The day after tomorow

Consumul americanilor a încetinit în februarie. Valoarea acestui indicator a crescut doar cu 0.1% consemnând cea mai mică rată de creştere din ultimul an. Aceasta, alături de deteriorarea preţului caselor, a întărit convingerea observatorilor că asistăm la "chinurile facerii" unei recesiuni. Şi este logic să se întâmple aşa, întrucât scăderea caselor afectează nu numai băncile care au acordat creditele ipotecare, ci şi pieţele secundare de pe care s-au alimentat atât fonduri de investiţii de risc ridicat cât şi alte bănci/instituţii financiare în căutare de profituri bunicele cu "risc zero". Iar când spunem "risc zero" nu trebuie să ne gândim decât la agenţiile de rating care se întreceau în a categorisi aceste instrumente suspecte la AAA. Ceea ce este hazliu este faptul că nu vom putea cunoaşte nivelul pierderilor decât atunci când căderea preţului caselor va înceta. Iar criza pieţei imobiliare e de-abia la început.

Sincer, această intrare în recesiune nu face altceva decât să demonstreze faptul că o criză provenită din dezechilibre nu are cum să fie trecută fără sacrificii. Iar cele 200 mld. USD fluturate de către FED nu pot reprezenta decât o picătură într-un ocean care e pe cale să nască un tsunami devastator. Ca o ultimă rumoare, nu pot să nu remarc informaţiile din presa internaţională care, din ce în ce mai insistent, ne vorbesc despre diverse întâlniri ale guvernatorului Băncii Angliei cu reprezentanţii băncilor în care acesta promite injecţii de lichiditate... Oare lucrurile stau atât de prost?

Urmează să vedem în săptămâna care tocmai începe cum vor reacţiona pieţele. Dacă totul va merge conform teoriei, o să asistăm la corecţii serioase atât pe titluri cât şi pe mărfuri. Scăderea cererii ar fi semnalul de alarmă pentru ieftinirea materiilor prime. Numai că teoria e una, iar realitatea e, de cele mai multe ori diferită.