vineri, 31 august 2012

America e praf

E un subiect destul de sensibil pe care l-am amânat voit. Cu toate că aburii întâmplărilor s-au cam răspândit, măcinați fiind de infernala mașinărie a știrilor, gustul amar va rămâne mult timp de-acum înainte. Și, ca să trag o concluzie prematură, cred că deja începe să se contureze ceea ce am scris în titlu.

Întâmplarea la care mă voi referi ține de asaltul „marilor creativi” de la Apple la adresa așa-zișilor copiști de la Samsung. Să ne înțelegem bine, e vorba de un set de procese care se desfășoară pe toate continentele. Cu toate că la nivel mondial rezultatul acestora este unul cel puțin discutabil, lovitura finală vine dinspre mult prea scrufuloasa justiție americană. După un proces la finalul căruia aflăm că Samsung a păcătuit, între altele, prin copierea „colțului curb”, coreenii sunt obligați să plătească despăgubiri cocoșătoare și să retragă de pe piața americană câteva dintre cele mai vândute telefoane pe care le produc. Dacă ar fi să despicăm firul în patru, probabil ar trebui să punem în discuție tembelele reglementări în domeniul patentelor. Prefer însă să privesc toată tărășenia într-un alt registru.

În urmă cu vreo câțiva ani, industria auto americană era la pământ. De altfel, pentru cei care-și mai amintesc evenimentele, atunci toți marii producători din SUA au beneficiat de protecția legii falimentului și de ajutor de stat. Problema pe care-o aveau era legată de incapacitatea giganților auto americani de a se adapta realităților pieței. Mai pe șleau spus, nu mai puteau face față asaltului industriei japoneze. Am asistat atunci la un atac fără precedent la adresa celor de la Toyota. O eroare de proiectare care producea într-adevăr probleme, însă într-un număr destul de mic de cazuri, s-a transformat în tragedie națională. Astfel, bocitoarele profesioniste ale mediei au început să înfiereze concertat lipsa de siguranță a mașinilor japoneze, în timp ce instituțiile de reglementare americane împărțeau cu dărnicie amenzi producătorilor niponi. Care producători, după ce au înțeles mesajul și au redus presiunea prețurilor, au fost lăsați să „concureze liber”. Personal l-am perceput ca un mesaj de genul „ești liber să concurezi pe piața noastră, dar vezi cât vinzi!”.

Ceea ce se întâmplă acum cu Samsung mi se pare oarecum similar cu ceea ce s-a întâmplat atunci pe piața auto. E penibil să-i acuzi pe coreeni de clonarea iPhone-ului, în condițiile în care e vorba de tehnologii software total diferite. În ceea ce privește design-ul și elementele incriminate prefer să tratez acuzele într-un registru hilar. Aștept însă cu nerăbdare ca vreun american isteț să patenteze respirația și mersul la WC deoarece acestea s-ar putea constitui în baze solide de creștere a exporturilor americane.

Concluzionând, remarc oarecum stupefiat că America începe să introducă în practică un protecționism mascat. Este destul de ciudat să vezi cum tocmai în țara clădită pe principiile solide ale concurenței apar sâmburii unor practici care efectiv n-au ce căuta acolo. Acestea sunt semne de slăbiciune! Realitatea e că America nu mai are fundamente, iar măsurile disperate care se iau pentru a o menține pe linia de plutire sunt din ce în ce mai artificiale și netransparente. 

15 comentarii:

  1. Incepe? Ma faci sa rad. :))

    America mereu si-a protejat producatorii interni impotriva balaurilor asiatici (japonezele auto, electronicele, hainele si jucariile chinezesti, etc). Mereu s-a apelat la ultranationalismul american pentru asta. Nu e nimic nou sub soare doar ca ce face Marul acum depaseste limitele ridicolului. E criza, foame de bani, frica de faliment, scopul scuza mijloacele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai daca America nu mai are fundamente, ce sa mai vorbim de Rusia si China, pe a caror piete se intra infinit mai greu decat pe cea americana. Hai sa ne aducem aminte de razboiul produselor modificate genetic dintre europeni si americani. Ok, ok, asta nu justifica derapajele de pe pietele americane.
    Privind mai departe, oare de ce in Irak si Libia "s-a tras cu tunul" iar in Siria nu? Si asa mai departe.
    N-ati remarcat ca-n ultimii 10 ani, la nivel mondial, s-au luat tot felul de masuri economice si politice restrictive si ciudate?

    RăspundețiȘtergere
  3. Realitatea despre care vorbesti este la nivelul corporatiilor gigant, in obscura zona unde afacerile si finantele se imbina, in mod extrem de toxic, cu politicul. Petrodolarii si modelul FED par a fi singura marfa de export a SUA. Si totusi, sub aceasta zona, exista o alta, cred eu, total diferita, unde afaceri mai mari sau mai mici precum si indivizii fac ceea ce au facut dintodeauna in America. Este realitatea americanilor comuni: pragmatica (cu o oarecare doza de ignoranta, adevarat), concurentiala, si profesionista pana in varful unghiilor. Masinile Toyota sunt extrem de apreciate de americanul mediu (propaganda din media nu merge chiar asa usor) iar modul in care stiu sa faca afaceri si pregatirea lor atat in zona tehnica cat si cea de soft skills mi se pare exemplara. O spun din proprie experienta, fiind in contact direct si nemijlocit cu persoanele cheie care acum intra pe piata eurpeana cu un business de sute de milioane, si in care Romania va juca in rol destul de important.
    Am spus despre UE, bazandu-ma pe cazul ACTA, ca atata timp cat in UE avem un astfel de Parlament, Constitutie si Justitie, drepturile fundamentale si democratia sunt aparate. Despre America, cred ca atata timp cat americanii de rand sunt cei descrisi mai sus, SUA va merge inainte.
    Nu mor caii cand vor cainii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate prostimea cumpara pe motive de design, culoare, sclipici, poleiala. Doar un numar restrins de initiati, elitele, iau decizii de cumparare bazindu-se pe tehnologie si valoare reala a produsului.

    Partea asta de copyright, patenete de design and shit (inclusiv administrarea resurselor umane) tine de partea soft a businessului. Iar cine conduce detasat in cursa pentru atragerea celor mai valoroase creiere ale planetei? Unde viseaza sa prinda o bursa cam orice tinar cu inteligenta la purtator? Exact! Intr-o universitate ruseasca sau chineza.

    Stim ca America e praf. De altfel domnul Hruschiov a fost transant fata de americani. "Vă vom îngropa!" Ceea ce a si facut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BRAVOS!....i mean...TRUE THAT!

      Ștergere
    2. Imi place stilul tau, e fundamental delicios. La fel si numele...:)

      Ștergere
  5. Din aceeasi categorie: http://www.telecomsemea.net/blogger/14987?original_author=Michael+Carroll

    RăspundețiȘtergere
  6. Tocmai au trimis un Rover la vreo 570 milioane mile (si e al 3lea). Ce alta natiune a mai facut asta?
    Am trait ani buni in America, lucrind in citeva companii de top. Si acum lucrez pentru ei. Nu ii depaseste nimeni cind vine vorba de antreprenoriat si creatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceea e cealalta fata a Americii, cea care, din nefericire, e din ce in ce mai mult in umbra. Numai de-acolo ar fi putut / ar putea veni salvarea lor.

      Ștergere
    2. Or s-o faca chinezii. Si mai curand decat ne asteptam. Lumea mi se pare ca se indreapta spre ceea ce a intrezarit William Gibson in "Neuromantul", Chiba City e actualul Shenzen unde se creaza tehnologie de varf in timp ce in US companii altadata mari si solide dau faliment (Kodak?).
      Chinezii sunt multi si printre ei multi destepti (probabilistic au mai multi oameni cu IQ>130 decat intreaga populatie a SUA) si in momentul de fata AU BANi - ceea ce nu se poate spune despre restul lumii. Ei trebuie sa transforme aceste capitaluri intr-un avantaj tehnologic, altfel vor fi mereu la cheremul celor care detin proprietatea intelectiuala. Parerea mea e ca in curand China va incepe sa licentieze tehnologia proprie altor tari iar sa-i dai pe chinezi in judecata pentru "patent infringement" nu va fi chiar atat de simplu. Cel mai bun exemplu e procesorul national al Chinei (Loongson o clona de MIPS care in curand va deveni mai buna ca originalul). Cam acelasi lucru se intampla si in restul domeniilor. Chinezii au acumulat si acum pun in functiune cunostintele. Eu as miza ca in cinci ani vor avea si ei un rover pe Marte. Probabil ca numele nu va fi "好奇心" ci "肯定"

      Ștergere
    3. trimit pe dracu. inteligenta nu e totuna cu priceperea si experienta. cand or trimite pe luna macar un ceas chinezesc ne mai gandim.

      Ștergere
  7. Reamintim cu aceasta ocazie ca in Europa (UE) inca mai exista o taxa vamala de 30% la automobile produse in exterior, pe piata ruseasca stim cum "se intra" iar in China trebuie sa te "asociezi" cu un producator local ca sa fabrici un surub.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Taxa vamala este o masura protectionista transparenta, careia i se poate raspunde. Cand insa folosesti justitia pentru a interzice accesul unui produs pe piata ta doar pentru ca nu mai faci fata asaltului este cu totul altceva.

      Ștergere
    2. Taxa vamala e la fel de tranparenta ca un ciocan in cap, in vreme ce protectionismul (pe care il vede autorul, altminteri America e cea mai putin ne-libera tara din lume pt. ceilalti) e o piedica care te dezechilibreaza nitel, dandu-ti totusi sanse sa reusesti pe piata
      Care e de preferat? Despre ce vorbim ?! "America e ... praf"
      Cat despre corelarea esecului industriei auto americane de succesul celei japoneze... sa mai spun ca ultima tot are succes de 30 de ani incoace pe piata americana ?! Cam tarziu cu blockingul.
      In realitate, criza a facut ca TOTI producatorii de masini sa vanda PUTIN, TOATE retelele de dealeri au avut de suferit. Americanii au avut probleme structurale - rezolvate intre timp. Nice and easy. Prietenii mei americani oricum nu fac diferenta intre producatori - care diferente sunt estompate bine de tot (aceelasi preturi, tehnologii, dotari etc). Dar cum o Civic/Focus tot costa 15 mii dolari iar ei n-au bani...

      Ștergere