Am atacat de mai multe ori subiectul, dar trebuie pus punctul pe i. În ultimele ore au tot apărut revoluționari de carton pe canalul meu, tot felul de dubioși care mă trag de mânecă reproșându-mi că „nu mă implic”. Sunt două categorii aici. Din prima fac parte frustrații de fotoliu, care au impresia că fac revoluții cu petiții, click-uri, like-uri și comentarii acide, după care, probabil, trag o țuică pentru întregirea satisfacției întrucât, iată, „au răsturnat iar lumea”. De partea cealaltă sunt cozile de topor ale sistemului care acționează exact cum au făcut aseară: au început să arunce cu sticle, au scos ceva panaș, după care au făcut un foc așa, cât să fie de efect și pentru a permite jandarmilor să intre în mulțime. Cunosc tactica.
Pentru început însă să înțelegem în ce situație ne aflăm. De aproape 15 ani, omul de rând(și nu numai) este agresat printr-un terorism juridic. Dacă ești incomod, te trezești cu un dosar de doi bani, care te târăște prin „instituțiile statului”, făcându-ți praf demnitatea și nervii. Observi atunci că te afli într-un univers kafkian, în care lumea se rostogolește asimetric împotriva ta. Cu toate acestea, până de curând, exista speranța unor personaje corecte din sistem de care, dacă aveai noroc, „te loveai”, putând avea parte de un proces corect. Toate acestea însă s-au diluat din ce în ce mai mult, pe măsură ce Plăvanul își pierdea din puteri.
Eliminarea absolut halucinantă din cursă a Dianei Șoșoacă a fost primul element care ar fi trebuit să-i sesizeze oricui că se pregătește ceva înfiorător(n-o fac eroină pe Șoșoacă întrucât, între timp, „și-a dat sistemul pe față”, acționând sincronizat cu cozile de topor). Acel ceva a venit suspect de repede, odată cu anularea mârșavă a prezidențialelor. Din acel moment a devenit limpede că sistemul a făcut o alegere, iar seria abuzurilor nu se va opri. Eu unul am documentat cât se poate de bine fenomenul, arătând că numirea noului Guvern s-a făcut într-o stare de absolută nulitate, întrucât Iohannis ocupa ilegal poziția de președinte. De asemenea, teroriștii de la Curtea Constituțională, în jurul cărora s-a făcut scut, semnalizau cât se poate de clar faptul că s-a schimbat ceva esențial. Cea mai mare parte a sistemului s-a auto-mânjit prin acceptarea stării de fapt, motiv pentru care schimbarea a devenit imposibilă, iar drumul pe care mergem acum unul obsedant, precum o condamnare la moarte. De ce spun toate acestea? Pentru că, odată mânjit, sistemul acționează ca un șobolan încolțit, mușcând irațional, fără milă și împroșcându-și saliva sa toxică în corpul oricui i se pare că-i amenință existența. Acum, după toate ticăloșiile petrecute, sistemul este practic pușcăriabil în integralitatea sa. Sunt abuzuri mari, care, într-o societate normală, nu au cum să se lase cu pensii speciale și bătrâneți călduțe. De aceea toți, la unison, acționează violent în direcția pe care ne-am înscris.
Celor naivi, care încă mai cred în povești cu „Feți Frumoși”, le spun cât se poate de frust: destinația noastră este dictatura. Într-o lume în care candidații sunt cenzurați și în care pot candida doar trompetele sistemului, direcția nu e alta decât dictatura. Iar atunci când ai economia praf, dictatura devine una crâncenă, care auto-sabotează bunăstarea țării pentru a-și asigura traiul parazitar. Iar pentru eșecurile din economie sau societate se vor găsi mereu ca vinovați imaginari, dușmani interni sau externi. Nu spun vorbe mari, nu vreau să vă sperii, vă arăt doar realitatea care, iată, a devenit previzibilă: urmează DICTATURA totală. O dictatură crâncenă și absurdă, în care o mână de semidocți vor face absolut tot ceea ce vor sau ceea ce li se dictează de către stăpâni lor.
Trebuia să înțelegem încă de când Koveși și Coldea au fost medaliați de statul francez că România nu mai e suverană. Acum, când am văzut cu ochii liberi cum Ambasadorul Franței, în sfidarea poporului român, s-a întâlnit în văzul lumii cu nulitatea Enache pentru a pune la cale alegerile, este cât se poate de limpede că spectrul dictaturii s-a revărsat către noi. Nu va fi bine nici pentru noi și nici pentru ei. Totul se va scufunda treptat, într-o mocirlă puturoasă, în care nu are cum să-i fie bine nici oprimatului și nici oprimatorului. Credeți-mă că fix așa e! În Coreea de Nord sunt „fericiți” ăia care au de mâncare și care au o geacă în plus. Însă, în esență, toți au aceeași viață de rahat, în care trebuie să privești doar în jos și să te lași îndoctrinat sau sufocat de sistem. La fel va fi și aici întrucât scopul uzurpatorilor este acela de a face rost de carne de tun pentru Ucraina. Iar participarea la un război, după cum s-a văzut, nu se poate face decât din starea de dictatură, întrucât niciun om normal nu merge de bunăvoie să moară!
Desigur, cele scrise vă sunt cunoscute, iar acum vă întrebați probabil dacă mai e vreo cale de ieșire. Mai precis, care ar fi strategia pentru a ne întoarce destinul. V-am spus-o într-o formă sau alta imediat după lovitura de stat din decembrie: nu avem nicio șansă! Nu visați la cai verzi pe pereți întrucât nu va veni „îngerul roșcat de peste Ocean” ca să vă salveze. Aiurea! România deja, din punct de vedere geopolitic, a devenit marfă de schimb, exact la fel ca și după ultimul Război Mondial. Nu mai contează ce vrea X sau Y, țara e deja pe masa verde a tranzacționării și indiferent cum se va învârti ruleta care se joacă, noi vom nimeri sub unul sau altul dintre cei care joacă acolo. Și cel care-o va prelua, o va prelua cu tot sistemul actual, motiv pentru care dictatura care se înfiripă este, din punctul de vedere al jucătorilor, singura situație legitimă care este acceptată. Dacă-l vedeți pe unul ca Musk scoțând o vorbă pe X, asta nu înseamnă că se va mișca vreun deget pentru amărâții de-aici ci, de fapt, că se plusează la negociere. Fiți realiști, nu proști!
Ar fi existat o singură situație fericită, anume aceea în care oamenii care umplu de pomană spațiul ăsta ar fi avut suficient creier ca să înțeleagă lumea și, până la urmă, să-și înțeleagă propriul interes. N-a fost așa. Românul, ca aproape de fiecare dată în istoria sa, s-a dovedit a fi un notoriu laș inconștient. De aceea îmi sare țandăra cănd dau peste revoluționarii de Facebook, agresivi doar în comentarii și cărora le tremură chiloții, neavând curaj să iasă din casă dacă nu le dă voie stăpânirea. Ăștia sunt proștii care înjurau în timpul Pandemiei crezându-se anonimi de net, după care își puneau două-trei măști pe figură și cerșeau milă atunci când dădeau ochi cu „autoritățile” care nu-i lăsau să intre în supermarketuri. Ăștia sunt ăia care erau revoluționari din fotoliu și care, dacă ar fi fost puși să iasă să se împotrivească terorii, ar fi spus: „Dar ce teroare, nu vezi că avem tot ce ne trebuie?”. Cunosc mult prea bine specia asta imbecilă, căreia, atunci când îi pui oglinda în față, îți răspunde obraznic, cu o teribilă nesimțire, de parcă tu ai fi vinovat pentru neputința lor. Iar pentru toți cei pe care-i mănâncă mâna să mă înjure că nu sunt „atât de radical ca ei, atât de viteaz cum sunt ei din spatele telefonului”, am o veste crâncenă: Proștilor, anonimitatea voastră e doar o aparență! Nu vă mai credeți invulnerabili întrucât autoritățile v-au documentat și răs-documentat. De aceea acum, când vor avea nevoie de vinovați, dintre voi vor alege. Ar trebui să vă tremure fundurile cu tot cu fotoliile ălea în care vă exercitați radicalismul. Când veți înțelege că revoluția se face în stradă, atunci va fi prea târziu pentru voi!
Și, pentru că am pomenit cuvântul revoluție - care dă și titlul articolului de față - ar trebui să conștientizăm o chestie cât se poate de simplă: dacă în anii 80, când condițiile de viață erau crâncene pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor țării, când se tremura de frig în case și când efectiv erau oameni care urlau de foame pentru că nu aveau Pile, Cunoștințe Relații, ei bine, dacă atunci nicio râmă nu s-a ridicat împotriva regimului, cât de tâmpit trebuie să fii să crezi că românul va fi lovit acum de conștiință și va protesta pentru interesul său? Aiurea: acum are posibilitatea să se refuleze în mâncarea de plastic de la supermarket, care-l îngrașă ca pe porc, are băutură ieftină și, la o adică, sistemul îl mai lasă și să înjure prin secțiunile de comentarii ale presei. În plus, față de anii 80, aparatul represiv e de 3-4 ori mai mare și mai bine finanțat. Jandarmii sunt scoși în stradă și, pentru eficiență, melițianul Pledoiu le propune prime grase. Și uite-așa, conștiința de râmă a românului este anesteziată atât soft cât și hard. Asta-i realitatea, priviți-o în față și înțelegeți-o! Fiți realiști, nu idealiști!
Treaba e simplă, dragii mei. Nu mai e nimic de făcut. România e confiscată deoarece structura de iobag, care ne-a infectat pe toți, se dovedește a fi mai puternică decât cea a țăranului liber. Asta-i realitatea! Nu mai visați la cai verzi pe pereți întrucât nu a mai rămas nimic de făcut. Mă plec în fața oamenilor care au ieșit zi de zi la proteste, a celor care au înțeles că singura cale de salvare a națiunii este protestul. Doar că, inclusiv ei, ar trebui să vadă realitatea în față: sunt doar o mână de oameni care-i anihilată de întreaga masă de oi. Și știți ce e cel mai frustrant? Faptul că, dacă printr-o minune, acești eroi ai vremii noastre ar reuși răsturnarea situației, oile care acum se ascund pe după fotolii și care-s cuprinse de vitejie doar pe Facebook, s-ar transforma brusc în lupi care și-ar cere partea la „împărțirea prăzii”. Așa s-a întâmplat în 1989, la fel s-ar întâmpla și acum dacă s-ar petrece minunea schimbării.
„Ce fac eu?” - ar trebui să fie întrebarea pe care ar trebui să și-o pună orice om normal. Știu, e amarnic să fii nevoit să-ți pui aceeași întrebare rostită sfidător de către Plăvan cel prost. Dar asta ar trebui să te preocupe acum, când vezi că întrebarea „Ce facem noi?” e un eșec. Deci ce faci? N-ai decât o singură alternativă: caută să scapi! Cum? Naiba știe, nu e nicio rețetă. Suntem precum potârnichile, fugim care în ce direcție apucă și de scăpat scapă cine poate. E crâncen ceea ce spun, dar credeți-mă că e adevărul. După golănia făcută de imbecilii de la BEC, apărată cu jandarmi și cu serviciile secrete, traseul țării este cât se poate de clar. Nu mai avem nicio șansă. Oile au învins și s-au auto-învins. E poziție de mat.
Salutare!
RăspundețiȘtergereMereu am spus: singura metoda de protest nu este in strada ci prin nemunca!
Romanii sa stea acasa cat va fi necesar si sa nu mai mearga la munca:
NU MAI VREM SA MUNCIM PTR. VOI!
PLECATI JIGODIILOR CONDUCATOARE si VOM REVENI LA MUNCA!
Doamne ajuta!
Stai liniștit și găsește altceva deoarece nemunca nu merge. Visezi!
ȘtergereNu au nevoie de prestarea ta nici de impozitul tău.
Se pot impumuta oricând pentru plata pensiilor și salariilor.
Se pare ca nu prea aveti idee ce inseamna nemunca aceasta. E prea mult sa vorbim aici. Daca aveti resurse pt 2 ani si majoritatea au se poate sta pt ca daca se va intrq intr-un astfel de malaxor al nemuncii nu stuu cum va iesi la capat economia....si nu numai
ȘtergereDin seria "este prea târziu acum" găsisem un proverb japonez (cică) :
RăspundețiȘtergere"când îți este sete este târziu să mai sapi o fântână"
Sistemului ii e de ajuns sa le trimita rusii sau americanii un agent care sa traga incognito la intamplare in multimea de protestatari si se trezesc cu o revolutie. Sunt pe moment intr-o pozitie fragila. Daca aia mari vor sa le-o traga, le-o pot trage acuma rau.
RăspundețiȘtergereSunt perfect de acord cu tine, autorul e deja prea speriat, prea sceptic si prea pesimist ca sa vada situatia in asamblul ei: un regim ilegitim aflat intr-o coruptie generalizata care ii scade mult coeziunea, prins intre interesele rusesti si cele americane! Saracia lucie va veni rapid in Romania, iar atunci cand nu mai ai bani sa-ti platesti utilitatile, facturile si ratele si nu mai ai ce sa pui pe masa familiei tale, te radicalizezi si putin iti mai pasa daca traiesti sau nu, singurul scop fiind acela ca tu si multi altii aflati in aceeasi situatie, sa le-o platesti capital sobolanilor care au capturat statul roman! Sa fie clar: nu lipsa democratiei va declansa revolutia, ci pur si simplu saracia si foamea maxima! Insa ea poate fi potentzata de servicii interne sau externe prin crearea unei situatii emotionale generale in care valvataia sa se aprinda mai repede! In Romania exista sute de echipe de romani bine pregatiti militar si dornici sa scape Romania de acest Sistem securist-sorosist-mafiot-criminal, recrutate intre 2010 si 2014, care acum asteapta in Pole position, ca Sistemul sa fie pe punctul in care sa piarda controlul puterii, in urma manifestatiilor uriase ale romanilor sau in urma unor actiuni venite din afara tarii, sau in urma unor tradari ale membrilor Sistemului atunci cand vor intra in panica, care ori au arme ascunse ori vor face rapid rost de ele si care vor trece imediat la izolarea bestiilor de la putere! Parerea mea este ca, sfarsitul anului 2025 nu le va prinde pe multe dintre bestiile Sistemului in viata, si sunt profetii in acest sens!
ȘtergereAveți dreptate .Sunt multe profetii care vorbesc de situația sângerie care va veni peste noi .Sa stăm tari cu gura nchisa și pumnii strânși pt lupta .
ȘtergereAbia când aparent nu mai ai nici o soluție ai o șansă să treci peste orice schemă a Matrixului în care ai impresia că trăiești bine mersi...dar momentan doar pe persoană fizică. În grup sau chiar familial este o performanță prea mare chiar dacă te pișcă entuziasmul că ai putea fi mai eficient. Trezire accelerată maxim în propiul Univers lăuntric și apoi vedem și cum ne unim forțele la unison. Vestea bună este că Dumnezeu ne ajută și individual și în grup și asta e un mare secret...
RăspundețiȘtergereDA, în fine, un coment pertinent şi la obiect, realist, aşa cum strig de zeci de ani în conferinţe şi pe propriul blog : luptă cu răul din tine (şi aici e o întreagă poVeste despre ce înseamnă "a lupta" cu "răul") şi abia apoi, echilibrat şi armonizat cu tine, în tine, ieşi în lume şi ACŢIONEAZĂ.
ȘtergereŞi nu ştiu cât ne ajută Dumnezeu (un Demiurg care... este cu semnul întrebării, una de tip IA), însă Creatorul/Spiritul Suprem, în con-lucrare cu Sinele Divine ale fiecăruia (dintre cei cu Suflet), face ceea ce este de făcut.
Nu este simplu de priceput, nici măcar de înţeles ?
Da, este Război, în astfel de momente nu mai stăm la filozofii, de aceea am tot scris şi spus de atâta amar de Vreme : pentru a fi pre-gătiţi chiar pentru aceste Momente, însă, chiar şi în apropierea Bătăliei, cu arma pe genunchi, ÎNŢELEGÂND despre ce este vorba, cel puţin intri CONŞTIENT în Luptă.
Restul sunt detalii, focuri de artificii şi recuzitele show-ului Matrix-ului...
Nimic Nou, inclusiv în acest Ciclu ce se închide, pentru a deschide altul, ACUM.
Cum am mai spus, fara a fi habotnic, speranta mai este in Dumnezeu... Asa cum am scapat, in Romania, de vaccinarea obligatorie poate si acum se va intampla ceva... Continui sa cred ca e mai bine sa nu ajunga, azi, Georgescu presedinte. Am mai scris aici, doar o prabusire profunda (economica si sociala pentru ca prabusirea morala si spirituala s-a produs deja !) va produce o renastere si poate... abia atunci ar fi bine sa ajunga presedinte. In rest, da, ai dreptate traim intr-o dictatura (pentru inceput) soft, oamenii inca traiesc bine, aproximativ 35 % constientizeaza ce se intampla si mai ales, da ! - cand ne privim in oglinda si ne intrebam "noi ce am facut, sau ce facem in continuare", extrem de putini au curajul sa spuna: "sunt un las" !!! Deasemeni, am mai scris aici, daca m-ar intreba copilul meu: "Tata, tu ce ai facut ca sa nu se ajunga aici ?" eu as pleca ochii in pamant.............. Fata de altii (care isi cauta mereu scuze !) imi constientizez starea de nevertebrat dar asta nu ma face cu absolut nimic mai bun decat ceilalti....
RăspundețiȘtergereLupta sau fugi !Nu e momentul niciunuia, dar al primei opțiuni se apropie cu pași repezi.
RăspundețiȘtergereNu se poate lupta cu sistemul * în cadrul democratic*,pen ca dimocrasi e un sistem static, bun pentru lancezeala sociala și pace adormitoare de conștiințe.Contextul zonal trebuie schimbat și un război sa șteargă fata Europei, pentru a putea avea loc schimbările necesare.Aceasta Europă amortita și drogata de stnsm glblsm altfel nu poate fi trezita.Adevarata Woke...
Nu toti romanii sunt oi si iobagi. Cei ce nu si-au acceptat de bunavoie conditia de partuped au fost intradevar "revolutionari", s-au revoltat pe bune si au facut o revolutie in adevaratul sens al cuvantului.
RăspundețiȘtergerehttps://romania.europalibera.org/a/ministrul-pentru-diaspora-9-7-milioane-de-romani-traiesc-in-afara-granitelor-tarii-iar-mai-mult-de-jumatate-sunt-in-diaspora/30073056.html
"„Ce fac eu?”... Deci ce faci? N-ai decât o singură alternativă: caută să scapi! Cum? Naiba știe, nu e nicio rețetă. Suntem precum potârnichile, fugim care în ce direcție apucă și de scăpat scapă cine poate."
Cum ce sa faci? Daca esti cu adevarat inteligent, faci ceea ce au facut si restul de 6-7 milioane de "revolutionari" diasporezi printre care ma numar si eu de aproape 25 de ani: iti faci bagajul, iti iei familia si te cari fara sa te mai uiti inapoi asa cum au facut si multi altii. Din pacate, mai sunt oameni ca mine ce au parinti care, din diverse motive unul mai stupid ca altul, nu vor sa plece din rahatul asta de tara si "ne tin legati" fiind nevoiti sa venim frecvent in Romania si de fiecare data cand venim in doar cateva zile ne sare tandara, ne enervam teribil si invariabil ajungem la vorbele lui Brancusi:
"Când am plecat, v-am lăsat săraci și proști. Acum, vă găsesc și mai săraci și mai proști!"
Asta este realitatea autentica in care traiti voi in gunoiul asta de tara, evidentele fiind foarte clare in toate domeniile economice si la fiecare nivel social.
Fie ca va convine, fie ca nu!
____
https://evadare.ro/politica/bec-ul-democratiei-ramane-stins/
Daca tu crezi ca ai scapat, nu ai inteles nimic! ''Revolutia'' ta este de genul revolutiei franceze. De scapat, au scapat - cu adevarat! - cei care au stat si au luptat! Dar lupta adevarata, in primul rand cu ei insasi, nu cu inchipuiri si preamariri de sine. Si chiar daca majoritate gandesc, cred, ca ei au pierdut, ei sunt cei care au castigat cununa! Nu inteligent trebuie sa fii, ci intelept. Scaparea, din punctul tau de vedere, al inteligentului, este pe orizontala; in tarile libere si democrate (sic!). Pentru cei intelepti a fost si va fi intotdeauna pe verticala . Cei inteligenti cocheteaza foarte mult cu mandria. Cei intelepti au la indemana smerita scapare, intelegand, cu adevarat, ca ... tarana suntem, omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa va inflori; ca duh a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste inca locul sau. Iar mila Domnului din veac in veac sper cei ce se tem de Dansul, si dreptatea Lui spre fii fiilor, spre cei ce pazesc legamantul Lui si isi aduc aminte de poruncile Lui ca sa le faca pe ele.,,. Libertatea omului - omul cu adevarat liber - nu poate fi luata de niciun om. Pentru ca niciun om nu i-a dat-o! Nu poti lua ceva ce nu-i al tau, ceva ce nu tu ai dat! Libertatea este, in primul rand, in interiorul tau. Cea din exteriorul tau nu are nicio valoare fara cea din interior. Este doar o proiectie a liberatii interioare. Este cununa de raze a soarelui tau interior. Dar asta nu o poti intelege cu inteligenta. Si nu, tara in care m-am nascut si in care imi sunt radacinile, in care Dumnezeu m-a adus din nefiinta la fiinta, nu este un gunoi! Este o gradina! Numai ca nu poti cere mustei sa priveasca asa cum o face albina. De aceea - cred si sper! - nu pleaca parintii tai, pentru ca ei vad ceva ce tu nu poti vedea! Referitor la faptul ca este prea tarziu, niciodata nu este prea tarziu decat doar in al 12-lea ceas. Iar acela este ceasul mortii! Ieri a fost evangelia lucratorilor chemati la lucrul in vie. Pana si cei care au venit in ceasul al 11-lea au avut plata lor. A fost o zi minunata! A fost bucurie, peste bucurie. Pentru ca minunat este Dumnezeu! Indelung rabdator si Multmilostiv! Ma bucur din toata inima mea ca traiesc in aceasta tara in care credinta ortodoxa este inca vie, inca lucreaza in oameni! Nimic din ,,libertatile,, pe care mi le ,,ofera,, societatea omeneasca nu se compara cu dulceata pe care mi-o da Bunul Dumnezeu; chiar daca neputincios si putin credincios sunt si materia asta inca ma tine legat prin multe legaturi. Slava Lui pentru toate!
ȘtergereMulțumim pentru comentariu. Este plin de speranță!
ȘtergereDar daca totul este un plan ? Planul macronistilor si celor ca el si planul TrumpPutinistilor si al celor ca ei ? US se retrage din Evropa ,,coitus interruptus,, asa cum zic de catva ani. Ce urmeaza in Evropa ? Simplu . Catva ani cu cei ca ,,Mertz, maxim 2. Apoi o brava lume relativ noua. Rebrenduirea EU. Acum Cristinica de la gard o pune de o posta cu termen octombrie, introducerea evroului digital, adica intermeni simpli desfiintarea bancilor private cu condicile lor de contabilitate si introducerea unuia singur. Este deja numai ca vor aparea noutati.
RăspundețiȘtergerePS Popoul nu face revolutii este subiect al revolutiilor si Calin file de tort va fi presedinte.
“Revolutie”… Vax!
RăspundețiȘtergereRevolutiile se fac cu dansul pinguinului, cu lozinci si ceva lume in strada, de preferat cu aprobare de la primarie. Revolutiile se fac in ziua x, intre orele n si m.
Rasturnarea unui sistem complet putred se face cu rascoale, nu cu revolutii!
Cu o revolutie, nu tai raul cu tot cu radacini ci, in cel mai bun caz, obtii un sistem hibrid, in care raul coexista cu binele. Pe termen scurt, ai impresia ca ai indreptat lucrurile dar pe termen mediu si lung, constati ca ai scapat de dracu si ai dat de tac-su.
In momentul si in situatia de fata, totul e cu bataie lunga. Nu e vorba numai de Romania ci de intreaga europa...
Iar pentru noi, problema cea mai mare, nu e ca Putin ar vrea sa refaca imperiul rus ci ca altii vor face tot posibilul sa refaca imperiul autro-ungar! Iar ce se intampla acum la noi, ii ajuta enorm si exact spre asta duce!
Revolutia nu a dus niciodata la nimic bun. Primul revolutionar din istorie a fost lucifer. In urma revolutiei lui putem vedea unde a ajuns. Asa si noi nu vom face nimic daca alegem revolutia. Daca ne uitam si in istorie revolutiile au adus doar decadenta. Cred ca schimbarea trebuie sa fie individuala si sa porneasca de la fiecare dintre noi.
ȘtergereDictatura nu a inceput cu respingerea candidaturii lui Sosoaca de catre CCR in octombrie 2024....acest fapt a fost doar inca o treapta urcata de guvernanti pe scara instaurarii dominatiei absolute.
RăspundețiȘtergereAu fost pasi premergatori, de care romanii n-au tinut cont si nu s-au sinchisit sa-i sanctioneze la timp....sa ne amintim de anularea referendumului pentru demiterea lui Basescu,cu implicarea tot a Curtii Consitutionale....sa ne amintim se rezultatul alegerilor din 2009 cind a cistigat Geoana si pina dimineata era reinstalat Basescu....sa ne amintim de anul 2017 in care erau scose in strada oile (cum bine ziceti)sa conteste orice decizie luata in avantajul Romaniei, si in dezavantajul marilor corporatii....asta ca se enumeram doar citeva din tradarile evidente ,si mai recente ,de care romanii nici nu s-au sinchisit....Sa mai amintim de nenorocirile petrecute in anii 90? Si atunci,ca si acum ,s-a mers pe aceeasi linie,a dezbinarii societatii,a inducerii fricii, a cenzurii ,a folosirii justitiei ca maciuca impotriva adversarilor politici....Am trait acele vremuri si nu pot sa le uit ,pentru ca au dus la schimbarea vietii mele si m-au facut sa parasesc tara...Si atunci, ca si acum, fiecare incepea sa caute solutii individuale pentru a se pune la adapost....
Drepturile cetatenesti se exercita pentru a putea fi pastrate....daca nu, ele dispar ,dupa cum bine vedem acum in Romania....
Aseara, privind ce se intimpla in tara,am avut sentimentul de Decembrie 89 redivivus....la fel....se pare ca sunt aceleasi planuri si aceiasi papusari....asemanarea este izbitoare,sunt sigura ca nu ma insel....
Ma felicit in fiecare zi ca am parasit Romania(desi revin de 3-4 ori /an in tara,nu simt nevoia sa ma reintorc definitiv...si sunt multi care gindesc asa)....scoala solida facuta in Romania si educatia in spiritul muncii, m-au ajutat sa reusesc in lumea occidentala,unde, culmea ,nu a trebuit sa ma bat ca sa demonstrez capacitatea mea profesionala....a trebuit sa ma lupt din greu sa scap de eticheta pusa tuturor ce veneau din Romania....hoti,tigani,inculti etc....sunt etichete valabile si astazi,nu va faceti iluzii ca ele au disparut...strainii incep sa-si schimbe parerea si sa te accepte abea dupa ce te cunosc,si aceasta necesita timp....Asa se explica de ce Romania este tratata ca o tara din lumea a 3a, unde se transmit ordine care trebuie executate,ca si in coloniile africane.....
Imi pare rau daca am suparat pe cineva cu cele scrise mai sus...nu aceasta a fost intentia mea...Am expus citeva din constatarile mele,care in opinia mea,au generat situatia in care suntem astazi....
Si eu ma inclin in fata celor curajosi care ies in strada....dar cred ca mai eficiente ar fi atitudinile dure, care sa-i blocheze total pe guvernanti....Pentru asa ceva trebuie unitate deplina,ccea ce lipseste in societatea romaneasca.
Dumnezeu sa ajute Romania si Dumnezeu sa-i calauzeasca pe romani spre binele lor cel mai inalt....Doamne ajuta ! dragi romini din Romania si de pretutindeni .
Ca sa parafrazez pe Cineva:
Ștergere"Democratia... O fraza de dansii inventata"
Iar strofa de mai jos este potrivirea perfecta pentru situatia de acum, din Romania, desi a fost scrisa... hat, demult, in sec XIX.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.
Vad pe la TV si aud peste tot, cum o gramada de lume, mai mult sau mai putin “specialisti” in ale dreptului, se dau cu cururile de pamant ca sa gaseasca solutii legale pentru depasirea situatiei de fata.
RăspundețiȘtergereAcestora, atat le spun:
- Mai idiotilor, cand cele mai inalte instante din tara asta s-au cacat pe ele de legi si de Constitutie si, ma refer la CCR si ICCJ, iar parchetele dorm in papusoi facandu-se ca nu observa nimic in neregula cu situatia din tara, cum de va mai ganditi voi ca mai poate exista vreo “solutie legala”???
Mai e o categorie de indivizi, care vor sa iasa lumea in strada, obligatoriu fara violenta, fara jigniri, civilizat! Asa, si? Ce sa faca in strada? Terapie stradala de grup, sa puna de-o hora, sa faca gospodinele schimb de retete ce? Adica, voi sunteti atat de dusi cu pluta incat sa va imaginati ca atunci cand unul va tine numai cu suturi in cur si pumni in cap, veti scapa de el recitandu-I din Eminescu si eventual facand un mic dans in fata lui?
Uitati-va in Franta, in Grecia, peste tot unde sunt manifestatii cu gramada, de ani, impotriva sistemului: ce-au rezolvat? Ei ies in strada, mai sparg trei geamuri, militia ii ia la pulane si gata, revolutia a fost inabusita, “ordinea a fost restabilita”. Lucrurile raman cum au fost sau mai rau, sistemul, mai strange un pic surubul.
Cat despre cei plecati din tara, ce sa zic, e dragut sa visezi frumos dar realitatea e ca ce este aici, acum, va fi peste foarte scurt timp, in toata Europa! Plecarea din tara, pana la urma, va reprezenta doar prelungirea un pic, a momentului in care se surpa totul…
"Cat despre cei plecati din tara, ce sa zic, e dragut sa visezi frumos dar realitatea e ca ce este aici, acum, va fi peste foarte scurt timp, in toata Europa! Plecarea din tara, pana la urma, va reprezenta doar prelungirea un pic, a momentului in care se surpa totul…"
ȘtergereStrainatatea nu este formata doar din Europa.
In urma cu 6-7 ani in jur de 2 milioane de romani erau plecati oficial in afara Europei. Nu stiu cati or mai fi acum. Probabil ca numarul diasporezilor este in crestere, atat in Europa cat si in afara ei.
Stai linistit, ca daca este sa se surpe ceva, in nici un caz nu va fi atat de grav precum este si cum se va intampla in Romania, o tara falita, putred de corupta si incapabila sa-si produca nici macar necesarul de alimente.
Planeta este mare, iar daca si creierul este mult si implicit, portofelul gros, ai de unde alege, in cazul in care vrei sa te muti pe altundeva.
Ireal ce se intampla...in curand o sa ne ia si Transilvania si tot ce vor ei sa ia...Venind vorba de contul telegram...am cerut de mai multe ori aprobarea de la admin pentru a putea comenta dar nu a fost acceptata niciodata..In rest, Dumnezeu cu mila..
RăspundețiȘtergereEu sunt ceva mai optimist!
RăspundețiȘtergereSi asta din cauza ca stiu ca pe calea pe care mergem condusi de tradatorii si vanzatorii de tara, vor urma in curand vremuri foarte grele, chiar mai rele decat cele dinainte de Decembrie 89. Si cand romanului i se apropie cutitul de os, sa zbirleste repede, si cand ai in tara baze americane, care mai nou, nu mai sunt aliatii strategici ci dusmanul nr. 1 al guvernului, si asta suprapus pe revolta romnilor, va duce la o noua revolutie urmata de schimbari uriase, dar si cu eliminarea din jocul politic, al puscariabililor care au condus catre distrugere, timp de 35 de ani tara. Asa ca in curand urmeaza o curatenie generala, sper sa fie acea curatenie de primavara pe care o fac gospodarii.
Si asta ma face sa fiu fooooarte optimist!
Întru totul de acord cu comentariul dumneavoastră!
ȘtergereChiar dacă pe moment dictatura a învins, pe termen nu tocmai lung se va prăbuși.
Martie 2035 e un nou iunie 1990, dar va veni și un nou decembrie 1989!
În cel mai rău caz, România își va recăpăta independența - iar noi vom redeveni liberi - după ce colhozul neocomunist de la Bruxelles se va prăbuși. Și NU POATE s-o mai ducă mult! Va avea soarta Imperiului Austro-Ungar, a URSS-ului și a Yugoslaviei.
O analiză pe această temă făcută acum 10 ani poate fi găsită aici:
https://www.newstatesman.com/long-reads/2015/11/crisis-without-end .
Ceea ce spui tu acum, am spus-o de nenumărate ori din 2011 încoace. Am tot ieșit în stradă, am tot organizat proteste, am urlat cât ne-au ținut plămânii. Pe contul meu de fb poți vedea poze de la protestele "ghilimelelor", lacătelor"Schengen" "30%pt referendum", "Papioanelor","DNA",În numele democrației ", etc. Cei pe care îi numești acum revoluționari, treceau pe lângă noi ca pe lângă un țarc de oi. Nu-i interesa democrația. Noi am tot încercat da facem partide. Ultimul dintre ele a fost Partidul Români pentru România. Pe care generalii lui Georgescu l-au aruncat la gunoi. Au pastrat-o doar pe Cristina. Așa că...nu lupt pentru democrație din spatele tastaturii ci responsabil și asumat. Îți respect opiniile extraordinar de mult. Am tot respectul pentru inteligența ta, dar lucrurile nu stau chiar așa cum par la prima vedere. Am făcut un pas în spate. La prezidențiale am vrut inițial să-l susțin pe Terheș dat după alierea cu Viorica GazMunai am zis că nu vreau să aud de politică. L-am susținut pe Orban pentru că este singurul dintre politicieni care mai avea curaj să spună lucruri adevărate. Politica nu-i pentru măicuțe și consumatorii de bere. Este pentru oameni cu sânge în instalație lupți pentru alții, nu pentru tine.
RăspundețiȘtergereAm fost acuzată că sunt filorusă pentru că am fost căsătorită cu un fost funcționar din aparatul sovietic doar pentru că îmi doream recăpatarea pieții de desfacere din fostul CSI. Am fost acuzată că sunt sorosistă doar pentru că am văzut în Băsescu singurul bărbat de stat care știe să negocieze înnfavoarea românilor. Am fost acuzată că nu mă implic în ascensiunea lui Georgescu doar pentru că m-am convins rapid că este un paranoic ambițios. Probabil și acum voi fi acuzată că nu sunt de partea unor huligani dependenți de vicii dar care nu au chef să muncească.
Da, revolta populară este justificată. Dar nu Georgescu este soluția.
Cât despre sistem, oricât de multă democrație ar exista, el este necesar. Dar un sistem responsabil, nu corupt.
Nu există soluții? Există. Horneț propunea una. La ea aș mai adăuga justiție cu curte de juri, aleși pe circumscripții locale.
Nu am pretenția să publici comentariul. Nu țin neapărat să mi se cunoască opiniile pentru că prea puțini sunt cei care sunt atât de cinstiți încât să-mi de-a dreptate. Concluzia mea? Este în biblie. Dumnezeu ne-a lăsat în voia minții noastre ticăloase Romani 1..28. "Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite".
În actualul stadiu general al conștiinței de clasă, o Revoluție mai poate avea loc doar atunci când foamea va fi mai mare decât frica.
RăspundețiȘtergereMunca e cel mai bun sfetnic, nu noaptea.
RăspundețiȘtergereRomanica a fost supusa la valuri de jihad taranesc de Patrihotul Ceausescu. Nou venitii, fericiti ca au scapat de sapa si o pot freca prin fabrici si uzine au facut tot ce voia regimul. Urmasii lor, bisnitari , hoti pe internet, capsunari, fac la fel.
In tari ca Canada sunt adusi asiatici si "refugiati" columbieni, toti la fel de obeisanti ca si cei mai sus mentionati, la fel in Europa, SUA, Rusia. Deci drumul nostru e acelasi.
Ceva nu bate. Nu bate sula cu prefectura. Sau ceva e putred in Danemarca : Cum e posibil ca SUA care are 13 baze militare in Romania, plus cea mai mare baza din Europa, sa fie la cheremul Frantei care a pus laba pe Romania ? Plus ca Franta se opune politicii SUA, si este si o tara ocupata de globalistii satanisti sorosisti de care SUA a scapat. Mi se pare absurd si imposibil. Ceva trebuie sa se intample.
RăspundețiȘtergereCeea ce este facut de om...poate fi desfacut de acelasi om...fiti optimisti si fara frica !
RăspundețiȘtergereara noastră a fost condusă din dec 1989 încoace cu ordine verbale ale ambasadelor străine. În 2025, ambasada Statelor Unite ale Americii, conform cu NEP New European Policy instituită de Trump (așa-i că seamănă cu termenul lui Lenin?!), NU A INTERVENIT, înafara unor comment uri pe rețele ale adevăratului preș american-Muscă. Au profitat din plin de situație stnștii glblști ioropeni, care au pus toate tunurile pe GeorgiCălinescu și au comandat Drepți ! Vă aliniați ! slugilor lor de pe Dâmbovița. Fără cooptarea unei părți de vârf a serviciilor (acolo trebuie să lucreze suveraniștii), nici o schimbare nu se poate face în România. Și oriunde.
RăspundețiȘtergereDeci scapa cine poate! Nu asta e partea rea, urmeaza vanatoarea cu arcanu! Nici cu arma in mana nu vor misca in front, din pacate. Asa o fi neamul asta. Pe Decebal l - a tradat fratele... Veri fiind se razboiau intre principatele romane...pe Ceausescu l-a tradat copilul de suflet Iliescu...astept sa se mazileasca intre ei, dar cel mai mult imi pun speranta in Putin. Sa speram ca are interes pe aici si nu ca dauna de razboi.
RăspundețiȘtergere.
Toti au asteptat toata ziua... americanii. Nimic.
RăspundețiȘtergereSi bunicul i-a asteptat. Nimic.
Concluzia: daca noi nu suntem in stare sa ne organizam, va fi vai si amar.
Platformele sociale se alimenteaza cu energia noastra/voastra...parasiti pltformele sociale si echilibrul se va restabili de la sine...Ei ...asta e : nu mai puteti ...eu am facut-o ...m-am dezactivat de 3 zile de la Faceboock...
RăspundețiȘtergerehttps://anonimus.ro/2025/02/roata-se-intoarce-intotdeauna/
RăspundețiȘtergereCiclopul, știa ce urmează.😆
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/dryip8_PmlM?feature=shared
Din 15.03.25, CEC-ul din Romania iti da voie sa retragi 1000lei /luna apoi iti ia 4 lei pentru retragerile urmatoare in numerar. Nu e asta o taxa pentru pensionarii care iau banii pe card? Vor sa desfiinteze banii cash in Ro sau sa ii faca greu de obtinut si folosit. S-a dat semnalul strangerii surubului in toata ue. Probabil ca si Christine Lagarde se pregateste sa desfiinteze euro gheatza. Vor sa fim la cheremul lor.
RăspundețiȘtergere"Căutați să scăpați întrucât România va deveni o pușcărie."
Unde? Lumea intreaga devine o puscarie soros-schwab.
Nu sfatuiesc pe nimeni sa plece, cu mici exceptii (ex Sharapova la Nick Bollettieri, o pozitie de conducere la varf intr-o multinationala, casatorie, absenta tehnologiei avansate in meseria ta etc). Stiu destui care au plecat, au situatie buna - joburi bune, case, familii - si tot cu privirea in spate la Romania stau. Si considera ca au gresit plecand, dar nu se mai pot intoarce. Unii au copii mai mari, la scoli sau crescuti acolo, care copii nu ar veni in Romania; altii sunt cam aproape de pensie; altora le e teama. Ii stiu pe unii care s-au intors si nu au regretat pasul facut, ii stiu si pe altii (mai multi decat primii) care dupa ce au revenit in Ro, in doi - trei ani ( ... o jumatate de an) au facut cale intorsa. Uitandu-ma in spate, chiar daca este mai greu si cere sacrificii pe generatii, este mai bine sa-ti contruiesti un viitor acolo unde te-ai nascut si ai cresut, si viitorul acela include viitorul natiei si tarii respective. Evident cere atitudine civica, solidaritate sociala, ca sa nu se ajunga unde s-a ajuns acum in Romania. E greu, suveranitatea are un pret mare, uneori cu hei-rup, alteori cu jertfa de sange, dar altfel, ca natiune vei fi mereu sluga. Daca vrei sa fii o natiune. Cred ca este cea mai buna investitie in viitorul tau si al urmasilor tai, eram muritor de rand in anii 80, stiu cum a fost. Nu-i laud pe aia care au tinut tara pe salam cu soia si in intuneric atunci, cel mai frustrant era ca aia toti erau dintre cei "mai rasariti" fara ca ceva sa-i fi recomandat pentru asa ceva. Se putea fara curba de sacrificiu? Yugoslavia a aratat ca s-ar fi putut, dar era in alt context international. Vremuri grele vin peste tot in lume la un moment dat. Cine si-ar fi imaginat nebunia woke si dictatura pe fata (nu numai medicala) din tot Vestul din ultimii ani. Sau ca in Franta, cu doua salarii de ingineri softisti faci frigul in casa (18 grade C) in "zilele rosii" ca te usuca incalzirea. La plandemie, din New York au fost destui care s-au intors. Si chiar si inainte, familii cu copii mici, pe motive de woke in scoala. In plus, plecand din tara, lasi locul dat tie de Dumnezeu pentru astia care vin acum la inlocuire. Nu! In tara trebuie rezolvate problemele, asta mi-e foarte clar acum, valabil pentru orice tara. "Daca esti inteligent", "gunoiul asta de tara" ... mari tampenii.
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereAm și eu pe la muncă câțiva dăștia revoluționari care fac și dreg, eu însă le-o tai din start:
„Voi nu ați ieșit când era teroarea cu vaccinarea obligatorie; cum era ca în zilele astea să fi avut deja 27 de vaccinuri la activ? Că bravii noștri conducători inventau ei diverse pandemii pentru a fi la zi cu vaccinarea și uite-așa ajungeați să fiți vaccinați precum animalele.”
Bine, cei mai mulți sunt deja vaccinați cu 1-3 doze contra COVID-ului, deci pot fi scuzați, fiindcă acele așa-zise vaccinuri, pe lângă multele efecte negative, afectează și judecata.
Citez:
„... La fel va fi și aici, întrucât scopul uzurpatorilor este acela de a face rost de carne de tun pentru Ucraina...”
Aici este cheia:
Dacă ne vor băga în acel război, se va schimba situația; da, într-adevăr, atunci se va schimba situația, fiindcă atunci raporturile de forță vor fi egale; atunci se poate lupta de la egal la egal cu căc...ții de polițiști, jandarmi și alte structuri de represiune.
Dar asta nu cred că se va întâmpla tocmai datorită acestui fapt; spurcații ăștia malefici ce ne asupresc încă din anul 1990 știu acest lucru, știu că, dacă vor da arme populației, mulți dintre ei vor fi exterminați.