marți, 24 februarie 2009

Amintiri despre viitor (1)

Aşa cum am promis cu ceva timp în urmă, voi încerca să discut în cele ce urmează principalele efecte ale actualei crize. Cum de altfel cred că v-aţi obişnuit, nu am în gând să teoretizez la infinit actuala criză. Am făcut-o pe vremea când experţii şi exaltaţii ne vorbeau superior despre cum America va evita recesiunea sau despre cât de tâmpiţi sunt cei care-şi vând acţiunile. Prinzând gustul crizei, respectivii s-au blocat în discuţii sterile despre carenţele pieţei libere sau despre greşelile făcute de anumite instituţii înainte de declanşarea crizei. E simplu să vorbeşti la spartul târgului despre ceea ce s-a întâmplat. Divagând de la subiect, nu pot să nu remarc cum unii se aruncă în "discuţii docte" despre scăderea pieţei imobiliare acum, când e clar pentru toată lumea că bula speculativă imobiliară a fost o mare porcărie. Vreau numai să subliniez că, după umila mea părere, au existat numai trei blog-uri care în perioada de isterie imobiliară generalizată au vorbit pe şleau despre scădere: balonul-imobiliar.blogspot.com, romanianuda.blogspot.com şi, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, trenduri.blogspot.com. Dacă au mai fost şi altele, îmi cer scuze, dar eu nu prea am întâlnit în perioada respectivă opinii contrare atotştiutorilor "analişti imobiliari".

Revenind la criză, cred că avem de-a face cu ceva care ne va schimba profund. De asemenea, sunt convins că avem de-a face cu o criză mai mare decât cea din 1930 întrucât ceea ce se întâmplă acum are proporţiile unui seism devastator care, mai devreme sau mai târziu, va schimba din temelii actuala societate teleportându-ne într-o nouă dimensiune. În ceea ce priveşte dezvoltările ulterioare, cred în două scenarii la fel de plauzibile, dar cu şanse diferite de realizare: primul îl voi numi clasic, iar pe cel de-al doilea îl voi denumi liberal(fără nicio legătură cu vreun partid sau doctrină).

Scenariul clasic are cele mai mari şanse de reuşită întrucât suntem conduşi de o clasă politică incapabilă să înţeleagă noţiunile economice de bază. De asemenea, economiştii actuali(şi mă refer aici la elită, nu la târlicii pe care suntem obişnuiţi să-i vedem scoşi în faţă pe la noi) sunt tributari unui mod de gândire învechit care, de altfel, a condus economia mondială în actuala stare de fapt. În afara acestora, un rol extrem de important îl joacă interesele foarte mari ale unora pentru perpetuarea actualului sistem.

Scenariul la care mă refer acum, este echivalentul românesc al "pusului batistei pe ţambal". În cazul acestuia, rezolvarea crizei economice se va face din topor, la un nivel absolut arbitrar. Se va tipări monedă în exces, se va ascunde praful sub covor (prin intermediul naţionalizărilor sau al modelelor "bad bank"), finalizându-se probabil cu un "start de la zero" politic. Dacă vreţi, scenariul de care vorbesc este rezultatul punerii în practică a soluţiilor promovate de Roubini(în ultima perioadă acesta este un ante mergător al politicii economice americane, iar asta mă pune serios pe gânduri). Poate că pare aiuristic ceea ce spun aici, dar acest scenariu cred că este posibil în condiţiile în care, din punct de vedere matematic, ieşirea din actuala criză presupune intrarea în alta. Modelul care îmi vine acum în minte este Zimbabwe(aceasta este şi motivaţia unor investitori precum Schiff sau a Rogers atunci când le fac clienţilor recomandări de investiţii care în prezent par neinspirate, dar care îşi vor dovedi pe deplin utilitatea în viitor).

Evident, în cazul unui scenariu de acest tip, fenomenele negative se vor înmulţi, iar sistemul economic mondial va fi extrem de grav afectat. Diversitatea şi complexitatea actuală vor face ca dezechilibrele mascate de stat(e) să explodeze în zone diverse generând pierderi şi instabilitate. În aceste condiţii, se vor cere reglementări suplimentare care vor lovi în reglementările altor zone devenite între timp insuficient reglementate. Monstrul rezultat, va fi un hăţiş birocratic care va anchiloza societatea, generând mişcări haotice, corupţie şi instabilitate. O societate imposibil de condus în condiţii democratice, deoarece o democraţie nu poate funcţiona într-un sistem economic controlat. Şi cum atunci când democraţia nu funcţionează se găseşte imediat o dictatură care să-i sare în ajutor, ne-am putea confrunta cu o societate totalitară care ne va revela încă odată intuiţia lui Orwell.

Fie că vrem să credem sau nu, acesta este unul din pericolele care ne paşte. Ca o ironiei a istoriei, acest "microb" vine tocmai din ţara tuturor posibilităţilor sau a "libertăţilor depline". Iar vina pentru această criză nu o are dereglementarea anumitor pieţe ci tocmai reglementarea proastă a acestora.

Am început cu acest scenariu întrucât mi se pare cel mai plauzibil. Sunt numeroase voci influente care vorbesc de "viciile pieţelor libere" sau de "sistemul insuficient reglementat". Aceste opinii cred că sunt cele care ne vor împinge într-o nouă criză, mult mai perversă decât actuala. Şi spun mai perversă întrucât, ceea ce ar putea urma se poate constitui într-un coşmar construit pe o minciună mult mai mare decât cea actuală.

În partea a doua vom vorbi despre un scenariu la fel de radical, dar ceva mai optimist.

21 de comentarii:

  1. No chance nea Dane :)

    Nu dam noi jos bancile, coruptia si tot sistemul financiar ca sa ne intoarcem iar la dictatura.

    Hai cu ala optimist, ca scenariul asta nu tine la cunoscatori :)

    Chiar is curios cat de optimist esti intr-adevar si cat de optimist iti permiti sa te arati pe acest blog ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. Aia cu noua dimensiune a fost subtila daca nu ti-a scapat din greseala :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Flavian: Intoarcerea la dictatura tine tocmai de pastrarea sistemului actual asa cum il stim.

    RăspundețiȘtergere
  4. Interventionismul este foarte viabil ca politica economica. Ca roman, inteleg aversiunea pe care o ai fata de ea, deceniile de comunism ne-au facut sa respingem sine qua non tot ce inseamna ingerinta a statului. Insa, eu traiesc de ceva timp in Canada unde interventionismul ca si proprietatea si chiar monopolul statului asupra parghiilor economice esentiale gen electricitate, petrol este ceva absolut normal si necesar. Si nu se poate spune despre Canada ca este o dictatura...Probabil ca ai observat ca prima vizita a lui Obama a fost in Canada care a inceput sa fie privita ca un model de catre State. Mi-as permite sa observ ca esti in mare masura tributar viziunii lui Adam Smith care a dus unde a dus USA. As zice ca totusi dupa aproape 3 secole ar trebui updatata ideea pietii libere...

    RăspundețiȘtergere
  5. Exact de scenariul asta clasic imi e mie frica.

    Daca noi stim cum e cu dictatura sau socialismul, pentru ca am trait si alte vremuri, americanii habar nu au (poate din filme si carti). Asa ca ei sunt mult mai usor de manipulat pentru a accepta o "noua oranduire". Si nu bag mana in foc ca romanii nu ar accepta o intoarcere in trecut (am exemple vii in casa la mine ;) ).

    Alternativa libertariana ar fi de preferat, dar nu cred ca va putea fi pusa in practica fara lupte sociale. Zic eu ca s-ar putea sa parcurgem amandoua scenariile secvential, intai cel clasic si apoi cel libertarian.

    Aici puteti urmari un interviu interesant (si un alt punct de vedere) cu Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie si un libertarian convins (http://www.youtube.com/watch?v=JfdRpyfEmBE). Imi surade ideea de a limita actiunile statului numai la armata, politie si justitie (nu mai stiu daca remarca este in filmul asta).

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu pot vorbi pentru alţii de aici ce cred dar eu personal nu sunt din principiu împotriva "intervenţionismului statului în economie".

    Există metode de acţiune care duc la succes cel puţin pe un orizont de timp în special în sprijinirea anumitor domenii care ar fi altfel cronic subfinanţate ( de genul cercetării fundamentare ) precum şi în situaţiile în care unele produse şi servicii riscă să fie prea rare/scumpe sau prea vitale pentru "traiul civilizat" încât faptul că statul intervine şi le produce el poate fi benefic. Sau în cazuri de criză acută.

    Concluzia ( să zicem aşa ) disputei dintre Lange şi şcoala austriacă s-ar putea rezuma în aceea că că statul poate administra - în condiţii sustenabile pe termen lung - unele afaceri mulţumindu-se cu profituri minimale, să zicem 2%, pe când investitorii privaţi sunt nevoiţi să îşi planifice din start rate ale profiturilor de 10-15% pe an căci altfel nu pot accesa fondurile disponibile pe pieţele de capital ( cei care dispun de ele normal că nu sunt tâmpiţi să câştige mai puţin în mod voit şi le reorientează spre ramurile care pot aduce astfel de profituri ). Astfel în cazul unui serviciu absolut vital şi necesar traiului modern precum alimentarea cu apă - de ex. - o astfel marjă de profit se poate dovedi inacceptabilă social.

    DAR - şi aici e marele DAR ...

    >Interventionismul este foarte viabil ca politica economica.

    Până una alta în intervenţionismul motivat politic din SUA se află originea crizei - mai precis în decizia administraţiei Clinton ( perpetuată ulterior de Bush jr. ) de a promova pe criterii idologico-politice legi si programe prin care literalmente forţau băncile să acorde credit clienţilor ( în special din zonele non-WASP ) cu solvabilitate mai mult decât dubioasă. Oarecum pentru a se proteja de riscurile aduse de această ingerinţă băncile au introdus creditele cu rate ajustabile, au început să inoveze diverse scheme noi de acoperire a riscului, împachetare a ipotecilor "bune" cu cele "proaste" ş.a.m.d. :(

    Atenţie ! Nu zic că aceasta e cauza profundă a crizei actuale ci aceasta e ceea ce a dus la "subprime" si la declanşarea fazelor iniţiale ale actualei implozii a sistemului financiar.

    Dar asta arată că riscurile aduse de tendinţa politicienilor de depăşi "limitele de bun-simţ" ale intervenţiei statului în economie sunt uriaşe şi - cel puţin în actualul model societal - extrem de probabile. :(

    După cum zicea şi Tocqueville acuma aproape 200 de ani ( citatul e aproximativ ) : "Republica americană se va prăbuşi atunci când reprezentaţii poporului american vor începe să-l mituiască cu banii colectaţi tot de la el ..."

    RăspundețiȘtergere
  7. Intoarcerea la dictatura tine tocmai de pastrarea sistemului actual asa cum il stim.

    Vrei sa zici ca tentativele de pastrare a sistemului actual ne vor impinge spre dictatura si tu vezi scenariul cel mai plauzibil un totalitarism Orwellian ?

    Ba pardon, n-ai vazut ce reusite au fost masurile astea "intervetioniste" pana acuma ? Mai ales de la ultimul bailout incoace ?

    Have you heard the latest news ? After dropping below 7200, it has been decided to change it's name to Down Jones.

    Eu zic sa aruncam un ochi la Islanda sau Letonia ca sa vedem soarta guvernelor dupa colapsul financiar :)

    Asa ca nici dictatura nici totalitarismul nu sunt solutii viabile pe viitor. Dar hai sa-ti vedem si varianta optimista si mai despicam apoi firul in 14 :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Canada o duce bine in pofida interventionismului statului si nu datorita lui. Iar mare parte din prosperitatea canadiana se datoreaza pietei aleia mari si LIBERE de la sud: USA.

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte multa lume vorbeste despre necesitatea de a reglementa, care nu este altceva decat a implica o singura entitate (statul) in deciziile cat mai multor entitati economice de pe piata.

    Asta inseamna ca lasam la latitudinea unor oameni, respectiv a unui cerc restrans raportat la intreaga societate sa considere ce este mai bine pentru o categorie mult mai larga. De ce am crede ca aceasta entitate poate judeca mai bine, chiar in cazul in care am considera-o, utopic, bine-intentionata fata de toti participantii la piata, e o intrebare care nu cred ca are un raspuns logic.

    In al doilea rand, opinia asta ca piata libera a dus catre falia imensa de probleme pe care astazi o avem in fata, ba chiar sub talpi, mi se pare complet nelalocul ei. Atata timp cat statul are puterea, absolut discretionar, dincolo de orice indicatori de economisire si productivitate sa stabileasca pretul banilor intr-o economie - nu vad cum se poate spune ca piata s-a "autoreglat" catre un dezastru. Piata a reactionat la o infuzie enorma, dar mai ales arbitrara, de bani si i-a folosit neproductiv (e.g. bule imobiliare) tocmai pentru ca nu exista necesitatea (si premiul) de a fi productiv, banii fiind esentialmente prea ieftini.

    Dincolo de asta, intr-o societate si o economie "asezate", adica unele in care nu exista redirectionari, forte externe si interventii discretionare care nu au legatura cu eficienta economica, vor fi rasplatite exclusiv lucrurile care isi justifica in mod obiectiv existenta in conditiile unui fundament real (resurse existente). Atunci si abia atunci nu ar exista falii in timp, pe care acum le numim recesiuni, pentru ca economia nu ar sta ea insasi pe o imensa bula de activitati neprofitabile care, in momentul spargerii, trebuie sa redirectioneze o gramada de oameni spre alte domenii, viabile.

    Daca intr-un stat dictatorial se decide ca toti sa faca lucrurile ieftin pentru ca industria X sa poata produce produsul Y ieftin si cu profit mare pentru o piata oarecare, cu siguranta industria X va deveni foarte profitabila (adica se poate face). Si va merge asa, atata timp cat taxele stranse de stat vor putea sa subventioneze restul lantului de produse si servicii a, b, c, d din spatele lui Y. In momentul in care, economic vorbind, produsul Y nu mai e viabil, adica la pretul practicat pe piata nu s-ar scoate profit in conditiile normale (fara subventii acordate de stat), economia statului se va indrepta incet spre un colaps. Oamenii vor continua sa produca produsele si serviciile a, b, c, d extrem de ieftine, necesare lui X - ieftin, dar statul va inregistra pierderi reale in incercarea lui de a sustine Y la preturi competitive afara. La un moment statul va da faliment. Toti oamenii din a, b, c, d nu vor mai fi subventionati, produsele lor vor deveni mai scumpe, iar Y nu va mai fi competitiv - generand pierderi; probabil ca tot lantul de productie se va inchide si, inevitabil, foarte multi oameni vor ajunge in somaj. Statul nu face in cazul asta altceva decat sa amane un deznodamant inevitabil si, mai mult, sa impiedice o reorientare graduala a industriilor catre zone mai profitabile. In cazul de fata, banii sunt Y, iar taxa care e pusa in permanenta pe restul economiei este inflatia, care subventioneaza o gramada de activitati.

    RăspundețiȘtergere
  10. cipri, stai linistit, obama a mers in Canada ca sa se asigure de primele demersuri ale implementarii amero :)

    stay tuned for more

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu stiu de ce nu sunt singurul caruia i-a venit in minte scenariul lui 1984. O sa ziceti ca avem in sange teoria conspiratiei sau paranoia, dar cred ca lucrurile nu scapa niciodata de sub control si cred ca exista un grad de premeditare in modul in care societatile sunt guvernate. Ce se intampla si ce se va intampla seamana cu un imens atac terorist. Daca faza cu avioanele nu a tinut, ei bine atacul dat sigurantei si psihicului oamenilor prin aceasta criza va conduce la efectele dorite de unii. Acum un an vorbeam de probleme in sectorul financiar, undeva, aiurea peste ocean, astazi intreaga lume, toata media, toti formatorii de opinie vorbesc si intretin o stare de asalt psihologic si o isterie mediatica. Eu nu cred in politicile a posteriori sau in scenariile facute pentru rezolvarea problemei, cred ca ce se intampla pe plan economic azi constituie o etapa intr-un plan cu miza politica, ideologica si economica. Menit sa schimbe din temelii lumea. Eu cred ca societatea umana insasi a ajuns la un mod de viata falimentar, ca am ajuns la scadenta si ca ceva esential trebuie sa se schimbe in sistemul economic mondial. Vom vedea ce, cum si la ce s-au gandit mai marii planetei. Dar in schimbarile acestea nu stiu cat vom conta noi ca indivizi, vieti luate separat.
    Deocamdata ramanem la intrebarea: cu cine ne luptam?

    RăspundețiȘtergere
  12. @cipri - un monopol de stat e preferabil unui monopol privat, daca nu este posibila o piata concurentiala.
    Investitia in sistemul bancar, sau in industrie pentru a le salva de la faliment sunt preferabile falimentului, daca falimentul produce efecte in cascada, si daca statul investeste banul public, atunci si proprietatea trebuie sa fie a statului sau publica.
    Daca statul ar fi avut o politica strategica pentru compelxele de animale, probabil ca multe puteau fi retehnologizate si acum Romania nu ar fi importat carne, iar terenurile nu ramaneau parloaga din lipsa de piata.
    De multe ori interventia statului e benefica, totul e sa nu concureze sectorul privat de pe pozitii de forta.

    Adevarul e ca in situatii critice cei de la conducere au prifitat, fie ca a fost criza, fie ca a fost razboi. Iesirea din criza se face pe spinarea maselor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Flavian: Bailout-ul e doar inceputul. Eu cred ca asa m-am exprimat :-)

    RăspundețiȘtergere
  14. Cipri:As vrea sa-mi fac o firma de telefonie in Canada. Sau o banca. Imi poti spune cum?
    Oricum, eu nu cred in modelul canadian mult prea obscur si controlat. E o societate de plastic si-atat. (sper sa nu te supere aceasta opinie)

    RăspundețiȘtergere
  15. Intre un sistem de piata libera in care piata (a se intelege monopolul multinationalelor) dicteaza si intre un sistem dictatorial in care statul dicteaza nu e nici o diferenta. Vorbim in fiecare din cazuri de o minoritate restransa care impune ceva majoritatii. Ca intotdeauna adevarul e la mijloc. Nici piata total libera asa cum US au avut dar nici monopol de stat absolut asa cum noi am avut. Interventionismul, asa cum il vad eu aplicat in Canada este ok. Conditia ca o astfel de politica sa fie viabila este binenteles ca statul de care vorbim sa fie democratic in sensul lui propriu, adica sa reprezinte cu adevarat interesele propriilor cetateni. Cum asta e mai rar, eu zic ca 1984 a lui Orwel e din ce in ce mai de actualitate.
    Ce este sigur e ca dupa criza asta lumea nu va mai fi la fel. Ceva cu totul nou ne asteapta.

    RăspundețiȘtergere
  16. Au fost cam laconice raspunsurile la comentarii si poate nu le-am interpretat eu cum trebuie :)

    Vrei probabil sa sugerezi ca dupa ce se va distruge sistemul actual, statul va acapara cam tot ce a ramas nenationalizat. Statul sau alti mamuti care vor reusi sa supravietuiasca cu ajutorul lui.

    Daca asta era de fapt punctul tau de vedere, il inteleg dar nu pot fi de acord cu el.

    Ca prabusire va urma si bailouturile dau acum un ajutor si ele la treaba asta sunt de acord, dar ce va urma dupa nu va fi in orice caz o dictatura.

    Ci altceva diferit si mai bun decat cam tot ce am experimentat pana acum... ;)

    RăspundețiȘtergere
  17. @dan: poti sa-ti deschizi o firma de telefonie sau o banca in Canada cu conditia sa respecti niste conditii stricte care nu-ti permit derapajele pe care le-am putut observa in state. Exista concurenta libera pe piata canadiana doar ca statul e cel care stabileste regulile jocului si nu liderii concernelor. Binenteles ca si opinia lor e ascultata dar e luat in considerare si binele public. De aceea de exemplu sistemul bancar canadian nu are problemele americane, garantarea unor pasive cu alte pasive care la randul lor sint garantate cu alte pasive, asa ceva ar fi fost imposibil.Despre genul asta de intervetionism vorbesc. Binenteles ca riscul de derapaj, in sensul ca statul sa-si asume prea multe puteri exista si aici. De aceea statul la randul lui trebuie controlat de cineva iar societatea civila e cu adevarat o putere in Canada. Iti dau dreptate ca interventionsimul este un pericol pentru simplul fapt ca statul canadian este o exceptie si nu regula. Nu cred ca de exemplu asta ar functiona la noi, nu exista o societate civila in masura sa controleze statul.
    PS As vrea sa-ti transmit toata stima pentru ceea ce scrii. Te citesc zilnic si consider ca esti printre putinele voci din Romania care stiu despre ce vorbesc (chiar daca inflentat de doctrina lui Smith si exponentul sau modern, Friedman).

    RăspundețiȘtergere
  18. sunt de acord ca exista doua solutii mari ale crizei actuale - dar oleaca altfel decat le vede Dan:
    in actuala criza se poate spune ca "Democratia rapune Capitalismul"; daca lucrurile continua in actualul ritm Democratia va triumfa si vom avea un soi (tembel, zic eu) de socialism la nivel mondial; eu personal as prefera sa dam naibii democratia (sau cel putin soiul de democratie din zilele noastre) si sa salvam Capitalismul - singura garantie a libertatii noastre; mi-e mai frica de socialism decat de un "dictator" sau ma-sa stie ce alt soi de organizare politica.

    RăspundețiȘtergere
  19. Poate gresesc - dar mie unul, personal, nu mi se pare ca nici macar in SUA concernele multinationale dicteaza ceva cum s-a afirmat aici ...

    Da - au o capacitate de lobby ( legal ! ) destul/foarte mare dar de aici pina la "dictat" e cale fooooarte lunga totusi. :)

    Mai degraba as zice ca "orgia dicatului de catre multinationale" are loc in tarile-satelit/cliente unor state ca SUA, Japonia sau vestul Europei ... acolo cartelul de oligopoluri duce la aberatii si anomalii. Romania e - la unele aspecte cel putin - un caz destul de elocvent din pacate. :(

    RăspundețiȘtergere
  20. Ştiţi ce? Până una-alta, mâinii ăleia invizibile îi mai trebuie şi un creier. Când face rost de el, daţi-mi şi mie de veste! Până atunci să ne rugăm! Şi, în general, gândirea dogmatică e chiar mai periculoasă decât lăcomia.

    RăspundețiȘtergere
  21. >chiar daca inflentat de doctrina lui Smith si exponentul sau modern, Friedman

    Mda ... problema nu e să fii influenţat de o doctrină sau alta ( orice doctrină pe care o cunoşti - fie la nivel teoretic sau practic are o putere de unfluenţare asupra-ţi, fie că o aprobi fie că ajungi să o respingi aşa ... la nivel organic ) ci să ajungi în situaţia să nu-i vezi potenţialele minusuri. Nu mai vorbim de situaţia în care pur şi simplu nu cunoşti doctrinele - decât la nivel aşa ... superficial - că atunci deja e grav.

    Ce cred eu că e problema la teoria lui Friedman ( din câte o cunosc din cartea "Liber să alegi" - şi nu cred că a intervenit vreo ajustare majoră a ei după ) e că sistemul capitalist "aproape pur" pe care-l descrie el ca fiind dezirabil - şi o face la un mod destul de convingător din foarte multe puncte de vedere - nu poate exista fără un număr suficient de mare de "agenţi socio-economici şi politici" care să-l susţină şi să-i asigure funcţionarea nealterată.

    Dar - şi aici cred că e marele DAR al teoriei neoliberale - "agenţii" cei mai predispuşi în multe situaţii să-i deturneze funcţionarea sunt tocmai ... marii capitalişti. Sau altfel spus : din păcate practica dovedeşte că în mult prea multe cazuri este mult mai profitabil pentru o corporaţie sau pentru majoritatea firmelor dintr-un domeniu să facă presiuni la guverne/parlamente pentru legi favorabile decât să se concureze între ei ... :(

    Şi din păcate actuala criză - în care au avut loc deja atâtea runde de preluări de arierate la bugetele instituţiilor publice ( de ce să nu folosim terminologia "clasică" din perioada '91-'99 a României ;) ) şi ajutoare sectoriale de stat şi se pare că vor urma şi mai multe - ne arată astfel de exemple de influenţă din plin.

    RăspundețiȘtergere