici nu trebuie mentionat.

    RăspundețiȘtergere
  9. "Niciodată trădătorii n-au avut destine favorabile"

    Foarte rar, poate doar cei lacomi dupa cistig suplimentar si care au ghinion...
    Trebuie doar sa privim in jur, citi dintre ei stau ca-n sinu' lu' Avraam de 30 de ani in viloaie cu cite 2-3 SUV-uri la scara, lanturi de magazine, restaurante mansion-uri. La fel sunt si afganii si altii care dupe ce si-au MUNCIT BANII sunt recompensati cu multimilioane cu care se relocheaza unde vrea muschiul lor.
    Amza

    RăspundețiȘtergere
  10. Probabil ca sunt corecte cifrele comunicate de "Anonim" - 11.23 dar daca Cisco ar renunta la piata rusa, ar insemna ca suprematia acolo, ar reveni chinezilor de la Huawei, lucru care, indiferent de sumele vehiculate, n-are cum conveni US, dat fiind ca astfel s-ar consolida si mai mult pozitia chinei!

    Ceva ma face sa cred ca dreptatea este de partea lui Dan, dincolo de cifre si, ca decizia finala, e politica, mult deasupra capului sefului Cisco. Si sa nu confundam cifra de afaceri cu profitul, care este de fapt cel urmarit de orice corporatie!

    In alta ordine de idei, sigur ca tehnologia este de o mare importanta in contextul zilelor pe care le traim acum dar mult mai important e CUM este folosita acea tehnologie iar rusii, numai lipsiti de resurse intelectuale nu sunt!

    Imi mentin parerea ca pentru Romania, fara a fi ceva bun de fapt, castigul rusiei in actuala confruntare cu America, e raul cel mai mic, care ne-ar permite sa existam pe mai departe, mai mult sau mai putin, asa cum suntem obisnuiti de milenii. Nu mai suntem in pozitia de a alege, din cauza ticalosiei si nemerniciei administratorilor pe care, ne place sau nu, ca i-am ales sau nu, i-am tolerat si-i toleram, asa ca nu ne mai ramane decat sa speram ca vom avea parte de raul cel mai mic, in perioada care va urma.

    Numai chiorii si idiotii nu vad ca sforile se trag in asa fel incat campul de lupta dintre America si Rusia, sa se extinda si in Romania si cine spera ca pentru Romania, indiferent de rezultatul luptei care se da acum, va fi in vreun fel bine, e cel putin dus cu pluta!

    Oricum am lua-o, la sfarsit noi vom trage ponoasele, in timp ce altii vor lua foloasele!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma indoiesc ca stapinii nu vor actiona pentru a evita implozia. Au inca destule metode la dispozitie. Pierderi vor fi, dar populatia domesticita va tace asa cum face si acum. Recomand excelenta analiza a lui Romanoff
    https://www.bluemoonofshanghai.com/politics/8935/
    https://www.bluemoonofshanghai.com/politics/8951/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. foarte bune articolele. Multumim!:)

      Ștergere
    2. Stapinii banilor nu vor incerca obiectiv sa evite( poate doar simulacre pentru electorat) deoarece ei sunt cei care coordoneaza implozia pentru salvarea noastra si a planetei. Paradoxal nu? Insa ce afirm o sa devina tot mai evident pe masura ce inaintam in urmatorii ani, evident cu Mila lui Dumnezeu, prin post si rugaciune, ca altceva nu ne va lumina mintea.
      BB

      Ștergere
  12. "Chiar dacă mulţi dintre cei care ţin partea Rusiei se vor bucura, vă spun încă de pe acum că nu-s mari motive de bucurie." - cam asta ma tine pe mine treaz noaptea - ungurii sunt macar mai ponderati vis-a-vis de rusi, marul otravit al "deciziei" localnicilor de a decide cu cine vor sa fie (inceput cu modelul Kosovo si continuat acum cu cel al provinciilor ucrainiene e un precedent periculos pentru noi) si faptul ca Ungaria detine ceva parte din Transilvania "pe persoana fizica" nu ma face sa ma bucur asa tare de o victorie a rusilor. Pentru ca vom ramane fara o bucata de tara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Stalingrad au murit 150.000 de romani, pentru prostia si tradarea unei clase politice si ambitia unui criminal de razboi, iar Stalin ne-a dat Transilvania inapoi, pe care tot romanii au cedat-o, fara sa lupte.
      Faptele nedrepte nu pot fi indreptate prin alte fapte nedrepte.
      Acum e posibil ca in Shengen, sa intre doar Ardealul, daca asa sunt aranjamentele.
      De ce se lichideaza active importante de p'acilea ?

      Ștergere
    2. 22:49,
      Activele importante din zona marilor consumatori se lichideaza peste tot in UE si NAmerica, nu numai la noi.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)