Francul si frontul inegal

Am fost încă de la începutul ostilităților extrem de atent cu ceea ce se întâmplă în Elveția. Buna reputație a țării, neutralitatea sa de-a dreptul legendară și discreția bancherilor de-acolo au fost întotdeauna elemente care au atras oamenii cu bani. Dacă pe vreme bună oamenii se simt atrași de Elveția, cred că e logic pentru oricine că în vremuri de criză țara se transformă într-o Mecca financiară. 

Este explicabil acest comportament deoarece Elveția pare a fi ultima barcă de salvare atunci când Titanicii economiei mondiale dau semne că iau apă. Câteva exemple din istorie sunt destul de relevante, iar faptul că evreii încă se mai luptă pentru depistarea averilor naziștilor din băncile elvețiene e mai mult decât suficient pentru a susține demonstrația. Ei bine, buna reputație se poate întoarce însă împotriva ta, mai ales atunci când absolut toată lumea te percepe ca ultim refugiu. Este ceea ce se întâmplă acum.

Confruntată cu o cerere isterică de franci, Banca Națională a Elveției a impus un prag maxim de apreciere a propriei monede. Raportul de 1.20 franci/EUR a devenit un zid de netrecut și, pentru a fi credibilă, Banca Elveției a anunțat cu surle și trâmbițe că este pregătită să cumpere cantități nelimitate de valută pentru a apăra acest prag. Așa cum am spus la momentul respectiv, pragul stabilit nu este unul artificial ci ține cont de realitățile economiei elvețiene. Faptul că oficialii elvețieni sunt conștienți că trebuie să existe un echilibru economic este un lucru lăudabil. Măsurile luate pentru a frâna aprecierea monedei proprii sunt și ele, până la un anumit moment, absolut normale. Însă, ajunși în acest punct trebuie să ne punem întrebarea normală referitoare la capacitatea de rezistență a Băncii Elveției. 

Așa cum am arătat într-o postare mai veche de-a mea, măsurile luate până acum de Banca Centrală nu sunt noi. Acum patruzeci de ani s-au petrecut chestiuni similare și s-a intervenit aproape la fel în piață pentru calmarea distorsiunilor. Pe-atunci erau intrări masive de mărci germane și, cumva, chestiunea a fost destul de simplă. Acum, într-o lume globalizată, intrările nu se mai rezumă la o singură monedă, fapt care îngreunează extrem de mult controlul situației. Atât de mult încât încep să apară distorsiuni pe piețele globale având ca principală cauză tocmai această realitate.

Ca efect direct al măsurilor sale de protecție a economiei, rezerva valutară a Elveției a ajuns, ca dimensiune, a șasea din lume. Este un dezechilibru clar, vizibil de la o poștă. Mai mult, conform unor observatori din piață, deținerile de euro se accelerează, legând oarecum Elveția de problemele Uniunii Europene. Acțiunea normală a autorităților din Țara Cantoanelor este aceea de a-și echilibra cumva deținerile de valută, mai precis de a vinde euro contra alte valute. În acest fel Elveția pare a fi principala vinovată pentru aprecierile coroanei suedeze și a dolarului australian. Cu alte cuvinte, Elveția face cu Suedia și Australia exact ceea ce fac cetele de speriați cu Elveția. E o încercare de protejare a propriilor rezerve, mai ales în condițiile în care previziunile sunt sumbre. Personal consider că nici această mișcare nu poate ține la infinit și probabil nu e altceva decât o temporizare pentru viitoarea decizie.

Ultimul glonț normal pe care autoritățile elvețiene îl mai pot scoate la iveală este controlul strict al fluxurilor valutare. Probabil că neoficial acest lucru deja a început. Dacă nici această măsură nu va da rezultatele așteptate, cred că ne putem aștepta la intrarea brutală într-o nouă epocă în care Elveția își va izola moneda. E greu de crezut acest lucru, mai ales în condițiile în care acolo își au rădăcinile câteva bănci globale. Este posibil ca, pentru evitarea unui scenariu de o asemenea brutalitate, să se încerce înainte să se abandoneze pragul de 1.2 spre 1.15 sau chiar 1.1. Eu unul consider că o asemenea măsură tot n-ar face mare lucru deoarece însăși existența unui prag, a unui ultim bastion de apărare sugerează oricui că, în realitate, valoarea monedei este mult mai mare. Cineva îmi sugera că Banca Națională a Elveției ar putea lua o altă măsură surprinzătoare, anume deprecierea în continuare a propriei monede, adică mutarea pragului spre 1.25. Astfel, cei care au ales francul ca refugiu și-ar vedea economiile dublu depreciate(atât ca efect al dobânzii cât și ca efect al deprecierii) lucru care i-ar face pe mulți să-și regândească strategia. Ar fi, într-adevăr, o măsură șocantă însă, dacă ea va fi percepută ca un binevenit discount suplimentar pentru cumpărătorii de franci, ar putea elibera un adevărat torent financiar asupra Elveției. 

Personal cred că este foarte posibil să avem parte de măsuri la care nu ne-am fi putut gândi până acum și că, prin prisma acestora, ne vom schimba radical opiniile despre „piață liberă” guvernată de cerere și ofertă. Realitatea ne indică un lucru cât se poate de simplu: Elveția se apropie de limită. Nu cred că vor accepta compromisurile pe care le fac ceilalți și vor prefera să rămână în  realitate, să se bazeze pe economia reală și să nu se lase atrași în iluzoria piață globală care are de-a face din ce în ce mai mult cu imaginarul decât cu realitatea. Vom vedea țara izolându-se? Posibil, dar în acel moment vom avea și ultima confirmare a apocalipsei monetare.