Ce sistem este mai potrivit?

E timpul să ne întoarcem la „masa de proiectare” pentru a înțelege una dintre cele mai mari minciuni ventilate de-a lungul timpului, cu care sunt îndoctrinați copiii și la care adulții aderă fără probleme. Este vorba despre așa-zisa democrație. „Teoria”, care a devenit oficial-obligatorie, spune că democrația este condiția prosperității, că în societățile democratice oamenii sunt fericiți, în timp ce în cele dictatoriale sunt săraci și nefericiți. Să presupunem că suntem de acord, dar înainte de toate, ar trebui să înțelegem că nu există o definiție clară a democrației și că nu este o falie între democrație și dictatură. După cum am văzut recent la noi, în ciuda unei aparențe democratice, avem de fapt o dictatură în care jigodii precum Enache sunt aruncate în față. Dar să nu ne împiedicăm de proști întrucât discuția e mult mai complexă.

Cel mai interesant este să privim ceea ce se petrece în lumea reală și să tragem anumite concluzii. Voi începe cu China. Toată lumea știe că, din punctul de vedere al definiției occidentale, China nu poate fi numită democrație. Există un singur partid la putere, iar ascensiunea în zona puterii este extrem de greoaie. Există tot felul de reglementări, drumuri ascunse și un hățiș de cutume care fac practic imposibilă ascensiunea celor „neinițiați”. Alegerile sunt și ele formale. Deciziile în zona rarefiată a puterii se iau într-un mod extrem de obscur, neputându-se ști niciodată cine conduce cu adevărat. De asemenea, știm bine că societatea e controlată, că există un sistem de cenzură care are anumite subiecte tabu, că mai bine lași de-o parte discuțiile politice și că, în general, cam fiecare aspect al vieții este reglementat de reguli stricte. OK, cred că am enumerat suficiente motive pentru care ar trebui să considerăm China la capitolul „Așa NU”. 

Însă, pentru occidentali, șocul apare atunci când vizitează China. Dincolo de faptul că au impresia că se află pe o altă planetă, ceea ce frapează sunt oamenii care, spre deosebire de cei din Occident, sunt fericiți. Nu vă cer să mă credeți! Dați o fugă până acolo și veți fi șocați. În China nu ți-e frică să lași mașina descuiată. Nu-ți intră nimeni să ți-o fure! Nu ți-e frică să bănănăi noaptea pe străzi. În plus, nu vei vedea nicăieri boschetari sau parcuri de rulote, așa cum se întâmplă prin SUA sau prin Europa Occidentală. Polarizarea socială în China e foarte mică. Da, există miliardari și există oameni săraci, însă marea masă a oamenilor trăiește în zona de confort. De altfel, în China nu mai există sărăcie extremă. 

Probabil cel mai important indicator al bunăstării unei societăți este rata de migrație. Trebuie să știți că pe chinezi nu-i ține nimeni cu forța în țară. Sunt într-adevăr mulți care pleacă de-acolo, dar pleacă să facă afaceri pe-afară și de întors se întorc în China. Cunosc câțiva chinezi pe-aici pe la noi, stabiliți și cu afaceri prospere, ai căror copii au mers la studii în China și nu vor să se mai întoarcă de-acolo. Să vă mia spun că cel mai radical dintre copiii care nu mai vor să se întoarcă de-acolo nici măcar nu știa chineză când a plecat din România? Așadar, avem o societate total nedemocratică în care oamenilor le este bine și de care mulți sunt atrași.

Diametral opus Chinei ar fi Singapore. Din punctul de vedere al democrației, Singapore stă infinit mai bine(locul 68 față de China situată pe locul 145!!!). Singapore stă mult mai bine și decât noi pe indexul democratic însă opinia mea este aceea că Singapore e tot o tiranie, similară Chinei. Ideea e că și acolo lumea se simte bine. 

Să trecem în democratica Europă. Există țări în care lumea se simte bine? Da, țările nordice, vestite pentru faptul că ocupă primele locuri în indexul fericirii. Nu știu dacă ați fost pe-acolo, dar pe mine mă apucă depresia doar când mă gândesc. E o societate pe care aș considera-o absurdă. Nu am văzut oameni veseli, cu toate că în indexul fericirii sunt lideri absoluți. Viața lor nu mi s-a părut deloc ușoară. Culmea, când intri mai adânc în discuții cu omul simplu înțelegi că vede viața ca pe o povară. De altfel, sinuciderea pe-acolo e un fenomen destul de prezent. Unde să ne mai uităm? În Franța sau Germania? Acolo oamenii privesc critic tot ceea ce înseamnă zona puterii și mulți dintre ei par să fi înțeles faptul că democrația din țările lor este doar o spoială ieftină. 

De fapt, dacă e să fim corecți, studiind țările lumii, vom constata că nu există nicio dovadă care să susțină că un regim democratic este cel care aduce prosperitate și fericire membrilor săi. La fel cum nu există nicio dovadă că un regim tiranic poate asigura asta. Dar nici că un regim tiranic vine la pachet cu sărăcie. Ceea ce ar trebui să înțelegem e că regimul de fapt nu contează, ci oamenii care-l compun. Din nou îmi vine ecoul antic, „omul e măsura tuturor lucrurilor”, de data aceasta, iată, cu o altă nuanță. Degeaba ai democrație dacă este rulată de niște boi corupți până-n măduva oaselor, așa cum e la noi. Rezultatul e sărăcia și depresia. Poți însă avea un sistem tiranic, condus de oameni înțelepți și-atunci rezultatele pot fi diametral opuse. Desigur, poți avea un sistem tiranic condus de proști, astfel încât ajungi la un dezastru absolut. Fără doar și poate, riscul sistemului tiranic e acela că, odată ce pune mâna pe el un dobitoc, totul se duce de râpă. Nici democrația, cu schimbările ei continue, nu e o garanție. După cum limpede puteți observa, în cazul nostru, s-a mers permanent din rău în mai rău. În prezent suntem conduși de niște nevertebrate care ne-au dus într-o catastrofă absolută, iar prognozele ne arată că aceștia vor fi schimbați de alte nevertebrate sau de ceva inferior. Unde e capătul coșmarului? La nivelul de amibă?

Și-atunci, noi ce facem? - vă veți întreba. Păi ar trebui să nu ne mai luăm după șabloanele prostești cu care ne-au spălat creierul și să înțelegem cum funcționăm cel mai bine. Ca idee, în mod tradițional, treburile la noi funcționează mult mai bine în modul descentralizat. Aceasta înseamnă că, preponderent, politicile trebuie făcute la nivel local, pentru a fi mai apropiate de oameni. Structurile centralizare ale statului ar trebui să se activeze doar în caz de pericol major(dezastre naturale, război, etc.), dar și atunci pe baza adeziunii locale. Democrația centralizată, care e impusă acum forțat în România e, un eșec menit strict perpetuării corupției, care are ca principal obiectiv îmbogățirea stăpânilor externi. Pentru a înțelege cât de disfuncțional e totul, e suficient să vezi ceea ce au făcut nulitățile de la CCR sau dezastrul pe care l-a produs guvernarea de la Revoluție încoace.  Tot ceea ce s-a făcut până acum a avut doar un singur scop: sărăcirea oamenilor simpli și îmbogățirea beneficiarilor externi, cu suportul unei minorități care trăiește din firimiturile pe care mahării externi le lasă să pice.

Și, dincolo de sistem, mai e ceva. Avem nevoie de reglementări clare care să oblige omul să fie asumat în ceea ce privește drepturile și obligațiile sale. Într-un articol viitor vă voi vorbi despre câteva aspecte care sunt lăsate descoperite pentru a se putea profita de oameni. Însă, până atunci, vă provoc să deschideți ochii bine și să vă curățați de șabloane. Nu, nu sistemul politic e cel care vă asigură prosperitatea. Nu, nu apartenența la vreo construcție supranațională e cea care vă face fericiți, la fel cum nu propaganda e cea care v-ar putea face vreodată înțelepți. Înțelegeți pentru început aceste elemente de bază și veți vedea cu alți ochi lumea.