sâmbătă, 22 octombrie 2022

E timpul să mai şi citim tratatele!


Articolul 5 al Tratatului NATO este probabil cea mai invocată chestiune în materie de securitate. Încă de la intrarea în NATO(de fapt chiar înainte de aceasta) ni s-a spus că din momentul aderării apărarea ţării nu mai e problematică. Oricine ar îndrăzni s-o facă se va lovi de pumnul de fier al celei mai mari alianţe militare din istorie. Liniştitor, ce să spun? Atât de liniştitor încât noi ne-am făcut întreaga armată varză. Am denumit-o profesionistă, dar ea probabil nu e bună nici de scos la munci agricole, aşa cum se întâmpla pe vremea răposatului.  Iar asta singuri o puteţi remarca, urmărind inflaţia de generali de pe canalele TV care, treptat, de la propagandă militară în favoarea Ucrainei(şi NATO, automat) s-au dedat mai nou inclusiv la comentarii pe marginea evenimentelor mondene. Probabil şi-n ceea ce priveşte operaţiunile din zonele genitale e nevoie de niscaiva strategii melitare care, aliniate fiind la standard NATO, garantează victoria fără drept de apel asupra chiloţilor scoşi la mezat. 

Să nu ne îndepărtăm însă. V-aţi întrebat ce prevede acel celebru Articol 5? Hai să-l analizăm, traducându-l de la sursă:

„Părțile convin ca un atac armat împotriva unuia sau mai multora dintre ei, în Europa sau America de Nord, să fie considerat un atac împotriva tuturor acestora și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului individual sau colectiv de autoapărare recunoscut de articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate prin luarea de îndată, individual și de comun acord cu celelalte părți, a acțiunilor pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea armelor pentru a restabili și a menține securitatea zonei Atlanticului de Nord.”

Nu ştiu ce înţeleg alţii, însă eu cred că este absolut limpede ceea ce e scris aici. Aşadar, presupunând că mâine ne-ar ataca Transnistria, Rusia, Vanuatu sau mai ştiu eu ce alt stat, NATO va considera că acel atac este un atac îndreptat împotriva sa, adică a tuturor membrilor componenţi ai alianţei. Până aici este cât se poate de clar. OK, ce se întâmplă de-aici înainte? Fiecare membru, ne spune articolul în cauză, îşi exercită dreptul de autoapărare prin sprijinirea părţii atacate. OK, cum sprijină partea atacată? Păi e spus limpede: prin luarea acţiunilor pe care le consideră necesare, inclusiv utilizând armele. Aşadar, nu este obligatorie utilizarea armelor, adică intrarea directă în război. E limpede!

Revenind la ipoteza atacului extern, conform celebrului articol aş tratatului, membrii componenţi ai NATO pot inclusiv să-i bată obrazul atacatorului rugându-l să fie mai blând şi să promită în faţa clasei(adică a Consiliului de Securitate al ONU) că nu va mai face şi că va fi blând cu victima. Însă, cel mai probabil, membrii alianţei, constatând că s-a produs un atac asupra unui membru, vor fi obligaţi să sprijine „prin acţiunile  pe care le consideră necesare”, adică, cel mai probabil, prin furnizarea de arme. OK, în aceste condiţii, care-i diferenţa dintre noi şi ucraineni? Vă spun cât se poate de franc: absolut niciuna! Suntem transformaţi în carne de tun fără drept de apel!

Şi, ca să înţelegeţi mai bine situaţia, vă voi spune că după ce Belarusul a anunţat că intră în război de partea Rusiei, Polonia şi Letonia şi-au masat trupele la graniţele lui Lukaşenko. Atitudinea belicoasă a Poloniei, aşa cum am mai spus, în scurt timp îi va atârna ca o piatră de moară la grumaz. E de neînţeles atitudinea radicală adoptată, dar, mă rog, acestea sunt dileme care nu merită deocamdată o analiză. Chestiunea interesantă vine însă abia acum: conform presei britanice, Ben Wallace, ministrul Apărării de acolo, tocmai ce a confirmat ceea ce v-am spus. Iată ce spune vorbind despre un prezumtiv atac asupra Poloniei: „Articolul 5 este foarte clar: un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor. Este specificat solid, concret și va fi susținut! Însă articolul 5 nu înseamnă neapărat război total, uneori oamenii cred că înseamnă totul, dar, cu toate acestea, va exista un răspuns la un atac asupra NATO”.

Vreţi ceva mai limpede de-atât? Staţi liniştiţi! Încă de când am intrat în NATO am făcut achiziţii de armament expirat de aproape 100 mld. $, ne-am distrus armata transformându-ne ţara într-o colonie de efeminaţi, iar acum avem în faţă realitatea pe care ne-o traduce englezul fără drept de apel. Ei bine, dacă englezul decide că în cazul unui atac, pentru a ne sprijini, e cazul să se care de-aici, cum va fi interpretat? Nu-mi dau seama cum, dar avem ilustrarea expresiei „a o şterge englezeşte”. Şi, cum în americană(sic!) nu există un echivalent, moştenirea îşi va spune cuvântul, iar americanii o vor şterge la fel de englezeşte. 

Acum, la final, vă spun că nu-i cazul să vă îngrijoraţi. Chiar dacă s-ar întâmpla o nenorocire, sunt ferm convins că vom fi apăraţi de Radu Tudor şi Lucian Mândruţă. Eventual împuşcându-se, cu inteligenţa caracteristică, unul pe celălalt. 

26 de comentarii:

  1. Excelent Dl. Diaconu. Clar și concis.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. V-a scăpat observația că NATO are trupe din mai multe țări pe teritoriul României.
      Admițând că Rusia sau Vanuatu vor ataca țara noastră,trupele aliate vor fi menajate pentru a evita intrarea lor în luptă?
      Ia să auzim noi cum rezolvați această problemă, stimați domni și stimate doamne?

      Ștergere
    2. Pai cum?
      Vorba unuia de pe aici. Facem precum moghiorii. Trimitem curvele la inaintare.

      Ștergere
    3. Rusky or sa atace cu rashkete pana te lasa in chiloti, dupe care rivulutie..., Anite Pauker, Deji, Brucani,Tismaneni si Romani urmeaza...

      Ștergere
    4. Iti dau eu un posibil-probabil raspuns : daca ne ar ataca Vanuatu pe baza trupelor straine stationate tarile respective vor sari in sus ; daca e groasa treaba, vor face ca in Afganistan.Ar mai fi o varianta
      daca rusii dilesc mai multe tari odata se vor face alte aliante sau nu dar razboiul ar fi Armaghedon 100%

      Ștergere
    5. Nu cred că trupele străine de pe teritoriul Romaniei, aparținând unor state din NATO, ard de nerăbdare să-și dea viața pentru a ne apără pe noi! Că sa nu mai spun că numeric sunt cu totul insuficiente! Și chiar avem vreun interes să se desfășoare lupte armate pe teritoriul nostru? Ce s-a ales din Ucraina nu ne spune chiar nimic? Despre pace mai vorbește cineva? Am înnebunit cu toții și nu putem să gândim dincolo de propaganda de război marca CNN?

      Ștergere
  2. Că a venit vorba de tratate. În toată istoria sa modernă România a declarat război unei singure țări. Pe 12 decembrie, la insistențele Germaniei și Italiei, România declară război SUA. Pe 2 iunie 1942 președintele Franklin D. Roosevelt înaintează Congresului declarația de război a SUA contra României. Pe 3 iunie ea este adoptată de Camera Reprezentanților cu un scor de 361 la zero, iar pe 4 iunie Senatul aprobă și el documentul cu un scor de 73 la zero. Pe 5 iunie 1942 Roosvelt semnează documentul final iar starea de război între România și SUA intră în vigoare. Pe 6 iunie 1942, S.U.A. declara război Romaniei și Bulgariei.

    ''Rezoluție comună

    Declarând că o stare de război există între guvernul României pe de o parte iar pe de altă parte Guvernul și poporul american și luând măsurile în această direcție.

    Luând în considerare că guvernul României a declarat război Guvernului și poporului american, în consecință Senatul și Camera Reprezentanților declară război. Președintele este autorizat să utilizeze toate forțele militare și navale ale Statelor Unite și resursele guvernului pentru a duce la bun sfârșit războiul contra guvernului României. Toate resursele țării sunt puse la dispoziție de Congresul Statelor Unite''.

    Aprobată de Camera reprezentanților, 3 iunie 1942.

    O întrebare: prin ce tratat și cînd a fost semnată o pace cu SUA, ulterioară acelei declarații de război? Iar dacă asta nu s-a întîmplat, cum este posibil să fim în NATO aflîndu-ne încă în stare de beligeranță cu un stat din Alianță?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Tratatul de pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate", semnat la Paris pe 10.02.1947 si publicat in Monitorul Oficial nr. 199 din 30.08.1947

      Ștergere
  3. Tziganu de la Sibiu o sa fuga in Florida, iar Slanina sa o sa vrea sa lupte cu gura tot din state, nush daca se califica, daca nu.. il vor sacrifica neritualic, Manutza, Tapalaba si ceilalti falsi de notorietate la fel, restul ... vor ramane aici si prin evropa. Si firirli din cap le sunt masurate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am cslculat ca tr straine sunt de ocupatie si pentru s veghia la csstigurile escrocilor fin tarilr respective. In secunfar ar veghia ca Ro sa exevute deciziile de distrugete nationala accelerata a tarii dictate de la Poarta

      Ștergere
  4. Ucraina este "de facto" membra Nato, deci Romania s-ar afla exact in situatia Ucrainei: cateva mii de soldati straini, niste armament si niste bani. Insa, prin comparatie cu Ucraina, vom primi mai putin armament, si mai putini "banuti", Romania fiind o miza mai mica pentru occidentali. Faptul ca suntem o miza mai mica ar putea fi un avantaj pentru noi, am putea opune o rezistenta mai redusa decat ucrainienii, evitand astfel pierderi mai mari.
    Asa cum au iesit din Rusia in doar cateva saptamani, corporatiilor globaliste le-ar trebui doar cateva zile pentru a parasi Romania unde nu detin active majore de productie, detin doar lanturile de supermarketuri cu spatii inchiriate si bancile ale caror capitaluri proprii abia se ridica la 10% din nivelul activului/pasivului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Citeste istoria Poloniei si vorbeste cu polonezi si poate o sa intelegi de ce Polonia are in Rusia inamicul etern. Nimic nu o sa-i convinga pe polonezi sa faca vreodata pace cu Rusia... Ghinion, dar asta e

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. POLEi n ruseste inseamna campie, sunt slavii din campie, practic verisorii de grad ai rusilor, sa se resemneze sau vor fi absorbiti. De data asta Pur Tujur. Mai ales ca vecinii lor de la vest nu-i suporta si au la ei neste terenuri, pe care le vor lua inapoi.

      Ștergere
    2. Nu mai spune!:)
      Mai intereseaza te carui personaj i s a facut mila de polacii fara tara si le a infiintat statul de drept luind de la Prusaci dupa RM1,... aha?!

      Ștergere
    3. Cu precizarea ca ghinionul tine mai mult cu Polonia, care a fost facuta muci de cel putin 2 x, si vedem ca tot nu-i vine mintea la cap si chichireaa mereu razboaie cu ursu care o poate rasturna cu cracii in sus, cu un mic bobarnac!

      Ștergere
  6. Ce pacat ca ati omis sa prezentati si sa comentati o parte importanta a art. 5.
    Iata care :'' Orice astfel de atac armat si toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale.''
    Deci, in scurt timp, am ajunge la mina Consiliului de Securitate din care face parte, CU DREPT DE VETO, statul catre care se arata cu degetul .
    Adica ''reclamatia'' va fi rezolvata de cel care a comis nedreptatea....
    Exact ca in ''democratia originala '' din Romenia....

    RăspundețiȘtergere
  7. Sincer, mie unul nici prin cap nu-mi trece să lupt pentru statul acesta care mă oprimă. Eu plătesc mai mult , procentual, ca taxe, decât multinaționalele care fac 75% din PIB-ul României. Eu deși contributor CASS la OPSNAJ de 3 ani nu am mai beneficiat de servicii medicale de la spitalul militar întrucât refuz vaxul dar și testarea, ca fiind proceduri medicale, pe care am dreptul conform tratatelor internaționale și Constituției, să le refuz.

    Nu am de gând să lupt pentru ca baronii locali, slugi utile și imbecile ale criptocratiei mondiale să-și păstreze averile luate prin nemuncă.

    Nu am de gând să lupt pentru că evazioniștii, traficanții care servesc la rândul lor acelorași ticăloși mondiali , să-și păstreze stilul trândav și exclusiv devorator de resurse.

    Nu am de gând să lupt pentru ca multinaționalele din energie să extrage resurse care teoretic aparțin poporului roman pe redevențe minuscule și să le revândă oriunde la preț maximal cu profit exportat către acționarii lor discreți.

    Nu am de gând să lupt pentru funcționarii de stat incompetenți care primesc sinecuri nemeritate și obscen de mari, doar pentru rolul lor de slugi ale stăpânilor mondiali, care jefuiesc exact pe cei care muncesc în țara și pe pământul acesta.

    Să fiu sincer, orice război împotriva acestor lăcuste lacome îmi va aduce bucurie, problema mea este că se pare ca stăpânii lor îi împing spre asta, nu e din păcate o mișcare împotriva celor ascunși ci doar un joc de deposedare de resurse a și mai multor oameni.

    Nu cred că Puțin e rău în sensul în care e prezentat, din păcate îmi pare că joaca și el rolul alocat de aceiași stăpâni ascunși ai lumii,cum se cred ei.

    Repet, nu e pământul nostru, dar nu e nici al lor.
    Nu mă voi bate împotriva altor amărâți. Dacă voi avea ocazia, vreau să o fac împotriva celor care pun totul la cale.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cine observa cu atentie directia catre care se indeapta geopolitica actuala, poate vedea ca toate tarile membre ale UE si NATO, sunt tinute "jos" de catre ocupantul american, care desi le incaseaza "taxa de protectie" de 2 % din PIB, dupa ce le da niste ramasite ale tehnicii militare ale SUA, mai obliga toate tarile membre ale NATO sa isi deie toata tehnica de lupta fascistilor ucrainieni, care apara eroic interesele "americanilor" (de ex ale familiei cu Scutu Rosu) in rabzoiul cu Rusia. Si astfel toate tarile sunt exact asa dupa cum trebuia sa fie Germania la infintarea NATO, cand Lordul Ismay spunea ca scopul NATO este acela sa tina "America in, Rusia out, and Germany down" si cand Germany (care era locomotiva Europei) este "down", inseamna ca toata Europa este "down" ca un tren fara locomotiva.
    In cazul Romaniei, aflate pe granita dintre lumea vestica si cea estica, lucrurile sunt si mai fistichii, adica mai neclare, pentru ca in curand dupa terminarea Congresului P.C. din China, situatia geopolitica incepe sa devina asemanatoare cu o lavina care o va lua la vale, si va matura tot ce este in calea ei, ca o constructie fara temelie solida, cu atat mai mult cu cat este aflata la granita dintre cele doua lumi.
    Asa ca Romania chiar daca avea o armata foarte moderna, fiind totusi ca un pitic amarat in calea a doi mari uriasi, ea va fi curatata de tot ce pute a occident american, implicit politica mutului care viseaza un post bun in ceea ce va fi, destul de curand, viitoarea " Noua Casa Comuna Europeana, despre care vorbeau la unison, atat Ronald Reagen cat si Mihail Gorbaciov, cand spuneau ca aceasta "casa" va incepe la Lisabona si se va termina la Vladivostok, (nu din cauza ca Rusia va ataca Europa Vestica, ci...) ci pentru ca in Uniunea Europeana va fi o saracie atat de lucie si atat de multe probleme sociale, incat toate tarile din fosta UE, isi vor vedea salvarea numai prin "racordarea" lor la bogata si puternica Rusie.
    In acest context general, faptul ca Romania nu are o armata functionala, este un avantaj, din cauza ca nu va fi tentata sa atace Rusia, fapt care ar putea duce la stergerea Romaniei de pe harta lumii,

    RăspundețiȘtergere
  9. DA! vom fi calcati de rusi dar nu de ei trebuie sa ne temem. Crimele si nenorocirile vor fi facute de mercenari pe teritoriul Romaniei si nu de rusi. De acord ca in Romania trebuie facuta o curatenie generala gen "denazification Ucraina" but , dar din pacate multi romani isi vor pierde viata in acest conflict. Acesta va fi costul platit pentru trezirea romanilor. Din pacate. Vor muri tinerii degeaba dar chiar am ajuns intr-un impas din care , din pacate, numai un lucru rau de tot ne mai poate trezi. Sa ne rugam Bunului Dumnezeu poate totusi va avea mila de acest popor si vom fi scapati de un razboi crunt pe teritoriul national. Americanii ne vor baga cert in razboi

    RăspundețiȘtergere
  10. Se mai spune în articolul 5 și care este scopul apărării colective: Asigurarea și menținerea zonei Atlanticului de Nord. În ce zonă se află România? În zona Mării Negre. Nasol!

    RăspundețiȘtergere
  11. Armata "profesionista" NATO este formata in mare parte din birocrati in haina militara.

    RăspundețiȘtergere
  12. Zona Atlanticului de Nord inseamna zona trasata de Tratatul NATO, adica toate statele membre. Atentie, as it deems neccessary inseamna raspuns comun adoptat de Consiliul Nord Atlantic si fiecare stat membru isi asuma ce ajutor da, de obicei cutuma obliga statele sa convoace parlamentele cand sunt angajate in furnizarea de sprijin militar direct in caz de razboi. Ori state prietene Romaniei pot trimite orice ca ajutor: ajutor medical, conserve, alimente, manusi, masti protectie, unii tancuri, altii veste, unii rachete, altii statii de comunicatii securizate, fiecare ce poate si vrea, raspunsul comun nici ala nu poate obliga statele sa trimita toti soldati cu armamebt greu deci... Nu exista obligativitatea automata a trimiterii de ajutor militar de foc si resursa de angajare. Atentie la formulari.

    Si o informatie asa de prin targ: se fac presiuni extraordinare din extern pe Romania, pe anumite structuri. Vom trai si vom vedea ce-o sa mai fie!

    RăspundețiȘtergere
  13. Să citim Tratatul de la Malta, pe care l-ați invocat de câteva ori, dar tot nu ne-ți spus unde îl găsim. Între timp, citiți Memorandumul Budapesta sau Tratatul Reglementărilor Finale cu privire la Germania.

    RăspundețiȘtergere
  14. Tratatul e minunat... dar daca nu ai plan de contingenta in care partenerii se angajeaza sa trimita batalionul x,y,z vb doar de heirup.
    Nici nu stii ce aparare sa pregatesti ca nu stii cine vine, nu stii cand si ce e capabil sa faca.

    Multe tari vestice au un astfel de plan. Practic daca tin frontul 24 de ore americanii le trimit cateva divizii aeropurtate care primesc armament din stocuri depozitate la fata locului..

    Oricum acu nu mai e cazul ca ei sunt aici cu armament cu tot si vin in continuare. Problema reala e de ce a venit un batalion de asalt... lansam atacuri din Romania in Ucraina???

    RăspundețiȘtergere
  15. Felicitari, domnule Diaconu, pentru articole!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ce spui nu se inpaca cu asta:
    https://www.thegatewaypundit.com/2022/10/101st-airborne-photo-op-romania-first-deployment-europe-nearly-80-years/

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)