Jerry

Mega-frontul

După ce în urmă cu două săptămâni FED-ul își continuase programul de susținere a economiei care plastic ar putea fi denumit „bagă banu'”, iată că ieri am avut o ofensivă globală a băncilor centrale. Chiar dacă nerecunoscută de către actori, e greu să nu ți se pară ciudat cum, în aceeași zi, mai multe bănci centrale de calibru au luat măsuri disperate pentru combaterea a ceea ce ei numesc încetinirea economică.

A început cu Banca Angliei care a anunțat că-și continuă programul neortodox de cumpărare de bonduri(asta după ce redusese dobanda de politică monetară). E un instrument menit a manipula dobânzile pe termen lung și, în același timp, de a masca ceea ce se vede de la o poștă, anume lipsa de finanțare a statului. După aceasta am avut anunțul Băncii Centrale Chineze(PBOC) referitor la scăderea dobânzii pentru împrumuturile pe un an la 6%, cu 31 bp sub dobânda anterior stabilită. Dobânda pentru depozitele pe un an a scăzut și ea la 3%, cu 25 bp sub cea anterior stabilită. China încearcă în continuare să controleze stagnarea economică, dar, chiar dacă vi se pare exagerat ceea ce spun, faptul că acolo se iau decizii monetare e o veste bună și ne sugerează că autoritățile estimează că economia încă este sub control, că-și pot îndeplini targetul stabilit. Și spun aceasta cu toate că avem de-a face cu a doua măsură de acest tip luată în mai puțin de o lună! Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară la 0.75%, în timp ce dobânda pentru depozitele overnight a ajuns la 0%(da, zero!). Nu cred că mai e nevoie de alte argumente pentru a demonstra că avem un mega-front deschis de băncile centrale. Un mega-front care, la modul declarativ, luptă cu cel mai mare coșmar al crizei actuale: stagnarea și scăderea economică.

Într-adevăr, mișcarea e impresionantă, dar nu suntem în fața unei premiere. Acțiuni coordonate la nivel global am mai avut până acum, iar experiența ne învață că au avut efect doar pe termen scurt. Ceea ce pare îngrijorător e faptul că nimeni nu-și pune întrebarea referitoare la cauza acestor eșecuri. Dacă am fi superficiali am spune că bancherii centrali sunt proști și nu înțeleg nimic din ceea ce li se întâmplă. E o ipoteză posibilă, dar dacă vom contrapune acestei ipoteze tocmai contrariul scenariul se transformă radical. E greu de crezut că nu știu ce fac oamenii care au în mână statistici la orice nivel, care cunosc la perfecție structura propriilor economii și care știu în detaliu caracteristicile fiecărei arme pe care o scot în luptă. Și-atunci unde e problema? Dacă știu exact pe ce stau de ce nu acționează? Ei bine, tocmai aici e problema. Știu unde e buba, dar nu mai pot interveni. Mecanismul e gripat, supradimensionat și energofag. Singurul lucru pe care-l pot face este o perpetuă amânare deoarece, dincolo de acțiuni, e nevoie de ceva mai mult, anume de o decizie politică. Decizie care nu se poate lua acum și care este amânată prin tertipuri de tipul celor de ieri sau prin campanii de imagine. 

Ceea ce am văzut ieri ne sugerează însă că suntem destul de aproape de terminarea metodelor clasice care se folosesc în tratarea afecțiunilor economice similare celei de care suferim acum. În scurt timp vor mai fi disponibile doar măsurile inimaginabile, cele care nu au de-a face cu economia. Ele au fost folosite și până acum, dar doar punctual, doar pe scară mică. Urmează să vedem adevărata bazooka? E o întrebare al cărui răspuns va apărea clar în aproximativ șase luni.

Particula elementara a pietelor financiare

A făcut senzație anunțul fizicienilor care susțin că au găsit o particulă elementară fundamentală, așa numitul boson Higgs sau, mă rog, o particulă similară acestuia. Din bruma de fizică pe care mai reușesc să o înțeleg, această particulă conferă masă celorlalte particule. Este o poveste care pare a ne face să întrevedem lumina de la capătul unui tunel de cercetare întins pe mai bine de patruzeci de ani. Nu știm dacă respectiva luminiță este una care ne va clarifica dilemele referitoare la univers sau ne va pune în fața altor provocări demonstrându-ne că lumea scapă întotdeauna constrângerii unor ecuații, fiind, de fiecare dată, mai complexă decât o putem descrie. 

Ajunși în acest punct constat cum și la nivelul lumii financiare suntem pe cale să găsim, în sfârșit, mecanismul fundamental care dă greutate tranzacțiilor financiare. Și, chiar dacă paralela cu mult mai stricta lume științifică le poate părea una forțată, nu pot să nu remarc această similitudine. Desigur, mecanismele discrete ale piețelor financiare nu sunt atât de științific descrise și acesta e și motivul pentru care, în general, realitatea de-aici nu o aflăm în urma vreunor cercetări docte ci în urma mult mai pământenelor scandaluri.

Cum bine știți, de mai multă vreme se desfășoară o anchetă vastă referitoare la manipularea LIBOR. Pentru cei car nu știu, LIBOR este acronimul London Interbank Offered Rate și, popular spus, reprezină dobânda medie practicată de băncile londoneze de prim rang. Este un indicator fundamental al lumii financiare și pe baza sa se calculează o groază de alte dobanzi derivate, indicatori etc. Putem spune că LIBOR-ul este mult mai mult decât o cifră, este una din pietrele de temelie a întregii piețe financiare din lume. În aceste condiții era cât se poate de clar că o asemenea investigație nu putea rămâne fără ecouri. După o lungă perioadă în care lucrurile păreau că stagnează, a explodat bomba. Cum toate drumurile anchetei duceau și către Barclays, Robert Diamond, CEO-ul instituției, a fost nevoit să-și dea demisia ca urmare a presiunii publice. În replică,  Barclays a făcut publice câteva note din acea perioadă din care rezultă cât se poate de clar că, în marele scandal al manipulării, ar fi implicat și Paul Tucker vice-guvernator al Băncii Angliei. Și lucrurile nu se opresc aici deoarece, în discuția pe care a avut-o cu Diamond, Paul Tucker a invocat oficiali guvernamentali de rang înalt(nenominalizați) care cereau explicații referitoare la cotațiile mari propuse de Barclays. În urma acestei discuții, banca și-a redus cotațiile cu 60 de puncte de bază, de la 4 la 3.4. Desigur, Barclays nu a dat întâmplător publicității respectivele documente. Mișcarea pare una atent coregrafiată deoarece documentele au ieșit pe piață înaintea audierii lui Diamond în parlamentul britanic. Așa cum era de așteptat, Diamond n-a făcut altceva decât șă-și susțină nevinovăția și să se ascundă în spatele deja celebrelor formulări vagi de tipul „nu pot crede că ” sau „așa ceva n-ar fi posibil”. Nu a uitat însă să sugereze discret că mai existau și alte bănci pe piață, unele dintre ele parțial naționalizate, ceea ce s-ar traduce printr-un neaoș „chiar aveți chef de nebunia asta?”.

Ce se ascunde în spatele scandalului? Deocamdată nu putem ști, dar remarcăm cum încep să iasă la iveală detaliile scandaloase ale unor mecanisme aflate în spatele cortinei. Avem în premieră dezvăluirea acelor interese politico-economice despre care toată lumea știe dar nimeni nu le demască. Sunt mecanismele obscure care, dintr-o învârtitură de mouse, pot face diferența dintre taur și urs, dintre bunăstare și recesiune sau, de ce nu, dintre bine și rău. Mecanismul acela însă pare gripat și dezvăluirea sa poate fi extrem de aproape. Practic suntem în preajma demonstrării existenței unui mecanism obscur care dă greutate tranzacțiilor, un fel de boson Higgs al piețelor financiare. Acesta este însă abia începutul deoarece complicările și mecanismele ascunse par, la o primă vedere, mult mai mari și mai complexe decât piața vizibilă însăși. Și-aici se oprește comparația cu fizica deoarece, în timp ce bosonul Higgs îi poate aduce descoperitorului său un Nobel, bosonul piețelor financiare ne poate face spectatori în direct la marele Big Bang al lumii financiare. 

Bubble

Cu toate că am fost tentat să mai aștept în legătură cu subiectul de față, o să risc totuși atacarea sa acum. Și fac aceasta pentru că, din punctul meu de vedere, cotațiile la care se tranzacționează rețelele sociale sau companiile care se intersectează cu domeniul seamănă din ce în ce mai mult cu bula imobiliară de dinainte de începerea crizei.

După căderea la minimul de 25.8$/acțiune, rețeaua lui Zuckerberg pare a-și reveni treptat deoarece a atins chiar și un top de 33$/acțiune. Nu trebuie uitat însă că, la prețul actual de 31.2$ acțiunea se tranzacționează la o valoare cu aproximativ 20% mai mică decât valoarea atinsă la IPO. La valorile actuale, Facebook are o capitalizare bursieră de 66.7 mld. $ și un P/E de ... 99.86! Curios este că acțiunea FB se menține la cotații care au atât de puțină legătură cu realitatea în ciuda faptului că știrile care vin de-acolo nu sunt tocmai pozitive(posibilitatea reluarării contractului cu GM nu mi se pare o așa mare realizare). 

Și, pentru a înțelege mai bine la ce mă refer, o să-mi îndrept privirea spre o altă rețea socială, mult mai mică și listată cu ceva mai mult timp în urmă. Este vorba de LinkedIn, iar motivul pentru care am preferat să o contrapun Facebook ține de performanțe. În termenii metricilor impuse de noua eră, LinkedIn arată mult mai bine. În medie, un utilizator al LinkedIn petrece 18 minute pe lună pe rețea, în timp ce pe Facebook se petrec în medie 6.4 ore. Veniturile medii pe user pe oră însă arată o diferență extremă: în timp ce LinkedIn încasează 1.3$, Facebook face doar 6.2 cenți. Profitul LinkedIn e pe cale să se dubleze în timp ce dinspre cartierul general al lui Zuckerberg nu prea se aud zvonuri interesante. Desigur, cei care citesc aceste rânduri ar putea replica cu faptul că, în timp ce LinkedIn e o rețea profesională orientată aproape exclusiv către business, Facebook se adresează tuturor. Observație este cât se poate de corectă, numai că, un investitor e interesant de capacitatea unei firme de a-și dezvolta afacerea, de potențialul pe care-l are. În timp ce Facebook încă e în căutarea propriului drum, LinkedIn pare a avea „foaia de parcurs” cât se poate de clară. Și aceasta pentru că, în afara taxelor pe care le ia de la utilizatori, a reușit să-și monetizeze informațiile pe care le deține prin produse adresate mediului corporatist. Spre exemplu, LinkedIn Recruiter, o aplicație performantă pentru căutarea și selectarea candidaților care îndeplinesc cel mai bine cerințele recrutorului, produce peste 8000$/an/utilizator licențiat. Aplicația este una din ce în ce mai solicitată de mediul corporate, ceea ce poate fi tradus ca o dezvoltare/consolidare interesantă a rețelei. De ce spun aceasta? Simplu. În condițiile în care recrutorii utilizează LinkedIn, utilizatorii au mai puțin apetit de părăsire a rețelei. De asemenea, informațiile pe care le postează au mult mai multă relevanță și valoare decât cele postate pe Facebook și, automat, se vând mult mai bine. 

Acestea fiind spuse, am putea crede că am descoperit o bijuterie. O companie cu profil similar, dar care face mult mai mulți bani pe utilizator. Ce să înțelegem de-aici? Că LinkedIn e mai creativă sau că Facebook are perspective grozave? Personal nu mizez pe niciuna dintre ele și aceasta dintr-un motiv cât se poate de simplu. LinkedIn are un P/E de, țineți-vă bine!, 671.3!!! Nu fac parte dintre cei care se lasă atrași de mirajul unui singur indicator, dar când observi ceva atât de ieșit din peisaj trebuie să-ți pui întrebări. Oricât de inovativ ar fi un business să nu uităm că decizia de investiție se bazează pe aceleași două elemente vechi de când lumea: venituri și cheltuieli. Chestiunile legate de perspective, cu toate că nu trebuie ignorate, reprezintă mai mult vorbărie și speranțe. Adevăratele profituri vin din bani reali încasați acum, nu în viitor. 

Concluzionând voi spune că suntem în plină bulă IT. Este a doua, după cea din 2000. Nu-mi dau seama cât va mai ține deoarece pare că încă să nu s-a ajuns la momentul de isterie maximă. Teoretic ar trebui să fim tentați să tranzacționăm pentru a profita de vârful isteriei iraționale. Este, cu adevărat, cea mai profitabilă perioadă, dar să nu uităm riscurile. Dacă vom reuși să intuim corect vârful, profiturile din short-are promit să fie extrem de generoase. Există însă acest mare „dacă”, cel care face diferența între câștig și pierdere. Chiar și-așa, cred că e timpul să vă îndreptați ușor atenția către acest domeniu deoarece turbulențele de-aici se vor transforma în tragedii și reușite, ambele la extreme.

Surface

Cu ceva timp în urmă a făcut senzație un filmuleț de prezentare a noului gadget cu care Microsoft speră să-și facă intrarea pe noua piață a dispozitivelor la purtător. Și nu este vorba despre o banală reinterpretare a aceluiași cântec ci, spun ei, de începutul unei revoluții în domeniu.

Chiar dacă nu sunt un susținător al gigantului software trebuie să începem cu un adevăr: conceptul de tabletă este unul pe care nu Apple l-a inventat ci Microsoft și asta încă de la începutul anilor 2000. Implementarea de-atunci a conceptului însă nu s-a impus; istoria ne-a mai demonstrat încă odată că fiecare lucru trebuie să apară la timpul său, iar anticiparea nu se transformă automat într-o victorie. Astfel întreg succesul  tabletei a aparținut geniului pragmatic și dragostei pentru detalii specifice unui Steve Jobs care simțea cum viața i se scurge. 

Revenind în prezent, observatorii au fost cel puțin surprinși de decizia celor de la Microsoft. Indiferent de cât de tentantă ar fi piața device-urilor mobile, lumea nu se aștepta la un asemenea anunț. Și aceasta pentru că gigantul din Redmond avea un fel de pact nescris cu producătorii de hardware ai cărui termeni nu prea au fost încălcați până acum. Microsoft era cel care asigura softul în timp ce producătorilor le rămânea terenul liber pentru încercarea propriei creativități în ceea ce privește design-ul și performanțele echipamentului. O coabitare care de treizeci de ani se desfășoară în aceiași termeni, fără ca vreuna din părți să încerce intrări pe teritoriul celeilalte. Dacă vă gândiți să mă contraziceți cu Xbox vă voi spune că nu aveți dreptate deoarece business-ul cu console era unul marginal. Practic, pe piața consolelor de-atunci jucau numai Sony și Nintendo. Intrarea Microsoft nu a afectat în niciun fel producătorii de hardware care aveau ca principală țintă calculatoarele, serverele și dispozitivele mobile.

Iată cum Surface pare să fi schimbat viziunea Microsoft în ceea ce privește coabitarea pașnică. În primul rând, conceptul prezentat de Microsoft pare a fi unul impecabil, extrem de tentant pentru utilizator.  Practic ai atât o tabletă cât și un notebook, husa-tastatură dovedindu-se a fi o găselniță deosebit de ingenioasă. Sistemul de operare este și el unul refăcut din temelii, cu o arhitectură orientată spre performanță și mobilitate. La fel și noua interfață grafică preia din mers provocările noii paradigme mobile. Ce să mai spunem, totul pare a merge către succes. Numai că acest succes poate genera insuccese pe alte planuri.

Cum bine observa un analist de la Businessweek, „producția de hardware nu este o activitate naturală a Microsoft. Este ceea ce face compania atunci când este cuprinsă de disperare.” De ce se întâmplă aceasta? Pentru că lucrurile se schimbă cu rapiditate. Cu mai timp în urmă spuneam într-un articol care a stârnit controverse la vremea sa că, în scurt timp, nu va mai conta sistemul de operare pe care-l ai deoarece treptat și sigur serviciile se vor muta pe net. O asemenea perspectivă este una dezastruoasă pentru Microsoft care-și trage seva din piața sistemelor de operare, piață pe care până acum a controlat-o de-a dreptul brutal. Încă de când Google anunța revoluția Chrome OS traseul era unul clar. A trebuit să vină Steve Jobs și să treacă pe planul doi conceptul revoluționar de mutare în cloud preferând evidențierea fiabilității acestui model, împachetând conceptul într-unul cool, care depășea teritoriul controverselor ideologice din industrie. În aceste condiții lansarea unui nou Windows riscă să lase piața rece. S-au dus vremurile în care utilizatorul era dornic să-și actualizeze sistemul la ultima versiune. Mai important acum e gadgetul, iar ceea ce e în interior trece pe planul doi(oare nu a fost așa mereu din punctul de vedere al utilizatorului banal?).

Un alt element trecut prea rapid cu vederea este cealaltă trădare istorică a Microsoft, anume alianța cu Intel. Suportul pentru arhitectura ARM este o altă mișcare riscantă pe care Microsoft o face sub presiunea realității. Până acum alianța Microsoft-Intel părea una definitiv cimentată. Prin această mișcare legătura dintre cei doi giganți începe să slăbească, chiar dacă nu prea vizibil deocamdată. Și, ajunși în acest loc trebuie să mai fac o remarcă, anume că asistăm la o replică dură pe care o primește Intel. Pentru cei care nu știu, în anii '90, Intel aproape a scos de pe piață arhitectura RISC. Puțini știu cum procesoarele care echipau computerele Apple, cu toate că erau mai rapide, au fost trimise la lada de gunoi a istoriei de către cuplul Microsoft-Intel. Iată cum am ajuns să trăim o replică dură venită din partea unor procesoare RISC având performanțe modeste față de CISC-urile Intel, dar cu o mai mare grijă pentru consumul energetic. Dacă e să fim corecți nu putem să nu remarcăm cum raportul performanță/energie consumată este net în favoarea arhitecturii ARM, ceea ce pentru un Intel concentrat pe „performanță cu orice preț” reprezintă o mare problemă. Lupta pentru performanță s-a cam încheiat, rezultatele la care s-a ajuns în prezent sunt satisfăcătoare, așa că ceilalți parametri hardware devin importanți. Între un procesor ultra performant și unul normal, dar cu un consum redus de energie, câștigă  ultimul deoarece utilizatorii apreciază mult mai mult mobilitatea.

Revenind la subiectul articolului, a sosit momentul să ne întrebăm dacă ceea ce face Microsoft este corect sau nu, dacă încălcarea pactelor istorice nu este cumva o greșeală. Tind să consider corectă aprecierea celor de la Businessweek: e o mișcare disperată. Lumea, așa cum o știa Microsoft, s-a schimbat radical. Ce sens mai au niște înțelegeri în condițiile în care sistemele de operare nu se vor mai cumpăra? De ce să cumperi un Windows când Android-ul e gratis? Dacă-ți iei iPad, Apple nu te pune să-i cumperi sistemul de operare. De ce s-ar grăbi un producător independent să licențieze Windows-ul pentru tabletele proprii în condițiile în care Android e gratis? S-a dus vremea în care numărul de aplicații era net în favoarea Windows. În prezent putem spune că raportul s-a inversat. Va fi o adevărată provocare pentru Microsoft să ofere aplicații pentru noua sa platformă mobilă și numai compatibilitatea peticită va fi de ajutor. Realitatea e că Surface este strigătul de disperare al gigantului din Redmond. Va reuși Microsoft în noua lume? Greu de spus. Oricât de interesant e conceptul, Microsoft intră într-o lume care nu-i mai aparține și în care trebuie s-o ia de la zero. Nu trebuie însă ignorat. Această greșeală a făcut-o în trecut un băiat pe nume Marc Andreessen și i-a fost fatală. Monștrii din beciurile Microsoft pot face mișcări spectaculoase atunci când sunt ațâțați. Atâte doar, nu știm încă dacă nu cumva lumina noii ere le este doar aparent potrivnică sau se va dovedi a le fi de-a dreptul fatală. Asta o vom vedea ceva mai târziu.

Instaurarea statului totalitar

În timp ce propagandiștii erau ocupați cu porcizarea lui Ponta, iată că în Justiție lucrurile se mișca în direcția în care vrea băsescu. Dacă lucrurile prezentate de cei de la luju.ro sunt corecte înseamnă că am luat-o rău razna. Conform unor informații, adjuncții șefului DNA, Laura Oprean și Carmen Galca precum și șeful secției a II-a celebrul Doru Țuluș rămân pe funcție prin ... delegare. Din punct de vedere logic, mandatele acestora au expirat pe 30 iunie la ora 0, dar fiind zi nelucrătoare vacantarea posturilor are loc abia luni, pe 2 iulie. Fără să mai aștepte constatarea de facto a vacantării și propunerea Ministrului Justiției pentru aceste posturi(așa cum e legal), doftorița Kovesi le-a prelungit mandatul respectivilor prin ... delegare. Și iată cum puterea băsistă își găsește din nou resursele necesare și suficiente pentru conservarea și întărirea dictaturii.

Că lucrurile sunt ciudate în Justiție am spus-o de mai multe ori. Evenimentele petrecute în ultima perioadă sunt însă de-a dreptul aberante. Fumul arestării lui Adrian Năstase a permis închiderea pe șest a dosarului Udrea-Alro. Curtea Constituțională a declarat legea votului uninominal neconstituțională în condițiile în care legea uninominalului pur pentru alegerile locale(propusă de PDL) a fost declarată de aceeași curte perfect constituțională. Sper că în sfârșit se vede clar care a fost interesul pentru întrunirea comisiei lu' pește fix vineri. Somn ușor națiune, dictatura lucrează pentru tine.

Coding a better government