Iluziile democraţiei

Înainte de a înjura vă rog să vă gândiţi bine. Tot circul pe care l-am trăit în ultimii treizeci de ani a culminat cu evenimentele de aseară. Un retardat care refuză o confruntare directă cu contracandidata sa urmează să fie ales preşedinte. Un retardat care, pentru a para momentul jenant în care se află, îşi organizează o chermeză mediatică jalnică unde nişte servitori îi pun întrebări atât de facile încât şi-un copil ar putea „trece peste moment”. Un prostovan care abia articulează bine, un sec, fără capacitatea de a raţiona, repetând ca un robot slogane golite de sens, iată actualul şi viitorul preşedinte al României. N-o simţiţi ca pe un afront personal? Nu vă simţiţi jigniţi de aşa o situaţie?

Externalizarea puterii

Statutul de semi-autonomie avut de Principatele Române a fost multă vreme pentru turci una dintre cele mai eficiente metode de a împăca şi capra şi varza. De multe ori turcii se amestecau în alegerea domnitorului şi reuşeau să înscăuneze un domnitor-telecomandă care devenea chezaşul plăţii birului. Ştiau ei ce ştiau: domnitorul local vorbea pe limba localnicilor, avea aceleaşi apucături ca şi aceştia şi ştia cum să pună problema când era vorba de biruri. În general sistemul le-a funcţionat, dar aveau şi probleme. Se mai nimerea câte un domnitor vertical care constata că birul e prea mare şi se revolta. Uneori câştiga, alteori o sfârşea tragic. Indiferent de rezultat, în general birurile scădeau. Pentru ca apoi să urce treptat.

Alegeri

Rezultatele numărării(*) arată suspect de egal cu cât aveam la ora 12(rezultate compilate de mine din mai multe surse). Iohannis 37.3%(37% la ora 12), Dăncilă 22.9%(26% la ora 12), Barna 14.4%(14%), iar Diaconu 9%(8% la ora 12).

Pentru Iohannis e un eşec fără doar şi poate. Faţă de toate sondajele în care era dat cu peste 40%, căderea e cât se poate de clară. Şi e normal să fie aşa deoarece se află la capătul unui mandat în care n-a făcut nimic.

Cu oiştea-n gard

Atacul speculativ asupra leului este unul dintre episoadele extrem de ciudate ale perioadei postdecembriste. O să vă readuc aminte contextul de-atunci şi-apoi vom detalia puţin pentru a înţelege fenomenul.

Anul de graţie 2008. Băncile internaţionale erau varză, circuitele financiare se scurtcircuitaseră, iar climatul de neîncredere se instalase pretutindeni. În martie 2008 se produsese colapsul Bear Sterns. Pe 15 septembrie ştirea că Lehman Brothers a picat a venit ca un fulger. Se intra în cea mai crâncenă perioadă a crizei financiare. Pentru a face faţă tsunami-ului, Băncile Centrale ale lumii au lucrat perfect sincronizat, peticind cu mare greutate un sistem financiar falit în esenţa sa.

Găuri pesediste

Nici nu s-a instalat bine nea Ludo la Palatul Victoria, că, împreună cu finul finanţist Cîţu, a constatat că lipsesc vreo 8 miliarde de la Ministerul de Finanţe. Sincer să fiu, eram chiar emoţionat. Trecuseră mai mult de trei selfie-uri şi Cîţu încă nu băgase nimic legat de „odioasa moştenire”. Dar, după cum s-a văzut, aducerea unui finanţist atât de competent la Finanţe are avantaje incontestabile: lumea SF n-a fost nicicând mai aproape de noi. Celor care credeau că Cîţu s-a lăsat furat de vraja selfie-ului şi-au luat-o grav peste bot. Staţi, fraţilor, liniştiţi că Cîţu ştie cu ele. Aşa cum a prezis de trei ani încoace dezastre economice demne de vremea Armagedonului, iată că omul a luat-o vârtos în mână şi-a dezvăluit prima gaură: 8 melearde lipsă la Finanţe. Atât de abruptă a fost investigaţia încât onoarea prezentării descoperirii cîţiene i-a revenit însuşi Plăvanului care, cu privirea-i de viţel la poarta nouă şi vocea-i de „făptură umană cu testiculele raşchetate” ne-a spus că e na-soa-lă!

Unde e ţara şi unde sunteţi voi?

O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase pungi de gaze în zona Sânnicolau Mare-Deszk. Chestiune despre despre care ştiu atât românii cât şi ungurii. Din câte ştiam noi, prin Banat s-au căutat ceva gaze de şist, dar fără mare succes. Şi cu îngrijorarea teribilă a localnicilor. Despre existenţa unui zăcământ clasic de anvergură n-a vorbit nimeni nimic la nivel oficial.

Bate un vânt

Să vă spun o chestie interesantă. Mai mult de jumătate dintre multinaţionalele prezente în România au planuri de mutare în alte zări a unor departamente care funcţionează aici. Motivul nu ţine de „proasta de Dăncilă” şi nici de „ciuma roşie”, ci de oportunităţi mult mai ieftine şi mai stabile în zona asiatică.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber întrucât s-a cam pus batista pe ţambalul angajărilor. În timp ce unii încă întocmesc planuri serioase de restructurare, alţii chiar au început să dea afară. Nu-ţi trebuie multă minte să observi asta. Doar să compari oferta de joburi existentă în urmă cu un an faţă de cea de-acum.