iPhuck 10

Dacă cineva m-ar ruga să-i recomand un scriitor contemporan, fără a respira i-aş spune apăsat: Pelevin. Pur şi simplu nu există vreo carte de-a lui Viktor Pelevin care să nu mă surprindă, care să nu-mi agite universul interior atrăgându-mi atenţia asupra unor elemente la care efectiv nu mă gândisem. Nici nu ştiu dacă numele de scriitor e suficient pentru a se circumscrie personalităţii lui Pelevin. Nu-s vorbe mari, iar cei care l-au citit înţeleg că nu glumesc şi nici nu hiberbolizez gratuit. 

iPhuck 10 este cel de-al cincisprezecelea romanul său, apărut în 2017 şi recent publicat la noi de Editura Curtea Veche. E un roman fabulos şi, în acelaşi timp, o cronică a viitorului care se rostogoleşte fără milă peste noi. Cu toate că acţiunea şi personajele te prind într-un mod captivant în mrejele lor, realizezi pe măsură ce citeşti că acel iz puternic tuşat cu SF, nu-i nimic altceva decât o relatare cu precizie chirurgicală a ceea ce urmează să vină.

Dacă vreţi să înţelegeţi virusul progresist şi modul în care acesta se va întinde ca o pecingine în conştiinţele noastre, cu siguranţă că trebuie să citiţi iPhuck 10. Pelevin reuşeşte să interpoleze într-un mod cât se poate de logic dezvoltarea în involuţie a umaniăţii, transformarea omului într-o fiinţă pur instinctuală într-o societate în care intelectul devine o extensie a sexului dezaxat, în ciuda unei brume pseudo-intelectuale care îmbracă manifestările primare şi aparent civilizate. O lume plată, artificială de la un cap la celălalt, dar care reuşeşte să creeze iluzii tuturor celor care-i aparţin. Propaganda este, de asemenea, omniprezentă şi targetată până în cele mai mici detalii. Totul, dar absolut totul e dezvoltat în artificial, iar omul, cu toate că pare a conduce toată nebunia, este de fapt prizonierul absolut al lumii fără relief pe are şi-a creat-o.

Poate cea mai radicală imagine este cea a algoritmilor omniprezenţi, dotaţi cu o inteligenţă sclipitoare şi care asigură desfăşurarea vieţii în limitele stabilite de sistem. Pelevin face ceva mai mult decât a prezenta acea realitate; pur şi simplu intră în pielea unor astfel de algoritmi dându-le viaţă şi punându-i să-şi arate „personalitatea”. Nu-i simplu de înţeles aluzia şi, prin geniala prezentare a „modului de gândire şi acţiune” a unui algoritm de acest tip, realizăm stupiditatea noastră, a celor care suntem prinşi zi de zi în capcanele întinse azi de mai marii luimii IT. Marele secret pe care-l dezvăluie romanul este simplitatea extraordinară de care are nevoie un asemenea algoritm pentru a mima „inteligeţa sclipitoare” sau creativitatea extraordinară. Nimic din ceea ce-ar părea complex nu este complicat, însă rezultatul devine extraordinar de încâlcit. Aşa cum, în esenţă, un labirint este construit din pereţi şi uşi, putându-se ajunge în final la o construcţie infernală în care temerarii care vor să-i dezlee secretul îşi pot găsi sfârşitul, la fel se întâmplă şi cu algoritmii care, în ciuda banalităţii lor, ajung să construiască lumi imposibil de descifrat de oamenii dotaţi cu o inteligenţă mult mai mare. 

Acţiunea este atât de abil construită încât fac eforturi monumentale pentru a o ţine ascunsă întrucât mi-e teamă că, dezvăluind elemente ale sale, v-aş putea strica plăcerea extraordinară a unei lecturi unice. Aşa cum mai spus-o, a-ţi face praf universul este specialitatea lui Pelevin. Tâlcul iPhuck 10 este acela al controlului pe care-l exercită entităţile aparent controlate asupra celor care le controlează. Este vorba de un joc surd, în care lucrurile şi evenimentele ajung să se răstoarne, iar chestiunile ignorate să se răzbune într-o modalitate în care nu te-ai fi aşteptat. 

Ar trebui să vă avertizez însă că lectura iPhuck 10 nu este una facilă. Într-adevăr, autorul face eforturi extrem de mari pentru a prezenta într-un limbaj facil noţiuni extrem de complicate, însă tocmai aici este dificultatea extremă a lecturii. Uneori te poţi simţi prizonier al noţiunilor introduse cu o generozitate mult prea mare, a aluziilor din domenii diverse şi a unui limbaj care necesită totuşi o oarecare familiarizare cu lumea IT. Toate acestea sunt aşezate aproape haotic la început şi pe parcurs, însă plăcerea vine atunci când, precum un magician, autorul trasează elementele de legătură dintre ele dezvăluind în final o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului.  

Vă recomand aşadar să citiţi iPhuck 10. Fiind vorba de o editură mare(Curtea Veche), cartea o puteţi găsi cam peste tot: de la librăriile fizice până de la cele online. Astfel nu-mi mai rămâne decât să vă urez lectură plăcută şi să vă rog să-mi împărtăşiţi gândurile pe care le veţi aveţi după ce veţi fi citit cartea.