duminică, 6 decembrie 2009

Comunismul imaginatiilor noastre


De curând, la Moscova a fost reparată şi reamplasată statuia fanion a comunismului sovietic, Рабо́чий и колхо́зница sau, în traducere liberă, Muncitorul şi ceapista(sic). Grupul statuar înalt de 25 de metri este o operă emblematică a realismului socialist şi, probabil, una dintre cele mai cunoscute în acele vremuri. Iniţial a fost proiectată pentru Expoziţia Universală de la Paris, din 1937, unde standul Rusiei era amplasat chiar vis a vis de cel al Germaniei(în plină expansiune nazistă). Măreţia grupului statuar al Verei Mukhina, precum şi sugestia de victorie a sovieticilor asupra Germaniei, i-a făcut pe nemţi să-şi refacă pavilionul şi să riposteze cu un grup sculptural masiv menit a reduce din "presiunea" operei sovietice.

Cu toate că avem de-a face cu o sculptură monumentală, triumfalismul dispare în momentul în care constatăm că a fost inspirată de clasicul grup statuar Harmodius şi Aristogeiton, poate cel mai cunoscut cuplu homosexual al istoriei. Privind prin această perspectivă, măreţia comunistă se transformă brusc într-un banc bun, care-ţi smulge un zâmbet la fiecare reamintire.

Ştirea cu repararea muncitorului şi a ceapistei mi-a readus în minte o întreagă literatură care descria haosul comunismului incipient, ideile năstruşnice născute din spiritul revoluţionar al acelor vremuri şi oamenii care, lansaţi de o ideologie pe care n-o înţelegeau, au reuşit să construiască una dintre cele mai absurde perioade a istoriei. Rusia, sau mai bine zis, URSS-ul acelor vremuri este un spaţiu hilar şi tragic în acelaţi timp, o societate care s-a construit prin ideologie şi, desigur, extrem de multă prostie. Mi-e greu să aleg o carte etalon pentru acea perioadă, dar la fel de greu mi-ar fi să nu menţionez Cevengur, capodopera lui Andrei Platonov.

Platonov în sine un personaj fascinant, produs al comunismului incipient, a reuşit să descrie cu acurateţe în acest roman viziunea finală a comunismului pur. Cevengur este un spaţiu utopic unde comunismul a fost definitivat, unde tovarăşii trăiesc în şi întru ideologie. O lume ciudată rezultată din încrucişarea caracterelor puternice ale mujicilor începutului de secol XX cu ideologia comunistă pură. În Cevengur nimeni nu munceşte, se trăieşte din ceea ce oferă natura, însă hrana supremă este cea a ideilor ideologiei comuniste. Nu vă gândiţi la un comunism hidos, chiar dacă elementul în jurul căruia se învârte comunitatea este moartea burgheziei. Este un comunism în care amorul se practică democratic, la liber, iar gravitatea sistemului se constituie pentru cititor într-o sursă inepuizabilă de umor. Desigur, discuţiile "filosofice", logica şchioapă şi diversele credinţe te fac să râzi cu lacrimi şi să reciteşti cu plăcere pasaje întregi. Spaţiul delimitat de societatea utopică nu este nicidecum lipsit de spiritualitate. Între altele, comunismul a reuşit să absoarbă până şi religia, incorporând-o. Aşa se face că la un moment-dat apare şi dumnezeu(scris cu d mic), acest dumnezeu fiind însă o etapă intermediară până la devăratul zeu suprem al Cevengurului, tovarăşul Lenin. Un fel de comunism iniţiatic am putea spune, un comunism elastic, foarte capabil de a include în el orice dogmă pe care, finalmente o transformă într-o particularizare a sa. Numai că această elasticitate nu se manifestă doar în cadrul dogmei Cevengurului. Romanul însuşi este profund elastic, incluzând în el referinţe modificate pentru a cadra cu noua lume. Astfel, putem lesne observa că Cevengur, nu este altceva decât o trimitere către Cetatea Soarelui lui Tomaso Campanella. Dar poate cea mai reuşită convertire la comunism este cea a lui Don Quijote, care este personificat de vajnicul Alexandr Dvanov, proletarul intelectual, în fapt stâlpul ideologic al comunităţii. Ca şi don Quijote, acesta călătoreşte însoţit de un Sancho Panza pe numele său comunist Kopionkin, al cărui cal se numeşte Forţa Proletară! Mergând şi mai departe, putem spune(forţând într-adevăr extrem de mult) că avem de-a face cu descrierea ultimului om în variantă comunistă(ştiu, bietul Platonov nu avea cum să-l cunoască pe Fukyama care abia ce se năştea prin 1952).

Întâmplările din Cevengur sunt pur şi simplu fabuloase, absurde, ilogice, delicioase. Citind cartea râzi în hohote şi, în acelaşi timp te îngrijorezi când îţi dai seama că toate acestea ar fi putut fi(sau, cine ştie, ar putea fi) reale. O anti-utopie care dezmembrează mecanismul comunismului piesă cu piesă, aruncându-l la gunoi sub formă de banc. O carte pe care, dacă te apuci s-o citeşti n-o mai laşi din mână. Singura poroblemă pe care o întâmpini este legată de traducere. Sunt ferm convins că avem de-a face cu o traducere bună(George Bălăiţă şi Janina Ianoşi) însă la fel de convins sunt că există în text numeroase elemente intraductibile care, probabil, fac versiunea originală de-a dreptul irezistibilă.

În final nu-mi rămâne decât să vă recomand călduros acest roman, având credinţa că după ce-l veţi citi îmi veţi mulţumi. De asemenea, sunt ferm convins că cei care l-au citit, cel mai probabil vor contrazice multe din afirmaţiile pe care le-am făcut aici. Şi e normal să fie aşa întrucât avem de-a face cu o construcţie deosebit de complexă, a cărei receptare ţine extrem de mult de cel care o citeşte. Un roman impecabil care te face să râzi, să plângi, să fii optimst şi pesimist în acelaşi timp. Căutaţi-l şi, dacă-l găsiţi, cupăraţi-l fără să vă uitaţi la bani. Probabil că valorează mai mult decât greutatea lui în aur!

22 de comentarii:

  1. Sa nu uitam nici de Ilf si Petrov:")

    RăspundețiȘtergere
  2. exemple care demonstreaza absurditatea (sic) diferitelor ideologii sau sisteme de guvernare pot fi date pentru orice sistem.
    ...
    Marea foamete din Irlanda (potato famine) poate fi folosita drept exemplu pentru a dovedi cat de absurd este sistemul bazat pe proprietate/colonialism netinut in frau, fara protectie sociala.
    Marea depresie din anii '30 e alt exemplu. Depresia economica in care ne aflam acum e inca un exemplu.
    Si asta nu-i fictiune, e realitate
    ...
    O solutie viabila care sa duca la bunastarea majoritatii nu poate fi bazata pe capitalismul feroce, specula, lacomie , pentru ca astea aduc omenirea (in ansamblu) intr-o situatie mai proasta decat comunismul.
    ...
    De aceea nici nu prea exista intelectuali de dreapta. Doar in Romania, o specie noua :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foametea din Irlanda a avut o baza reala, si anume distrugerea recoltei de cartofi de catre a ciuperca parazita. Intr-adevar reactia autoritatilor imperiale britanice a fost ca si inexistenta.

    Dar foametea din Romania anilor '80 sau din Coreea de Nord (perpetua), dau de ce nu foametea din Rusia anilor '20, care nu numai ca nu aveau baza reala, dar au fost produse cu buna stiinta de un sistem criminal?

    Pana la urma niciun sistem nu este bun in forma extrema, dogmatica. Intotdeauna trebuie luate in calcul si efectele pe termen lung:
    foametea din Irlanda - imigratie masiva in USA pe termen scurt si slabirea autoritatii imperiale britanice pe termen lung sau foametea din Romania - caderea regimului comunist si moartea conducatorului sau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Insa comunismul este clar mult mai rau decat capitalismul, pentru ca a dus in mod direct la foamete si alte lipsuri in aproape toate cazurile.

    Americanii anilor '30, cu toate consecientele marii depresii o duceau mult mai bine decat rusii infometati si terorizati de epurarile lui Stalin. De asemenea sud-koreenii din ziua de azi o duc mult mai bine decat vecinii lor din Nord, chiar daca situatia lor economica este ceva mai proasta decat inainte.

    Socialismul (inclusiv cel democratic) nu face decat sa creeze iluzia egalitatii, prin redistribuirea (arbitrara) de catre stat a bogatiei, cu efectele negative pe termen lung asupra economiei - fiscalitate ridicata, birocratie sufocanta, ineficienta, coruptie. Unele state au inceput sa renunte la socialism tocmai din aceste cauze, de exemplu UK in anii '80 sau Danemarca in anii '90.
    In final au concluzuinat ca protectia sociala excesiva duce la erodarea productivitatii per ansamblu - nimeni nu mai voia sa munceasca mai mult, unii pentru ca nu puteau pastra surplusul, iar altii pentru ca se descurcau din ajutoare.

    Per total, cetatenii unui stat condus dupa principii liberale au sanes mult mai mari la un trai bun decat cei care traiesc sub socialism, pentru ca au libertate ridicata in felul in care isi folosesc banii.

    RăspundețiȘtergere
  5. daca mergem suficient de adanc, pana la urma conditia umana e absurda.
    daca totusi ne ghidam dupa ratiune, si incercam sa construim logic un sistem care cel putin teoretic sa fie echitabil si in interesul intregii societati umane, garantat nu o sa ajungem la capitalism.
    ...
    din start, capitalismul e o absurditate pentru cine incearca sa-l reconcilieze cu nevoile societatii.
    ...
    toate realizarile si victoriile intru imbunatatirea standardului de viata al maselor au fost obtinute de stanga politica prin lupta: saptamana de lucru de 40 de ore, salariu minim pe economie, concedii platite, etc.
    ...
    daca nu exista stanga (care e puternica in tari dezvoltate cum e Franta, unde sindicatele pot bloca tara in 24 de ore daca e nevoie, Germania unde stanga este foarte puternica in Est, semn ca si acolo capitalismul si-a dat in petec, etc.) - daca nu exista stanga, probabil ca eram tot in sclavagism.
    Acolo are tendinta sa ne trimita capitalismul oricum, dar, ca de obicei, cand coarda se intinde prea tare, se produce explozia.
    Manipularea, propaganda si gargara cu superioritatea capitalismului nu tin de frig, foame si sete; daca nu poate sa ofere societatii ceea ce ii este necesar, e timpul pentru o schimbare, si aici nu vad cum ar putea sa se opuna cineva...
    ...
    Atat timp cat capitalismul hraneste pe toata lumea, va rezista; cand un procent suficient de mare de membri ai societatii vor fi nesatisfacuti, capitalismul va fi atacat si probabil abandonat...simplu ca buna ziua

    RăspundețiȘtergere
  6. >De aceea nici nu prea exista intelectuali de dreapta

    Nu cred ca nu exista "intelectuali" de dreapta - mai degraba poate fi pusa in discutie existenta unei "intelighentsia" de dreapta. Asta pentru ca, de regula, a face parte din "intelighentsia" inseamna sau sa fi foarte bogat din diverse mijloace - sau sa te plateasca statul pe diverse motivatii ca sa o freci "intelectualist" la rece ... :)
    Oricum - in ambele cazuri - cam tot la Gulag ajungeai. ;)

    Asta desi e extrem de instructiv si instructiv cum multi diasporeni ajung sa debiteze tot felul de aiureli anti-capitaliste.

    RăspundețiȘtergere
  7. pardon, aiureli sunt alea pro-capitaliste, pentru ca nu pot fi argumentate logic, si se prabusesc in momentul in care sunt studiate putin mai atent.
    ...
    intelectualii chiar nu sunt anti-capitalisti,atata doar ca nu reusesc sa-l justifice logic si rational oricat s-ar chinui...

    RăspundețiȘtergere
  8. Hmmm ... sa inteleg ca lucrati la/pentru guvern in Canada ?

    Legat de neargumentarea logica a capitalismului ... ar fi interesant ce intelegeti prin termenul "capitalism" ( nu e o gluma - am observat ca majoritatea celor care il folosesc habar nu am ce inseamna de fapt ).

    >toate realizarile si victoriile intru imbunatatirea standardului de viata al maselor au fost obtinute de stanga politica prin lupta: saptamana de lucru de 40 de ore, salariu minim pe economie, concedii platite, etc

    Capitalismul a adus extrem de multe avantaje "maselor" - fara el in fond elitele de la putere puteau sa ramina in feudalism sau sclavagism ca pentru ei tot bine era. :)
    Cit despre salariul minim pe economie si concediile platite ele nu au fost "inventate" de stinga politica ci - in forma moderna - de cancelarul Bismarck, tocmai pentru a contracara partidele socialiste.
    La fel cum si durata timpului de munca a fost reglementata prima data de un guvern conservator - in Marea Britanie - si nicidecum de "stinga".

    Asta ca sa nu mai zicem ca masurile de mai sus sunt doar din domeniul "social" sa zicem asa si - fara cresterile masive de productivitate aduse de mult-hulitul capitalism ar fi fost imposibil de aplicat in practica. ;)

    Sa mai mentionez ca in statele comuniste saptamina de lucru era de 6 zile, salariile mediocre si - daca se considera necesar de catre partid - se lucra fara plata si in zilele libere ? Nu prea cred ca are sens ...

    RăspundețiȘtergere
  9. hai ca te apropii...
    nu pentru a contracara, ci sub presiunea partidelor de stanga, ai vrut sa spui...
    chiar crezi ce spui? ai vazut tu capitalisti/conservatori sa se impuste in picior pentru bunastarea societatii?
    in Canada astia (conservatorii) blocheaza de ani buni cresterea salariului minim pe economie; cica n-ar fi good for business, ii cred, au dreptate in felul lor, dar logica asta nu corespunde deloc cu interesele majoritatii...
    ...
    se duc oricum la vale pentru ca au umflat preturile la real estate (lacomia bat-o vina), au sugrumat in felul asta economia si si-au falimentat propriile banci, hihihi, acum isi dau bailouts peste bailouts (tot ei lor), si in timpul asta predica restului societatii virtutile stransului curelii...daca n-ar fi tragic, ar fi chiar comic

    RăspundețiȘtergere
  10. Capitalismul si socialismul sunt 2 fatete ale unui ideal. In mod paradoxal (pentru cei ce le vad in antiteza) ideal nu se poate unul fara celalat.
    Cu cat o societate este polarizata mai mult spre una dintre forme (capitalism sau socialism), cu atat este mai inapoiata. Iata si de ce.

    Intr-o societate ideala exista respect fata de proprietate si nimeni, fie proletar sau conducator nu se atinge de ceea ce are altul. Asta e partea capitalista. In acelasi timp, in aceasi societate, cei ce detin bunuri ii ajuta pe cei ce sunt in nevoie atat material, cat mai ales in a le acorda o sansa de a ajunge si ei la fel. Acest ajutor se face in mod individual sau organizat, insa partea esentiala este ca e de bunavoie. Asta e partea socialista a unei societati ideale.
    Din pacate, ca orice utopie, nu prea se vede asa ceva pe pamant. Unele societati, care detin un nivel crescut de bunastare pot mai usor sa mimeze acest ideal (a se vedea tarile nordice), insa cand ajunge cutitul la os, majoritatea oamenilor devin animale cam peste tot.
    De asemenea si setea de putere, de a te situa deasupra aproapelui tau, te face sa devii animal.

    RăspundețiȘtergere
  11. Well, exact de la acel "cutit care ajunge la os" ar trebui sa plecati.

    In neolitic, primul "intelectual" al lumii a fost cel cel ce si-a dat seama primul ca o piatra poate fi folosita si in alte moduri, de exemplu la spartul capului unor "adversari". In acelasi timp, chestia asta a fost si "prima masura de dreapta" EVER, respectiv cea mai sigura metoda prin care scapi de orice "socialism" adica "matriarhat". Ca socialismul e pentru femei.



    Cam asta ar fi si analogia cu "suturile mele in dinti" de acum. Cand aud diverse glumite cu "nu exista intelectuali de dreapta", "de fapt sunt 14 fatete" samd, uite ca simt asa un reflex. Nu stiu de ce, cred ca e natural.. :)

    ..

    PS: Foarte bun articolul. Voi cauta cartea cu siguranta.

    RăspundețiȘtergere
  12. pai atunci nu ne ramane decat sa spargem capete...da-mi adresa ta si o sa incep cu tine

    RăspundețiȘtergere
  13. GYKE,
    Dragii mei ,
    Sigur ca ce scrieti despre capitalism mai rau decit comunism ma face sa plang!!!
    In primul rand socialismul-comunismul e o UTOPIE care a luat putere ucigaind in 70 de ani o 100 de mILIOANE DE NEVINOVATI !!!!NAZISMUL A FOST FEROCE DAR ...COMUNISMUL GENOCIUDAL!!!

    NU SE VA AJUNGE NICIODATA LA EGALITARISM PT.CA SE VA DISTUGE PROGRESUL SI....CINE VA PRODUCE ????CRED IN DIVIZIUNEA MUNCII MONDIALE SUB O FORMA LIBERA SI CHIAR FARA INTERVENTIE GUVERNAMENTALA -OMUL LIBER E IN STARE DE MULT MAI MULTE DECIT SCLAVUL COMUNIST!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. depinde cum definim libertatea si omul liber.
    se poate argumenta ca omul nu e liber in capitalism.
    stanga nu inseamna doar comunism.

    RăspundețiȘtergere
  15. >se duc oricum la vale pentru ca au umflat preturile la real estate (lacomia bat-o vina), au sugrumat in felul asta economia si si-au falimentat propriile banci, hihihi, acum isi dau bailouts peste bailouts (tot ei lor), si in timpul asta predica restului societatii virtutile stransului curelii...daca n-ar fi tragic, ar fi chiar comic

    E o diferenta intre capitalism ( ca sistem ) si ( unii ) capitalisti/oameni cu bani si influenta care - in exemplele date de tine - actioneaza de fapt ... foarte anticapitalist ... :)
    Intr-un capitalism autentic - si din pacate/fericire, dupa cum zicea cineva chiar dupa tine, la fel de utopic probabil ca si "comunismul autentic" - preluarile de datorii la bugetele publice, legi preferentiale pentru subventionarea dobinzilor s.a.m.d. nu ar exista : nu ai bani si te-ai halosit => faliment si trece si actionarul la banca cu pricina la rind la cersit sub pod. ;)

    Probabil similara e si situatia cu diferenta dintre comunism ( ca sistem ) si comportamentul activistilor de partid ... :))))

    RăspundețiȘtergere
  16. de acord, putem sa deducem de aici ca piata libera, comunismul, capitalismul autentic sunt toate niste utopii :)
    ramane doar lupta pentru putere, the will to power a lui Nietzsche, nu ne ramane decat sa ne dam cu caramida in cap unul celuilalt dupa cum sugera cineva mai sus...

    RăspundețiȘtergere
  17. ....DA , DAR CEI CARE OMOARA PT. PUTERE NU SE POT NUMI IN PRIMUL RAND OAMENI ORI IN CAPITALISM NU CRED CA S-AU INTAMPLAT ACELEASI CRIME SI OMUL LIBER E CEL CARE ARE POSIBILITATEA SA TRAIASCA ORIUNDE IN LUME FARA RESTRICTII COMUNISTE SE ELIBEREAZA PRIN MUNCA CINSTITA -INTELECTUAL SAU FIZIC...DUPA CUM A FOST INVATAT DIN FAMILIE CA AI CARTE AI PARTE!!!
    NU PUTEM SA PUNEM 10 CLASE = CU MASTERAT SAU INVENTATORI = CU SINDICALISTII DE MESERIE ETC , NU EGALITARISM CA SE VA AJUNGE LA...STAGNARE!!
    OMUL SE NASTE EGAL DAR EVOLUIAZA TOTAL DIFERIT SI AICI INTERVINE MERITUL FIECARUIA!!!EGALITARISM = NONVALOARE!!!
    CRED CA MARX E SUB GINDIREA LUI KANT IAR CAPITALUL LUI A OMORAT 100MIL. DE OAMENI DUBLU FATA DE MEIN KAMPF!!!
    DA NAZISM=COMUNISM

    RăspundețiȘtergere
  18. >de acord, putem sa deducem de aici ca piata libera, comunismul, capitalismul autentic sunt toate niste utopii

    Exact - si ce trebuie sa retinem cu maxima grija este ca incercarile de incarnare a unor utopii genereaza rezultate inevitabil proaste ( si singeroase de regula ). :(

    RăspundețiȘtergere
  19. pentru BITZIKA:

    asa spuneau si astia de la Goldman Sachs recent, e nevoie de inegalitate pentru ca societatea sa evolueze,au spus asta dupa ce si-au tras vreo cateva sute de miliarde in bailouts. :)
    ...
    hai sa prostim prostii, noi vrem egalitate dar nu pentru catei :)
    ...
    era vorba totusi despre egalitatea de conditii care duce la posibilitatea implinirii potentialului maxim al fiecarui membru al societatii.
    poate ala cu zece clase inventa zborul cosmic daca avea posibilitatea sa mearga la scoala in loc sa-i stearga/faca papucii unei beizadea de-a lui Goldman Sachs, cu masterat in instrumente financiare derivative care au pus pe chituci economia mondiala.
    Povestim degeaba insa daca nu gandim si repetam chestii auzite in alte parti fara sa le dezbatem.
    De omnibus dubitandum! , si asta se refera si la doctrine, proverbe si zicatori cum ar fi "Proprietatea e sfanta", "Inegalitatea e necesara", "Capitalismul nu e perfect dar e cel mai bun sistem posibil", etc. Oare chiar asa sa fie?
    Ratiunea este ceea ce ne separa de animale, d'aia ai cap ca sa gandesti cu el nu sa repeti papagaliceste ce ai citit/vazut in alte parti; fara ratiune, ne ramane doar atacul cu caramida...

    RăspundețiȘtergere
  20. PT.FREE...
    Dar si comunismul a fost propavaduit de aceeiasi canibali ....socrul lui trotki era banker si a pompat 20mil. la acea vreme si...resatul e o istorie trista adica tragica!
    Wall Street nu e un model de libertate si daca aceeias frivoli fanatici au pus economia mondiala pe butuci este pt. ca nici capitalismul nu e perfect !!!si trebuie sa fie clar ei nu au lichidat 100mil.de nevinovati !
    Eu unul am fost crescut in comunism ,si copil fiind am vazut comunismul la lucru in 1956 ciand l-au trimis pe tata-l meu la PERIPRAVA PT.CA NE CULEGEAM VIA NOASTRA NU A LICHELELOR DE COZI DE TOPOR ALE RUSILOR!!!E UN COSMAR PT.MINE SI DECI SINT SUBIECTIVIST DAR...CINE STIE FILOZOFIC SA AI MAI MULTE EXEMPLE DE BUNATATE A COMUNISMULUI CA IDEOLOGIE CACI,ca SOCIETATE A FOST... GULAG!!!

    RăspundețiȘtergere